1,909 matches
-
nu reprezintă decât copia în accun a zeului straniu al zeților. Xtyn se luptă să facă față celor trei personalități care sălășuiesc în el și descoperă că arborii nebri păstrează în ei matricea sufletelor tuturor morților de pe Kyrall, inclusiv a Abatelui și a lui Zerri. Cu ajutorul lor se sacrifică pentru a distruge zeul străin din Alambic, permițând omenirii să o ia de la început. Aurel Cărășel apreciază că, deși ”are ambiția de a explica toate tainele [ trilogiei Abația ] . . . explicațiile sunt coerente, dar
Abația infinită () [Corola-website/Science/326177_a_327506]
-
Pierre Charles Le Monnier (1715-1799). După încheierea studiilor, a revenit la Bourg-en-Bresse pentru a-și exercita profesia de avocat. Le Monnier a obținut permisiunea de a-l trimite pe Lalande la Berlin pentru a observa paralaxa lunară; în același timp, abatele Nicolas Louis de Lacaille (1713-1762) făcea același lucru la Cap (ceea ce a permis determinarea precisă a distanței de la Pământ la Lună). Succesul misiunii sale i-a permis accesul ca membru al Academiei Prusace de Științe, la vârsta 21 de ani
Joseph Jérôme Lefrançois de Lalande () [Corola-website/Science/332870_a_334199]
-
de autoritate în domeniu, consacrând o treime din lucrare canalului din Sudul Franței cunoscut cu denumirea de Canal du Midi, deja prezentat drept o realizare exemplară. În 1795, a participat la crearea Biroului longitudinilor (în franceză: Bureau des longitudes), împreună cu abatele Grégoire. A dat peste 250 de articole despre astronomie, măsuri și francmasonerie la Enciclopedia lui Diderot și D’Alembert. Lalande a participat la crearea Calendarului republican. a contribuit foarte mult la popularizarea astronomiei. Și-a publicat, din 1789 până în 1798
Joseph Jérôme Lefrançois de Lalande () [Corola-website/Science/332870_a_334199]
-
reprezentând virtuțile lui Alfonso. Deasupra lor se află un buiandrug rotunjit cu două genii cu coarne surmontați de Alfonso în haine de războinic. Această cornișă a fost destinată pentru o statuie ecvestră. Cele trei statui ale Sf. Mihail, Sf. Anton Abatele și Sf. Sebastian, precum și basoreliefurile celorlalți doi întinși în vârful arcadei, sunt realizate de Giovanni da Nola. Trecând prin acest arc se intră în piață prin Porțile de Bronz, executate de călugărul Guglielmo din Napoli și reprezentând în diverse compartimente
Castel Nuovo () [Corola-website/Science/333330_a_334659]
-
Flandra, să își respecte reciproc succesiunile și să nu emită pretenții asupra teritoriilor celuilalt. Tratatul a fost curând pus la încercare, atunci când Ludovic "cel Bâlbâit" a murit în aprilie 879. O parte dintre nobilii din Francia occidentală în frunte cu abatele Joscelin de Paris i-a adresat lui Ludovic cel Tânăr invitația de a succeda vărului său. Dat fiind că și soția sa Liutgarda îl impulsiona în acest sens, Ludovic a invadat Francia apuseană. El a înaintat cu trupele ajungând până la
Ludovic cel Tânăr () [Corola-website/Science/325341_a_326670]
-
deoarece pe acest mineral sunt vizibile foarte bine planurile de clivaj. Mineralul a fost descris pentru prima dată de către savantul german Rudolph Ferber, la sfârșitul secolului al XVIII - lea, care însă l-a definit incorect ca o varietate de smarald. Abatele francez René Just Haüy este cel care a descoperit că dioptazul este un mineral diferit față de smarald. El este cel care l-a descris și i-a dat numele de dioptaz în anul 1801. ul cristalizează în sistemul trigonal. Se
Dioptaz () [Corola-website/Science/332888_a_334217]
-
-lea a distribuit comitatul în dispută către episcop, care l-a încredințat contelui Albert al III-lea de Namur. Godefroi a mediat apoi o dispută între Henric al III-lea de Luxemburg și contele Arnold I de Loon, asupra numirii abatelui de Sint-Truiden. Godefroi s-a aflat în grațiile împăratului și a apărat interesele acestuia în Lorena. În 1102, el s-a opus contelui Robert al II-lea de Flandra, care invadase Cambraisis. După moartea împăratului Henric al IV-lea în
Godefroi I de Leuven () [Corola-website/Science/328497_a_329826]
-
remarcabil (de exemplu „Cartes Generales”, 1658). O parte din lucrările lui Sanson au fost continuate de ginerele acestuia, P. du Val. În anul 1668, ministrul Colbert a însărcinat Academia de Științe cu întocmirea hărții Franței. Misiunea a fost asumată de abatele Picard înpreună cu astronomii Jean-Dominique Cassini și la Hire. Harta este publicată în anul 1693 și rectifică considerabil perimetrul Franței desenat de Sanson. Alți cartografi francezi de seamă ai momentului au fost: Nicolas de Fer (“Atlas Royal”), H.A. Jaillot (discipol
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
progresul științific este scopul existenței omenirii. Oscilând între raționalism și scepticism, el a ales spre finalul vieții credința, fiind influențat încă de mic de credința în Dumnezeu. De la vârsta de 14 ani, Blaise Pascal participa alături de tatăl său la întâlnirile abatelui de Mersenne, care aparținea ordinului religios de la Minims, iar după ce tatăl său se rănește la picior și este îngrijit de doi frați ai unui ordin religios de lângă Rouen, Pascal devine profund religios. În urma unui accident suferit în 1654 pe podul
Blaise Pascal () [Corola-website/Science/298029_a_299358]
-
controversă a fost stinsă de activitatea superiorului general din acea vreme, Bonaventura da Bagnoregio (1221 - 1274). N-a trecut însă prea mult și o nouă criză s-a iscat în interiorul fraternității franciscane. Această nouă controversă a fost provocată de scrierile abatelui Gioacchino da Fiore: el dorea o nouă eră, a unei „Bisericii a Spiritului”; această viziune a fost identificată de mulți ca fiind franciscanii însăși. În pofida dificultăților interne, Ordinul a înflorit repede și a jucat un rol important (dacă nu chiar
Ordinele franciscane () [Corola-website/Science/303761_a_305090]
-
UNESCO. Catedrala Canterbury este reședința Arhiepiscopului de Canterbury, cel mai înalt ierarh al Bisericii Anglicane. Este cunoscută pentru asasinarea lui Thomas Becket din 1170, cancelar al Angliei și arhiepiscop. În anul 597, Papa Grigore I îl trimite pe Sfântul Augustin, abate al unei mănăstiri benedictine din Roma, să-i convertească pe anglo-saxonii din fosta colonie romană Britania la creștinism. Misiunea sa a fost un succes, Augustin stabilinduse la Canterbury unde a întemeiat mai multe biserici și mănăstiri, inclusiv o catedrală dedicată
Catedrala din Canterbury () [Corola-website/Science/322672_a_324001]
-
Teologie din Paris (numită deseori Sorbona) era principalul organ de cenzură, revizuind publicațiile din punct de vedere religios. În urma Războaielor religiilor, rolul acesa revine parlașemntului iar în secolul al XVI-lea revine cenzorilor regali. Din 1438 alegerea episcopilor și a abaților revine adunărilor clerului și respectiv abațiilor, privând astfel papalitatea de puterea de control a bisericii franceze. În 1515, Francisc I semnează o nouă înțelegere cu papa Leon al X-lea prin care dreptul de numire al candidaților îi revine regelui
Vechiul Regim (din Franța) () [Corola-website/Science/312238_a_313567]
-
permisiunea să se retragă în viața monastică. Mai înainte de a se retrage în mănăstire, a întreprins un pelerinaj în Țara Sfântă. Prima oprire a fost la Monte Cassino și apoi în cenobiul din Valleluce, unde l-a întâlnit pe celebrul abate sfântul Nil, un mare învățător oriental. Nil aparținea ritului grec și, împreună cu călugării săi, fugise din Calabria pentru a se sustrage din calea arabilor din Sicilia și fusese primit de călugării de la Montecassino, care i-au dat împrumut mănăstirea din
Adalbert de Praga () [Corola-website/Science/331540_a_332869]
-
să ia în ordinul său un episcop de rit latin. Atunci, a scris o scrisoare și l-a sfătuit pe Adalbert să renunțe la ideea pelerinajului la Locurile Sfinte și să se întoarcă imediat la Roma pentru a se prezenta abatelui de la Mănăstirea Sant-Alessi. Aici ar fi găsit același stil de viață monastică, dar sub protecția directă a papei, și nimeni nu ar fi avut curajul să-l critice. După ce a învățat multe de la Nil, Adalbert a plecat de la Roma cu
Adalbert de Praga () [Corola-website/Science/331540_a_332869]
-
proprietăți. În jurul anului 800 a fost scris la abație "Codex Millenarius", o Evanghelie ilustrată în limba latină. În 831 regele Ludovic cel Pios a plasat mănăstirea în administrarea Episcopiei de Regensburg. Mănăstirea și-a recâștigat independența abia în 1142, în timpul abatelui Conrad al II-lea, cunsocut astăzi ca "Fericitul Conrad de Mondsee". Conrad , fost călugăr la Abația Siegburg, a fost abate de Mondsee începând din 1127 și a avut mare succes în apărarea și recâștigarea drepturilor și posesiunile mănăstirii, fiind ucis
Abația Mondsee () [Corola-website/Science/327190_a_328519]
-
Ludovic cel Pios a plasat mănăstirea în administrarea Episcopiei de Regensburg. Mănăstirea și-a recâștigat independența abia în 1142, în timpul abatelui Conrad al II-lea, cunsocut astăzi ca "Fericitul Conrad de Mondsee". Conrad , fost călugăr la Abația Siegburg, a fost abate de Mondsee începând din 1127 și a avut mare succes în apărarea și recâștigarea drepturilor și posesiunile mănăstirii, fiind ucis în 1145 de un grup de nobili în localitatea Oberwang din apropiere. El a fost venerat ca martir și proclamat
Abația Mondsee () [Corola-website/Science/327190_a_328519]
-
avut mare succes în apărarea și recâștigarea drepturilor și posesiunile mănăstirii, fiind ucis în 1145 de un grup de nobili în localitatea Oberwang din apropiere. El a fost venerat ca martir și proclamat ca fericit. Conrad a fost urmat ca abate de "Fericitul Walter de Mondsee" (decedat la 17 mai 1158), amintit o lungă perioadă de comunitate ca un model pentru exemplara sa luptă pentru virtuți. El a fost înmormântat în capela Sf. Petru din biserica abației. În 1389 abatele de
Abația Mondsee () [Corola-website/Science/327190_a_328519]
-
ca abate de "Fericitul Walter de Mondsee" (decedat la 17 mai 1158), amintit o lungă perioadă de comunitate ca un model pentru exemplara sa luptă pentru virtuți. El a fost înmormântat în capela Sf. Petru din biserica abației. În 1389 abatele de Mondsee a primit de la Papa Bonifaciu al IX-lea Legea Pontificală. În 1506 (sub împăratul Maximilian I) posesiunile din "Mondseeland" au trecut din statul Bavaria în statul Austria. În 1514 abatele Wolfgang Haberl a înființat o școală în complexul
Abația Mondsee () [Corola-website/Science/327190_a_328519]
-
capela Sf. Petru din biserica abației. În 1389 abatele de Mondsee a primit de la Papa Bonifaciu al IX-lea Legea Pontificală. În 1506 (sub împăratul Maximilian I) posesiunile din "Mondseeland" au trecut din statul Bavaria în statul Austria. În 1514 abatele Wolfgang Haberl a înființat o școală în complexul mănăstirii. După o perioadă de declin în timpul Reformei și a turbulențelor ulterioare, abația a intrat într-o nouă perioadă de prosperitate. Sub conducerea abatelui Bernhard Lidl (1727-1773) și în special în legătură cu aniversarea
Abația Mondsee () [Corola-website/Science/327190_a_328519]
-
din statul Bavaria în statul Austria. În 1514 abatele Wolfgang Haberl a înființat o școală în complexul mănăstirii. După o perioadă de declin în timpul Reformei și a turbulențelor ulterioare, abația a intrat într-o nouă perioadă de prosperitate. Sub conducerea abatelui Bernhard Lidl (1727-1773) și în special în legătură cu aniversarea în 1748 a unui mileniu de la fondare, a avut loc o reconstruire a bisericii și a anexelor mănăstirești. I-a urmat abatele Opportunus al II-lea Dunkl (1773-1784), care a fost ultimul
Abația Mondsee () [Corola-website/Science/327190_a_328519]
-
a intrat într-o nouă perioadă de prosperitate. Sub conducerea abatelui Bernhard Lidl (1727-1773) și în special în legătură cu aniversarea în 1748 a unui mileniu de la fondare, a avut loc o reconstruire a bisericii și a anexelor mănăstirești. I-a urmat abatele Opportunus al II-lea Dunkl (1773-1784), care a fost ultimul abate de Mondsee. În 1791, abația a fost dizolvată de către împăratul Leopold al II-lea. Începând din 1625 și până la desființarea sa, abația a fost membră a Confederației benedictine din
Abația Mondsee () [Corola-website/Science/327190_a_328519]
-
Bernhard Lidl (1727-1773) și în special în legătură cu aniversarea în 1748 a unui mileniu de la fondare, a avut loc o reconstruire a bisericii și a anexelor mănăstirești. I-a urmat abatele Opportunus al II-lea Dunkl (1773-1784), care a fost ultimul abate de Mondsee. În 1791, abația a fost dizolvată de către împăratul Leopold al II-lea. Începând din 1625 și până la desființarea sa, abația a fost membră a Confederației benedictine din Austria. În timpul perioadei napoleoniene regiunea "Mondseeland" a revenit Bavariei pentru câțiva
Abația Mondsee () [Corola-website/Science/327190_a_328519]
-
istoricii culturii. Între tratate, omilii, exegeze și predici se înscrie și lista impozantă a scrisorilor. Scrisorile, care sunt circa 240 la număr, foarte scurte, cele mai multe din timpul celui de-al doilea exil (404-407). În volumul LII al lucrării Patrologia Graeca, abatele Migne a colectat 240 de epistole originale ale Sfântului Ioan Hrisostom. La aceste relicve autentice ale corespondenței sale, Migne a adăugat cinci scrisori ale prezbiterului Constantius, despre care s-a crezut anterior că au fost scrise de Constantius la dictarea
Nr. 1-6, ianuarie-iunie, 2008 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Memoirs/124_a_100]
-
din 10 aprilie, se pronunță în favoarea abolirii progresive a sclaviei negrilor din colonii, după exemplul Danemarcei și al Marii Britanii. La 3 mai 1792, sprijină propunerea lui Beugnot care provoacă un decret de punere sub acuzare a lui Marat și a abatelui Royou, iar la 8 mai, în cadrul Adunării, se adresează iacobinilor în termenii următori: La 18 iunie, este ales membru al comisiei extraordinare a celor doisprezece, creată la propunerea lui Marant, însărcinată cu examinarea situației Franței și de a propune măsurile
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
o stare de revoltă în teritoriile lui Guiscard. Deși puternic sprijinită și bine organizată, revolta nu a avut niciun rezultat în sensul reducerii influenței și puterii familiei Hauteville în sudul Italiei. Unul dintre sfătuitorii principali ai lui Iordan a fost abatele de Montecassino, Desideriu de Benevento (viitorul papă Victor al III-lea), care a intermediat între principe și împăratul Henric al IV-lea cu ocazia descinderii acestuia în Italia (1081). Cu acea ocazie, Iordan a părăsit alianța sa cu papalitatea, în schimbul
Iordan I de Capua () [Corola-website/Science/328127_a_329456]