453 matches
-
complet. Satul știa, da’ tăcea, că era o frică... Tremura și frunza dudului! Câte nu mai povestea tata, de la colectivizare, cum i-a lămurit să dea cotele, să semneze. Astea de ce nu se mai povestește acum la istorie? Îl privi întrebător, nedumerit, pe celălalt: - Poate ați citit mai multe cărți la viața matale. A povestit careva chestiile astea, că io unul nu am auzit. Cum s-a făcut colectivizarea? Adică mai corect să mă exprim, de ce s-a mai stricat, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
situații li se permitea. Trebuia doar ca clientul să semneze formularul cu mâna lui proprie. Trecu și datele din buletinul de identitate al femeii. Conform celor consemnate acolo, femeia ar fi trebuit să aibă 89 de ani. O privi nedumerit, întrebător. Dacă îi dădeai șaizeci. Se mai uită în buletin, la fotografia ei, chiar silabisi datele nașterii, an, lună, zi, mușcându-și nervos buzele, apoi o privi îndelung, zâmbind stânjenit. - Adică, surâse el, dumneavoastră spuneți că sunteți doamna aceasta din documentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
o întragă poveste și cu portul ăsta, când era cu furia aia cu privatizările. Nu mai renta, l-au scos la vânzare, l-a cumpărat unul Chiosea-Furnal, nu cred că-l știi... Tomnea dădu să-i spună ceva. O privi întrebător. Ridică doar nepăstor din umeri: - Am auzit de el. Face afaceri mari, mi s-a spus. E în combinație și cu prefectul și cu ai lui Brandaburlea. Și cu Goncea. Ăla de demult, îl știi... - L-a cumpărat Chiosea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
salcâm înalt în dreptul ferestrei și mă uitam toată ziua la crengile lui. Credeam că ai să apari, așa, ca un moroi, dintre crengile lui. Tot am așteptat... Până am uitat de tine. Nu părea că urmărește spusele ei. Privea doar întrebător în jur, când spre sălciile din dreapta lor, când spre mormanele de gunoaie, moloz și iarbă arsă din partea cealaltă. Ridică din umeri, nemulțumit. - A întârziat însă vaporul, continuă mai apoi, și m-am răzgândit. Stăteam și mă vedeam cum așteptam și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
bătrânel, cocârjat, cu o bărbuță colilie, stângând la piept o servietă din vinilin verde, se ghemui la picioarele lui. Râdea pițigăiat, sclipindu-și și el tăciunii aprinși, ascunși sub obloanele unor pleoape zgrunțoase, groase, răzbuzate. Din stufăriș mai scoase capul, întrebător, unul, deșirat, cu o față prelungă, mai mult albastră decât neagără, muiată în albastrul închis al apelor coclite. Își săltă pălăria de paie de orez, model „Los Paraguayos“ în turneul din vara lui 1963 la Urlați, și făcu un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
spuse Philip Cantley, ripostând, în mod evident la cele spuse de mine. Nu s-ar cădea să-mi bag nasul până atunci. Schimbă câteva cuvinte cu Bez, apoi făcu stânga împrejur și se îndreptă către biroul electricianului șef. Mă uitai întrebător la Bez, care ridică din umeri. Fiecare cu fixul lui! îmi zise el. Domnului C îi place ca doamnele să fie feminine, înțelegeți? Toată lumea care-l cunoaște știe asta. Să vedeți cum vin unele fete la audiție, atunci când regizează chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
a întrebat Sarah Buckley uitându-se speriată în timp ce Hugo o împingea în sus, pe scara elegantă în stil georgian. Hugo i-a răspuns cu un zâmbet senin. —Ce anume? Un soi de muget, i-a explicat Steve Buckley privindu-l întrebător pe Hugo. —Muget? a repetat Hugo cu un zâmbet crispat. Câinele din sufragerie a mârâit din nou de să te bage în sperieți. A, mugetul ăla? E doar unul dintre animalele de casă ale proprietarului. Un câine foarte drăguț. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
exclamat Laura, învăluindu-l într-un sărut elaborat. Hugo mai curând simțea decât vedea uluirea lui Alice. —Bună, Laura, a murmurat el extrăgându-se din decolteul femeii. Ce surpriză să te întâlnesc aici! Ochii strălucitori, încărcați cu mascara, au clipit întrebător de la Hugo la Alice. Gura rujată gros a desenat un zâmbet conspirativ. Hugo și-a amintit, cu un sentiment de disconfort, că acesta era același hotel în care Laura îl întâlnise pe acel bărbat misterios de Crăciun. —Ea este Alice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
înșfăcat cu putere, săltat în sus și întins pe pământ. A clipit la vederea grupului de oameni- probabil trecătorii de pe pod - care-l scoseseră din apă și-l trăseseră pe mal. Te simți bine? l-a întrebat cineva uitându-se întrebător la ursulețul pe care Hugo îl ținea strâns în mână. Și-a mișcat buzele ca să vorbească, dar a descoperit că nu putea. În schimb, a înregistrat uluit cerul nesfârșit de deasupra, pământul rece de sub cap și faptul că respira, deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
putea face să-și schimbe opțiunea. - Scenariul este al dumneavoastră, puteți să vă spălați cu el pe cap. Îmi vreau înapoi viața liniștită. Observă abia acum că are șiretul desfăcut, se aplecă și refăcu funda. Se ridică și îl privi întrebător. Îi făcu semn să o ia către bucătărie. - Ușa este în celălalt capăt. Ajungeți în grădină. Mergeți drept înainte, e o potecă pietruită, nu se poate să o ratați, ajungeți la gard, poarta dă în strada vecină. Drum bun. Dar
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
cuiva apropiat sufletului lor, cu siguranță simțea nevoia s-o Împărtășească și cu mine. Așa că i-am ieșit În Întîmpinare: Mi se pare că o să-mi spui ceva de care să ne bucurăm amîndoi! Își aruncă pe spate ușor capul, Întrebător, parcă oarecum mirat că intuisem scopul vizitei lui. Bunicule, ai trecut prin astfel de momente și sînt sigur că știi cît de mult pot să mă bucur că am terminat cu bine examenele! Am simțit nevoia să mă ridic de pe
Viaţa-i complicat de simplă by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91691_a_93569]
-
a rămas pe gânduri și Eugen o privea încurcat, neștiind ce inconvenient găsise ea în planul de acțiune pe care i-l înfățișase. Erau la o grădina de vară de la Minerva, cu ceștile de cafea aburindă pe masă. O privea întrebător, respectându-i tăcerea. - Dragul meu, nu doresc să te supăr cu nimic, știi prea bine, vorbi Iuliana, după ce gustă puțin din cafea. Mă gândeam la noi acum... Nu din egoism, fii sigur, dar... am senzația că o parte din planurile
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
firească izvorâtă de atingerea lui și de gândurile la ceea ce știa că va urma. Nici nu terminase bine salata, că Eugen apăru în pragul ușii. Era încă ud. Nu se ștersese. Luase doar halatul de baie pe el. O privea întrebător, cercetându-i expresia feței cu atenție. - Te-ai descurcat de minune... Chiar ai terminat. Ce spui, iubito: mâncăm acum ori... puțin mai târzior? - Păi..., nu-mi este foame acum..., poate mai târzior, dragul meu, răspunse Iuliana, apropiinduse de el. Vizibil
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
nu am solă... - Ha, ha, ha! Ești delicioasă, Dani dragă! exclamă Iustin. Îți va aduce mami a ta, cândva, o soră... sau un frățior, dacă vrei tu... Îmi dai voie să te iau în brațe? Daniela se codi. O privi întrebător pe Mariana și, înțelegând semnul acesteia, răspunse: - Da... Ai putele să mă plimbi? - Daaaa, sigur că da! Vino! o îndemnă Iustin și întinse ambele brațe. O ridică fără probleme și porni cu ea, privind-o de aproape. Mariana îl urma
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
mult fumat, acoperind numai doi dinți vizibili, ca niște așchii de os. Omul, a cărui vârstă desigur înaintată rămânea totuși incertă, zâmbea cu cei doi dinți, clipind rar și moale, întocmai ca bufnițele supărate de o lumină bruscă, dar privind întrebător și vădit contrariat. - Unchiul Costache? îndrăzni să deschidă gura tânărul, peurmă, intimidat, refăcu întrebarea: Aici șade domnul Constantin Giurgiuveanu? Bătrânul clipi din ochi, ca și când n-ar fi înțeles întrebarea, mișcă buzele, dar nu răspunse nimic. - Eu sunt Felix, adăugă tânărul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
venit? și-l împinse blând pe moș Costache înspre pat, unde acesta căzu cu zornăit, căci ținea mereu la subsuoară și în mână cutia cu bani și cheile. - Pune deoparte cutia asta, te rog eu! insistă studentul. Moș Costache privi întrebător la Felix, apoi, ascultând, așeză cutia adânc sub pernă, iar cheile le legă la brâu. - Așa-mi place, când m-asculți! zise Weissmann: eu am venit să-ți fac bine, să execut ordinele doctorului. Mâine, dacă ești cuminte, poți să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
unor sunete din amintiri de mult trecute. Câteodată uita de sine citind fără întrerupere din zori până-n asfințit, fără să-i pese de mustrările sau amenințările cu pedepse ale Starețului; ridica doar o privire uimită și nu scotea o vorbă, întrebător ca și cum ar fi fost în așteptarea unui eveniment hotărâtor pentru a se lămuri pe sine și pe ceilalți ce-ar urma să facă. Era lăsat să stea în chilia lui și în colțul de grădină ce și-l alesese. Stătea
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
la loc. Și apoi : Vino lângă mine... Violoncelul își terminase unduirea. În partea a doua a concertului, omul și moartea păreau că se privesc în față. Ea se așeză în fața lui. — Nu m-ai întrebat despre vărul tău... El ridică întrebător din sprânceană, apoi, amintindu- și, încuviință din cap. — Vărul meu... Ce mai face ? — E prezent. Adică e în prezent... Știe că e viu, dar nu știe că pentru asta trebuie să se fi născut cândva. O viață ciudată, întâi trăiește
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mănânce. Noi nu ne pricepem. — Tu cine ești ? întrebă orbul, căutând să dibuie cu privirile lui uscate. — E Panselia, repetă Ologu. E tot ca și noi, pe străzi, da... altfel... Fane Chioru întinse mâna spre ea. Panselia se feri, privind întrebător spre Ologu. Acesta încuviință și atunci femeia se apropie până când degetele orbului o găsiră. Îl lăsă să și le treacă încet peste fruntea, obrajii și buzele ei. — Ești frumoasă, zise. Ea zâmbi, încurcată, și-și potrivi șuvițele negre pe după urechi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Și ce cauți aici ? îl repezi Golea. — Am adus banii lui Coltuc... E ziua de pensie... Golea se dădu la o parte. Poștașul se așeză, deschise geanta, scoase registrul, bifă o cifră și numără banii. Golea întinse mâna, poștașul privi întrebător către Melania, dar cum femeia nu făcu niciun gest, îl lăsă pe celălalt să înșface banii. — Asta e, spuse poștașul, ridicându-se. Sărbători fericite, ne mai vedem la anu’... — Să lași de-acuma banii la poștă, spuse Golea. Mergem noi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-l găsești. Victimele îți stau la îndemână, pentru că nu se ascund. — Eu zic să-l întrebăm și pe bătrânul Coropciuc, insistă Jenică. Ușa trosni și namila se ivi iar în prag. Văzând halbele pline și farfuriile încă negolite, îi privi întrebător. — Nu pe tine te-am chemat, spuse Maca. Unde e bătrânul ? Spune-i că avem o vorbă cu el. Poate că a pus-o pe fetiță dinadins să ne citească povestea aia, spuse Jenică, după ce uriașul plecă. Nu mai avea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai sunteți și mândri împotriva noastră. Brusc se aud pe stradă două mașini care se ciocnesc și voci enervate) Oho, o ciocnire. Rata accidentelor a crescut. (Se repede la fereastră, o deschide grăbit și se apleacă în afară. Compozitorul arată întrebător la fundul impresarului. Pianista dă din cap aprobator. Se repede la fereastră și îl împing pe impresar în afară. Un strigăt și bufnitura și din nou strigăte ale trecătorilor. Compozitorul și pianista bat din palme și râd destinși. Cântăreața strigă
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
el privește doar spre trecut. Rămăsese pentru el întrebarea, de ce visa numai ochi? Se întoarse cu fața în jos și iarba rece, mătăsoasă, îi învălui fruntea. Ca o nălucire de o clipă, văzu alți ochi albaștri larg deschiși, privindu-l întrebător. În ei se zbătea o întrebare ca o sălbăticiune mică prinsă în laț. Și acum, ca și atunci îl cuprinse acea panică fără motiv. Doamne, cât este de atunci? Întinse mâna și pipăi iar firul rece de oțel al șinei
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
În felul acesta devenise fiu de tehnician și-și construise o origine socială sănătoasă. Când "s-a retras", a semnat și o declarație, prin care s-a angajat să nu spună nimănui nimic despre cele întâmplate. În consecință, se uită întrebător la soții Carp, care acum erau înrudiți cu familia Batin. Voia să cunoască și părerea lor. Dumneavoastră știți de ce s-a retras? Nu prea. Presupunem că dumneavoastră cunoașteți mai multe, tocmai pentru că ați fost colegi de cameră în acea perioadă
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ne priveam. De rușine. Știam unele chestii unii despre alții, Înțelegi? Voiam să le uităm. Era tot În picioare În fața mesei și a albumului, și a tăcut o vreme. Faulques s-a apropiat de coniac, și a arătat spre sticlă, Întrebător. Celălalt a spus „nu, mulțumesc”, fără să Întoarcă privirea. Pictorul și-a turnat puțin Într-un pahar, și-a muiat buzele și l-a lăsat pe album. Markovic a ridicat ochii. - Era acolo un tinerel. Chipeș. De vreo șaisprezece-șaptesprezece ani
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]