707 matches
-
și urechile femeilor ce ascultă pe la uși”. Floare mai goli brusc un pahar cu vin roșu, Își aprinse o țigară, aruncă priviri tulburi Împrejur și rosti către nimenea: „Lua-v-ar dracu’ de boi Încălțați!”. Repetentu se porni către casa Însinguratului nea Mitu Păcătosul ca să-i ducă, Într-o pungă de plastic, câte ceva de mâncare și o sticluță cu un sfert de vin roșu. Bătrânul devenise neputincios și aproape orb, Încetase să mai povestească Încâlcit tot soiul de Întâmplări pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
vor face oare mai buni?/ Nu sunt o ființă morală./ Cine trăind ar putea rămâne/ curat și integru?/ Dar uneori, în nopțile de vară toridă,/ când încep să cobor scara evoluției acestei specii,/ gândesc și văd cu ochiul din frunte/ însingurat și zdrobit.// Se aud atunci cântări și blesteme/ într-o limbă în care altădată visam” (Elegie IX). Contrastul de atitudine e cu atât mai vizibil, cu cât, în ultima secțiune, eul liric își supraveghează cu atenție răbufnirile, poeta alternând asumarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288028_a_289357]
-
Jung. Autoeducarea, de care vorbește psihanalistul, este, la Camil Petrescu, tocmai dezideratul livrescului, al nostalgiei de a fi unic în tot ceea ce scrie, expune și argumentează. Da, luat ca entitate, el este un timid, o fire sensibilă, delicată, și un însingurat, această ultimă ipostază tinzând nu arareori către mizantropie. Când este însă contrazis în diverse probleme care merg de la literatură și filozofie, până la teatrologie și chiar arta de a purta un război, devine meschin, orgolios și violent, se simte ultragiat și
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
mari și mai adorabili mincinoși...și, în același timp, cei mai cinstiți și cei mai sinceri din lume, apreciază scriitorul rus A. I. Cuprin. Bucuria de a-și vedea copiii sănătoși și cu familii întemeiate este ca un balsam pentru sufletele însingurate și triste ale bătrânilor părinți. În finalul acestor rânduri, adresez părinților și bunicilor câteva îndemnuri izvorâte din experiența și inima unui părinte și psihopedagog: iubiți-vă copiii și nepoții fără să-i sufocați; ocrotiți-i și vegheați permanent la sănătatea
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
de tipul „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”, tot nu a știut exact cine a smuls primul „dinte” și nici de ce s-a întâmplat acest lucru. Din păcate, omenirea se află încă la dispoziția deciziei unor persoane singulare și însingurate, ca să nu spun dezechilibrată psihic, care-și halucinează un viitor amenințător pentru a justifica agresiunea. Din punctul meu de vedere, nici o schemă ideologică nu poate explica moartea sau suferința unui om și este pervers ca ea să fie justificată prin
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
nu-mi pare a exista între Eminescu și geniul afazic și disparent al lui Bacovia, cu obsesiile și nuanțele lui insidioase, involutive. Faptul că un critic merge până la a vedea în Bacovia un „tip titanic”, „luciferic”, având ca erou pe “însinguratul Hyperion”, nu înseamnă altceva decât ori un clișeu școlar eminescianizant, ori dimpotrivă o mare dorință de paradox, având ca rezultat aceeași neașteptată enormitate. Iar faptul că alt critic citează drept convingătoare asemenea... cum s-o mai numesc?... asemenea fantasie, înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
măcelărită. Câteodată mă gândesc, de câte ori nu a trebuit să mă adăpostesc ca o mortăciune de ultimul strigăt al durerii. Și aplecarea spre sânge e ca un semn descătușat al acestuia. Câteodată sunt eu însămi o vreme în sfârșit și definitiv însingurată, vreme de o virgulă într-o răsuflare. TATĂL LUI MARIEDL: Dar... Mama... organul unirii omenești prin locul scurgerilor umane... scumpa mea scroafă împuțită. E moartă. Unde este cuvenita tristețe? Au fost la tristețea la moartea mamei puse în vânzare bilete
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
străină, incapabil să comunice cu semenii săi, lipsit de avantajele unei limbi vehiculare, aflându-se în imposibilitatea de a schimba niște replici, de a comunica cu copiii de vârsta lui, cu contemporanii lui el experimentează solipsismul la modul fizic, concret. însingurat în colegiu, el pierde din obișnuința exprimării în limba latină, nu dobândește noi cunoștințe, se plictisește, e incapabil să lege relații afective cu vreun coleg de vârsta lui și devine protejatul unui profesor al școlii îunii susțin că în acea
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Intenția autorului este de a atrage atenția asupra amenințării pe care o reprezintă atitudinea Modernilor față de învățătura antică, păcătuind însă prin reducerea la o structură maniheistă a întregului conflict,89 după cum reiese și din prezentarea începutului disputei: "Câte un Antic, însingurat și tescuit la mijlocul unui raft întreg de Moderni, stăruia cinstit (subl. n.) să dispute cazul și să le dovedească, prin argumente din cele mai limpezi, că ai săi se bucurau pe drept de o întâietate câștigată prin îndelungă stăpânire, așijderi
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Marlowe își percepe neputința într-un mod ironic și tragic, în egală măsură. Deși aflat în slujba descoperirii adevărului, el constată, adeseori, că acesta e sordid, respingător, malign, agresiv și rapace. Marlowe e, de fapt, un Don Quijote fără iluzii, un însingurat care, în absența lui Sancho Panza, își proiectează fantasmele pe cadranul opac al paginii de carte. El este deziluzionat și din ce în ce mai înăcrit. E un bărbat ce-și percepe propria bunătate ca lipsită de sens și care e cu atât mai
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
dar și la o privire atentă -, existența lui Marlowe pare neschimbată. Întâlnim același personaj comunicativ-morocănos, același observator hiperatent al realității înconjurătoare, același limbaj contondent și același infinit respect pentru ideea de bine și adevăr. Nici unul din ritualurile existenței de bărbat însingurat nu a suferit vreo metamorfoză spectaculoasă. Locuiește tot singur, în aceeași casă pe care o știm din The Long Goodbye, și e la fel de inofensiv-agresiv în conversațiile cu femeile. Toate acestea până la un punct. Din motive neelucidate la nivel psihologic, Marlowe
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Tonegaru; tumultuosului Cezar Ivănescu colosalizarea îi stă bine; e în natura sa de imaginant la modul planetar. Într-atât iubirea cheamă necontenit moartea, încât departajarea devine cvasi-imposibilă. Acționând într-un simultaneism inextricabil, radical, cu antecedențe în straturile ascunse ale Eului însingurat, forța lor de contrasens deconcertează, devastează și marchează. Angelicele frumuseți dantesco-petrarchiste licăresc în depărtări; sunt niște idealități pan-umane. Enigmaticele fete de la Baaad, cu nume neobișnuite (ca la Dimitrie Stelaru) Stribi, Mil, Magnoline, Briene, Rimaya, Ilen, Lo (lita), Dora, Sakti
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
o formulă / spre dezlegarea formulelor (...) / Printr-un foc nesfârșit, de a cărui natură tratez în Opuscul, / socot că se poate obține cristal de cuvinte, / Res intensissima, Forma formarum / și care e totuși numai formulă, / spre dezlegarea formulelor". Concluzie entropică, jelitoare; însinguratul din "mahalaua Țicău" scrie dezabuzat în "limba melancolică" accesibilă numai celor "care pricep de la sine această limbă". Din "cetatea Mâhnire" elegiacul transmite mesaje parodic-solemne de genul: "Noi, Padișahul / întregii Melancolii / Împărat al Singurătății de sus și de mijloc (...) / dăm de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
care îl diferențiază de Schopenhauer, oricât de multe apropieri s-ar putea face. De aici modul foarte concret și deci cu desăvârșire poetic în care este exprimat visul morții" (Eminescu se credea Eminescu). Față de Cezar Ivănescu-poet-al-morții, împanicat și răzvrătit, la însingurata Ileana Mălăncioiu reacțiile pe aceeași temă au, firesc, tente feminine; plânsul repetat, o anumită resemnare; o vădită spiritualizare se revarsă în Cântec, Rugă, Amintire, Așteptare, Legendă, Liniște în Pastel. Frecventului Coșmar îi urmează o Melancolie rece, nordică, prelungă: "Melancolia coboară
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
adică); "Să-i fie mai îndemână / a-i jeli și boci: / de 7 ori pe săptămână / și de 24 de ori pe zi..." Nostalgie, un anumit mod de smerenie, o discretă seninătate pe un fond reflexiv-liric iradiază din erotica romanticului însingurat; poezie de șoapte și rememorări, discurs care s-ar vrea citit sau rostit în acompaniament de harpe și flaute, în lumini catifelate, scăzute. În fapt, Nicolae Dabija evoluează în prelungirea cântului eminescian, nu însă în latura lui exaltată, ci înaintând
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
le-a opacizat simbolismul, pentru ca unele să dispară cu desăvîrșire. Dumuzi semnalează cu durere deposedarea însemnelor păstorești, de aceea dă impresia că se află chiar în interiorul mitului, înconjurat de personaje - simbol, benefice și malefice; păstorul carpatic ne apare și el însingurat, înstrăinat în imensitatea cosmică. Pierderea însemnelor lasă loc unui pasaj dramatic, în care zeița intrusă suportă cazne grele. Să se observe asemănarea de comportament și de concepție cu descîntecul (-blestem) de boală și de urît din folclorul românesc: Te du
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
vede din text, doar „ca ipoteză de lucru”. Spuneam, în Camera Sambô, că mitul ca narațiune sacră reprezintă doar o parte dintr-un complex comportamental convenit prin canon și tradiție. Desprinsă de corelatul său natural și congener, anume ritualul, narațiunea însingurată își pierde forța modelatoare, ca și sensurile prime și se transformă în literatură. Gestul ritualizat și cuvîntul restaurator de imagine și sens nu-și mai corespund. Basmul și legenda reprezintă forme tipice de astfel de desincretizări și „literaturizări”. Cu excepția studiilor
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
pentru a suferi, într-o zodie a cumpenei, au parte numai de necazuri, de zbucium, de unde și asceza resemnării. Firi introvertite, ei poartă în sufletul obosit traumele multor înfrângeri (Rătăcit, Cimitirul maritim, Pleca un vapor din port...). Există, ca la însingurații sadovenieni, o taină grea în viața lor, vreun „păcat” săvârșit cine știe cum ori o „întâmplare tristă”, a cărei drojdie le otrăvește fiecare ceas. Își țin cât își țin „inima zăvorâtă”, dar compresiunea lăuntrică îi silește, odată și odată, să-și spună
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285660_a_286989]
-
de la N. Iorga „mesianismul ideii naționale, tonul pamfletar și categoric, dezacordul față de epoca sa, la care s-au adăugat și pasiuni ce n-au nimic cu literatura” (E. Lovinescu). Cunoscuse, în schimb, ambianța interbelică, mulți scriitori și oameni politici. Desțărat, însingurat și împresurat de tristețe, când începuse să se întrebe dacă ceea ce evoca erau realități sau „fâșii de vis”, își descoperă înclinația spre memorialistică, este stăpânit de îndatorirea de a mărturisi ce a văzut și trăit. Eventualitatea pierderii, odată cu dispariția sa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289605_a_290934]
-
sub semnul unei duble identități (derivată din prima): privilegiul și nefericirea. Astfel, „poet al uriașilor” este în același timp „grăjdarul” sau „soldatul fără raniță”, este Hercule, eroul și sacrificatul. Lirica erotică din Baia de nori (1973) pune accentul pe condiția însinguratului care își caută perechea. Începând cu Lavă (1974), confesiunea și reflecția se strâng în jurul poeziei, văzută ca „forță” ce „nu mai păstrează nimic din frumusețe”. Aceeași trudă umilă a creatorului face să se nască un „mit al spălătoresei”. În Paradisul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289310_a_290639]
-
Sunt în general discuții la fel de deșarte, care nu au nimic at rac tiv. Unii ,,filozofi“ i-au și etichetat pe cei care preferă să-și lase gândurile să zboare într-o clipă de liniște, poate chiar de meditație: ,,iată un însingurat, un ratat care nu și găsește locul; nu este ca noi. Este adevărat, nu știu câte goluri a dat Dobrin . Unde mai pui că pe aceste subiecte se mai încinge câteodată și câte o ceartă cu consecințe imprevizibile. Acestea sunt discuții distructive
Îngusta cărare către lumină by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/1225_a_2212]
-
a iubirii, ci aceea a durerii. Elena străbate Iliada, în lungile ei voaluri albe, ca o penitentă, iar prezența ei pe turnurile Troiei este austeră, nu semeață. Mersul ei împărătesc o poartă printre suferințe crâncene și regrete târzii. Femeia aceasta însingurată care, din desfătare a lumii, devine pustiire a ei, se întoarce împotriva ei înseși și se judecă aspru, că n-a pierit la naștere, târâtă de vifor într-o râpă sălbatică sau în clocotul mării. Iar între Elena și Paris
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
pur artificiu exterior, fie o stare de lucruri fără raport cu întregul lumii și al omenescului. 156 Insula prin excelență este un teritoriu nu prea întins, înconjurat până foarte departe de apele pustii ale mării, un fragment de existență telurică însingurat în mijlocul unei vieți acvatice străine de el, cu alte legi și puteri. Ar putea să semene cu un astru, cu o stea pierdută în goalele întinderi cosmice, între uriașe depărtări. Numai că, în spațiul acela, corpurile cerești au între ele
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
acțiunea. După fictiva catastrofă a corabiei, naufragiații, toți teferi, nici măcar murdari sau uzi, sunt despărțiți și împrăștiați: „după voia ta, / I am risipit prin insulă în cete.“ Apoi concentrarea lor în fața peșterii, controlată în întregime de duh, se face diferențiat. Însinguratul Ferdinand (primul) și vrednicii reprezentanți ai echipajului (ultimii), după o perioadă de răgaz, sunt conduși direct și fără alte peripeții la peșteră. Ei sunt personajele inocente. Celor răi, însă de viță nobilă, Antonio, Alonso și Sebastian (și însoțitorilor lor, inocenți
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
altă adunare populară de pe timpul lui Ceaușescu (ce bine a înțeles rolul acestora !) cu zeci de mii de oameni care să fie însuflețiți de o idee, de aburii alcoolului sau de... vântul libertății. Culmea: în sine omul e tot mai însingurat, la grămadă e luat de val... Fotbalul vasluian a avut o zi de mare glorie, miercuri, 7 iunie 2006 ! (MERIDIANUL, An VIII, nr.23 (649), joi, 8 iunie 2006, Editorial) PERSONALITATEA MOMENTULUI PREZENT ADRIAN PORUMBOIU N. la 27 septembrie 1950
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]