4,216 matches
-
lucru pe care voia să îl facă. Știa că era o scenă scurtă în filmul original, mai puțin de un minut, extraordinar de puțin, iar el urmărise aici scena prelungită, acum câteva zile, numai mișcare descompusă, fără suspans, groază sau țipătul de cucuvea repetându-se spasmodic, alarmant. Inele de perdea, simțea că împărtășesc cu toții ceva, noi trei de-aici, așa simțea. Era genul acela de rară camaraderie generată de evenimentele singulare, chiar dacă ceilalți nu știau că el se afla aici. pe
Don DeLillo Punctul Omega by Veronica D. Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/4273_a_5598]
-
cu tăblița a înșfăcat din căldare o pensulă din păr de porc, a înmuiat-o în sângele gros și lipicios și de un roșu întunecat și mi-a dat cu el pe creștetul capului. Am scos fără să vreau un țipăt ciudat, provocat de această trăire stranie în care se amestecau și suferință, și amorțeală, de parcă m-ar fi înțepat o mie de ace. Am auzit cum pielea și carnea îmi scot un sunet mărunt, poc!, poc!, iar ce-am resimțit
MO YAN Viața și moartea mă ostenesc by Dinu Luca () [Corola-journal/Journalistic/4459_a_5784]
-
-tu, să nu cumpere... Așa vine Sandu, înainte de a se lumina... Tractorul opri în fața porții, dar din acesta nu coborî Sandu. Capitolul 4 Brusc, se așternu tăcerea, pentru ca, imediat, clădirea județenei de partid să se cutremure de urale și de țipete isterice. L-au prins pe Ceaușescu! Au prins tiranul!! Am scăpat!! Revoluția a învins!! În sala mică de festivități toată lumea aclama, se îmbrățișa, iar câteva femei tinere țipau parcă cel mai puternic... Petrache Tălparu nu știa, nici măcar nu bănuia că
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
o dimineață, de pe poarta unei case a ieșit în fugă o fetiță de vreo zece ani, îmbrăcată într-o rochiță roșie. S-a oprit, l-a privit pe Gunther, dar Gunther nu a mai putut-o privi, îi căzuse ochiul. Țipătul ei încă mă mai bântuie. Tatăl ei mi-a dat cei mai mulți bani, fix o sută douăzeci de mărci. Cam atunci mi-am dat seama că e timpul să îmi închei afacerea. Gunther arăta jalnic și bătusem deja toate cartierele de
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
un fagure. Își făcu vânt și proiectă halba-n tavan. O ploaie de cristale se revărsă peste mese. În aceeași clipă, ultimul lucru pe care-l mai înregistră înainte de a se prăbuși, amintindu-și de asta în stradă auzi un țipăt jalnic, ca un schelălăit de câine. Ceva negru i se puse în fața ochilor. Căzu peste-o masă. Masa peste el. Totul se-nvălmăși, se întunecă, apoi se limpezi și se legănă înnegrindu-se din nou. Urechile-i vâjâiau. Un compresor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Bătrâna, în sfârșit, se desprinse de lângă noră. Porni spre ușă, să-l învelească și pe Miluță. Abia făcu doi pași, aplecându-se spre salteaua întinsă pe podele, unde dormea, că rămase cu ochii, cu palma la gură, înăbușindu-și un țipăt. Băiatul dormea, cât era de lung, cu fața îngropată în pernă, parcă s-ar fi ferit de lumină, îmbrăcat în hainele lui Tom. Se repezi la noră-sa și-o smuci de umăr. Fată, scoală! Auzi? Lasă-mă! Mai lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Bătrâna rămase cu ochii larg deschiși, parcă ar fi vrut s-o înghită, apoi se întoarse și se repezi spre culcușul lui Miluță. Bine, măi băiete, și tu cu hainele astea ți-ai găsit... Vocea i se curmă printr-un țipăt, ca și cum i-ar fi dat cineva o lovitură pe la spate. Pierzându-și echilibrul, se prăbuși peste trupul întins pe saltea cu fața-n jos. Apucându-se cu amândouă mâinile de umerii lui, începu să-l zgâlțâie, opintindu-se să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
S-a făcut, domnule prefect. Purta pantofi negri cu ghetre albe și, la fel cum venise, vioi și agitat, împingându-și burta înainte, se rostogoli țopăind spre soborul alb al doamnelor și domnișoarelor de la Crucea Roșie, care-l primiră cu țipete și triluri vesele. Să v-ajute Dumnezeu, maică! mulțumi bătrâna și se aplecă întunecată și mândră în fața prefectului. Își potrivi părul cărunt sub broboada neagră care-i alunecase, săltă traista grea acum, umflată, pe umăr și se-ntoarse spre noră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
sălbateci în orbitele negre. Destul! O să-i facă rău, se alarmă bătrâna. Doamne, se-ngrozi Cerboaica. Asta ne mai trebuia! Ce facem cu el? Străinul se scutură ca sub o izbitură primită prin pământ. Fața i se schimonosi. Scoase un țipăt ușor, urmat de-un vaier prelung și se chirci cu mâinile la burtă. Mamă! Repede! Ce are? I s-a făcut rău. Acu-i acu! Ce ne facem? Uite-l că leșină! Fugi! Unde să fug? În oraș, ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
distinge răsuflarea obosită, șuierătoare a celui care urcase scările. Ssst! duse fata un deget la gură și-i făcu semn să stea acolo, nemișcat. Ușa pocni, lovindu-l în umăr. În clipa aceea o auzi pe Irina țipând. Era un țipăt scurt și ascuțit, de spaimă și rușine. Ah! Te-n mă-ta, putoare! mugi bărbatul apăsat, și, lăsându-l fără echilibru pe el, pe Miluță, strâns între perete și ușă, se retrase de-a-ndaratelea, bocănind greoi. Totul se prăbuși, cu ecou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
capul lui, ca și cum ar fi icnit să zvârle din spate un sac ce-l incomoda. Muzicuța căzu lovindu-l peste ureche cu tăișul ei ca de piatră, și-n clipa aceea, simțind vâjâitul corpului lunecând prin aer, avu impresia că țipătul de groază care se auzi era al lui, scos din el, din măruntaiele lui răscolite. Fu gata-gata să i se facă rău și să se prăbușească și el peste parapet. Meștere, strigă lipit de scândurile vagonului, îmbrățișând muchia metalică să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Nemaiputând suporta privirile moi și umede ale bătrânei, făcându-i-se silă de sine și de tortura pe care-o provoca, scoase scrisoarea împăturită a lui Tom, înmânată ei de Tudor, și i-o aruncă soacrei ca singura scuză și țipăt de acuzare. Dragă mamă, scria Tom. Aducătorul acestei scrisori este un vechi prieten. Ai încredere în el. Bună cum ești și înțelegătoare, nu-i purta ponoase și nu-l judeca greșit nici pe el, nici pe soția mea. E un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
gerului, zgomotele se auzeau limpezi, fierbeau în aer și se imprimau, ca niște încrustații: clămpănituri uscate, seci. Nechezături, tălăngi și clinchete mărunțind liniștea și ferecând-o în zale de fier, apoi câte-o frântură de mormăituri ursești; mugete slabe, cârâituri, țipete răzlețe, chemări scurte, înăbușite-n foșnetul mătăsos al ninsorii și gemetele și urletele de la nuntirea Tudorei. Închise ochii, amețită, apăsându-și pleoapele cu degetele înghețate și respiră prelung, ca în somn. Aproape, în marginea poienii, zări, dominând întreaga perspectivă, stâlpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
-i vestea, mi-a adus-o Tudor în dimineața asta, da încă n-am deslușit-o... Ha! Ce Tudor! protestă pădurarul. Eu grăiesc de domnul Tudor și matali mă iei cu Tudor, cerbul! Am scrisoare! izbucni ea neputându-și stăpâni țipătul de bucurie și surpriză. A venit scrisoare! Ce scrisoare! se hurducă de plăcere din tot trupul lui masiv pădurarul Ghiță scuturându-și căciula și netezindu-și fruntea nădușită. A venit el, ce să-ți mai trebuiască scrisoare!! Doamne! Ține-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
s-a pus în gât și, în aceeași clipă, mi-au dat lacrimile... pe care nu le-ai văzut, despre care îți spun abia acum. Mi-am mușcat buzele să nu-mi scape nimic. Deși în mine... totul era un țipăt.” Spațiul (orașul) e definit perifrastic: „orașul celor șapte coline” și, pentru a se evita confuziile, „Sala pașilor pierduți a Universității”. Proza devine haplologică, proteică, înghițind chiar un text poetic: „Iubesc orașul acesta străin / cu parcurile lui, în care nu ne-
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
existat acolo dintotdeauna.” Impresionează intensitatea sentimentului: „Simt atât de intens nevoia de a-mi fi aproape, cum nici nu-ți poți închipui. Fizic, sunt aici, dar atât. Mintea, inima, sufletul, străbat în fiecare secundă sute de kilometri, către tine.” Sau: „Țipătul neputinței. Al revoltei împotriva tuturor lucrurilor care au stat în calea noastră, atâta timp.” Și: „M-am stăpânit cu greu, cu toate că, în interior, strigătul acela captiv îmi săgeta trupul, cu forța unui nebun. Privirea îmi aluneca peste alte și alte
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
s-a pus în gât și, în aceeași clipă, mi-au dat lacrimile... pe care nu le-ai văzut, despre care îți spun abia acum. Mi-am mușcat buzele să nu-mi scape nimic. Deși în mine... totul era un țipăt. Țipătul neputinței. Al revoltei împotriva tuturor lucrurilor care au stat în calea noastră, atâta timp. M-am stăpânit cu greu, cu toate că, în interior, strigătul acela captiv îmi săgeta trupul, cu forța unui nebun. Privirea îmi aluneca peste alte și alte
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
a pus în gât și, în aceeași clipă, mi-au dat lacrimile... pe care nu le-ai văzut, despre care îți spun abia acum. Mi-am mușcat buzele să nu-mi scape nimic. Deși în mine... totul era un țipăt. Țipătul neputinței. Al revoltei împotriva tuturor lucrurilor care au stat în calea noastră, atâta timp. M-am stăpânit cu greu, cu toate că, în interior, strigătul acela captiv îmi săgeta trupul, cu forța unui nebun. Privirea îmi aluneca peste alte și alte fotografii
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
odată”... Hotărât, trebuia să o facă. Neapărat, cu orice preț. Să-și vadă de drum. Viața ce îi fusese dăruită este unică, iar rostul ei trebuie să fie bucuria, nu durerea. Iar Timpul nu iartă. Niciodată. Pe nimeni. FLASH 12 (Țipăt mut) Ei își strigă durerile. Se plâng de sărăcie, indolență, uitare. De nedreptăți și de umilințele la care sunt supuși. Și de nesiguranța zilei de mâine. Tineri debusolați, copii abandonați, bătrâni îngropați în mizerie și singurătate. Se plâng guvernului, celor
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
care mai scot, în fiecare zi, ceva din tine, la mezat? Pentru indiferența cu care, sub impulsul lăcomiei, ți-au știrbit farmecul și ți-au călcat în picioare, de atâtea ori, puritatea? Ție cine îți vede lacrimile, cine îți ascultă țipătul mut? Cine îți alină rănile lăsate pe chip de propriii tăi copii? Ei își strigă durerile. Se plâng de sărăcie, ignoranță, uitare. De nedreptăți și de umilințele la care sunt supuși. Și de nesiguranța zilei de mâine. Se plâng guvernului
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
fără a le identifica: După toate simptomele, pari a fi noul oaspe al lui Oreste. Semănați ca și cum existențele voastre ar fi gemene; un râs caracteristic vă flutură pe buze, un râs tăcut, care s-ar putea preface în fulger, în țipăt. (Râsul tăcut) Râsul tăcut este, deci, și un mijloc de cunoaștere, dar unul fals, pentru că toate adevărurile lui Emil Botta sunt false: Pane, Sâmbotine, sunt în posesia unui fals adevăr: semănăm leit unii cu alții. Nebunia lumii este aceeași. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Râsul "o singură dată" este un râs al morții, al presimțirii dezastrului, al nonsensului existențial. Râsului tăcut îi corespunde vocea mută: ... de fapt, ne plac mai mult vocile mute, acelea care seamănă cu tăcerea. (Cel mai tare) Așa lupt contra țipătului, ca un asasin împotriva inimii care bate, vie, sub el... (Meridian) Buzele nuntesc, șoptesc. Zadarnice nunți, șoapte destinate pierzării, fiindcă nu aud nimic. Eu am auzit ca o copleșire, ca o nimicire, ca o prăvălire din munți cărunți, peste creștet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
vecinul lui, adică cu moșneagul Costache Dău, care, din motive greu de înțeles, l-a luat la bătaie pe fiul cel mai mare al lui Lucache, pe Petru, de doar nouă ani, care se afla în spatele grădinii. Lucache a auzit țipătul lui Petru, a alergat să vadă ce se întâmplă și mare a fost surpriza când l-a văzut pe vecinul său peste fiul lui, cum îl fărâma. A uitat de credința lui, a uitat de toate și, ca un leu
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
Învăpăiată cuprinsese atât cerul cât și marea În dansul ei matinal. O imensă Întindere de apă violet roșiatică se Înfățișa privirilor lor, cu creste de valuri Înspumate, sclipitoare și veșnic În mișcare. Liniștea ce stăpânea Împrejurimile a fost străpunsă de țipătul strident al unui pescăruș, ce se avântase primul În căutarea hranei, peștele. Se ridicase spre cer ca o săgeată, apoi plutise deasupra apei, iscodind după hrană. Curând i-au urmat alții și astfel magia răsăritului de soare la mare Începuse
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
-ți arăt cum zbor eu?” „- Da!” Clara și-a desprins brusc mânuța din strânsoare și a țîșnit înainte săltând de pe un picior pe altul. Vântul îi răvășea părul blond ca și cum ar fi luat-o pe sus, după cum păreau să spună țipetele-i ascuțite și exclamațiile: „Uite, bunicule! Uite, bunicule!” * * * Drumul pe care continuă să meargă Profesorul împreună cu Clara se pierde în zare, peste culmea dealului. Poate vor ajunge și acolo într-o bună zi. Deocamdată se opresc aici: ca să-și tragă
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]