521 matches
-
și mulți dintre cei de vârstă medie pleacă peste mări și țări, atrași de câștiguri mai mari dar cu pagube sufletești nebănuite. Sunt măcinați de dorul de țară și de cei dragi, dor ce le arde inima ca un fier înroșit. La vârsta când mă pregăteam în condiții extrem de grele să dobândesc statutul și calitatea de intelectual, am descoperit o butadă care îmi stăruie încă în minte și care m-a călăuzit toată viața: Amare sunt rădăcinile învățăturii, dar dulci sunt
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
cu un păr urât, rar, la fel de tern și de cenușiu ca mustața și bărbuța lui. Totul la el, În pofida Îmbrăcăminții solemne, degaja o nedefinită senzație de vulgaritate de cea mai joasă speță; trăsăturile ordinare și antipatice, gâtul gros, nasul puțin Înroșit, mâinile neîngrijite, felul În care mișca din cap și mai ales privirea arogantă și vicleană de meseriaș Îmbogățit, cu influență și putere, Îmi produseră un sentiment neplăcut la gândul că omul acela Împărțea careta și poate avea În comun legături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pacea și armonia nopții, convinsă că-n ea se petrecuse ceva fundamental și simțurile ca și mintea ei luaseră alt curs. Îi era numai teamă de ce avea și de ce putea pierde. Fața îi era arsă mistuită, fruntea rece și ochii înroșiți încercând să ascundă în adâncul lor adevărul acelei nopți și neputând, convinsă că procedase cum trebuie și poate înfrunta liniștită, chiar c-un fel de demnitate, indignarea, furia și oprobriul bătrânei cu care nu mai avea nimic, pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ani de căsătorie se spulberă într-o clipă. Crezând că mai poate repara greșeala prin sinceritate, îi mărturisește lui Ludwig vinovăția. Acesta nu rezistă eșecului și înnebunește, într-o criză patologică, izbucnită în final ca o turbare: bărbatul are ochii înroșiți, mușcă, își atacă violent partenera cu gândul de a o ucide (p. 249). Romanul Hildei exploatează cele mai cunoscute locuri comune ale relației amoroase. Ludwig o zdrobește pe Hilda cu adevărurile tuturor iubirilor înșelate: Nu există bărbat care să nu
Gelozia maladivă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11185_a_12510]
-
din ele, ajunse în scurt timp populare, fusese citat pe divizie. Puține însă au fost găsite în bagajele înapoiate familiei. Aceste cântece nu sunt însă pierdute. Devenit bunul tuturor camarazilor, ca muniția și faima, ele aleargă și acum pe marginile înroșite ale lacului Ilmen, amestecate cu gloanțele și vântul. La 9 februarie 1942, Weiss cade, în fruntea unei formații de șoc, la sudul lacului Ilmen. Ce vor fi fost acele groaznice luni de privațiuni și lupte ale iernii trecute, Führerul ne-
O colaborare necunoscută a lui Ion Barbu by Dan Barbilian () [Corola-journal/Journalistic/3374_a_4699]
-
ce am făcut înainte de a veni în Unthank. — Ai ajuns în Unthank prin apă, în afara jurisdicției consiliului. Dorești să consulți un oracol? — Bineînțeles, dacă e de vreun ajutor. Plasticul alb și rece al micului radio se înfierbîntă ca un fier înroșit. Lanark îl lăsă să cadă pe cuvertură, Rima țipă, el îl împinse cu mîneca pe podea, unde explodă cu un bubuit. Spațiul din jurul patului se umpluse de un fum albastru și dens, înțepător. Rima stătea întinsă uitîndu-se lung la Lanark
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vrea să... nu vă pot spune. O să rîdeți. — Riscă. — Aș vrea să mă urîți și să vă fie teamă de mine, dar să fiți incapabile să scăpați. Aș dori să fiți prinse și legate, să așteptați biciul meu, fierul meu înroșit, fără speranță și cuprinse de spaimă. Și apoi, în punctul culminant al terorii, ce vă pătrunde sînt doar eu, gol-goluț... ah! Ar trebui să fiți în...cîntate. Atunci. Pămîntul și temliile se topiră iar el se aruncă, mușcă, grohăi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pământ. Duhul le ajungea-n iad chiar în clipa zidirii umbrei, lăsând doar hoitul putred să mai rătăcească o vreme sub soare. Diavolii-l primeau într-o bortă săpată-n stei, îl agățau cu capu-n jos de un fier înroșit, deasupra podelei arzând cu vâlvătăi, și, în aerul roșu, în putoarea de pucioasă mai arzătoare ca focul, în răcnete mai sfâșietoare ca pucioasa, în groază mai asurzitoare ca răcnetele, îi sfârtecau limba, îi smulgeau boașele, îi crăpau ochii, îi rupeau
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
mai sfâșietoare ca pucioasa, în groază mai asurzitoare ca răcnetele, îi sfârtecau limba, îi smulgeau boașele, îi crăpau ochii, îi rupeau carnea și-i zgâriau cu unghii lungi ficatul, inima și rărunchii, îi înfigeau în gaura șezutului vârfuri de suliță înroșite, și asta mereu și mereu, fără zăbavă, în fiecare clipă a veșniciei. Patrafirul țesut cu fir de aur al popii ardea molcom ca jarul în soarele purpuriu, transparent, fără raze, al dimineții. Marele evangheliar cu scoarțe de piele întărită ca
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
capete, își beau borvizul și mai scoteau cîte-o vorbă pe limba lor caraghioasă. Totuși, chiar din prima seară de bal, când își purtase prima dată rochița cu cordon de paiete pe care, din păcate, și-o atinsese nițel de godinul înroșit în timp ce se rotea, cu Ștef ania în brațe, prin sala sărăcăcioasă - sala lor de mese -, Maria începuse să tragă cu coada ochiului spre Costel. Poate pentru că puștiul îi plăcea cu adevărat, deși era cu aproape patru am mai tânăr decât
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
odaia de moarte sau somn a Albinosului. Călugărițele tresăriră violent și săriră-n picioare (căci uitaseră cu totul unde se aflau și ce așteptau), privindu-l cu ochi rotunzi pe bărbatul în sutană violetă, cenușiu la față și cu pleoapele înroșite. De oboseală, carnea feței îi devenise aproape străvezie, ivind scheletul rânjit, iar țeasta cheală din mijlocul tonsurii vădea circumvoluțiile ușor pulsînde ale creierului. Fratele se trânti pe banchetă, sprijinindu-se cu spatele de lambriuri. "Va trăi", zise ca pentru sine
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
covoarele mecanice sau, la orele negre-ale dimineții mergem de mână pe cîte-o străduță cu mici dughene particulare și stingem gazul de la godine-nroșite... Dar, dacă e absurd și fantastic să folosesc cuvântul "amintire" pentru acele ilocalizabile și atemporale imagini cu asfalturi înroșite, până-n zare, de răsărituri ce încălzeau fețele și hainele, spălîn-du-le-ntr-o apă subțire de purpură și lungind îndărăt umbre fine și nesfârșite de ambră, în schimb pot decupa secvență cu secvență - cât de ciudat - acea inexplicabilă ședere de-o săptămână în
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ceaslov din brațe nu numai îmbrăcat în piele, ci mirosind a piele și a cerneală roșie, cu barba ușor înfoiată de o briză venind dintr-o parte, cu un mic os mort deasupra sprn> cenei, cu un coș pe gâtul înroșit. Păsările geometrice de pe scoarța de deasupra patului se țineau cu mâini de om de florile geometrice, vădind cum fiecare fir de lână din țesătură e răsucit din alte fire și fiecare din acestea din alte fire și așa la nesfârșit
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ore, stâlpul central al marelui cort avea și se prăbușească în mijlocul unei acrobații cu cai, făcând două victime dintre spectatori, nimeni altele decât doamnele Sophie Zamphiresco și Eufrosina Eliad, nefericitele lui prietene... Semnul din palmă îl ardea ca o sârmă înroșită. Ieșiră în tăcere din grădina de vară, ninși, pe când treceau pe lângă zidul otelului, de fulgi țepeni de tencuială. Urcară în trăsura de Hereasca, abia trasă lângă gardul de fier, și multă vreme căpitanul nu mai văzu decât spinarea, în mundir
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
puteau fi, își închipuise el pîn-atunci, decât flăcăii. Când, după un lung timp, îi desfăcuse pielițele de sub burtă și-i intrase adânc în născătoare, se deșertase acolo mugind răgușit, ca fiarele codrului, așa cum țipau și muierile în preajmă, de parcă vătraie înroșite le-ar fi pătruns între pulpe. Niciodată Vasili n-avea să mai simtă, oricât de pricepute muieri avea să mai încalece - și, slavă Domnului, franțuzoaicele de prin oteluri nu erau de colo - lumina aceea de foc, limbile de foc și
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
în rezervorul insondabil al harului, acolo unde se află, adormite, toate poveștile. Mă-ntorc acum, lăsând în urmă bilioane de manuscrise întrolocate unul într-altul, toate străpunse de numele tău, Victor, aici, acum, în locul acesta, ca de vârful unui ac înroșit, sau ca și cum vârful pixului meu ar scrie în manuscris "vîrful pixului meu", și-acest; nou vârf de pix ar scrie "vîrful pixului meu" în alt manuscris, și tot astfel la nesfîrșit) se desprinse și, arzând ca soarele la fiecare rotire
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
că doar împăratul nu știa românește. Lui Mircea-i plăcuse mult și de Gheorghe Doja, tot un țăran, pe care l-au pus boierii pe un scaun de fier înroșit în foc și-i smulgeau carnea de pe el cu clești înroșiți, dar el a spus doar: Mor pentru popor!" în poză semăna cu o babă, pentru că avea ceva pe cap și părea că râde. Trebuia să fie totuși groaznic să stai pe scaunul ăla-nroșit. El se fripsese la mână, când era
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
că și ele, cele mai multe, tot acolo ajungeau. Și era mai bine să nu mai știi și să nu mai simți nimic decât să te pomenești deodată luat de niște draci și pus ca Gheorghe Doja pe un scaun de fier înroșit sau băgat într-un ceaun cu zmoală clocotită. Nu era glumă cu astea. Zmoala era ceva care arăta ca niște sloiuri negre, lucioase. La căldură se muia și puteai s-o întinzi ca halvița. Mirosea atât de bine, că-ți
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
pe el și se spală pe față. „Și pe gât! Și pe urechi! Că nu te mănâncă!” „ Da’ e rece, mămico!” „Rece, rece, așa se spală dimineața! Cu apă rece ca gheața”, râde vecina În timp ce scoate din apa clocotită racii Înroșiți cu o furculiță și-i așază Într-o farfurie mare și adâncă. „Auzi, madam Pandea! Cică la Donca Simo o să joace un film foarte frumos, „Un condamnat la moarte a evadat”. Mi-a spus madam Lulu. „Nu-i bai!” răspunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
la vedere ca să nu aspresc prigoana turcilor. Preotul îl binecuvântă și ieși din odaie, se duse în sala cea mare. Acolo doctorul își făcea meseria curățând rănile picioarelor și mâinilor beizadelei Constantin. — Nu-i nevoie să le ardem cu fierul înroșit, raportă el când îl zări pe monah. Domnia sa este tânăr și este bun de carne. Gherasim trecu pe lângă ei ca o umbră, se îndreptă spre lavița pe care sta Ștefan, se aplecă în fața lui și-l sărută pe frunte. Ieși
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
la ceafă, un lungan sfrijit explica ceva unui moșneguț cu fața fleșcăită pe fălcile late. Gura mare a acestuia, cu buze întoarse înăuntru pe gingiile fără dinți, se căscase la pletos, în timp ce ochii albaștri, mici, cu marginea pleoapelor înroșită, îl priveau atent. Cel cu pălărie zicea convins : - Ia dă vaca la păscut, să vezi, paște ? Nu paște !... Lângă coșuri de nuiele deșertate pe un petecar, se ridicau movile de castraveți, ceapă și ardei. într-un genunchi, alături, ședea precupețul
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
am început să tremur în pijamaua prea mare pentru mine... Am intrat în cămăruța de culcare hiper-încălzită, unde doar lampa de pe masă tăia un cerc de lumină peste hârtiile și cărțile mele, restul rămânând în penumbre groase, am deschis ușița înroșită a sobei și am privit fascinat, multă vreme, flăcările ver-zui-gălbui-albăstrui, arlechinești, care jucau acolo cu neobrăzare. Am stins focul, apoi și lampa. Pe fereastră a apărut atunci luna, rotundă, tăioasă, scânteietoare, aler-gînd pe cerul întunecat. M-am ghemuit în pat
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
oamenilor: „Trebuie să ne înveselim, să ne înmulțim iubindu-ne, să ajungem cu bine în țara verii“! Pe străzile strâmte, cu izuri medievale, oamenii aprinseseră focuri și le vegheau. Ca de obicei, se coceau castane pe table mari de fier înroșite. Mirosea dumnezeiește. Focurile care încălzeau trecătorii zgribuliți de frig ajungeau uneori până la doi metri. Bărbații munceau înfofoliți în blănuri. Celor mai bătrâni li se părea că sosise sfârșitul zilelor lor. Sângele nu li se mai încălzeau ca altădată la simpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
acum era altceva: acum nu avea voie să se taie cu nici un preț. De aceea, ținând aparatul Gilette, cu mânerul alb-gălbui ca fildeșul, cu o stângăcie pedantă, își trecea lama peste obrazul săpunit hiperabundent, lăsând pârtii timide de piele ușor înroșită, pe care nu prea multele fire de păr secționate de la rădăcină iradiau, puncte minuscule, o culoare verzuie. Imediat, acele pârtii se umpleau de apa care șiroia din părul umed. Se privea în oglinda mâncată de umezeală de la baie, în care
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și gura zâmbește amar, făcând niște cute care emană sentiment. Am mai văzut fotografii de-ale ei de când era doar o adolescentă. Toate mi s-au părut cu neputință de suportat, ca și când ai vrea să ții mâna pe un fier înroșit. Nici nu știa că exiști când și le-a făcut, iar faptul că ai pierdut momente atât de prețioase din viața ei că a risipit atâta emoție pentru altcineva decât pentru tine, chiar dacă pentru nimeni, este de neînțeles, de netrăit
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]