677 matches
-
Intră furios în camera mică, privind neputincios pe perete, la portretul Clarei. — Dde ce? strigă el, furios. De ce nu-mi ddai nici o șansă? Dde ce e numai el în min-tea ta? Dde ce el ? Mereu el !!! Dar ochii imenși și întrebători ai Clarei erau de nepătruns. Ba chiar păreau ușor mustrători, ca de altfel și ochii Georgianei, din portretul alăturat. — Ai un frate grozav, zău așa! îi spusese Georgiana mai de mult, când venise la ei și-l așteptau amândoi pe
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
apoi cercetă - pentru prima dată cu o atenție nedisimulată și netrucată - dese nele. Erau multe, zeci de desene, și fiecare dintre ele era extrem de viu. Le privea și se pierdea în ele, îi venea să vorbească întruna cu chipurile acelea întrebătoare, ironice, visătoare sau zâmbitoare, care îl urmăreau cu privirile lor. Furia începu să i se do molească, de parcă minusculul cub de gheață al sfielii și-ar fi multiplicat dintr-odată sclipirea de diamant și ar fi împietrit focul. Strânse cu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Se întoarse în cameră, așeză tabloul pe birou și își trase un ta buret tapisat în fața biroului. Acolo rămase până la ora 3 după-a miază, contemplând tabloul și lăsându-se contemplată de el. Simțea că între ea și figura curioasă, întrebătoare, cu fruntea înțesată de vedenii invizibile altora, se înfiripa încetul cu în cetul un dialog mut, care îi trezea nu amintiri - pentru că amin tirile îi fuseseră trezite din lunga lor letargie - , îi trezea ceva care se aduna clocotitor în ea
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
încă bubuindu-i. Se duse târșâit la baie și înainte să se spele pe ochi se privi în oglindă. Pentru o clipă, o scurtă clipă numai, zări în oglindă un chip acoperit de un păr vâlvoi. Un chip chinuit și întrebător, de care uitase. Un chip zburlit de adolescentă, cu ochi încruntați, un breton scurt pe frunte și un coș în vârful nasului. Clara Martin? își dădu speriată părul pe spate și-și puse ochelarii. Acum da, vedea bine. Era tot
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cum s-a întâmplat de s-au răcit relațiile între noi și nu ne-am mai văzut de atâta amar de vreme, zău așa! Pur și sim plu ai dispărut din senin și dusă ai fost... De ce oare? O privi întrebătoare pe Clara, care înghiți în sec și trase adânc din țigară, învăluindu-se cu fumul ocrotitor. — Eram și eu mai zbuciumată, rosti Clara într un târziu. Nu suportam micile tale bârfe cu fetele și jocurile tale nebuloase pe care le
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cu glas scăzut când ieșiră, luând-o de braț. Llumea ccrede că e ddoar o ga-lerie. Dar eu am aici și atelierul, și locuința... A fost ccasa bbbu-nicilor mei și a mamei... Tăcu. Clara îi aruncă o privire mută și întrebătoare pe care el nu păru să o bage în seamă. O conducea atent, strângându-i cu o putere nebănuită brațul moale și ea se lăsă purtată de braț spre cafenea, în aceeași tăcere deplină. — Mai știi ccă și acum douăzeci
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
pat, Paola se foi și se uită În sus cu un singur ochi, celălalt fiind acoperit de-un braț gol pentru a-l feri de intruziunea luminii. Scoase un sunet despre care, lunga sa experiență, Îi spunea că era unul Întrebător. — Un cadavru. În canal. Vin să mă ia. O să te sun. Sunetul cu care Paola reacționă la asta fu unul afirmativ. Se rostogoli pe burtă și adormi numaidecât, cu siguranță unica persoană din tot orașul neinteresată de faptul că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
maiorul făcându-i semn barmanului din bărbie că voia un strop de grappa În cafeaua sa. — Nu e departe de aici, zise Ambrogiani. Câțiva kilometri. Locuiesc Într-o casă semi-decomandată. Pe cealaltă parte stă proprietarul și familia lui. Văzând privirea Întrebătoare a lui Brunetti, explică: — Am trimis pe cineva să vină aici și să pună câteva Întrebări. Nu-s multe de spus. Trei copii. Locuiesc acolo de mai bine de trei ani, Își plătesc mereu chiria la timp, se Înțeleg bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
obicei. Se mișca cu acea ușurință șleampătă atât de comună americanilor, ușurința care-i făcea să arată atât de bine În haine de stradă și atât de nelalocul lor În veșminte formale. Veni către ei, cu o mină deschisă și Întrebătoare, fără să zâmbească, Însă cu siguranță nebănuitor. — Da? Întrebă el În engleză. Pe mine mă căutați? — Sergent Edward Kayman? Întrebă Ambrogiani. — Mda. Cu ce vă pot fi de folos? E-un pic cam devreme, nu-i așa? Brunetti păși În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
lucrurile acelea pentru tine, Guido. Am să dau telefoanele În seara asta. Și te rog să vorbești cu prietenul tău din Vicenza. Nu e nevoie ca nici unul dintre voi să vă preocupați de asta. Soția lui Îi oferi o privire Întrebătoare. — Nimic, scumpa mea, zise el. Doar niște treburi pe care Guido m-a rugat să le cercetez pentru el. Nimic important. Doar niște hârtii care s-ar putea să le pot rezolva mai repede ca el. — Cât de amabil din partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
mai ales pe acesta. — Ce coincidență, Înțelegeți, adăugă Viscardi, doar un pic prea târziu, și zâmbi din nou. — Desigur. M-am simțit, cât se poate de sincer, Încurajat să aflu că sunteți Înrudit cu contele. Brunetti Îi aruncă o privire Întrebătoare. — Adică, asta mi-a oferit posibilitatea de a vă vorbi sincer. Asta dacă mi-o permiteți. — Vă rog, signore. Atunci, trebuie să recunosc că o serie de lucruri legate de investigația asta mă neliniștesc. — În ce fel, signor Viscardi? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
rărunchii lui Andrei Ionescu. Este ca un aspirator uriaș, care nu doar că suge suflul de liliac, dar face ca și corpul bărbatului să intre în vibrații; părul îi tremură violent, împreună cu mâna încleștată parcă după ureche, ochii se deschid întrebători, ca niște mingi de ping-pong, iar corpul duduie ca un godin încins. Zogru este speriat și contrariat de forța Giuliei, ar fi vrut ca totul să înceteze, dar este și curios de final. Și, de parcă i-ar fi împlinit dorința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
de culare gri pe care Salitov o recuperase dintre crengile mesteacănului. Poate această chitanță de la amanet ne va conduce la un răspuns? ă Totuși treceți cu vederea peste un aspect imporant al problemei, spuse Liputin abrupt. Porfiri își ridică privirea întrebător. ă Condiția joasă a celor implicați. Acesta trebuie să fie un student la ceva, aș zice. Lăsându-i la o parte deformitatea... ă Care desigur nu va avea nicio influență asupra seriozității cu care va fi investigat acest caz, completă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
în jos în lungimea torsoului, deviind puțin în jurul ombilicului și completând incizia în formă de Y până ajunse între picioare. Lăsă în urmă o rană calmă, închisă și lucioasă, dar fără sânge. Porfiri se încruntă gânditor și aruncă o privire întrebătoare la rana de pe capul celuilalt cadavru. Își scoase o țigară și o aprinse, apoi se uită la doctorul Pervoiedov cum începea să dea pielea la o parte. Capitolul șase Actorul Aerul cu gheață îi îmbujoră obrajii, fiindcă Porfiri îl simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
în piele maro, purta titlul Cele unșpe mii de vergi-ne-bune. ă Ah, veni vocea peste umărul lui Porfiri în timp ce acesta investiga cartea, văd că sunteți un acolit al lui Priap. Porfiri închise cartea în grabă. Îi aruncă actorului o privire întrebătoare, severă. Priap, îi explică noul său prieten, este editura mea favorită. Porfiri văzu că acesta este numele editurii unde a fost imprimată cartea. Nimic nu se compară cu emoția pe care o ai tăind paginile celui mai recent Priap. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Te doare? întrebă doctorul Pervoiedov. Virginski își închise ochii de durere. ă Te mai dor și alte încheieturi? ă Nu știu. Cred că da. Nu am băgat de seamă. Nu dor rău. Câteodată. Virginski își deschise ochii cu o privire întrebătoare. ă Îndreaptă-ți brațul din nou, tă rog. Ține-l sus în fața dumitale. Acum împinge-mi mâna în sus. Virginski nu fu în stare să își miște mâna pe care doctorul a așezat-o pe mâna sa. ă Relaxează-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
avea un șorț bine apretat. Părul îi era legat strâns înăuntrul unei bonete albe. Avea o față atractivă și inteligentă. Porfiri simți o independență ageră, care putea fi confundată, de bună seamă, cu aroganța sau chiar impertinența. Avea ochii erau întrebători, fără a fi suspicioși, iar în purtarea sa se ghicea o nerăbdare care sugera că a fost deranjată de la o muncă importantă. El îi estimă vârsta în jur de vreo treizeci de ani. ă Bună ziua, începu Porfiri. Asta e casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
se gândi pentru o clipă. ă Nu voia votcă. L-am întrebat dacă vrea votcă și mi-a spus că nu. ă Asta-i interesant, spuse Porfiri și îi aruncă lui Salitov, care era din nou în picioare, o privire întrebătoare. Salitov aprobă gânditor. ă Așa e. Nu m-am gândit niciodată că Govorov drept un abstinent, confirmă el. ă Poate că își aducea propria votca? sugeră Porfiri. Hai să vedem, începu el să recapituleze. Refuza votca, dar accepta vițelul - chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
scrie orice? spuse Anna Alexandrovna, așezându-se pe sofa lângă măsuță. Porfiri se înclină. ă Dar nu știu ce să scriu, se confesă ea. ă În cazul ăsta, vă sugerez, 'Îți amintești vara?', spuse Porfiri Petrovici. Anna Alexandrovna se uită la el întrebătoare însă fără reproș. Apoi se uită la Osip Maximovici, dar îl găsi în continuare cu spatele la ea. Își coborî capul ezitant și apucă stiloul. Îi înmână biletul lui Porfiri. Acesta îl studie puțin înainte de a-l pune în buzunar. ă Deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
de la St Petersburg. De la autoritățile de poliție. În legătură cu investigarea unei crime. ă Nu vă va vorbi despre așa ceva. Nu îi pasă de asemenea lucruri acum. A trecut vremea când el vorbea despre așa ceva. Fratele Innochetie îi aruncă o privire timid întrebătoare. Despre ce este vorba? Poate vă pot ajuta eu, spuse el zâmbind insinunat. ă Am fost instruit să vorbesc cu Părintele Ambrozie. ă Dar nu o să vă primească, v-o spun eu. Nu în legătură cu așa ceva. Dacă ar fi pentru sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Nenea fusese pur și simplu decapitat de o schijă, sângele, pârâu neostoit curgea acum cu spumă albă prin șanțul scorojit și uscat de arșiță. Fetița se trăsese mai la o parte tremurând. Se uita la el cu niște ochi mari întrebători. Păpușa înfășată cu moletiera ceea verde era undeva pusă de-a curmezișul șanțului. Se îmbibase de sânge și acum stătea ca o stavilă în fața șuvoiului care nu mai contenea. Niciodată Mihu nu se gândise că un om are atâta sânge
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
Într-un salonaș de un albastru fumuriu și se așeză la masa plină de hîrtii care Îi servea drept birou provizoriu. Maigret luă loc, cu grijă, Într-un fotoliu fragil, care imita stilul Louis XVI, și probabil avea o privire Întrebătoare, pentru că Lecoeur se grăbi să-i spună: — Poate vreți să vă spun de unde am știut că sînteți aici? Mai Întîi, Moinet, care comandă poliția din Vichy, v-a văzut numele În fișele de la hotel. Nu-l cunoașteți și n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
se opri un moment și ajunse din nou la parter. Își făcu apariția un bărbat Îmbrăcat În haine negre, cu tenul roz și părul cărunt. Aruncă o privire În hol și se apropie de cei doi bărbați cu o privire Întrebătoare. Lecoeur avea În palmă insigna de comisar, pe care o arătă discret. — Aș dori să am o discuție cu dumneavoastră, domnule Pélardeau. — Acum? Avea o voce răgușită, așa cum Îi fusese descrisă. Bărbatul nu se pierdea cu firea. Cu siguranță că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
vin. Darcey își goli paharul și îi zâmbi prietenei sale, care îi făcu semn chelnerului. Eu nu mai beau, zise Nieve. Trebuie să am grijă de copii în seara asta. Comandă în schimb o apă minerală și apoi se uită întrebătoare la Darcey. —Apropo, mă întrebam dacă te-ar deranja groaznic de mult să-mi împrumuți lanțul tău de aur? Din tonul vocii, parcă își cerea scuze. — Mâine-seară ies în oraș și trebuie să fac un mic efort. E o ocazie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
plecat. Mă suni tu mâine? întrebă Nieve. Nu pleca, spuse Aidan punându-și mâna pe brațul ei. Tocmai voiam să luăm cina. Dacă tot ești aici, rămâi. Aa, n-aș vrea să întrerup... Nieve îi aruncă lui Darcey o privire întrebătoare. Nici o problemă, zise Darcey cu jumătate de gură, ca și cum nu i-ar fi venit să creadă că Aidan tocmai o invitase pe prietena ei să rămână. Nu voia și el să scape de ea, ca să îi ofere inelul și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]