392 matches
-
Neri suspină, scuturînd din cap. — Hai, dă-mi cheile, mi-o trînti Neri, reținîndu-și furia. — Ce chei? La palma pe care mi-a administrat-o, m-am prăbușit pe pardoseală. M-am ridicat cu sînge În gură și cu un țiuit În urechea stîngă, care Îmi sfredelea capul precum fluieratul unui milițian. Mi-am pipăit fața și mi-am simțit buzele plesnite, arzîndu-mi sub degete. Un inel cu pecete strălucea, Însîngerat, pe inelarul profesorului de muzică. — Cheile, ți-am spus. — Duceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
în plină Câmpie a Bărăganului. Alte clădiri nu mai erau, hotelul Palace-Afrodita găsindu-se pe liziera deșertului Bucureștilor. În afară de vuietul îndepărtat, de mare oraș, al Capitalei, în noaptea neagră nu se mai auzea nimic, consistența tăcerii Bărăganului făcând să-i țiuie urechile. Te pomenești că zevzecul ăla de șmenar de București m-a purtat pe unde știe el, lepădându-mă aici, la capătul lumii! își zise Vladimir, cu nemulțumire și bruscă îngrijorare. Într-o lamentabilă stare de demoralizare, împresurat de hirsuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Îți spărgeau dinții și te forțau să le faci sex oral, Îți spărgeau din senin capul cu o sticlă de whisky, nu te mai opreai din tremurat din cauza frigului și a foamei și nu-ți mai puteai controla vezica, Îți țiuiau urechile și Începeai să auzi voci Încontinuu. Toate acestea par Înspăimântătoare numai când te gândești la ele, când ți le imaginezi. Teama de a nu sfârși ca un vagabond dispare atunci când deja ai ajuns În stadiul acela. Spaima că te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
forță nici să mă mir îndeajuns, nici să vorbesc. Încercam să mă gândesc la ce se întîmplase, să pun cât de cât ordine în mintea mea și nu izbuteam. Alunecam mereu în gol. Auzeam vântul îngînîndu-se cu pustiul care-mi țiuia în urechi și nu mă mai gândeam la altceva. Fără să simt nimic din ceea ce se numește antipatie spontană față de necunoscuta care se afla în aceeași gară cu mine, mă comportam ca și cum ar fi fost așa. De câteva ori, când
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
grav, iar eu mă găsesc într-o asemenea situație. Imaginați-vă, vă rog, acest peron pustiu unde nenorocirea e că am la dispoziție mai mult timp decât Hamlet. ,,A fi sau a nu fi?" După ce am repetat întrebarea, aud cum țiuie vântul lovindu-se de acoperișul gării și cum cârâie ciorile. Credeți-mă, timpul prea mult amenință să-ți sară în beregată ca lupii. Atunci nici un răspuns nu mai e bun. Cabotinul din mine e gata să ricaneze. Cum să înțeleagă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
bancă și am pornit pe urma ei. N-am făcut nici o sută de pași. M-am oprit. La ce bun? Și m-am întors. Atunci s-a întîmplat evenimentul. Aerul mirosea a furtună gata să înceapă. Vântul făcea tabla să țiuie, iar bălțile de lumină ale celor două becuri erau pline de praful adus de pe câmp. Apoi vântul s-a întețit. Parcă se pregătea să dărâme gara. Și, deodată, între două rafale, am auzit un zgomot nou și ciudat. Întâi n-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
un lucru: frate-meu cel procopsit stă și zace-n avutul lui, cu Anisia, nevasta-sa, alături. Vara-i bâzâie musca-n casă, iară iarna-i șuieră vântul prin hoarnă, și dacă strănută Anisia: bine de bine, dacă nu, le țiuie urechile a tăcere și-a pustiu. Iară la noi, slava Domnului, are cine ne umple viața, c-avem o droaie de copii frumoși și voioși de saltă casa-n slăvi. Are frate-meu așa ceva? Iaca n-are! Ei? (ridică iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
ce face să-nceapă să-mi sune ușor alarma... Mă întorc și îmi opresc privirea asupra unei rochii albastre de pe ușa șifonierului. Un fel de uniformă cu vipușcă. De ce-ar fi o... Alarma sună și mai tare. Începe să țiuie dement. Îmi amintesc ca într-un vis îngrozitor, de după beție. M-am angajat menajeră ? O clipă nu sunt în stare nici să mă mișc. O, Iisuse. Ce-am făcut ? Ce-am făcut ? În timp ce-mi cântăresc cum se cuvine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
vino să-ți strâng laba. Se ridicase, cumva, domn Dominic să întindă mâna? Trecuse vreme, cine să știe, se ridicase, nu se ridicase. Greu se mai răspunde la sonerie în palatul ăsta! Suna, suna, de cine știe când suna soneria, țiuie țiuie soneria sau ce-o fi, lung lung și subțire subțire... Doctorul Marga apasă moale palma pe umărul musafirului. Se uită mustrător doctorul Marga. La ce naiba s-o fi uitând așa șmecherește... a, la sticlă. Ce să-i faci, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să-ți strâng laba. Se ridicase, cumva, domn Dominic să întindă mâna? Trecuse vreme, cine să știe, se ridicase, nu se ridicase. Greu se mai răspunde la sonerie în palatul ăsta! Suna, suna, de cine știe când suna soneria, țiuie țiuie soneria sau ce-o fi, lung lung și subțire subțire... Doctorul Marga apasă moale palma pe umărul musafirului. Se uită mustrător doctorul Marga. La ce naiba s-o fi uitând așa șmecherește... a, la sticlă. Ce să-i faci, n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
stăpâni otrava orbirea osânda unei plăceri joase, de care nu voia să știe și cu care nu mai putea lupta, apuca drăcovenia și o arunca în fundul dulapului. Treceau câteva zile... ușa seifului cu arme se căsca, rânjind, scârțâind, bălăbănindu-se, țiuind batjocoritor. Vinovata clipea, emoționată, paralizată în fața jucăriilor. Un zâmbet tâmp îi strâmba gura creață, buzele uscate de nerăbdare. Se vâra toată în vinovatul dulap, pentru o temeinică operație de clasare și aliniere: raftul cu Kent, raftul cu ulei de măsline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Martorul potrivit pentru crima încâlcită. Doar tot nu poate vorbi și nici de găsit nu poate fi găsit. Prin urmare, Tolea incearca numărul miracol. Miercuri la prânz, seara, noaptea, dimineața, să zăpăcim adversarul. În orele amnezice, încolăcite, lenevoase, când vântul țiuie, neauzit, prin spații confuze și plesnesc capacele ceasornicelor și se înmulțesc stopurile cardiace. Într-o astfel de gaură a timpului, dom’ Dominic avu, brusc, iluminarea: dacă am întrebat a mia oară la informații și ni s-a comunicat că telefonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
oferi din nou sticlele, bustul, buzele, orice. Clap-clap, zgomot sec în laringe, gura roșie de crap înghițind sunetele, șarpele cravatei fluturând, iarăși clapa gurii, bătaia gurii crustaceu, măcinând fără spor timpul. Brusc, un scârțâit lung. Scârțâit lung lung, ca un țiuit de alarmă. Obrazul negru al ghidului, lângă obrazul de prunc senil al turistului. Săreau brambura, cu brațele ridicate. Ca toți ceilalți pasageri, bulucindu-se unii peste alții. Dominic zvâcni, amețit, orbecăind lângă canapeaua scundă. Nervii rupți, dintr-odată. Auzea, undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
roșii, demente, clopoțeii, clopoțeii, cabaretul diavolului. Izbuti să coboare de pe îngusta canapea uzată. Se îndrepta orbit spre spre spre, spre niciunde. Nu era nimeni, țipenie în toată casa. Numai scârțâitul acela lung prelung al ușilor de la dulapuri, iarăși și iarăși. Țiuiau lung prelung sinistru ușile, țiuiu hâr hâr iuiu hârhâr și încă. Până a reapărut, în sfârșit, după o veșnicie, Marcu Vancea... Se tot bălă bălă, hârâiau hârșâiau țiuiau, smintite, ușile, dulapurile, poate uitase să închidă dulapurile. Tocmai apăruse bătrânul Vancea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Numai scârțâitul acela lung prelung al ușilor de la dulapuri, iarăși și iarăși. Țiuiau lung prelung sinistru ușile, țiuiu hâr hâr iuiu hârhâr și încă. Până a reapărut, în sfârșit, după o veșnicie, Marcu Vancea... Se tot bălă bălă, hârâiau hârșâiau țiuiau, smintite, ușile, dulapurile, poate uitase să închidă dulapurile. Tocmai apăruse bătrânul Vancea, filozoful, cum să-i explici aiureala, tocmai lui, atât de sensibil, atât de sever în hainele sale severe, filozof comerciant de vinuri, tocmai acum, în asemenea împrejurări smintite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Un înger bucălat, cu zulufi, aterizat la picioarele băncii. Pantalonași de doc albastru, vestă tirolez. Ochi imenși și reci, degete scurte și roz. Copacii unduiau, clipocea lacul, lacul codrilor albaștri, liliacul înflorit și privighetorile Edenului în care mișunau santinele și țiuiau antenele iscoadelor și se lățea, victorioasă, puterea subteranei. Privea fermecat plicul lucios, scrisoarea. Trase plicul, trase spre sine, de la capătul băncii, plicul și scrisoarea trecutului. Le privi, o clipă, scârbit, apoi le strânsemototol, în pumn. Alergă spre movilița de nisip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
vrun lemn, de care mă păleam la cap, la mână sau la picior, zicând: «Na, na! », și îndată‐mi trecea durerea... când vuia în sobă tăciunele aprins, care se zic e că face a vânt și vreme rea, sau când țiuia tăciunele, despre care se zice că te vorbește cineva de rău, mama îl mustra acolo, în vatra focului, și‐ l buchisa cu cleștele, să se mai potolească duș manul; și mai mult decât atâta; oleacă ce nu‐ i venea mamei
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
toaca, Și străveziul demon prin aer când să treacă, Atinge-ncet arama cu zimți-aripei sale De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale. Biserica-n ruină Stă cuvioasă, tristă, pustie și bătrână, Și prin ferestre sparte, prin uși țiuie vântul - Se pare că vrăjește și că-i auzi cuvântul - Năuntrul ei pe stîlpi-i, păreți, iconostas, Abia conture triste și umbre au rămas; Drept preot toarce-un greer un gând fin și obscur, Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
-atâta amor. Spun: nu mă lăsa să mor ! Iarna, sentimentul în doi e complet. Sunt ca o floare de gheață în fereastră. C-un zâmbet pe o margine de suflet, întreb: iubirea are culoarea-albastră? Adio! Eu tac. Tu taci. Ne țiuie tăcerile-n urechi; ele au devenit de la un timp normale. Pozăm în fața hazardului ca niște perechi inexistente, născute-n ere glaciale. Chiar dacă tu nu suni. Și așteptarea-i un destin ce te -mpresoară c-o aură de egoism. Scrii că
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
sunat-o că nu e acasă, și nici măcar nu mi-a mulțumit. Așteaptă până pun paharul jos În siguranță, după care deschide ușa. — Gata ? — Gata. Lissy trage aer În piept adânc, după care deschide ușa de la garderobă. Instantaneu, Începe să țiuie o sirenă asurzitoare. Ni-noo ni-noo ni-noo... — Shit ! zice, Închizând repede ușa. Shit ! Cum naiba o fi făcut chestia asta ? — Eu tot mă duc ! zic agitată. Fă-o să tacă. Fă-o să tacă ! Nu știu cum ! Probabil e nevoie de un cod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
și mai cenușii de ploi, verdeața alburie, pânza roșie, atârnând moale, Încremenită pe zidul striat cenușiu de poluare și ploi. Există și o altă ambianță sonoră, altfel de zgomote... Pentru că și liniștea de acolo e alta. Deși parcă tot timpul țiuia, parcă tot timpul țârâia ceva... Surprinde mimica persiflantă a Christei și Îi oprește prompt replica, zâmbind bonom-curtenitor: — Știu, draga mea, știu ce vrei să spui: că țiuitul acela continuu trebuie să fi venit de la oscilațiile mele de tensiune! Poate! Vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
formă aproape rotundă. Era din nou adunată în fața stâncii unde se deschi dea intrarea în mină. Luna ieșise de după munte, scăldând poiana într-o lumină lăptoasă. O puzderie de stele spuzea cerul negru de deasupra. Urechile care începuseră să-i țiuie de atâta liniște, percepură cu ușurare sunetul apei ce curgea la vale. Greierii încă nu-și reluaseră concertul nocturn însă Cristian simțea că revine în lumea reală. Calistrat îl ajută să se ridice în picioare trăgându-l după el. No
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Mă uitam la ele ca la un film mișto. Polonez (Domnișoarele din Wilko?). O comunitate de fete lângă care te simțeai în siguranță. În rest, frig ca naiba în cameră și masturbatorii pe la geam, dincolo de perdele. O liniște de-ți țiuiau urechile. Zumzetul neonului care făcea ca totul să pară sinistru, ca la spital. Reșoul pe care trebuia să-l păzești, ca să nu te prindă controlul (ce spaimă mai trăgeam când bubuiau ăia pe la uși și urlau „Deschideți!“, ca-n filmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
o clipită a văzut copita unui picior din spate deasupra pieptului său. A închis ochii, înspăimântat. Aștepta să fie zdrobit de lovitură... N-a simțit durerea. Timpul se oprise în loc pentru băiat și o liniște nefirească a făcut să-i țiuie urechile. Strângea pleoapele mai tare decât își strânsese pumnii săi micuți. Într-un târziu a auzit fornăitul Bătrânei lângă el. „N am murit dacă o aud” a fost singurul lui gând. A simțit apoi cum îl împinge cu botul în
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
până la iubitul ei, tot soldații au dus-o, câteva luni mai târziu, cu camionul. Mi se părea doar că e acolo. Dar nu m-a potolit, atât de mult țineam la aceste rămășițe. După o jumătate de oră, când obuzele țiuiau deja peste tot, Edit a ieșit în curte după apă. Și n-am reușit să-mi dau seama nici până în ziua de azi dacă a fost o întâmplare sau știa cu precizie ce face. Apoi s-a lăsat o liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]