1,198 matches
-
ei minunat și plin de lumină. Nu ai nevoie de nimeni, decât de tine. * * * L-am găsit pe Dave în vârtejul din camera de dans, trăgând câteva linii de cocaină rămasă pe haine și, deși bine aranjat, continuă să danseze țeapăn în următoarele ore. Muzica avea succes și nimeni nu-și propunea să o lase mai moale; hip-hop, trash metal, jazz, dance, trash disco, nu-mi păsa, așteptam doar să cad în dulcea uitare de sine, împingându-mi corpul dincolo de limită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
lui Lee priveau goi înspre cerul alb ca hainele ei, alb ca și pielea. Jacheta pufoasă în care era înfășurată, confortabil și protector, nu-i mai ținea de cald. Era vânătă și înghețată ca marmura, pielea și corpul ei erau țepene; inflexibile, reci, toate păreau să fie la locul lor, la prima vedere, dar ea nu mai era deloc. Și dacă doar atât a mai rămas, corpul ei, setul de cercei mici și albi, dintotdeauna, cu perlele lor mici și albe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
în întuneric. Mi-am deschis ochii în lumina clară a dimineții. Nat era ghemuit în spatele meu, dar dormea atât de adânc încât m-am desprins din brațele lui și m-am îmbrăcat fără să-l fac măcar să tresară. Mă simțeam țeapănă și mă durea tot corpul, iar când m-am uitat la mine goală în oglindă, am înțeles de ce. Aveam vânătăi ca niște urme de degete murdare pe toate încheieturile. încă îi mai puteam simți mâinile lui Nat strîngându-mă. Și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
-se pe pernă, să bufnească și să trezească toată casa; și ochii chinuiți, bolnavi de dorul de a se odihni pe un relief, ochi care privesc fix în întunericul sângeriu și pulsatoriu. Și fâșâitul chibritului pe care mâna înghețată și țeapănă îl freacă frisonând și nesigur de cutie; până se aprinde chibritul, parcă trece o veșnicie, dar când, în sfârșit, cu un șuier lung, flacăra lui izbucnește, sar înapoi înspăimântat, și bățul aprins cade pe divan. Apoi, nevoia de a priza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
au altceva mai bun de făcut decât să se uite la oameni? Nu huli! Vocea femeii devenise dintr-o dată extrem de dură. Vorbise pe un ton foarte puternic, cu inflexiuni neașteptate. Toma tresări și își întoarse privirea spre ea. Ileana stătea țeapănă în fotoliu și, pentru o clipă, zări în ochii ei un fulger de lumină. Nici prin cap nu-mi trece să hulesc, spuse el repede. Pur și simplu spun ce gândesc. În regulă, domnule inspector! Dacă nu ești dispus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Împreuna cu trupul, iar Împletitura de in de pe grumaz zăcea pe jos. După care Simon o deznoda, Încingîndu-se cu ea, doar dacă vreun spectator nu căuta să se Încredințeze de soiul Împletiturii. Atunci Simon Îi Întindea un capăt al cingătorii, țeapănă ca un par; de cum o atingea neîncrezătorul, funia se pleoștea și se prăvălea pe jos, stîrnind praful. Vorbea destul de bine greaca, copta, armeana și ebraica, precum și unele dialecte locale, deși potrivnicii săi susțineau că avea rostire de venetic. Simon nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sus pe velința scorțoasă și jilavă, răpănoasă de atîta terciuială și zvîrcoleală a trupurilor, iar pe alocuri, unde părul de cămilă se rosese, sub ceafă, sub spete, sub coate, urzeala era mai bățoasă, ca și sub călcîie ori sub pulpele țepene ca niște furci.PRIVATE Zăceau cu fața-n sus, cu mîinile Împreunate pe piept, ca și morții, pe velința muruită și putregăită care se rărise sub povara trupurilor lor, căci arareori mai fremătau printr-un zvîcnet involuntar adormiții vlăguiți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ăsta fusese tot vis, mîntuirea? Apoi cîntările și ochii tinerilor care-l purtau și care nu se Încumetau să și-i ridice spre el, le vedea doar sprîncenele dese de sub fruntea Îngustă, ca și pleoapele Întredeschise de sub gene; apoi gîturile țepene și dezgolite, iar pe scăfîrliile acelora care-l purtau Înaintea sa pe Malhus se răsfîngea lumina care cădea pieziș din Înălțime, ca din ceruri, ca din rai, În vreme ce mulțimea, aflată pe de lături, ținea deasupra capetelor făclii aprinse, neîncumetîndu-se să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
viu al maică-sii, comoara neprețuită a lui taică-su. Cu părul roșu și palidă cum nu se mai poate, o vedeam mereu Înveșmîntată În rochii costisitoare din mătase sau din lînă subțire. Avea o talie de manechin și umbla țeapănă ca un băț, plină de sine și crezîndu-se prințesa propriului său basm. Avea ochii de un albastru verzui, Însă ea insista că erau de culoare „smarald și safir“. Cu toate că petrecuse o grămadă de ani la tereziene, ori poate tocmai din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pâine cu unt, destul de prost tăiate. Nu voiam, să mă bage nimeni în seamă, pentru a putea observa în liniște aceste ființe celebre și pentru a putea asculta lucrurile inteligente pe care le debitau. Îmi amintesc de femei imense și țepene, cu nasul mare, cu ochii rapac, care își purtau hainele de parcă ar fi fost o armură. Îmi mai amintesc și de fete bătrâne, mărunțele ca niște șoricei, cu glasuri blânde și privirea isteață. Mă fascina întotdeauna încăpățânarea cu care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
șevalet era un tablou. Strickland, îmbrăcat doar într-un pareo, ședea cu spatele la ușă, dar se întoarse când auzi tropăitul ghetelor. Se uită speriat la doctor. Fu surprins să-l vadă și bodogăni împotriva întreruperii de către intrus. Însă doctorul tresări, rămase țeapăn și se holbă la el. Nu, la asta nu se așteptase. Îl cuprinse groaza. — Ați intrat fără protocol, zise Strickland. Cu ce vă pot fi de folos? Doctorul își reveni, dar îi trebui un mare efort ca să-și regăsească glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
printr-un oraș guelf. Cu siguranță, aceea putea fi o explicație. - Și poate... poate că acesta era cazul lui, repetă celălalt. Dante tresări. - Ce? - Cu o seară Înainte să moară, am dat peste el când am ieșit din cameră. Stătea țeapăn pe trepte, Împreună cu negustorul acela gras, Rigo di Cola. Erau prinși Într-o discuție Însuflețită. Când m-au văzut, au tăcut dintr-o dată, Însă nu Înainte să le aud ultimele cuvinte. Dante veni mai aproape. - Despre ce vorbeau? Întrebă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îmbrățișându-l și sărutându-l. Lăcrima de bucurie, dinaintea acelei speranțe de salvare. Dante Își feri privirea, eliberându-se din strânsoare. Îndoiala care Îl chinuise Încă din prima clipă Îi Încolți pe buze. - De ce i-au ucis? Cecco deveni brusc țeapăn, cu o grimasă de surprindere. - Cu ce vă Încurca În planurile voastre bătrânul Bigarelli? Și nenorociții de pe galeră? Îl zori poetul. - Cu nimic! Nu știu despre ce vorbești! se bâlbâi sienezul. Redevenise circumspect. Aruncă o privire nervoasă peste umăr, ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
urechi de porc sălbatic, acoperite de păr, și Grosspeil, un alsacian a cărui familie se expatriase cu patruzeci de ani în urmă, care îl supravegheau din apropierea malului. Un pic mai în spate venea flăcăul Brăchut, un voinic burtos, cu părul țeapăn ca o mătură, care-și mototolea vesta neștiind ce trebuia să facă, să plece sau să rămână. El era cel care descoperise cadavrul în apă în timp ce mergea la muncă. Era conțopist la poliție. Și astăzi face același lucru, doar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
le mâncase. Brăchut își isprăvise povestea. Judecătorul îl descususe pe îndelete în timp ce mesteca micile lumi, ca un cunoscător. „Bine, bine, bine...“, spuse ridicându-se și aranjându-și plastronul. Apoi privi peisajul, scrutându-l parcă până în străfundul ochilor. Era în continuare la fel de țeapăn, cu pălăria bine aranjată pe cap. Dimineața își prefira încet lumina și orele. Toți cei prezenți erau așezați ca niște figurine de plumb pe o scenă în miniatură. Berfuche avea nasul roșu și ochii înlăcrimați. Grosspeil pălea, luând culoarea apei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
care veneau dintr-o parohie de țară după ce se treziseră înainte de răsărit, cărăuși și muncitori istoviți. Stăteau cu toții pe aceeași bancă, cea bună. Mulți dintre ei s-ar fi putut afla pe banca din față, între cei doi jandarmi mustăcioși, țepeni ca niște statui. Și sunt sigur că, în adâncul lor, știau asta în chip obscur, o înțelegeau fără să vrea să o recunoască, și asta îi făcea adesea atât de plini de ură și de potrivnici celui judecat, celui care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
parcului era deschisă și iarba de o parte și de cealaltă culcată la pământ. Judecătorul începu să fluiere încet și să-și legene bastonul ca și cum ar fi alungat muște. Soarele străpunsese ceața și făcea chiciura să se topească. Eram la fel de țepeni ca țărușii din parc și aveam obrajii aspri și tari ca niște tălpi de lemn. Ciupitu încetase să mai ia notițe, ce ar fi putut scrie, de altfel? Totul fusese spus. — Bine, bine, bine... spuse iarăși Mierck, legănându-se pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și Cresus, în ’31, de septicemie. E incredibil cum o rană mică și neînsemnată poate să-ți otrăvească viața, și să ți-o scurteze. Totul a pornit de la picior, de la o tăietură, o crestătură destul de mică. După cinci zile, era țeapăn și vânăt ca o statuie de marmură, din cap până-n picioare. Ai fi spus că e un sălbatic din Africa, vopsit, dar fără părul lor creț sau suliță. Nu avea moștenitori. Nimeni nu a vărsat o lacrimă pentru el. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
așa a fost, pe Belle de jour, în picioare, pe malul râului, discutând cu un bărbat masiv care se apleacă puțin înspre ea ca pentru a o vedea și auzi mai bine. Iar acest bărbat, acest bărbat în negru, stând țeapăn, în timp ce ziua de iarnă se scurge și se pregătește să-și facă reverența, este procurorul. Pierre-Ange Destinat însuși. El. Împreună cu micuța, aproape de căderea nopții. Singuri. Ei doi. El și ea. Josăphine și-a întipărit clar în minte acest tablou crepuscular
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
fi putut jura că bărbații Întorceau capul după el ca să-i mai arunce o privire critică. Se Întreba, distrat, dacă era ceva În neregulă cu hainele lui și regreta că nu se bărbierise dimineața pe tren. Se simțea stânjenitor de țeapăn și de stângaci printre tinerii În costume sport albe și cu capul dezvelit, care erau, desigur, studenți din ultimii doi ani, judecând după savoir faire-ul cu care se plimbau. A constatat că numărul 12 de pe University Place era un imobil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
subretă: Ziua se-mbracă-n falduri de neagră catifea, Lumânărele dalbe, În cleștii argintați, Cu flăcări tremurânde, sunt niște umbre-n vânt. Pia, Pompia... vino, să plecăm...“ — Acuma spune-mi și mie ce naiba Înseamnă? — O scenă de cămară. „Cu degetele țepene, ca barza În plin zbor, Ea zace pe patul cu cearșafuri albe, Cu mâinile-apăsate pe sânul mic, o sfântă, Bella Cunizza, vino la lumină!“ — Dumnezeule mare, Kerry, despre ce-o fi vorba? Jur că nu Înțeleg nimic, deși sunt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
bage cu forța o bucată de lemn în gură și să i se scoată limba afară pentru ca talentatul cântăreț elvețian să nu se sufoce. Altfel, mărețul său viitor s‑ar încheia înainte de vreme. Tinere căprioare care seamănă cu Bambi pășesc țepene pe ecran, picioarele lor lungi de pui fraged sunt atât de drăgălașe și se ridică mereu de la pământ pentru a se lipi de niște sâni strânși în corset, încât limba le atârnă pe afară, iar ochii le sunt duși în fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Hirschfeld, „Criminalul și judecătorii săi“ de F. Alexander... Asta fu prea mult pentru el. Își strânse hârtiile de pe masă și se ridică zâmbind cu nervozitate: — Poate cu altă ocazie, Frau vom Hofe, zise el, apoi lovi din călcâie, se înclină țeapăn spre cei din cameră și plecă. — Ce nemernic, murmură Lobbes. Nu e nici o problemă, zise ea, adăugând câteva exemplare din Revista Poliției Germane la grămada de tratate. Nu-l poți învăța pe un Hans ceea ce nu vrea să învețe. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
zise el. N-o să vorbească decât dacă ne relaxăm un pic, dacă înțelegeți ce vreau să zic. Beți ceva, luați lucrurile încet. Purtați-vă ca și cum nu ne-am grăbi. În clipa în care începem să ne purtăm ca doi oficiali țepeni, va trage obloanele și va începe să lustruiască oglinzile din dormitoare. — Ei, sunt o mulțime de astfel de oameni în vremurile astea. Așa cum zic eu mereu, oamenii n-o să vrea să-și pună degetele lângă sobă dacă se prind că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
descopăr vreun semn că știe că Bautz fusese omorât de un pistol cu un calibru mai mic. — Împușcat, hmm? zâmbi el. — Executat, mai degrabă, am zis. Se pare că cineva i-a băgat un glonte în ochi când era deja țeapăn. — Sunt șocat. Deubel clătină încet din cap. — N-aș prea crede. — Doar faci pipi pe perete, Gunther, și speri că o parte din el îmi va stropi afurisiții de pantaloni. Sigur, nu-mi plăcea de cehul ăla, așa cum urăsc fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]