432 matches
-
bucurie prunii și duzii. Acest teren se afla la ieșirea din Tecuci spre Galați, între cele două linii ferate, una care duce la Galați și cealaltă la București. Ca să ajungem la pământul nostru trebuia să mergem pe jos, cu șareta sau călare aproximativ 3 Km. Era un drum frumos străjuit de 2 plopi bătrâni a cărui circumferintă nu putea fi cuprinsă de un om cu brațele. Apoi traversam calea ferată ce duce la Galați. Aici trebuia să fim tot timpul
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
o sală. După ce pe tatăl meu l-au dat afară din casa parohială, el își luase o gazdă, la moș Ilie Chițu, unul dintre cei mai gospodari oameni din sat. Cei 11-12Km din Tecuci până la Bucureștii Noi îi făceam cu șareta tatălui meu dar uneori și pe jos, în ciuda faptului că eram copil. In drum spre Bucureștii Noi ne mai opream să ne odihnim în pădurea ce se află în apropierea satului, o pădure frumoasă care, din fericire mai există și
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
că-i doar o amenințare dar eu tot nu credeam. Plângeam și mă țineam de fusta mamei, dacă cumva ieșeam cu ea pe acea poartă; în rest ieșeam din curte pe poarta din spate, poarta mare, pe care intra căruța, șareta tatălui meu și vitele. La fel făceau și frații mei mai mari care, deși înțelegeau ce se întâmplă, nu voiau să dezlănțuie furia acelei persoane. Părinții au început să-mi spună ce se întâmplă cu noi, evident la nivelul meu
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
mei care, însă nu au apreciato așa de mult și pentru că la vremea lor au fost alte atracții. Toți copiii ne jucam în stradă pentru că nu era nici o mașină, singurele vehicule care intrau și ieșeau frecvent pe fundătura noastră erau șareta tatălui meu și căruța noastră. Uneori mai apăreau și trăsuri care aduceau pe cineva de la gară, împovărat cu bagaje. Prin Tecuci treceau 2 trenuri importante, de la Iași și de la București, Tecuciul fiind cam la jumătatea drumului dintre cele două orașe
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
mai mult de învățat și începuseră și ei să aibă deja responsabilități la munca câmpului. Mă întreceam cu frații mei însă la călărie. Mai ales pentru faptul că aveam o iapă foarte cuminte pe care tatăl meu o înhăma la șaretă de obicei. Fetița era numele ei, pentru că se născuse în aceeași zi cu mine. Fetița era o ființă credincioasă și când mă urcam călare, ea stătea cuminte și mergea la trap frumos fără să mă zdruncine. Deseori am mers la
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
am mers la via de la Cernicari călare pe Fetița iar părinții mei nu erau îngrijorați din această cauză. De fapt mulți săteni mă și cunoșteau ca fiind „fata popii” și mă salutau cu bucurie. Chiar și atunci când era înhămată la șaretă, eu mergeam tot călare pe ea în loc să merg pe scaun lângă tatăl meu sau eventual unul din frații mei care o conduceau. De aceea calul este și acum animalul meu preferat. Chiar în ciuda faptului că am avut și o întâmplare
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
că destinele celor doi se vor interfera, ci e ceva mai mult: o comunicare și o înțelegere în subconștient, înțelegere la care se ajunge fără nici un fel de vorbe, căci, într-o secvență următoare, îi vedem pe cei doi în șaretă, alături, ca două tragice semne de mirare; mai tîrziu, într-o altă fază a evoluției lui Stavrache, regăsim ecuația răsturnată: hangiul se tine scai de nebunul Dumitru, semn că împletirea destinelor lor s-a desăvîrșit, că cel dintîi a ajuns
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
1900 gewesen sein - eine vollkommen menschenleere wie ausgestorbene Straße, auf die die schweren polternden Wassermassen ununterbrochen herabströmten.“ Confruntarea spectacolului străzilor marelui oraș cu spectacolul alterității totale a naturii dezlănțuite dislocă imaginea lor tehnică, instrumentalizată. La fel se întâmplă și cu șaretele (ratternden Droschke) care duc spre gară, spre locul unde metropola își instituie o limită ritualică. Survenirea, în chiar inima spațiului urban, a naturii, a depărtării orizontului, a pericolelor sau frumuseților stihiale conferă profunzime percepției, fluidizând formele obiectelor și relativizându-le înțelesurile
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
nepoatele din Iași, ambele doctorițe. Populația, văzând toate aceste realizări la care nici nu gândise, a ales-o din nou în 1934. Fiind conștientă că și satul Rafaila face parte din comună, la prima oră a dimineții înhăma calul la șaretă sau căruță și pleca în <<vizită de lucru>> la sătenii de acolo. În anul 1938, sătenii s-au rugat de ea pentru un nou mandat, al treilea, dar i-a refuzat politicos spunând că merită și altul funcția de primar
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
și Nicolae Pricopie - 15.000 de lei. Total: 95.000 de lei. Aceste sume le’a încasat sub motiv că locuitorii de mai sus posedă vite de captură sovietică. După ce a încasat sumele de mai sus, a dispărut cu o șaretă spre orașul Bârlad. Comandantul Legiunii de Jandarmi, căpitan Gh. Dragomir”. Rezoluția colonelului Nicolaescu: „Raportul să fie tradus în limba rusă pe verso”. Răspunsul ocupanților asupra acestui raport, chiar și tradus? Niciunul! Probabil, atât maiorul Kapelov (comandantul Comenduirii sovietice Tutova) cât
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
Roman de Sophie Trébuchet de G. Dormann (Albin Michel, 1982, pp. 109-110): (46) Numai Dumnezeu știe cît de puțin seamănă Parisul cu ceea ce ea își imaginase! Acest oraș imens, zgomotos, amețitor, această mulțime, acest du-te-vino fără sfîrșit de trăsuri, de șarete, de tomberoane, de calești, de cabriolete și de faetoane. Și acest vacarm care abia în noapte de se potolește, acele urlete, acele țipete ale vînzătorilor de zarzavaturi, fructe, apă, boarfe, mături, nisip. Aceste scrîșnete de căruțe care se ciocnesc, se
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
celor care înconjură mănăstirile, care sunt lăsate să crească până devin codri, și a pădurilor virgine din Carpați, copacul care convine e tăiat fără milă; arbori tineri și bătrâni cad sub securea țăranului, fie pentru încălzit, fie pentru lucrat o șaretă, o sanie, un plug. Nu se fac provizii de lemn de construcție; nu există puieți, crânguri sau seminceri. E adevărat că statul folosește pădurile mănăstirești pentru a construi edificiile publice; nu are de făcut decât cheltuielile de tăiere. Cât privește
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
sfârșit de săptămână, când veneam la țară, ni se părea că purcelușul este mai mare, mai gras, mânca foarte bine, atât uruiala pe care i-o pregătea mama cât și iarba pe care i-o aducea tata de pe câmp, cu șareta. Ghiță devenise un porc În adevăratul sens al cuvântului, foarte bine dezvoltat. Se făcuse vară. Într-o zi, În cursul săptămânii, pe când fiul nostru se juca cu una dintre mașinuțele lui teleghidate, un taxi de culoare galbenă, nu știu cum s-a
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
inventar. Adică, Inventarul iernilor. Partea a doua IARNA CEA MAI ÎNDEPĂRTATĂ CU PUTINȚĂ. O imagine cu un moș care tot mișcă o nuia În sus și În jos. TU nu ești. Undeva pe calea ferată la o barieră, acceleratul spulberă șareta poștașului care se Întoarce În sat cu sacul de scrisori. Carnea de cal se amestecă În carnea de om laolaltă cu roțile și scândurile șaretei. Veștile de departe, scrisorile, scrisori de la copii plecați de acasă, de la mătuși care zac prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
și În jos. TU nu ești. Undeva pe calea ferată la o barieră, acceleratul spulberă șareta poștașului care se Întoarce În sat cu sacul de scrisori. Carnea de cal se amestecă În carnea de om laolaltă cu roțile și scândurile șaretei. Veștile de departe, scrisorile, scrisori de la copii plecați de acasă, de la mătuși care zac prin spitale, de la unchi care zac prin pușcării din cine știe ce pricini, de la militari disperați, că nu se mai duce războiul ăsta odată dar bucuroși că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
de ani, Polixenia, Liceul nr. 38, profesoara de socialism științific, Halele Obor, tramvaiul 9, talciocul, hingherii, scafandrii, Palatul Pionierilor, Fabrica de mentosan cu toate mentosanele, pantofii cu cioc, Gagarin, pachete de lame Gillette, blonda grasă și transpirată ca un Saint-Bernard, șareta poștalionului cu locomotivă cu tot, bunicii rătăciți prin America, blide pline cu lapte, papagali extrăgând planete de tânăr, fetița cu lumânare În mână ieșind dintr-o căpiță de fân uscat, colaci strânși pentru Bobotează, vaca Bertha, scutece ude și murdare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
numele acesta la iapa matale? Hm! Despre asta-i vorba? se miră bătrânul privindu-l cu luare aminte. Când era tânără o chema „Mândra”... Era așa de frumoasă și mândră cu adevărat, că nu i se potrivea alt nume. La șaretă ori la trăsură era cea mai admirată pe drum. Iar la călărit, să știi tu, nepoate, a fost cea mai elegantă! Da’ n-am mai văzut-o la șaretă... Nu mai vrea să tragă ori, ce este? Poate că ar
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
mândră cu adevărat, că nu i se potrivea alt nume. La șaretă ori la trăsură era cea mai admirată pe drum. Iar la călărit, să știi tu, nepoate, a fost cea mai elegantă! Da’ n-am mai văzut-o la șaretă... Nu mai vrea să tragă ori, ce este? Poate că ar vrea ea, dar nu mai vreau eu... Este foarte bătrână. De trei ori mai mare ca tine. M-a slujit o viață întreagă. Și m-a slujit credincioasă, să
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
În albastru balustrada prispei, atent la pătrunderea uleiului În fibrele lemnului vechi ce va trebui În curînd Înlocuit, Își spunea, dar mai Încolo, nu mai avea bani acum. MÎine sau poimîine după-amiază, pînă joi oricum, va vopsi În negru lucios șareta după ce-i va repara Încheieturile...a venit primăvara! Își trase șapca pe ceafă. „Care va să zică s-a terminat cu pămîntul N-a fost să fie...” Cerul lucea deasupra necrezut de albastru. „Vedeți, domnule judecător - Își vorbea - spuneați că dreptul de proprietate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
la biserică. Aș fi vrut să-i vorbesc, mi-era teamă, nu mă văzuse, s-ar fi speriat, și-apoi, ce căutam eu acolo? 13. Peste o săptămînă, Lung se plimbă - pentru importanța ce vroia să și-o dea - cu șareta pe ulițele comunei și pe șoseaua lucind În soare, Încă nu era praf, pămîntul Întărit, rămas din iarnă la muchia primăverii. I se spunea, cu ușor respect, „omul primăriei”, ceea ce-l ridica În ochii celor din comună, ducea pe primar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
țăran și de angajat al administrației, răspunzător, parcă, de bunul mers al treburilor comunale cît și de roadele pămîntului, pentru că străbătea cîmpia În lung și În lat, pe toate drumurile ei, ca-ntr-o permanentă inspecție, de sus de pe capra șaretei. Veacul fluiera alături, nepăsător de cîte aveau să vină; el Îi simțea adierea În aerul rece de dimineață din primăvara acelui an, numai că nu-și dădea seama ce se Întîmplă, de unde venea adierea aceea altfel percepută decît pală, obișnuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
obișnuită a vîntului de dimineață. Calul, cu flori din lînă colorată pe frunte, prinsă de harnașamentul lustruit pentru Întîmpinarea anotimpului, alerga la trap, vioi, prin dislocările timpului, dînd impresia că aleargă spre un alt orizont, În timp ce Lung moțăia pe capra șaretei Într-o dulce legănare, pe cîmpia goală, În inima secolului douăzeci. Pămîntul, pînă-n zare, dincolo de ploi, de fulgere, de secete, doctrine economice, aparținea, la fel ca În urmă cu milioane de ani, vitalității lui primordiale, ordinii universale din care făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
fulgere, de secete, doctrine economice, aparținea, la fel ca În urmă cu milioane de ani, vitalității lui primordiale, ordinii universale din care făcea parte, nimeni, nimic nu-l va mișca vreodată, și la acest din urmă gînd, răsărit În legănarea șaretei, Lung zîmbi În somn, revăzu ședința de la primărie cu primarul și cei doi de la oraș, ce e val ca valul trece, iar cei ce-o convocaseră sau ordonaseră vor pieri și ei În vîntul și cernoziomul cîmpiei, uitarea se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
iar cei ce-o convocaseră sau ordonaseră vor pieri și ei În vîntul și cernoziomul cîmpiei, uitarea se va așterne peste toți, iar cîmpia va trăi mai departe În Înflorirea, germinația ei fără sfîrșit. Lung picotea, zîmbea, răzbunat, pe capra șaretei proaspăt vopsită, lustruită, iar calul alerga, singur, cu stăpînul adormit fericit, pe cîmpia aceasta din inima veacului, fără să fie cineva care să fotografieze sau să filmeze trecerea aceasta ce părea obișnuită, dar era unică - depinde din ce unghi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
tot continuat să vină, din răsărit, din apus, din toate părțile lumii. Dimineața mă Înalț În vîrful picioarelor pe prispă, mă uit de-a lungul drumului spre deschiderea cîmpiei dar nu te zăresc, mă gîndesc că vii, că văd o șaretă dar nu e nici o șaretă, nu mai vine nimeni de cînd ai plecat. SÎnt bucuroasă c-am venit să te văd; la noi nu se mai Întîmplă nimic.” A doua zi, În tren și ea și fiica stăteau la geamul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]