2,175 matches
-
și nici natural să-ți dezvolți puterea interioară prin tehnici și inițieri. Oricine face yoga atinge nemurirea. Și un hindus se inițiază depășind aparențele și, prin înlăturarea gândurilor de orice fel, care îl împiedică să vadă realitatea și să cuprindă absolutul, trăiește acea revelație plină de beatitudine. Însă el înțelege lumea într-un anumit fel și cuvintele și lucrurile au pentru el un anumit înțeles, iar eu, pentru a evolua ca el, am nevoie de cineva , și faptul că l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
-și propriul lui drum. Cred că ăsta e scopul meu, și anume să fiu mai presus de circumstanțe și de orice manipulare, să-mi păstrez eul absolut independent de realitatea în care trăiesc. Doar de tine ai nevoie ca să atingi absolutul. Se spune că vrăjitorii vin din India. Nu, din practicile și ritualurile antice cei ce lucrau cu material și obțineau rezultate spirituale. Vrăjile există, dar ele pot lucra doar cu obiecte, căci ele sunt materiale și le pot influența. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
un singur obiect, om, dai greș. Dar dacă îi găsești un loc, un rol pentru care numai el să fie potrivit, atunci ai armonie, o operă de artă. Spre asta tindem toți: să ne descoperim esența și să-i găsim absolutul. Iar despre a experimenta până a găsi mediul perfect: Atât cât să simți durerea, dar să nu te doară. Așa că găsim ce căutăm. Esența. A privi în ochi. Suntem făcuți pentru a primi universul, mare, infinit, dar nu-l putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
a se autodefini, de a se conștientiza și exprimând o esență, nu absolută, dar superioară prin puterea sa de selecție. Atunci, când noi muncim poate dura, întrucât indivizii au propriile lor idei, simțind nevoia să se definească pe sine în raport cu absolutul, și nu societatea respectivă. Astfel acced ei la nemurire. Și deci da, corecțiile geografice sunt foarte importante, pentru că le imprimă omului structuri biologice cu care el gândește și îi mai oferă același lucru de transpus în imagini, deci în mituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
esență, și trebuie să înveți să progresezi respectiv existenta unui timp interior. Totul îmi invocă amintiri). Adevărata viață e în mintea individului, adevărata persoana e în mintea lui, și mintea lui e mai presus de realitate. Ori iei contact cu absolutul și apoi te limitezi la această realitate (ca și cum ai avea și vedere cu raze suplimentare, pe care nu le folosești). Iar dacă te doare ceva și nu poți să te închizi și să reziști, tu vei deschide întregului univers. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
naște copii). Dacă am trăi veșnic, mai mult decât soarele, universul, și acestea ar trăi, doar prin noi, mi-aș dori ca cineva să poată, atingându-mă, să le readucă la viață. Toate trebuie să trăiască, și cum toate alcătuiesc absolutul, presupun că lucrurile incomplete se termină. Noi, materia vie, având acces la perfecțiune, de ce murim și noi? Ne-am putea regenera la nesfârșit si, visând veșnic , am fi fericiți. Conștiința de sine, conștiința unicității noastre (și mai ales ea) ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
de ceea ce suntem și reacționăm în consecință. Nevoia de viață este principiul a tot ceea ce există. Există persoane care, când au atins un anumit nivel de miticism, nu simt nevoia să vorbească. Alții nu o fac deoarece, odată cunoscut vidul, absolutul, știu că nu are rost, că suntem în siguranță, că vom fi toți salvați, și atunci privesc spectacolul vieții, de care se pot bucura, pentru că nu-i mai deranjează nimic în ei. Alții fac un efort și-i ajută pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
sine. Eu aș vedea-o ca pe o parte din mine ce permite ziua de mâine. Mă izbesc tot timpul de un zid. Nu o pot lua mereu de la capăt pentru ca m-as simți singură, și ar trebui să caut absolutul în altă parte, iar în acest caz nu aș simți nici o plăcere, nu aș mai progresa și atunci nu ar mai avea rost. Sunt aici, mă gândesc. Stau pe loc sau fug. La un moment dat extremele se confundă, astfel încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
noi am fost creați, special pentru abstract, cunoștința de sine, fericire? De ce natura nu se teme de noi? Nu a dat greș cu noi? Iar dacă nu, suntem noi expresia suferinței, incertitudinii sale? Nu exista decât nevoia de împlinire, unde absolutul într-un punct, în expansiune, nu poate fi conceput nu îți ești autosuficient. Și murim. Toți murim. Timpul. De ce nu ține evoluția o veșnicie? Animalele se lasă în voia sentimentelor fără a ști ce sunt. Noi le putem însă controla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
nu o mai simțim. Murim de plăcere. A face mai multe lucruri odată : a zbura cu o viteză uimitoare de la unul la altul astfel încât să nu pierzi nimic, să te deplasezi în acel gol în care nimic nu se întâmplă. Absolutul nu mai e creația lui Dumnezeu, este natura sa. Nirvana reprezintă eliminarea tuturor aparentelor, reîntoarcerea după un ciclu complet (orice legătura intre celule legături ce stau la baza gândirii sunt de ordin biologic și logic iar îmbrățișarea rațiunii înseamnă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
contează, de ce să nu oferim plăcere sufletului nostru? Realitate e atât de înșelătoare. Din toate nu rămâne decât Dumnezeu. Spre El aspiram toți, aspirând spre paradisul nostru. Perfecțiunea trebuie să fie totul. Pericolul e cel al exagerării și al unui absolut al nostru, toți vom avea lumea noastră fără o punte de contact comună. * Să mergem la vânătoare de raze, ca o muscă mică! La vânătoarea de raze timpul este infinit, vara este veșnică, iar fericirea e perpetuă, întrucât razele sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
voi atinge scopul final, la care îndelung tot râvnesc. Nu se poate trăi fără un ideal, nimeni nu poate. Iubesc adevărul mai mult decât orice pe lume, căci adevărul este idealul meu, idealul este moartea mea, iar moartea este găsirea absolutului, ce doresc să fie al meu. Și, pe zi ce trece, tind tot mai mult înspre acest lucru, fiindcă cine dintre noi nu vrea să fie stăpân pe ce-i al său, iar mie mi se ascute tot mai aprig
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
viață. Mai mult, cunoscând, după cum am mai spus, învățătura creștină, el știa limpede ce le așteaptă pe sufletele sinucigașilor: temuta damnare eternă! Însă acesta deloc nu era de condamnat, căci el nu-și dorea altceva, decât un singur lucru: căutarea absolutului și aflarea lui, care, de altfel, constituia rostul pentru care lupta, dar cu ce preț se putea obține... Totuși, el era hotărât și își dădea prea bine seama că trebuie să aleagă, din două, pe una, că trebuie să chibzuiască
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
și, pe urmă, să las să-mi aparțină numai sufletul, în substanța căruia mă voi afunda și mă voi contopi pe deplin, căci doar el este, de fapt, acea palpitare de energie pură, ce te introduce în matricea primordială, redezvăluindu-ți absolutul, care pentru tine a fost creat, care dintotdeauna ți-a aparținut și care s-a ascuns vederii omului simplu doar din porunca unui tată atotputernic și egoist. Da! Însă, dacă m-ar auzi acum, toată gloata de teologi și-ar
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
este medic rezident la un spital dintr-un oraș de provincie, dar și el gândește la rându-i „ciudat și uimitor”, fiind un mare individualist, un idealist irecuperabil, un însetat de libertatea absolută „în acest regretabil veac”. Plecat în căutarea absolutului care i se refuză ostentativ, personajul are propria lui rețetă: întoarcerea către sine însuși, dublată de izolarea din cotidian, la fel ca și Silvestru din Patimă primejdioasă, care, cu inteligența sa remarcabilă, era un „idealist neegalat”. În Invidie mocnită, cadrul
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
dorința de a cuceri, nediscriminat, pe oricine îți iese în cale, este setea de putere, iar parabola lui Jean-Baptiste Grenouille nu trimite decât indirect la mitul lui Don Juan: calea parfumului este, pentru el, un mijloc infailibil de a realiza absolutul puterii terestre (ar fi putut fi aceasta în planul social, însă Grenouille intuise că etern domnește doar cel care îi subjugă pe oameni luându-le sufletul în posesie, silindu-i la ofranda cea mai de preț, iubirea). Indiferent de tactica
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
dată, este că ai "nasul proeminent" (hana ga takai, ceea ce înseamnă, de fapt, "nas înalt"). Aflată în posesia unei adevărate capodopere în ceea ce privește forma esențială la care poate ajunge natura atunci când dorește să le demonstreze muritorilor că ea a zămislit parametrii absolutului, și nu noi, având deci un nas cârn care este întruchiparea însăși a ideii de minuscul, am eșuat lamentabil în încercările, care au degenerat în comice implorări, de a refuta această monstruoasă absurditate. Orice străin are nasul proeminent. E drept
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
sunt perfecți conștienți de limitele strâmte ale realității; ei știu că neacceptarea lor nu duce decât la nebunie și suferință inutile. În loc de fuga după himere, îmbrățișarea completă a chiar acestor limite, până când ideea însăși de un "mai bun" iluzoriu, un absolut care te pândește din ceruri, idee care-ți picură în suflet, clipă de clipă, otravă și tânjire, se șterge, devine imposibil de formulat... Desigur, există și la noi bunul-simț care ne sugerează să nu cerem mai mult decât putem avea
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
care nu vorbește despre propriile secrete în prezența urechilor profane, pentru a căuta mântuirea în intimitatea proprie. Iar din partea celor care doresc să se apropie de mister se dorește tăcerea. Fuga de lume, retragerea în sine, uniunea imediată cu sacrul, absolutul, divinul, divinitatea au fost considerate dintotdeauna caracteristicile misticii. Dar tocmai în acest punct încep problemele actuale. Mistica este mai mult decât acea experiență religioasă prezentă în toate religiile, împreună cu sistemul doctrinar, etică și rituri. Există numeroase genuri de experiențe religioase
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
specifică experiențelor de fuziune amețitoare și isterice ce au loc în manifestările de masă, incluzând aici și ieșirele publice papale. Mistica religioasă autentică semnifică experiența unității persoanei cu ceea ce este mare și conține toate lucrurile, cu realitatea ultimă și supremă, Absolutul înțeles ca Dumnezeu, Brahman, Dharma sau Nirvana. Este prezentă în special în spiritualitatea indiană în Vedănta, în yoga samkhya și în budismul mahăyăna, dar și în taoismul chinez. Se regăsește chiar și în Kabala ebraică, sufismul musulman și curentele creștine
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
totuși mă întreb: unire cu Dumnezeu... este posibilă atingerea unirii cu Dumnezeu care să fie mai mult decât imaginație? Nu am putut fi de acord cu un coleg american care se făcuse călugăr hindus și, pentru a atinge unirea cu absolutul, recomanda nu doar meditația în mijlocul dificultăților, ci și consumul de droguri, nu doar asceza în extrema renunțare, ci și libertinajul sexual (pleasure principle). Nici chiar scopurile religioase nu justifică toate mijloacele când omul trebuie să rămână om, iar Dumnezeu să
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
serios. Când face referire la rațiunea cosmică sau când gânditorii orientali vorbesc despre "unul" (tad ekam), despre Nirvana, "gol" (shunyata), "nimicul absolut", "luminile întunericului", trebuie să luăm toate aceste definiții de cele mai multe ori ca expresie paradoxală de reverență față de misterul absolutului, care nu se lasă închis în concepte sau reprezentări: o theologia negativa împotriva reprezentărilor prea umane și "teistice" despre Dumnezeu. De aceea, cum am precizat deja, budiștii care, deși acceptă în mod absolut o realitate superioară (dharmakăya, buddhakăya, nirvana), refuză
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
doctorat în filozofie despre cristologia lui Hegel ce culminează cu "Vinerea sfântă speculativă". Hegel descoperise dialectica, progresul prin intermediul perspectivelor contrarii afirmație (thesis), negație (antithesis) și reconciliere (sinthesis) -, ritm valabil nu doar pentru gândire, ci aplicabil întregului proces natural, istoric al Absolutului, dar chiar și al lui Dumnezeu însuși. Aveam impresia că în acest fel, putea fi rezolvată și enigma suferinței: "Omenescul, finitul, fragilul, negativul sunt însuși momente divine, adică însuși Dumnezeu. Ele exprimă faptul că alteritatea, finitul, negativul, nu este în afara
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
sa, cufundarea în propria ființă, uniunea și comuniunea cu ea în transparența afectivității sale. Viața în auto-afectarea sa în auto-simțire și auto-îndurare este în esență afectivitate, însă afectivitatea nu este nici o stare, nici o tonalitate definită și fixă. Ea este istorialul Absolutului, maniera infinit de diversă și variată în care acesta vine către sine, se încearcă și se îmbrățișează el însuși în această îmbrățișare de sine care este esența vieții. Aceasta înfăptuindu-se ca patos al acestei îmbrățișări, îi revine să îmbrace
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sine. Modul în care suferă și în care suferința sa se transformă în Bucurie, în așa fel încât, într-o atare transformare, fiecare termen subzistă drept condiție fenomenologică a celuilalt și ca propria sa substanță, modul în care se istorializează absolutul și în el fiecare dintre tonalitățile ontologice fundamentale ce constituie ființa sa, dintre care fiecare trece în cealaltă și se inversează în ea, Suferința în Bucurie și Deznădejdea în Beatitudine acest joc al Absolutului cu el însuși este ființa reală
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]