2,517 matches
-
să se sustragă Într-un fel sau altul posedării, fie prin pierderea vieții și Încercarea sufletului de a se uni cu spiritul, fie prin Încercări din viața de zi cu zi, fie prin boală, fie printr-un șir nesfârșit de Întrupări pe care voi Îl numiți karmă și care tinde spre lumină. În esență asta este karma, asta este lecția de a veni aici pe Pământ ca suflet, de a trece pe drumul cel lung, de a Învăța din evenimentele prin
MATRICEA DIVINĂ by ALALEXANDRA C. XANDRA C. VASILE BOL OGAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1589_a_2960]
-
repetăm ceea ce am mai spus și altădată: dintr-o sută de oameni, dacă ai salvat unul, ai salvat o familie. Alege-ți țeluri mărunte. Dacă se adună 5.000 de oameni ca tine, ca voi, În timp, În mai multe Întrupări, pot crește vibrația Pământului, pentru că această vibrație nu crește de pe azi pe mâine În timpul vostru, ci crește printr-un anumit număr de generații, prin generații. Pământul, existența lui ne mai dă șanse să mai avem multe generații pe Pământ, ca să
MATRICEA DIVINĂ by ALALEXANDRA C. XANDRA C. VASILE BOL OGAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1589_a_2960]
-
Într-un anumit moment al existenței pentru a evolua. Din acest motiv se spune că Noi ne alegem părinții. Această expresie este folosită pentru a marca pe plan subtil că, de fapt, Noi alegem să ne confruntăm Într-o anumită Întrupare cu atitudinile noastre bune sau mai puțin bune adoptate În alte Încarnări. Noi suntem atrași vibrațional de ele. Noi suntem voi. Noi suntem voi care ați evoluat și reprezentăm dovada vie pentru Înțelegerea voastră că voi veți reuși. Trebuie doar
MATRICEA DIVINĂ by ALALEXANDRA C. XANDRA C. VASILE BOL OGAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1589_a_2960]
-
inteligen?ei absolute", ea devine simbol al cunoa? terii pure, „imagine perfect? a contemplă?iei" privilegiu de care doar filozofia ?i poezia se bucur? În opera eminescian?. Privit? din aceast? perspectiv? filozofic?, luna este prin urmare „ochiul revelator al iluziei", Întruparea inteligen?ei pure care tace, dar ?ție" (că În Upani?ade). Lumina lunii evoc? În acela?i timp dimensiunea atemporal? a mitului. Este o „imagine a lumii" În care se reg?sesc toate miturile crea?iei eminesciene Întrucât, În opera
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
c???ri necunoscute ??i În roiuri luminoase izvorând din infinit Sunt atrase În via?? de un dor nem? rginit". („Scrisoarea I") Luna, soarele, „coloniile de lumi pierdute", „roiurile luminoase izvorând din infinit" reprezint?, la nivel cosmic, cercuri succesive ale devenirii, Întruparea În forme concrete ale esen?ei. De altfel, forma perfect?, ideal?, prin care poate fi reprezentat, din aceast? perspectiv?, spa?iul poetic eminescian ar fi cercul: exist? În crea?ia artistului cercul protector al copacului, „ochiul de p?dure", lumini
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
dar se Întemeiaz? pe un solid suport culturall" . (Noemi Bomher) Se reg?sesc astfel, În mitologia eminescian?, dup? cum afirm? N. Bomher, cele trei categorii apriorice specifice oric?rei mitologii: timp, spa?iu, cauzalitate orfic?. Originalitatea operei eminesciene vine din „Întruparea lor În forme proprii" (topos-urile poetice), În structuri ce poart? „Însemnele matricii gândirii" sale iar, pe de alt? parte, din ineditul expresiei artistice. Lumea mitului, reunind aceste virtu?i, face posibil? comunicarea fiin?ei umane cu universul din jurul s
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
inteligen?ei absolute" , ea devine simbol al cunoa?terii pure, „imagine perfect? a contemplă?iei" privilegiu de care doar filozofia ?i poezia se bucur? În opera eminescian?. Privit? din aceast? perspectiv? filozofic?, luna este prin urmare „ochiul revelator al iluziei", Întruparea inteligen?ei pure care tace, dar ?ție" (că În Upani?ade). Doar magul ?i poetul sunt În poezia eminescian? „f?pturi selenare c?rora lumină lunar? le deschide o trecere c?tre realit??ile invizibile , pe care numai poezia le
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
p?rul blond ?i des / ?i coborând pe raz???ara lor de misteruri / În marea cea albastr? se cufundau adesea; / Când basmele iubite erau Înc-adev?ruri, / Când gândul era paz? de vis ?i de eres ". Alteori, steaua reprezint? Ins??i Întruparea puterii diverse, „izvorul cel de tain? al lumii adev?rate": „ Din durerea unui secol, din martiriul lumii-ntrege ????ri o stea de pace, luminând lumea ?i cerul.. ", (Dumnezeu ?i om) speran?? a poetului c? str?lucirea razelor ei, icoan? de
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
moral al lumii antice. Dumnezeu a ales pe Israel pentru acest dar, pentru a-I sluji, apoi pentru a fi “preotul” întregii omeniri. Mai târziu, Israel este numit “împărăție preoțească” și “neam sfânt”, cu misiunea de a pregăti popoarele pentru întruparea Cuvântului. Acestea au fost Legile. “Hristos este sfârșitul Legii.” (Rom. 10, 4), dar în același timp “eliberatorul celor de sub lege.” (Rom. 8, 2). În concluzie, într-o societate în care ar fi respectate poruncile din Decalog, autoritățile statului nu și-
Decalogul şi Codul Penal Românesc by Răzvan Badac () [Corola-publishinghouse/Law/100965_a_102257]
-
demult Sodomei și Gomorei dacă nu ar fi fost acei minunați oameni care prin credința și rugăciunile lor au amânat, cine știe pentru cât timp, un destin pe care noi, cei “din lume” l-am croit pentru întreaga umanitate. Dar întrupările iadului, fără o clipă liberă de la misiunea lor, atacă perfid și vehement, uneori cu sprijinul mass-mediei, aceste două instituții de înaltă spiritualitate, știut fiind că acolo unde credința este mai mare, și lupta este mai tare. Criminalul, violatorul sau tâlharul
Decalogul şi Codul Penal Românesc by Răzvan Badac () [Corola-publishinghouse/Law/100965_a_102257]
-
simțul umorului. Ca să-l fac să se mai destindă, i-am spus: — Și încă m-am abținut să-ți propun să-l punem în supă. Mi-a zis să nu întind coarda. Și am plecat toți la co locviu, ticăloase întrupări ale Logosului, flecărind pe drum despre moartea scriiturii, toate astea în cuvinte, desigur, pentru că, așa cum o spune misterios Heidegger, 200 Miros de roșcată amară limba este casa omului, în care el locuiește dichterlich, poeticește. Dar când casa se năruie peste
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
muzica" (cuvânt pe care îl voi folosi aici cu înțelesul mai larg, de "peisaj sonor" sau "imagine sonoră") ocupă o poziție centrală, ca în baletele clasice (de Ceaikovski, Delibes sau Stravinski); cu deosebirea că este ea însăși orală, prin urmare întrupare efemeră și irepetabilă a unei imagini care sălășuiește în mintea celui/celor care îi dau viață. În ansamblul său, spectacolul oral O vară fierbinte pe Iza poartă deci în pântec, ca o Matrioșcă, un discurs sonor oral. Spectacolul este oglindirea
O vară fierbinte pe Iza by Speranța Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/8710_a_10035]
-
pe măsură ce aceștia aveau să moară. Azilul este patronat de un șef autoritar, temut și invizibil, supranumit Bătrînul. Cei care conduc efectiv stabilimentul, o Moașă lubrică, un Arhivar deținător al dosarelor tuturor, internați și personal medical laolaltă, un Portar ce pare întruparea umană a Cerberului sînt numiți de el, dar nu-l văd niciodată sau nu l-au mai văzut demult. Sculptorul este admis de un alt paznic, un al doilea Cerber, să pătrundă într-o Sală cu Oglinzi unde nu are
Poveste din anii orwellieni. by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/8789_a_10114]
-
național", am grupat posibilele accepțiuni pe care această construcție lexicală le-ar avea în funcție de centrul de greutate al argumentelor care o înconjoară. În consecință, "Eminescu poet național" ar avea următoarele accepțiuni: 1. etnică (vîrf al specificității etnice: "cea mai glorioasă întrupare a geniului românesc"); 2. culturală (culme a specificului nostru cultural: "o conștiință de cultură"); 3. psihologică (expresia supremă a specificului psihologic al românilor: "ieșit din adîncul firei românești"); 4. etno-filosofică (expresia supremă a filosofiei poporului român: "expresia integrală a sufletului
Ce (mai) înseamnă "poet național"? by Dan Mănucă () [Corola-journal/Journalistic/8818_a_10143]
-
ascuns al acestuia. Într-adevăr, figura fantomei cristalizează o întreagă viziune despre teatru, înțeles ca spațiu al dialogului cu morții, ca spațiu susceptibil să-i primească în el pe morții care se întorc printre cei vii, să se confrunte cu întruparea lor în materialitatea vădită a scenei, altfel spus să accepte provocarea de a-i reprezenta. Căci "proba" reprezentării fantomei ca figură prin excelență a apariției unui invizibil în vizibilul scenei privește în mod direct esența teatrului, vizând deopotrivă statutul realității
Monique Borie - Fantomă și teatru by Ileana Littera () [Corola-journal/Journalistic/9085_a_10410]
-
aud inima cîntînd" (Paralelă). O tihnă vegetală îl împrejmuie pe fiul devotat al locului, cuprins de o "tandrețe discretă", cînd i se năzare că mireasma gutuilor luminează iar manuscrisul i se limpezește precum vinul cramelor. Privirea i se îndreaptă către întrupările modeste ale vieții, purtătoare de har naturist, către vipera care "prînzește miresme", către "măiastra" care glăsuiește dintre crengi înfrunzite, bandajînd "tîmpla iubirii", către ariciul care ar fi, în delicatețea-i "fără seamăn", un alter ego al său: "Cine-mi traversează
Candoare și caligrafie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9272_a_10597]
-
fac toiag, Să mă întorc din moarte. Treapta a XI-a Dorință Din cerul care se închide, Din mama care m-a făcut, Din viața - dulce amăgire, Aș vrea să fiu din nou născut. Nu-i gând, nici har, nici întrupare Să mă strămute din ce sunt... Doar înțelegerea măsoare Pasul pe drumul de cuvânt... Zilele trec, învălmășate Și ore fără viață trec. Când soarele se pleacă-n noapte, Nu pot privirile să-mi plec. Și tac atunci; în aer, crește
Douăzeci şi opt de trepte ale realului by Dan Iacob () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100976_a_102268]
-
de ce m-ai părăsit? Doamne, de ce cuvântul scris sau rostit nu schimbă oamenii? Doamne, de ce cuvintele noastre destrupate nu-i schimbă? Dar oare Iisus, Cuvântul întrupat, i-a schimbat cu adevărat? Câți, din miliardele de oameni ce au trăit după întruparea Lui, au fost schimbați de El? O mie, o sută de mii, un milion? O sută de milioane? Câți, neodihnindu-se de sfințenie, au ajuns, prin har, la ea? Doamne, de ce-mi dai să întâlnesc doar oameni hăituiți de
Douăzeci şi opt de trepte ale realului by Dan Iacob () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100976_a_102268]
-
de crăciuniță uscată? lecția vieții în inima florii bate cel dintâi puls al fructului. nimic în lumea asta mare nu vine de niciunde, nu răsare la întâmplare. celui ce vine i se pregătește, din timp, pat pentru somn, formă pentru întrupare, ziua și noaptea, două surori ursitoare, din tolba lor fără fund, deapănă lumina și întunericul în zeci de gheme aromitoare, albul vrâstat cu negrul în proporții infinitezimale, în dulci și aspre ninsori îngroapă totul într-un cocon. în mijlocul lor își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
își scuipă sarea. din urletul de lup rănit, pustiul iernii se-ndesește și umple aerul de scrum ce vătuie ecoul. din trupul vămuit de ani, ca dintr-un flaut părăsit, se-nalță sunete ce-au adăstat în el, sperând în întrupări visate, în lungi vibrații ce rănesc lumina și o înghit ca pe-un nectar, menit să le-ndulcească vina de a se fi ascuns în plâns de nai. îngerul armoniei fără ochi, fără nas, fără gură, cu fața netedă doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
și dulce, nimicul voi hrăni. voi fi doar auz hămesit, atent la următoarea chemare, lipsită de cuvânt, cum trupul de carne. vremelnicie nenumărate impulsii nervoase ale universului ne scurgem în pământ pe sărite, cum, tot pe sărite, străbatem întunericul spre întrupare. până la ultimul rid, aparținem întâmplării strict potrivite, locul în propriul trup e circumscris în forma unghiilor, în celula purceasă din frigul astral, în pupila ce drămuiește lumina, nesfârșita cuminecare, în asimetria feței, a umbrei, celebrându-ne efemerul ca pe singura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
conștiință te apropie de (a fi) autor. Pe diferitele teme ce ne definesc, gânditorul V. Fetescu exersează arta fugii la Bach. Omul este mai mult decât o ființă total vicioasă, construită pe logica cercului vicios. Mai mult decât un obezoid, întrupare a rapacității, cu tendința de a domina, îngurgita tot ce există pentru că pur și simplu ceva există. El, omul, nu este ființarea neființei. Optimismul paidetic cu metoda din registrul sceptic cartezian lasă, într-un astfel de aforism, loc șansei: dialogul
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
De la acest nivel, Arcimboldo se poate naște din nou. Privită în succesiunea celor trei etape, această vîrstă a creației lui Ion Gheorghiu este o veritabilă lecție de anatomie a imaginii, o implicare a privitorului în cele mai gingașe momente ale întrupării formei artistice; autoportretul în mișcare al unui remarcabil artist și cercetător al lumii în care trăim.
Gheorghiu și Arcimboldo by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9480_a_10805]
-
imensă masă de informații și documente. Cu toate acestea, istoria noastră continua să fie privită drept un lanț (eventual tricolor) de triumfuri și sărbătoriri, în care câte un cuvânt mai nefericit tulbură muzicalitatea astrală a discursului istoric-standard. Așa cum Ceaușescu era întruparea unui Zelea-Codreanu mai guraliv și mai puțin chipeș, istoricii din vremea lui au luat măștile carnavalesc-hidoase ale unui cor de lăudători ai "gliei" și isprăvilor unice ale strămoșilor. Nu tu dramă, nu tu durere - doar victorie după victorie, până la apoteoza
"Barbarul cel bun" by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9513_a_10838]
-
lui Corneliu Baba; individual, minerii sînt niște ființe triste, disperate și îngrijorate patetic în fața zilei de mîine, în vreme ce absorbiți de stihia convoiului, dirijați abil de profesioniști ai diversiunii și susținuți fățiș de neobosita propagandă naționalist-comunistă ei ilustrează cea mai cumplită întrupare a primitivismului, a aroganței și a sălbăticiei. învățați atîta vreme că ei făuresc istoria, că ei sînt avangarda societății și motorul economiei, minerii (și toți cei care mai trăiesc inerțial în această lume retardată și tragică) sînt în pragul de
Marșul spre București și fuga din atelier by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9553_a_10878]