2,365 matches
-
de coșmarul ăsta, spune Părințelul cu seriozitate, gîndește-te puțin și la ce au făcut ele folositor, imposibil să nu găsești ceva care să te satisfacă. — De data asta chiar ai spus-o ca un adevărat duhovnic, zice Curistul. — Degeaba, se întristează din nou Roja, dacă n au făcut-o decît împinse de la spate. Uite că tot el face pe victima, observă taximetristul, adică după ce le-ai folosit, le ai sucit mințile, le-ai pus la lucru, tot dumneatate te dai lovit
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
ies în pijama în fața blocului, admonestări reciproce ale pasagerilor din autobuzele aglomerate constituie sursa lui de inspirație pentru „înnoirea“ limbajului poetic. Rezultă o poezie dezlânată și trivială, o poezie fără poezie, care nu-l iluminează pe cititor (mai curând îl întristează, ca monologul unui bețiv): „de doi lei rahat cu glugă / cică se strică vremea / unde-o bagi nu mai intră / acum tot eu o scot / să-ți cumperi spray când stai cu mine / păpușă nu te pierde voi fi cu
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
volumul Vă rog, schițați un zâmbet! (prefață de Radu Dorin Mihăescu, Geneze, Galați, 2000) sunt amuzante. Nu întâmplător, fotografia de pe ultima copertă îl reprezintă râzând. Din nefericire însă, este singurul care reacționează astfel. Ceilalți cititori ai catrenelor sale, dimpotrivă, se întristează. Cele mai multe dintre epigrame se referă la situații particulare, din Galați, și n-au deloc umor: „Domnului Valeriu Valegvi: Tot v-ați dat cu presupusul / Cam pe unde e apusul / Și sincer m-am întristat / Că umblând, v-ați dezumflat.“ Ce
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
cititori ai catrenelor sale, dimpotrivă, se întristează. Cele mai multe dintre epigrame se referă la situații particulare, din Galați, și n-au deloc umor: „Domnului Valeriu Valegvi: Tot v-ați dat cu presupusul / Cam pe unde e apusul / Și sincer m-am întristat / Că umblând, v-ați dezumflat.“ Ce e de râs în asta? „Colegei Cezarina Adamescu : Dacă-mi spune numele ceva, / La telefon m-ați întrebat odată / Și v-am răspuns cu nu. Și așa / Am obținut o convorbire mai... scurtată.“ Ce
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
azi ești trist! / Nu, nu sunt trist - i-am spus, / dar pasărea continuându-și rotirea / mi-a strigat: Sufletul ți-e întunecat!“ etc. De ce e trist Solo Har-Herescu nu putem ști (nici noi, nici pasărea). Știm, în schimb, de ce se întristează cei care îi citesc versurile... Poet ´ i S ´ i prefat ´ atori Radu Herjeu, un tânăr intelectual distins și respectat, a publicat în 2006 o carte de versuri, Să spui morții noapte bună, cu o prefață semnată de Octavian Paler. Autorul
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
stele, crini, temple, piramide, trandafiri, fântâni etc. - acesta este lexicul predilect al autoarei. Ea nu vorbește, ci gângurește: „Întâmplarea spune că sentimentele / sunt oglinda nuferilor topiți în adjective / - tărâmuri imaginare ale spiralei!“ (Îndoielile șoaptelor) „Răsărim albi în cuvinte / și ne întristăm regăsindu-ne născuți / printre mugurii punților dureroase / în fața cărora îngenunchem, desăvârșind / - peste câmpiile luminoase - / rugăciunile cerului desfrunzit...“ (Toamna cuvintelor) Dacă încercăm să analizăm aceste versuri, înțelegem că ele nu spun de fapt nimic. Sentimentele sunt oglinda nuferilor topiți în adjective
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
ireală?) îmi este oferită de părți misterioase ale minții. Din clar-obscur, din contururi imprecise apare Cezar. Este trist și îmi face semn să vin după el. Nu, Cezar, tu ești în tărîmuri de care mă tem, nu mă duc... Se întristează și imaginea lui fixă, ca un tablou, se tulbură și devine neclară. Nu te supăra. Nu merg cu tine. Tu știi ce ar însemna asta, nu? Imaginea dispare și eu mă trezesc. Îmi fac cruce, beau puțină apă și-s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
riscat "zăngănitul de cătușe" ca să-i bag în buzunar 800 $. Ham, ham, se revoltă cîinele. După ce am vorbit de unele, de altele, bag mîna printre scînduri și-l mîngîi. Cîinele este fericit nevoie mare și cînd dau să plec se întristează. Mi-am refăcut buna dispoziție și încep să fluier. Dintr-o curte un gospodar mă salută. Vă faceți casă? Da. Am cumpărat 500 m². Cît ați dat? Scump tare. Am dat 60.000 de euro. Cîîît?! Cît v-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
să mor ca să-mi salvez copilul, aș muri fericită, a spus amfitrioana. Și mama m-a iubit mult, spune molcom Bogdan. Te-a iubit? Da, foarte mult. Și... cum?... A murit, spune băiatul, începînd să lăcrimeze. Familia gazdă s-a întristat și a revărsat asupra lui Bogdănel un rîu de compasiune. Din acel moment, băiețelul de 13 ani a căpătat convingerea că și mama lui îl iubește și ar fi gata să moară pentru el. Și-a pierdut liniștea bietul copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
de primăvară. Ochiul treaz al oglinzii de sub streașina casei nu adormea niciodată. Când strecura mâna în buzunarul pufoaicei, în cuibarul găinii, în mormanul de sticle spălate (un leu bucata la cooperativă), în stiva de grăunțe pregătite pentru moară, ochiul se întrista și îi era de ajuns. Dacă de acolo, de sub grindă, o mână ar fi coborât să-l atingă pe umăr, dacă l-ar fi certat, dacă l-ar fi pedepsit, Dumnezeul cel viu s-ar fi descompus în fotografie. Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
la fiecare aromă de sânge tânăr, ploaia avea gust de cer rânced, râul de salcie plângătoare, oceanul de corabie putredă. În mănăstire, durerea dădea pe dinafara paharului plin pe jumătate, cealaltă doime lăcomia ochilor întredeschiși. Pentru care parte să te întristezi, frate, pentru care gol să te veselești? Zumzăie muștele deasupra neștiinței de a fi singur, pune-ți un pampers în jurul sufletului, nefericirea înfundă venele munților, nefericirea pavează aleile cu sare cubică. În mănăstire, liturghia operație reușită: după 6 ore de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
răspunde aporetic, printr-o întrebare: „Se cuvine, de sabat, să facem bine (agathon poiesai) ori să facem rău (kakopoiesai), să salvăm un suflet ori să-l ucidem?” Apoi, „privindu-i roată împrejur, sau unul câte unul (periblepsamenos) cu mânie și întristându-se din pricina învârtoșirii (porosis) inimii lor, îi spune omului: Întinde mâna!” Apoi săvârșește vindecarea. Fariseii și irodienii se coalizează pentru a-L prinde și omorî. Isus pleacă, urmat de o mulțime provenită din toate provinciile: Galileea, Iudeea, Idumeea, Tyr, Sidon
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Mânăstirii Humor are privilegiul de a vedea fragmente ale Protoevangheliei în registru iconografic. De obicei însă, vizitatorii nu cunosc adevărata sursă a icoanelor, pe care îmi îngădui să o citez aici, în traducere proprie: Vestea nașterii Mariei Ana s-a întristat foarte tare, și-a azvârlit veșmintele de doliu, și-a spălat părul, s-a gătit în haine de mireasă și pe la ceasul al nouălea a coborât în grădină să se plimbe. și văzând un dafin, s-a așezat sub el
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
femeie să ajungă într-un asemenea hal de disperare egoistă (pentru un fiu!), când însuși Sionul agonizează, când însuși poporul lui Israel e amenințat să dispară de pe fața pământului?! („Acum e momentul să plângi, acum plângem cu toții; și să te întristezi, căci toți suntem triști; dar tu, tu ești tristă din cauza morții unui singur fiu!” (X, 8). Mustrarea profetului se încheie într-o notă stoică: „Stăpânește-ți durerea și îndură pacostea cu curaj!” (X, 15). Cum femeia nici nu vrea să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
văzut cerul deschizându-se și un om strălucitor (photophoros) coborî șdin elț, mai luminos decât șapte stele laolaltă. Iar acest om strălucitor luă soarele de deasupra capului meu și se urcă iarăși la cerul din care se pogorâse. M-am întristat cumplit pentru că-mi răpise soarele. Puțin după aceea, pe când plângeam eu și mă jeluiam, l-am văzut iarăși pe omul cu pricina coborându-se din cer și luând luna de deasupra capului meu. Atunci, plângând cu lacrimi fierbinți, am zis
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dar. Numai tu puteai să mă faci peste măsură de fericit. Vă iubesc pe amândoi din toată inima! După aceste cuvinte, pe chipul lui Gruia - fără voia lui - a fluturat o umbră de tristețe: ― Ce te supără, iubitule? Te-ai Întristat fără motiv - a observat Maria, Îngrijorată. Gruia a tresărit. “Să-i spun adevărul? În starea ei de oboseală, o asemenea veste nu i-ar face bine. Ba mai mult i-aș crea o stare de tensiune nervoasă deosebită. Și, din
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
a presupus doctorul Pas. ― Uite ce Înseamnă să fii tânăr! Eu, bătrânul, nu m-am gândit la o asemenea eventualitate. ― Domnule profesor, nu faceți păcate În fața lui Dumnezeu. Sunteți În floarea vârstei... ― Să nu exagerăm, dragule. Dar până nu ne Întristăm prea tare, cred că trebuie să te duci la cei dragi, care te așteaptă cu nerăbdare. Ne vedem mâine, la vizită. Urări de bine și sănătate lui Tudor și Mariei. La revedere. ― Vă mulțumesc, domnule profesor. Rămâneți cu bine. ― Mâine
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
suflet mare!” Aici, Petrică s-a oprit și s-a uitat galeș spre Nicu. Apoi a continuat: ― Când am auzit aceste vorbe, Întâi Îmi venea să strig de bucurie, dar gândul că războiul Încă nu s-a sfârșit m-a Întristat. Din acea clipă, ruga mea era să-l ocrotească Dumnezeu pe acel profesor și eu să mă fac sănătos și să ajung În fața lui, ca să-i mulțumesc... După o lungă ședere În spital, m-am Întors acasă... Războiul Încă se
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
urmă dorință. Remarcând că Aronică lipsea, Stelian vru să-l întrebe pe Mișu Leibovici dacă fiul său avea cumva vreo problemă care îl împiedicase să fie și el de față sau de vină era situația lui din prezent. Ceasornicarul se întristă și dădu să-i răspundă, când ușa de la intrare se deschise și în prag se ivi chiar cel despre care vorbeau. Fostul colonel de securitate purta niște haine modeste, în care statura lui masivă parcă se micșorase, și avea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
protector pe spate. Și ce mai face prietenul ăla al tău care zicea că vrea să ajungă vedetă de cinema la Hollywood?... vru el să știe, amintindu-și de plimbarea lor prin Cișmigiu din urmă cu trei ani. Victor se întristă. E la pușcărie. A vrut să treacă Dunărea înot și l-au prins... Nando se întristă și el. Cum e posibil?... Acum, că Stalin a murit, ar trebui să se termine cu toate abuzurile astea. Fiecare om are dreptul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ajungă vedetă de cinema la Hollywood?... vru el să știe, amintindu-și de plimbarea lor prin Cișmigiu din urmă cu trei ani. Victor se întristă. E la pușcărie. A vrut să treacă Dunărea înot și l-au prins... Nando se întristă și el. Cum e posibil?... Acum, că Stalin a murit, ar trebui să se termine cu toate abuzurile astea. Fiecare om are dreptul să trăiască acolo unde îi place. La noi, în Italia... Da' de unde! interveni Ticu. Pușcăriile sunt pline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
în buzunar. N-am putut rezista ispitei și am întrebat-o dacă soldatul s-a mărturisit bine. Doamna Valy mi-a aruncat un "ticălosule mic", a priceput că începusem a... pricepe ce hârjoane se mai înfiripă pe lume, s-a întristat brusc și, ținând lacrima în cumpănă, mi-a spus ca unui prieten foarte drag: Nimeni nu s-a mărturisit mai bine decât Ucu..." Am văzut-o apoi întorcându-se și mi s-a părut că aleargă cu pașii unui om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
eram premiat, niște doamne cu fețe îmbâcsite de vopseluri, de parcă erau niște apași, sau niște domni care miroseau ca butoaiele de la bodega din colț mă pupau de zor și-mi spuneau că voi ajunge ca unul Paganini, lucru care mă întrista mereu, pentru că, auzisem eu, acel Paganini se îmbolnăvise grav din cauza unui sifilis tratat cu mercur și, în cele din urmă, fusese răpus de un cancer, perspectivă care nu-mi surâdea. Chiar și tata, în momentele sale de euforie, privind la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
unghiile lungi, vopsite cu sidef alb, pe pieptul lui. Mi-ai lipsit atât de mult! Și tu mie, Irin, și tu mie. Venirea lui însemnase luminarea casei de către o rază de soare, plecarea tristeții și venirea vieții. Însă Angi se întristă. Mai târziu înțelesesem că nici el nu știa de ce plecase fără mine. Sau de ce va pune pe seama lecțiilor mele de limba franceză și a vieții pline de activități ale unui om de afaceri faptul că nu mai stătea chiar atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
crezut că-mi pierd mințile. Și mă copleși cu sărutări. Urmă un moment de liniște. Și acum ce facem? întrebai. Văzui în ochii lui scântei de fericire, ochii lui erau făcuți din Soare. Credeam că la această întrebare se va întrista, însă bucuria lui spori. Ce să facem? Vom petrece împreună zi de zi și noapte de noapte, vom fi singurii pe pământ. Și îl crezui. Îmi luai câteva lucrușoare, printre care prețiosul tablou de nuntă. Când îi făcui și bagajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]