414 matches
-
țigară ? De răspunsul la acea întrebare atârna parcă destinul întregii omeniri. Maca scoase pachetul. Bărbatul dădu scurt din cap, țâncii făcură un pas înainte și întinseră mâinile. Ceea ce îl obligă pe Maca să pună câte o țigară în palma fiecăruia. Țâncii se retraseră, ca păpușile ce reintră în ceasornicul cel mare, după ce fac ocolul la ora exactă. El le așteptă mulțumirile, dar, cum nu veniră, spuse doar „cu plăcere“ și urcă spre etajul întâi, acolo unde cele două femei dolofane oficiau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
viața ta trândavă. Ai copite ca și Satan. Iar ce se întâmplă genital prin pantalonii tăi, de asta nici nu vreau să aflu. A trebuit și-așa să-mi iau mereu privirile de acolo, când trebuia, ca unui scârbos de țânc, să-ți curăț fundul. De puțit, ai puțit mereu... nici măcar tatăl tău cel trupesc nu a adus la însămânțarea ta un asemenea miros cu el, cum ai făcut tu să-mi pută toată viața. Taică-meu m-a dezobișnuit de
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
Plank, Newton, Arhimede, Pitagora, nu sunt decât niște ratați, care în lipsă de mușchi, s-au apucat și ei de ceva curat nefolositor, care să le aducă dureri de cap și tulburări de memorie urmașilor. Este interesant de văzut, răspunsurile țâncilor de la o grădiniță de copii, cărora educatoarea le-a pus întrebarea " Ce planuri de viitor aveți?", bineînțeles pusă în forma inteligibilă pentru ei, "Ce vrei să te faci tu când vei fi mare?". Răspunsurile au fost dezarmante. Cu excepția câtorva, care
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
carton o tobă și acum bătea de mama focului ritmul cântând așa cum se cântă ursului la Anul Nou: Na,na, na Martine na Te-am adus din Spania. De joci bine măi Martine Ți-oi da miere de albine Un țânc mai mititel se băgă și el să se ițească printre doi băieți mai mari sticlindu-i a curiozitate ochii, până unul dintre ei îl repezi brusc de căzu drept în fund în noroiul galben și cleios al toamnei târzii. Vălmășagul
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
Omul acela de statură mijlocie, cu sprâncenele-i spelbe străjuind niște ochi de un albastru spălăcit, aproape fără nici o expresie, mișca haotic și dezordonat picioarele încercând în legea lui să imite dansul ursului, ridică sticla adusă pe furiș de un țânc de acasă pentru plata reprezentației, bău îndelung lăsând capul pe spate, mișcând înverșunat mărul lui Adam proeminent și osos, ascuns sub o piele tăbăcită de vânturi. Pălăria sa veche și pleoștită căzu pe spate în noroi, dar n-o luă
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
de el, dar șuvoiul de cuvinte izvora de undeva din ființa sa atât de singuratică iar el nu căuta să le oprească. „Bă cuțule, bă, de ce nu paști tu iarbă când luna e atât de albastră, lătrați ca proștii la țâncul pământului, mă, furnicile o să vă curețe colții, și-o să vă mănânce botul vostru umed, he, he, cine poartă iarna pălărie de paie, spune tu mă cuțule, mă...” . Și câinii se uitau în ochii lui înnămoliți de o întunecime fără margini
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
aproape zi de zi, împreună cu cei mai buni prieteni ai săi se scăldau în nenumăratele ghioluri ale Bistriței sau făceau plajă pe malul apei care traversa acest spațiu. Aici a învățat să înoate în toate stilurile încă de când era un țânc de șapte-opt ani. Un canal lung cât o zi de post, lat ca un bulevard din centrul orașului, cu albia în formă de covată foarte adâncită spre centru, pe care îl traversa în înot de zeci de ori pe zi
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
sus. Atunci vin la el bunele bătrâne ale diplomației pentru a-l îngriji și a-l acoperi de bandaje care se schimbă în adevărate lanțuri. Nefericitul geme mai tare ca oricând, în vreme ce Europa își spune: "Ce-o mai fi vrând țâncul ăsta gălăgios? Niciodată nu-i mulțumit. Ai face bine să taci, țestoaso!"". "Punctul de vedere al lui Alecsandri este tragic.", conchide Catherine Durandin. 68 M. Eminescu, op. cit., p. 363. 69 Ibidem, p. 365. 70 Ibidem, pp. 369-370. 71 Ibidem, p.
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
pitic; plapumă; plînset; plînsete; ploaie; plouă; prieten; prost; pueril; puști; răspundere; răzgîiat; rege; respingere; rîs; rîset; rod; sărac; scîncet; scump; simplitate; sincer; sinceritate; singur; sînge; din stînga; speranță; o nouă speranță; supărat; șotie; talentat; tandru; timiditate; traumă; trist; tu; țipete; țînc; urmași; vacanță; plin de viață; vis; visător; vlăstar; zglobiu (1); 795/245/104/141/0 creație: artă (82); imaginație (53); operă (50); tablou (31); proprie (28); frumos (20); desen (17); Dumnezeu (17); invenție (17); pictură (16); poezie (13); artist (12
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
-nțeleagă nimeni..., și n-o să ne ierte nimeni... Gh. P. unu: Adică cine să mă înțeleagă?! Ia mai lasă-mă! Și cine să mă ierte?! Puștimea asta, ce-și spune democratică, și etică..., și fără dosar...?! Adică s-au trezit țîncii ăștia, care-au sărit din pemperși direct în jepuri, să facă, vezi Doamne, ordinea morală, adică să ne pună la zid pe noi, adică pe cei care am tăcut, am mințit, am îndurat toate umilințele și spaimele, care am făcut
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
atroce: oamenii subteranei, ai universului hoților și milogilor, escrocilor de drumul mare, răul fără nume în varianta proliferantă a unei întregi comunități underground. Rînd pe rînd, momentele de răscruce în călătoria lui Zahei, fie alături de Panteră, fie de Paraipan și țîncul care mînă caii, înseamnă un timp de popas lîngă sau o imersiune în apa, uriașă la rîndu-i, grăitoare, fecundă, tulburătoare. În balta întinsă pe malul căreia orbul se simțise atins de glasul cunoscut al vîntului, bărbatul regăsește o halucinantă chemare
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
familia. Și acum locuim noi, niște bărbați vînjoși și fioroși. Și am vrea s-o ștergi că ne deranjezi. Că altfel... Nu ne fă să deschidem ușa. N-am mai pățit niciodată așa ceva, să-și bată joc de mine niște țînci. Ce-s eu, bătaia voastră de joc? O să vă spun părinților cînd s-a întoarce acasă. Să nu vă lase pînă n-a să vă croiască. O să vedeți ce-ți păți, nesimțiților. Vocea s-a îndepărtat treptat, mînioasă, în ecoul
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
hapax legomenon. Iată contextul citat, în facsimil și în transcrierea mea fonetic-interpretativă: Biblia de la București, 1688 (BIBL. 1688): Furnicoleul au pierit neavând mâncare și puii leilor s-au părăsit unul de altul. Ms. 45: Furnicoleul au pierit neavând mâncare și țâncii leilor s-au părăsit în de sine. Ms. 4389: Furnicoleul au pierit pentru că n-au avut să mănânce. Notă marginală: tigrul O primă constatare se impune. Există o coincidență totală între opțiunile diferiților cărturari români care s-au aplecat asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
grav, asupra familiei sale, pe care o suspectează de complicitate la rebeliune: "M-ați popit voi, dar de mă voi îndrepta, per mulți am să popesc și eu! Iar pre cățeaua asta voi s-o tai în patru bucăți, împreună cu țâncul ei, ca să nu mai asculte sfăturile boaitelor și a dușmanilor mei". Crescendo-ul nebuniei atinge cote apocaliptice, fiind retezat numai de limitările fiziologice impuse de maladie. Vizualitatea excepțională a cadrului ne permite să distingem cu claritate faciesul tiranului dezlănțuit: "Ucideți
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
enigmei, cu un vag aspect feminoid generat, mai degrabă, de fluiditatea sa formală. În ce privește conectarea la aria reprezentărilor mitologice românești, Adriana Șotropa lansează o propunere curajoasă privind o posibilă origine comună a tuturor himerelor paciuriene și anume cățelul pământului sau țâncul pământului, animal htonian, trăind sub crucile cimitirelor, paznic al sufletelor morților: Figura cățelului pământului ar putea constitui, de altfel, ambiția unei opere întregi și cheia interpretării tuturor himerelor lui Paciurea"345. Cercetătoarea își întemeiază afirmația pe câteva dintre desenele lui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
spune-le cum să obțină faptele. Cum învățăm "cum"-ul? Cum învățăm pe cineva să înoate, să cânte la un instrument muzical sau să vorbească o limbă străină? Un posibil răspuns ar fi: nicicum. Nu fă nic: așteaptă doar. Aruncă țâncul în apă, așează-l pe scaunul de la pian sau părăsește-l în Franța, și apoi pleacă. La urma urmei, omenirea și-a scormonit drumul către aceste lucruri fără nicio îndrumare exterioară și, indiscutabil, cel mai bun mod de a învăța
Matematica și cunoașterea științifică by Viorel Barbu () [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
mai împiedici de câte o babă, mai auzi clopotele bisericii. ... Dar ... ce frumos cântă tot felul de păsări și în special privighetoarea ... Ce năvalnic sar emoțiile când pășești pe prispa satului; apare instantaneu lumea copilăriei cu oamenii de odinioară, cu țâncii, adolescenții, sau flăcăii care eram antrenați într-o imensă devenire a naturii înseși dar mai ales a personalității noastre. Aveam vise ... dar „folclorice”; avem dorințe greu de exprimat, aveam chemări și către frumoasa vecinului dar și către lumea necunoscută, aia
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
să țeasă la lumina soarelui ce au urzit o iarnă-ntreagă în întuneric de văgăuni. De Alexe Caldu, când au ridicat-o pe doamna Stanca s-o astruce și băteau clopotele într-o dungă iar monahii cântau „Sfinte Dumnezeule”, neputând țâncii bolnavi de fierbințeală să sune din clopoței ca să alunge făpturile cenușii ale pământului ce ieșeau de prin cotloane și de sub pietre și bolovani, de aceea atunci o fi ieșit din umbra seraiului spre floarea grădinilor din Iali Kiosk, că în
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de copii mici sau de bătrâni. Femeile care alăptează nu sunt scutite de aceste treburi; ele își poartă nou-născutul în spate, culcat într-un leagăn îngust de răchită sau de coji, agățat de gâtul lor printr-o curea mare. Dacă țâncul plânge, ele îl aduc la sânul lor cu o singură mișcare a mâinii, îl alăptează și, de îndată ce adoarme, îl reașează pe spinare, apoi își continuă greaua trudă. Bietele creaturi sunt istovite și îmbătrânesc înainte de vreme făcând această muncă zdrobitoare. Câte
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
schimb sufletele rămân la fel.” Sufletul omului și imuabilitatea sa într-un spațiu atemporal și veșnic este tema centrală a cărții, declinată în fiecare din cele zece povestiri. După ce am ajuns pe partea cealaltă a râului, am făcut cunoștință cu „țâncul pământului”. Așa cum Dumnezeu are un fiu cu care oamenii vorbesc în rugăciunile lor, așa și Mama Pământ are un copil cu care bătrânii satului au o legătură ombilicală. În momentele lor de reverie, se întâlnesc cu țâncul și au cu
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
făcut cunoștință cu „țâncul pământului”. Așa cum Dumnezeu are un fiu cu care oamenii vorbesc în rugăciunile lor, așa și Mama Pământ are un copil cu care bătrânii satului au o legătură ombilicală. În momentele lor de reverie, se întâlnesc cu țâncul și au cu el un dialog mut, transferat în altă dimensiune, de la care se întorc plini de sevă și de înțelepciune. „După fiecare întâlnire cu el mămaia știa precis ce are de făcut. Cu o exactitate demnă, verticală, ageră și
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
plini de sevă și de înțelepciune. „După fiecare întâlnire cu el mămaia știa precis ce are de făcut. Cu o exactitate demnă, verticală, ageră și vioaie, mămaia își continua de fiecare dată treaba prin curte, la câmp, după ce vorbea cu țâncul. Lumea murea și învia în fiecare zi la prânz.“ E ciudat cum țâncul nu este de găsit la oraș. El se arată doar acasă, în sat și îi vorbește oricui are urechi să audă. Voiajul ne aduce în fața lui „Constantin
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
precis ce are de făcut. Cu o exactitate demnă, verticală, ageră și vioaie, mămaia își continua de fiecare dată treaba prin curte, la câmp, după ce vorbea cu țâncul. Lumea murea și învia în fiecare zi la prânz.“ E ciudat cum țâncul nu este de găsit la oraș. El se arată doar acasă, în sat și îi vorbește oricui are urechi să audă. Voiajul ne aduce în fața lui „Constantin”, care s- a născut dintr-un laitmotiv: „Trebuie să plângă în brațele unei
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
era ireal nu se mai oprea din mișcare, toată realitatea era oprită în timp, de timp. Am tras zăvorul. Făcusem pasul când am urcat în autobuz, pasul între cele două lumi, acum intram în adevărata mea lume... Am tras zăvorul. Țâncul pământului Mămaia stătea singură pe prispă. Se gândea la ale ei. Avea momente în care nu puteai să o trezești din visare. Vorbea cu tătaia. Murise de trei ani, dar parcă îl aștepta, vroia să-l vadă la prânz, în
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
îi povestea cum este pe lumea cealaltă. Nu m-ar fi mirat. știa mămaia o mulțime de lucruri despre viață, și parcă știa o viață despre moarte. Pe când trăia tătaia, la prânz, fie vară sau iarnă, mămaia obișnuia să asculte țâncul pământului. Cred că el îi spunea secretele lumii. Vara se așeza pe prispa de lut, întindea o mână sub cap și se lungea pe prispa caldă, în bătaia dulce a soarelui. Pentru toți lumea se oprea. Nimeni nu scotea o
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]