372 matches
-
din broșură sunt oameni care țipă, cu mâinile ridicate, într-un montagne russe. În poze sunt oameni care conduc carturi pe o pistă mărginită de anvelope uzate. Alții mănâncă vată de zahăr și călăresc căluți de plastic într-un carusel. Ații sunt prinși de scaunele unei tiribombe. În susul paginii, cu litere mari, de titlu, scrie „Tărâmul Distracției, un loc pentru întreaga familie“. Numai că în loc de „a“-uri sunt patru fețe rânjite de clovn. O mamă, un tată, un fiu și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
culori; tu ram ești mai departe, c-ai vrut să fii un ram în basmul din livadă; măiastră te știam. Acum, ești înălțată, minunea mea dintâi, cuminte,-n umbra clipei, cu visul căpătâi; și cum în calea-ți lină s-ațin și demni, și mulți cei tineri brazi te-mbie cântarea să le asculți; Tu, într-o zi, spre piscuri, urcând, ai să mă lași prea singur sub arcade, ecou dormind sub pași; nisipul din clepsidră va curge tumultuos, luând cu
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
țigănos și țanțoș, îmbrăcat cu dichis în uniformă ca de portar de hotel; iar lângă el se ivise și o țața Floarea, femeie de serviciu, cu măturoiul în mână, și mai încolo, în umbra coridorului care ducea spre secretariat, se aținea neclintit un individ în costum, care nu prea avea figură de profesor și căruia i s-ar fi potrivit mai bine o uniformă albastră cu epoleți înstelați. Individul era numai ochi și urechi și își ținea mâna dreaptă vârâtă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
imposibilă scormonindu-i spatele ca un pumnal, și s-a îndreptat către baie. S-a oprit în fața oglinzii de pe hol. S-a privit îndelung din față, apoi din profil, apoi iar din față, ca și cum o figură cunoscută i-ar fi aținut calea, și s-a angajat cu ea într-o conversație complezentă. Dintotdeauna, oglinzile îi rețineau chipul, oriunde se ducea. Petrecea minute îndelungi în fața lor, privindu-se cu intensitatea și profunzimea unui sentiment constant, ce nu putea fi calificat decât iubire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fântâni ca uitarea de reci, cu cișmele, coșare, cotețe, saiele sau chiar porumbare. Cu foste prăvălii, frizerii, păstrămării și brutării de cartier, din care istoria iesea amețită, rațiunea nu-și mai găsea nici o rațiune, iar moartea părea că-ți aține calea doar pentru a te pipăi cu degetele ei jilave pe sub cămașă... În țâțuca bisericuței Mămulari (două turle octogonale, plan treflat, pridvor deschis în trei arcade și în fresce cu demoni naiv reprezentați, uitîndu-se și dânșii după cel ce-i
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
caligrafie atent distilată, își descoperi numele de cal breaz, Ulpiu Sargețius Galopenția, tânărul se dumiri și vesti. Vesti, adică scrise acasă, știruind asupra desfășurărilor gingașe pe care le simțise el a se întîmpla la Capitală, lumea de cuviință cum se aținea îmbrăcată, pe unde se dădea promenadă, dacă era sau nu adevărată povestea că oamenii bucureșteni vorbeau mai mult pe nas și câte și mai câte. Adăugă în coadă o listă năzdrăvană a tomurilor trebuincioase înălțării de cuget ce-i fuseseră
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Asta pentru că, imediat ce pășeai în vestibulul surorilor Decilagata, domnișoarele își rășchirau pe reverele tale niște degete atât de înghețate, încît locul respectiv se alegea c-o pneumonie. De când însă le vârâse în sperieți, Decilagatele își ațineau, mereu și cu seriozitate, ghearele pe lângă vreo sobă, purtau vara câte două perechi de mănuși și aceasta, mai ales, îi provoca o imensă plăcere lui Ulpiu, întrucît italiencele aveau și degetele boante. Pleca și de la ele. În rest, se concentra
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
aprilie, întorcîndu-se ață de la liceu, sărind și peste vermut, parcurse în goană Stoian Militaru, să mănânce, să facă un duș, să se apuce mai iute de temele acelea ciudate, de poezie. În hol, Nicoloaica, răvășită și târnosită prin plâns, îi aținu calea. Și, aruncîndu-i-se-n brațe, într-o clipă, îi și înmuie, de lacrimi, hanoracul. - Sinistrate! În seara asta trebuie să fim mai uniți ca oricând, Sinistrate. Și să ne ținem de mînă! - Bine. Să fim. Să ne ținem, încuviință, cam neatent
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nori ce se clatin, se luptă, se sparg, Feciorul de rege trecea fără frică - Pe munte lucește o flacără mică Cu raze ce taie-ntunerecul larg. În van la picioare-i fug râuri spumate Și stîncele rupte în cale-i s-ațin, Nimic nu-i în stare s-oprească v-odată: Cu pasul lui sigur prin râuri înnoată, Se-ndreaptă spre țelul cel mic și senin. Stejarii cei rupți sunt podețe pe râuri, Lumine de fulger cărări îi arat-, Deși cerul lasă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Din codri-adînci, ce înmormîntă munții, Ce-abia și-arăt al lor cap în ninsoare, Urcând în negre stânci diadema frunții, {EminescuOpIV 209} Prin șir de codri, palmi nălțați în soare, Prin lunci de dafin, pe-unde cresc măslinii, Smochini s-ațin pe verzi cărări în floare. Din prund înalță trunchii lor arinii În lunce risipiți, sub stânci ce pică Isvoare sar prin mușchii rădăcinii. Prin mândrele grădini în cer ridică Saraiuri albe cupole de aur. Cu sori pare plouată urbea-antică Și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
bate-n față și-i luminează chipul... Pe-un stâlp tăiat, orlogiul își picură nisipul. Brigbelu ce cu Sarmis e frate mic de-a gemeni - Ca umbra cu ființa sunt amândoi asemeni. Încet înaintează, făclia și-o ridică Ș-urechea ațiind-o el asculta: "Nimică! ". Un ceas mai am și iată că voiu ajunge-n fine "Atît de sus în lumea creată pentru bine. " Creată pentru bine ne spun cărțile vechi, "De mii de ani ne sună legenda în urechi... "Și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
deși, dintre noi doi, pe el îl privea de fapt cel mai direct soarta prizonierei. Într-adevăr, după ce mă înștiințase că avea de gând s-o ia de nevastă pe sora mea, Harun nu stătuse cu mâinile-n sân. Îi aținuse calea tatei când acesta se întorcea de la țară, ca să-i poată face o vizită, îmbrăcat în straiele pe care le purta în zi de vineri, și a-i cere solemn mâna lui Mariam. În alte împrejurări, Mohamed măsurătorul ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-nvoiesc, Ci-am venit să mă lovesc, Inima să-mi răcoresc De ahtul ce pătimesc. Deliul Dacă-l auzia Tare că se mânia, Mâna pe buzdugan punea Și într-însul repezea. Iar Doncilă bolnavul, Vrednicul și viteazul, Cu mâna se aținea 284 {EminescuOpVI 285} Și în palmă că-l prindea, De genunchi că mi-l trântea, Patru bucăți că-l făcea Și paloșul că scotea Și din gur - așa grăia: Ațin-te a te sprijini, Și odată se-nvîrti Și-n deliul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
repezea. Iar Doncilă bolnavul, Vrednicul și viteazul, Cu mâna se aținea 284 {EminescuOpVI 285} Și în palmă că-l prindea, De genunchi că mi-l trântea, Patru bucăți că-l făcea Și paloșul că scotea Și din gur - așa grăia: Ațin-te a te sprijini, Și odată se-nvîrti Și-n deliul repezea Și foarte tare-l lovea. Nu-ș cum focul se loviră, Ochii amândoi săriră Și capul că i-l tăiă, În suliță îl luă Și în pământ îl înfipse. Iar
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
crezând că mă îndrept cumva spre ea. Eu în schimb, mă așez îndărătnic, pe un scaun lângă ușă, la o oarecare distanță. Simțeam că orgoliul mi-o lua insistent înainte, ca un cal nărăvaș, bine hrănit cu ovăz. Orgoliul îmi aținea calea neizbutind să mă deschid printr-o comunicare limpede, fie ea chiar și nonverbală, ca în alte dăți. De asemenea, simțeam că între noi doi, ceva luase sfârșit. Ceva. O mică rotiță a marelui angrenaj care era iubirea, parcă se
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Oh, nu, se scuză omul. Nu știu din ce sectă ori confesiune e. De ce? E cineva pe moarte? Dr. John păru să priceapă temerile ei și i se adresă Încurajator de pe coridor Înainte de a se strecura pe lângă mâna care-i aținea drumul. Omulețul rămase pentru un moment fericitul martor al unei situații. După ce o savură pe deplin, se apropie: — S-a Întâmplat ceva? Ea nu-l băgă În seamă, apelând la singura prezență prietenoasă care-i rămăsese: — Nu sunt chiar atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
un „Nțț“ dezaprobator. Ninici și câinele se ținură după maior, traversând postul de gardă și apoi liniile de tren. În biroul șefului de gară, Lukici se făcea că lucrează de mama focului Într-un colț, În timp ce funcționarul de la mesagerie se aținea În preajma ușii, adunând pe o coală de hârtie coloane de cifre. — Linia este destul de bună, domnule, spuse Lukici și se strâmbă la Ninici din spatele maiorului. Îl invidia că era atât de aproape de aparat. — Alo, alo, alo, spuse maiorul ursuz. Soldatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
clară, că până și Ninici, aflat la jumătate de metru de aparat, putu să-i prindă silabele măsurate. Acestea cădeau ca dintr-o cutie cu ace, unul câte unul, pe fondul unei tăceri profunde. Lukici și funcționarul de la mesagerie Își ațineau În van respirația; locomotiva staționată peste linii Încetase să mai pufăie. — Colonelul Hartep la telefon. E șeful poliției, se gândi Ninici și l-am auzit vorbind. Cât de mândră va fi nevastă-mea În seara asta! Vestea va da ocolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
vere”. Nu i-am mai răspuns, fiindcă altfel mă toca ca o moară stricată cât ar fi fost ziua de lungă... Când soarele s-a cocoțat undeva în bagdadia cerului, am ajuns la izvorul care, de fiecare dată parcă, îmi aține calea sub o costișă din subsuoara pădurii. L-am salutat cu o plecăciune spre unda lui susurată, umplându-mi cu apă plosca golită de-a lungul drumului... Mi-am răcorit apoi fruntea și m-am așezat pe perna de mușchi
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
se întunecă cerul de deasupra capului. ― Doar nu-i fi întâlnit altă carte patriarhală de blestem. ― Ba bine că nu. Am întâlnit, și nu numai una. S-o auzim pe cea dintâi, fiule. ― Prima carte de blestem care mi-a aținut calea este a lui “Avramie, cu mila lui Dumnezău, patriarhu Sfintei Cetăți Ierusalimului și a toată Palestina” din 30 aprilie 1782. ― Și pe cine mai blestemă “patrierșia” sa? ― Niște bieți țigani au fugit în lume pentru a scăpa de pacostea
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
se afla deja înăuntrul perimetrului. Astfel, când ideea bine conturată și viguroasă a unui lucru își eliberă lungul, alunecosul corp-gând dintre cuvintele și literele acelui bilet împăturit și înotă, șerpui, pe pat în sus, spre mine, nici un obstacol nu-i aținu calea. Am visat că stăteam pe o bancă lungă, de lemn, în Muzeul din Naxos. Eram înconjurat de vitrine de sticlă pline de obiecte, boluri și urne străvechi, monede de aur, bijuterii și unelte. În dulapurile mai înalte se aflau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
hârtie. Foile se ridicară o clipă, apoi căzură la loc. Se întâmplă din nou după câteva secunde, apoi am văzut o undă, ceva care se mișca pe sub hârtiile puse una peste cealaltă și dădea ocol camerei pe lângă pereți. Scout îmi aținu calea cu brațul întins și șopti dă-te în spate. Am pășit cât de încet am putut înapoi spre intrare, făcând hârtiile să foșnească încet sub picioare. Nu-i adevărat, am spus. Doar nu poate să intre... — E cineva? spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
că sub platanii Înalți nu mai rămăseseră, În afară de el, decît tarabagiii. CÎnd Își dădu seama, se simți stînjenit, aidoma ultimului mușteriu rămas Într-un restaurant sub privirile fixe al ospătarilor. Dar n-apucă să ajungă la poartă, căci pastorul Îi aținu calea, spunîndu-i foarte jovial: Nu cumva te grăbești să pleci cu trofeul ăsta?! — E foarte tîrziu. — N-ai fi dispus să restitui cozonacul, ca să fie pus din nou la loterie, În folosul cauzei? Așa se obișnuiește În ocazii de astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cadă crapul. La participanții mai în vîrstă, acest pescuit se bucura de un anume ceremonial. Doar la deal de pîrîu femeile, copiii și cîțiva țigani cercau să prindă numai cu căușul palmelor caracuda. Cu dispreț față de improvizații, pescarii adevărați se ațineau la dolii, înfipți ca niște bîtlani în apă. Din cînd în cînd indiferența lor se însuflețea de trasul rar și liniștit al crîsnicului la lumină; atunci, în ochiurile plasei, clipeau stropi iar, pe sînul adînc, scînteia o bahliță. După ce, plin
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ne interesa pe noi cine avea dreptate? Eu doream Într-un fel și eram În stare să mor ca să scot lucrurile după cum doream. Scept, la fel. Dacă n-aș fi fost oaspetele lui Minos, probabil că Scept mi-ar fi aținut calea ca să mă ucidă, iar eu m-aș fi pitit precum un lup, i-aș fi adulmecat urmele și aș fi Încercat să-i pic În spate ca să-l sting eu pe el. Știu că gândurile astea se puneau de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]