1,477 matches
-
oricând. Strickland nu e genul care să facă fericită o femeie. Nu poate să dureze. Vreau ca ea să știe că se poate bizui întotdeauna pe mine. — Adică vrei să spui că ești gata s-o primești înapoi? N-aș șovăi nici o clipă. Păi cum, o să aibă nevoie de mine mai mult ca oricând. Când o să fie singură, și umilită, și distrusă ar fi îngrozitor să n-aibă unde să se ducă. Nu părea să aibă nici un fel de resentiment. Presupun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
aștepte un minut: — Cred că n-ar fi rău să vii să iei masa cu mine, i-am zis lui Dirk. Să-i spun să ne lase în Place Pigalle? — Mai bine nu. Prefer să mă duc la atelier. Am șovăit o clipă: — Vrei să vin și eu cu tine? l-am întrebat. — Nu. Aș vrea mai degrabă să fiu singur. — Cum vrei. I-am dat birjarului adresa și ne-am continuat drumul în tăcere. Dirk nu mai fusese la atelier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
arta, ți-ai schimba viața? Ai fi preferat să pierzi toate bucuriile pe care ți le-a adus? — Arta e lucrul cel mai mare de pe lume, îmi răspunse după o pauză. Mă privi o clipă dus pe gânduri. Păru să șovăie, iar apoi spuse: — Știi că am fost să-l văd pe Strickland? Eram uluit. Eu credeam că n-ar fi fost în stare să-l mai vadă în ochi. Stroeve zâmbi firav. — Doar știai deja că n-am nici pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
nedumereau în atât de mare măsură. Era evident că pentru Strickland și formele, și culorile aveau semnificații rămase cunoscute doar lui. Simțea o nevoie insuportabilă de a transmite ceea ce simt și le crea numai și numai în acest scop. Nu șovăia să simplifice sau să deformeze dacă astfel se putea apropia de lucrul necunoscut pe care-l căuta. Lui, realitățile nu-i spuneau nimic, căci sub masa imensă de incidente irelevante căuta ceva semnificativ pentru el. Ca și cum ar fi devenit conștient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ceas și ofta: — Eh, trebuie să mă cam duc, spunea el. Nici bancurile, nici whisky-ul nu-l mai puteau reține în asemenea cazuri. Și totuși fusese un om care înfruntase fără teamă uragane și taifunuri și n-ar fi șovăit să se lupte și cu o duzină de negri neînarmați având drept singur ajutor revolverul. Uneori dna Nichols își trimitea la hotel fiica - un copilaș palid și posac, de vreo șapte anișori: Te caută mama, zicea ea pe un ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
au rămas fără nici un bănuț și noaptea era îngrozitor de friguroasă, erau bucuroși să poată împrumuta măcar prețul unui acoperiș deasupra capetelor de la oricine câștigase un franc în cursul zilei. Nu erau zgârciți, vagabonzii ăștia, și cel care câștigase ceva nu șovăia să împartă banii cu ceilalți. Erau oameni din toate țările de pe lume, dar asta nu reprezenta o barieră în calea tovărășiei lor, căci se simțeau cu toții cetățeni liberi ai unei țări ale cărei frontiere îi cuprindeau pe toți. Marele Regat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
trei soldați și răsturnă o halbă. Se stârni o altercație și patronul barului păși înainte și-i porunci lui Bill Ghioagă să plece. Era un bărbat foarte zdravăn, deprins să nu lase clienții să facă prostii, așa că Bill începu să șovăie. Patronul nu era un bărbat cu care ar fi avut chef să se încaiere, căci poliția ar fi fost de partea acestuia, așa că scoțând o înjurătură se răsuci pe călcâie. Dar tocmai atunci dădu cu ochii de Strickland. Se clătină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
vrut să mă însoțească, așa că a trebuit să mi-l găsesc singur. Când sosise Dr. Coutras la plantație avusese un sentiment tulbure. Cu toate că se încălzise mergând, începu acum să tremure înfiorat. Era în aer ceva ostil care-l făcea să șovăie. Simțea că i se pun în cale niște forțe invizibile. Erau mâini nevăzute care parcă-l trăgeau înapoi. Nimeni nu se mai apropia acum ca să culeagă nucile de cocos care zăceau și putrezeau pe pământ. Pretutindeni, un aer de dezolare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
el. - Unde este mortul? Întrebă, dezmeticindu-se brusc din propriile gânduri. - Vino. Sus, În turn, au fost săpate câteva chilii. Hangiul le Închiriază călătorilor bogați, care vor să doarmă singuri. E Într-una din astea, la ultimul etaj. Dante mai șovăi o clipă: voia ca În minte să i se Întipărească o imagine limpede a ansamblului, Înainte să lunece În acea parțialitate a simțurilor de care avea să fie târât odată ajuns Înăuntru. Apoi, fără a mai aștepta ca celălalt să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de caractere arabe. Un obiect alcătuit cu un rafinament ieșit din comun. Se Întoarse, uitându-se după tânărul sarazin. Amid Îngenunchease pe un covoraș și se ruga cu fața la perete. Dante se apropie, Întinzându-i instrumentul. - Dar aici ce scrie? Sclavul șovăi, ca și când s-ar fi temut să nu fie expus unei noi blasfemii. Apoi, după o privire rapidă, păru să capete curaj. - E o dedicație. „Celui ce măsoară stelele”. Un dar al sultanului către șeful astrologilor din Damasc. Poetul și mecanicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
apoi. Nu facem cu toții parte, În temeiul umanității noastre, dintr-o aceeași familie? Mi s-a părut că era de datoria mea să Îl Însoțesc În acești primi pași ai săi În eternitate. - Dar știai cine este? stărui Dante. Bătrânul șovăi, ca și când n-ar mai fi găsit cuvinte ca să exprime ce avea În minte. - Nu, nu-l cunoșteam. Decât În scurtul răstimp cât am fost găzduiți Împreună la han. Totuși, am avut impresia că el mă cunoștea pe mine. Ba chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Pietra făcu o mutrișoară disprețuitoare. - Nu pare să fie mare scofală de prietena dumitale, priorule. Nepoata unui călugăr, dacă am Înțeles eu bine. O cheamă Amara. E franțuzoaică, din Toulouse. - Prietena ta a Întrebat-o de ce au venit aici? Pietra șovăi. - Martina nu e sigură că a Înțeles bine. I se pare că i-a zis... „pentru visul Împăratului”. Ba chiar „ultimul” vis. Lagia se amestecă și ea, alarmată. - Împărat? Ce au de-a face imperialii? Pe cine mi-ai adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În trecut. Dacă, Într-adevăr, avea o experiență de secole, acum, când viața sa se apropria de sfârșit, el pășea Îndărăt, cuprins de nostalgie. Dante abia făcuse câțiva pași În afara hanului când dădu peste tânărul Colonna, care se Întorcea. Studentul șovăi o clipă, ca și cum ar fi vrut să evite această Întâlnire, dar mai apoi Își reluă drumul, cu un aer semeț. - Priorule, ce faci la hanul Îngerului? Cine trebuia omorât a fost deja, exclamă pe un ton de zeflemea. Poetul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
liniștitor, punându-i o mână pe umăr. - Hai, Bernardo, priorul e un om de studii, la fel ca noi, ba chiar mai bun. Mi-a fost elev, dar astăzi Învățătura mea ar avea ce Învăța de la a lui. Să nu șovăi În nici un fel, dacă ai vreun dubiu pe care ți l-aș putea eu rezolva. Bernardo Își tot mușca buzele, trecându-și privirea de la unul la celălalt. În cele din urmă, se hotărî. - Voi știți de lucrarea căreia Îmi dedic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
manifestări a sentimentului că lumea era a lui, se dusese la Bar Harbor, unde o cunoscuse pe Beatrice O’Hara. În consecință, Stephen Blaine transmisese posterității Înălțimea sa de ceva mai puțin de un metru optzeci și tendința de a șovăi În momentele cruciale, două calități abstracte Întâlnite și la fiul său, Amory. Se aținuse mulți ani În fundalul vieții de familie - o figură ștearsă, cu fața pe jumătate ascunsă sub părul mătăsos carei atârna fără viață, mereu preocupat să „aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
dens, iar când limuzina a virat brusc, fata a fost aruncată peste el. Mâinile li s-au atins. — Nu e bine să fumezi, Amory, a șoptit ea. Nu știi? El a negat din cap. — Nimănui nu-i pasă. Myra a șovăit. — Îmi pasă mie. Ceva s-a mișcat În sufletul lui Amory. — Da, bine, sigur că-ți pasă. Ești Îndrăgostită lulea de Froggy Parker. Știe toată lumea. — Nu, nu sunt. (Foarte șoptit.) Tăcere, În timpul căreia Amory exulta. Era ceva fascinant În legătură cu Myra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Dorian Gray și poți fi sigur c-aș vrea s-o citești și tu. Ți-ar plăcea. Dacă vrei, ți-o Împrumut. — Da, aș fi Încântat... Mulțumesc. — Nu vrei să-mi faci o vizită? Am multe alte cărți. Amory a șovăit, a aruncat o privire spre grupul de la St. Paul’s - unul dintre băieți era magnificul, neîntrecutul Humbird - și s-a gândit cum Îl va influența lărgirea cercului său de prieteni. Nu ajunsese la stadiul În care să lege prietenii numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a Întrerupt-o el, știi că nu despre asta este vorba. Și chiar dacă presupunem că ar fi... am ajuns Într-un punct În care ori ne sărutăm... ori... ori nimic. Nu-i ca atunci când refuzi pe temeiuri morale. Ea a șovăit. Zău dacă știu ce să cred despre tine, a Început, făcând o Încercare firavă și perversă de a aplana conflictul. Ești atât de caraghios. — Cum așa? — Păi, te credeam foarte sigur de tine și așa mai departe. Îți amintești ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Îmi place de Amory. S-a așezat lângă el și și-a pus căpșorul galben pe umărul lui. — Eu torn În pahare, a zis Sloane; tu, Phoebe, adaugă sifonul. Au umplut tava cu pahare. — Gata, să-i dăm drumul! Amory șovăia, cu paharul În mână. Timp de un minut, tentația l-a Învăluit ca un vânticel cald și, când a luat paharul din mâna lui Phoebe, imaginația i s-a Înflăcărat. Dar asta a fost tot, pentru că În clipa când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nu simte Fulger râzând, culoarea rozei pline.“ — Mă placi? — Bineînțeles, a răspuns serioasă Clara. — De ce? Păi, avem niște calități comune. Lucruri spontane la amândoi - sau care la Început au fost spontane. Insinuezi că nu m-am purtat corect? Clara a șovăit. — Știi, nu mă pot pronunța. Un bărbat trebuie să treacă prin mult mai multe, iar eu am dus o viață ocrotită. — O, Clara, te rog să nu tragi de timp a implorat-o Amory. Dar vorbește puțin despre mine, vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
orbește, Împiedicându-se și căutând o ieșire. În cele din urmă, prin rețeaua de crengi contorsionate, a zărit un gol Între arbori unde fulgerele neîntrerupte luminau un câmp deschis. A ieșit În goană pe liziera pădurii și pe urmă a șovăit, neștiind dacă să traverseze poiana și să ajungă la adăpostul oferit de o căsuță semnalată de o lumină aprinsă departe, pe vale În jos. Nu era decât cinci și jumătate, dar abia dacă vedea la zece pași, cu excepția momentelor când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
se zguduiseră pereții și îi căzuse în cap un borcan mare de murături pus la răcit pe un geam de la etajul doi. În spate, încă pe motocicletă, un domn gras cu chelie, îmbrăcat în haine de nuntă, sforăia regulat. Oamenii șovăiau - să-i miște de-acolo? Poate aveau hemoragie internă. Grasul mirosea a băutură. După câteva judecăți privind alcoolul la volan și interzicerea motocicletelor în București, mai ales noaptea, oamenii începură să dezbată dacă să cheme mai întâi salvarea, poliția, televiziunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
și cufundând‑o într‑o inconștiență care se instalează cât ai clipi. Câteva frânturi din op. 33 a de Schönberg precum și din sonata de Berg, învățată pe de rost abia pe jumătate, se ciocnesc șocate în creierul Annei, apoi dispar șovăind și fără tragere de inimă, dar pentru totdeauna. S‑a zis definitiv cu tonurile și acordurile. După împușcătura asta, Rainer se duce pe hol unde îi iese înainte mama, fără să scoată un cuvânt sau să se exprime în vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
epuizați pe orbită. Am fost la fața locului, am discutat, am luat măsuri - nimic! În plus de asta, cu satelitul „Veac Nou” se întâmplă lucruri ciudate. — Ce lucruri? spuse Corodan contrariat, simțind vechea durere. — Să spun așa, direct, în plen? șovăi Felix S 23. Spune! — Păi, să vedeți, începu robotul. Era într-o vineri, de Sfânta Laika, și ploua... Episodul 2 Relatarea robotului Felix S 23 — Și, cum vă spuneam, ploua cu găleata, după cum era programat, continuă robotul Felix S 23
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
trezit acum? — M-ai trezit tu, e drept, da’ și dacă se scoală tovarășul comandant... — Hai că nu se scoală... șopti Getta 2 punând încetișor mâna ei gălbuie pe carcasa lui caldă. Hai, spune-mi ce visați... Te rog... — Depinde... șovăi Stejeran 1. Dacă ți-ai făcut datoria, ți se dau vise cu litoralul, cu Stan și Bran... — Păi astea-s filme! exclamă Getta 2. — Cum să fie filme? Filmele se dau duminica! zise Stejeran 1. — Dar nu există nici o diferență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]