1,581 matches
-
aplicat o izbitură strașnică. Asta m-a înfuriat și i-am întors izbitura cu capul, deși domnului Arsu nu-i încetaseră privirile gorgonice. Vă închipuiți că atitudinea noastră l-a scos din obișnuita stare de calm. După câteva secunde a șuierat. - Ia veniți voi, mă, la tablă! Amândoi am îngăimat ca doi tâmpiți. - Cine, noi? - Da, voi! Toți din clasă au izbucnit în hohote de râs. Am ieșit la tablă pleoștiți și foarte smeriți, ca niște bieți școlari cuminți, care nu
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
eu, nu eu, domnu Arsu, a început să se smiorcăie Dică. Vă spun cine a început. - Spune, Dică, spune! Cine a început? Și Dică a început să toarne. După fiecare turnătură, domnul Arsu îl țintuia cu privirea pe cel turnat, șuierând: - Ieși la tablă! Cine a mai fost, Dică? Îngrozit, Dică s-a oprit la al treilea. Știa ce-o să-i facă cei turnați și a riscat: - Nu mai știu, domnu Arsu! - Nu mai știi? Treci și tu la tablă! Apoi
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
Neghiniță, a continuat cu șotiile pușlamalei și mai aruncă în atenția coanei preotese de la catedră, încă o arătare incendiară: “Uite păsărica!” Iar copiii... să se tăvălească de atâta râs. Atunci, coana preoteasă, stupefiată, roșie ca focul, gâtuită de indignare, a șuierat cu vocea sugrumată: - Marș, la loc! Blegul de Dică, a miorlăit ca un pisoi: - Da’ ce, coană preoteasă, așa e povestea! Râsetele copiilor deveniseră obraznice. Blândul nostru înger și-a pierdut cumpătul. A inundat-o furia cumplită, înecându-i toate
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
a năpustit asupra mea și mi-a dat o labă în căciulă de mi-a tuflit-o până la gură. Încă o labă după ceafă și m-a trântit în noroi, cu fața în jos. Apoi s-a aruncat peste mine, șuierându-mi la ureche: -Să nu țipi! că te omor! Era de țipat? Am scâncit ca șoricelul în gura pisicii, chițăind : -Da’...să-mi lași traista și bățul! -Taci, mă! a șuierat din nou namila, în timp că mă ușura de
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
fața în jos. Apoi s-a aruncat peste mine, șuierându-mi la ureche: -Să nu țipi! că te omor! Era de țipat? Am scâncit ca șoricelul în gura pisicii, chițăind : -Da’...să-mi lași traista și bățul! -Taci, mă! a șuierat din nou namila, în timp că mă ușura de bolindeți. Apoi s-a ridicat și a fugit. M-am ridicat și eu plângând. Eram murdar de noroi și-mi venea să urlu de disperare. Am început să bâzâi : -Hâââ! Bolindeții
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
căzut ca un bleg! Nu! Trebuie să mai colind să umplu traista și nu le mai povestesc nimic. Dar...fatalitate! Namila mă urmărise și eu n-am observat. Iar s-a repezit la mine, iar m-a pleznit în ceafă șuierând : să nu țipi că te omor! Iar am scâncit : dar să-mi lași... De data asta, namila îmi spuse : -Îți las, mă și un bolindete, dar du-te dracului acasă că iar mă faci să te urmăresc toată noaptea! Am
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
Îi administră un dos de palmă violent. — Leneș blestemat, vreau ca ordinele mele să fie executate iute ca gândul. Ba chiar mai grabnic, dacă e cu putință. Și trebuie să fie cu putință, pentru tine, dacă vrei să rămâi sănătos, șuieră el, lipindu-i un șut În timp ce omul se rotea pentru a scăpa de mânia lui. Străjerul se grăbi să facă semn din cap că da, Încă năucit. — Firește... firește... la porunca dumitale. — Cheamă doi polițai ca să mă Însoțească de Îndată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
că uitați acest lucru. — Teoria dumitale, messer Alighieri, pune semnul egalității Între strălucirea Soarelui creat de Dumnezeu și o lumină care, deși puternică, a fost aprinsă de oameni. Aceasta e o afirmație... - părea să nu găsească termenul adecvat. — Nesăbuită, poate? șuieră Dante. Celălalt ridică din umeri. Nu, nu nesăbuită: perversă. — Voi ști să te conving de contrariu. Dar să revenim la Ambrogio... reluă poetul. Timpul Îl presa. Îi părea rău că se lăsase În voia pasiunii politice. — Știai că primul proiect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În casa vicarului lui Dumnezeu! Să Însângerezi pragul casei lui Petru! murmură cardinalul cu glasul Întretăiat de gâfâială și cu vârful dăgii peste mărul lui Adam. Nu vei ieși viu de aici... niciodată! — Nici domnia ta nu vei ieși din Florența! șuieră Dante, Încercând să Îi muște o ureche. Dar Între timp cântărea, grabnic, debitul și creditul pe balanța pe care destinul i-o oferea. Viața sa pentru eliminarea unuia dintre dușmanii cei mai acerbi ai libertății Florenței. Îl putea, În sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îi purta sămânța În pântec și care a izbutit să fugă cu tezaurul imperial. — De unde ai aflat de povestea asta? — Biserica nu e singura care are ochi și urechi. Și poate că mintea mea e mai ascuțită decât credea domnia voastră, șuieră poetul. Ceva se schimbă brusc În atitudinea lui Acquasparta. Chiar și tonul glasului său, devenit dintr-o dată mai puțin trufaș, căpătase o nuanță Împăciuitoare. — Te afli pe un drum cu totul greșit, messer Alighieri. Și nu aș ezita să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
apropie și ridică mâinile până când Îi atinse umerii. Ea Îi urmărea impasibilă mișcările. Bărbatul Începu să dezlege șireturile care Îi Închideau rochia, dezvăluindu-i Încetul cu Încetul trupul arămiu. 13 20 iunie, În cursul dimineții — Negustori blestemați. Oameni de nimic, șuiera Dante străbătând Înainte și Înapoi atriumul sediului Calimalei, Arta negustorilor de stofe, cea mai importantă din Florența. Bogați, Înfumurați și neobrăzați. Cel puțin jumătate dintre funcționarii Comunei erau, mai mult sau mai puțin fățiș, În serviciul lor. Iar cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Era un ins corpolent, cu capul masiv Încadrat de o barbă albă și deasă. Fața poetului se crispă Într-o grimasă, dinaintea acelei priveliști. Chiar și de la distanță și În lumina vagă a făcliilor, Înțelesese de Îndată cine era. — Blestematul, șuieră glasul lui Bargello, care se adăpostise lângă el. Corso Donati, căpetenia acelor tâlhari. În loc să facă pace, e aici ca să Îi asmută Împotriva autorității Comunei. Ar trebui să i se aplice pedeapsa de la Pisa... — Ce fac cei din Pisa? — Cu cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
aș fi vrut să trec prin sticla care despărțea cabina șoferului de restul mașinii și să-i cer socoteală. L-am simțit Încordându-se, cu toate fibrele În alertă. - Vă rog să vă păstrați calmul. E spre binele dumneavoastră, a șuierat individul, țintuindu-mă prin oglindă cu o privire Înghețată. Aproape că am strigat revoltat: - Mă ameninți? - Luați-o cum vreți, dar vă sugerez să nu-mi creați probleme. Răbdare, În maximum zece minute am ajuns... - Unde? - La destinație. Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pricina, nu? Să Încep cu primul numărând de la coridorul principal sau cu primul de lângă perete? De ce nu cu al doilea ori cu al optulea? Nu, nu mergea așa, la plesneală. Fii logic, urmează ideea de la care ai plecat, mi-am șuierat În sinea mea, tremurând de Încordare. Concentrează-te pe acest C de la Centru, aici e cheia. Să fie vorba de al treilea grup de rafturi? C este a treia literă din alfabet, deci... Totuși, nu: dacă bestia de enigmist ocazional
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mai vorbești de capul tău cu trecătorii - spuse deodată umbra care se strecură pe parapet pe lângă armaș. Văd că nu pricepi. Bine. — Iertare, luminăția-ta! - păli Abăluță și se plecă până la pământ în fața noului venit. — Cine sunt și ce vor? - șuieră acesta printre dinți. — Sunt doi călugări și întreabă de Vodă - răspunse încovoiat armașul. — Daaa? - făcu noul sosit. Și dacă nu cumva ai uitat, ce face Măria-Sa la aceste ceasuri? — Doarme! - bâigui înspăimântat Abăluță. — Păi vezi? - spuse aproape cu blândețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în traistă și o apucară teleap-teleap spre castelul Potoțki. Castelul își ridica înfricoșător surii păreți pe geana unui deal, nălucindu-se negru în calea singuraticilor drumeți. Nouri de corbi se învolburau la apus în juru-i; în nopțile fără lună vânturile șuierau dându-i ocol și un vaiet subțire, înjunghiat, se auzea ieșind din ziduri. Nu e de mirare astfel că țăranii din împrejurimi îl botezaseră „Lugubrul”. Ziua, când aveau treburi cu caii la castel (deoarece castelul, pentru a se autofinanța, beneficia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
la jumătate, apoi o strigă pe doamna E. din ușă: „Hai, marchizo, să ciocnim, adu și cuburile de gheață. Să ne trăiești, bătrîne, și noroc, lovele, gagici!“ Se pleacă la urechea domnului D., care a Încremenit În fotoliu, și-i șuieră „Să trăiești cu cine-ți place!“ Doamna E. dă tonul de Începere cu vocea ei de altistă ușor răgușită și pe rînd se adaugă tenorii, bașii și sunetul cristalin În falset al Wandei „Mulți ani trăiască! Mulți ani trăiască!“ țo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să mai intre În tine, dă zici că ăl de sus ți-a pus ștreangul de gît și te-a legat ca p-un sac de cartofi. Da ce-am mai urlat, da vorbele nici că-mi ieșea, mai mult șuieram, Îmi ieșiseră numa ochii din cap cît cepile și vinele de la mîini să umflau dă ziceai că am rîme sub piele și capu Îmi luase foc, numa deștele ierea reci ca țurțurii de gheață că gîndii că moartea d-acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
am ieșit pe verandă. Era vreme frumoasă pentru luna martie și părea să se fi lăsat o noapte de vară. În josul văii nu se simțea vântul, dar pe dealuri îți puteai da seama când venea luna martie. Era atunci când pinii șuierau pe vreme însorită, iar lutul se usca și zbura sub formă de nori cenușii peste cenușă, până când nu îți mai dădeai seama că a fost acolo. Însă în aprilie, când ploua și lutul se înmuia, cenușa se vedea din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
o speria. Era probabil sus, așa că nu m-am mai gândit la asta. Când porumbul s-a încălzit, l-am pus într-o farfurie, am pus ceva unt pe el, am luat niște pâine și am început să mănânc. Vântul șuiera în colțul bucătăriei și am auzit pinii lovindu-se unul de altul, scoțând șuieratul acela pe care-l fac ei mereu. Puteam deja să-mi imaginez dealul de dimineață, plin de ace de pin, de crengi mici și de frunze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
apropiat de fața ei ca să o aud și ea a spus “Frank“, respirația i s-a oprit și ea a rămas inertă în brațele mele. Noaptea aceea mi-am petrecut-o în camera cu trenul. Vântul a urlat și a șuierat și a zguduit casa și mie îmi era frică. Mama era moartă dincolo cu o pătură pe ea. Era frig în casă, și în camera în care stăteam și în cealaltă, dar cred că era și mai frig în camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
atât mai puțin. - Domnule? făcu Elefterie. - Nici un domnule. De ce scrii mai bine decât mine? De ce? De ce acum? Nu ți-e rușine? Nu poți să mai aștepți? - Să mai aștept? se miră copilul. De ce să mai aștept? Dumneata ai aștepta? - Da, șuieră Cârpenișteanu, pregătindu-și lovitura. Eu aș aștepta dacă aș ști că e vorba despre un tip ca mine. Lovitura porni. Clipă în care Elefterie Măceș realiză că are unul dintre șireturi dezlegat. - O clipă, să mă închei la șiret, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
serioasă. Pula chiar îi trebuia, pentru că altfel nu mai putea fute absolut nici o curvă, niciodată. - O.k., zise Cioran, încercând să pară calm. Ce vrei? Ce trebuie să fac să-mi dai pula-napoi? - Știi doar, nu face pă bou’, șuieră cel din apă asemeni unei vipere. Caracterul său, cel puțin, era de viperă. - Trece absolut tot ce-ai scris pă numele meu, continuă acesta, perfid. Plus ce urmează să mai scrii. Tot. Cioran se făcu alb ca varul. Era mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cu care se servea, mentalitatea și inspirația unei civilizații greu de înțeles. Din această cauză aerul lumii de deasupra era înțesat de arome care de care mai ciudate, pentru că, evident, nici izurile și nici transpirațiile altor neamuri nu se lăsau, șuierând nervoase pentru a se face văzute de emisarii invizibili ai zeilor. Era un concurs. Elementele creației se întreceau în pace, etalând argumente, utimatumuri și senzații care de care mai finale și mai spectaculoase. Apoi ploaia primi semnalul și începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și-și ține capul într-o parte; mi se pare că tocmai din direcția aceea vin spre noi șoaptele amenințătoare ale camerei întunecate. Ochii lor au o fixitate dementă. Totul a încremenit în cameră, doar buzele se mișcă. - Șșșt - șșttșșș, - șuieră Nelly, într-o șoaptă rapidă. - Vine cineva, - șoptește Zander, cineva vine aici, strigă el în șoaptă, și capul îi tremură continuu. M-am molipsit și eu. Nu-mi pot imagina ceva mai îngrozitor decât că aici, în această cameră liniștită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]