362 matches
-
dar să mă întrebe e sunetul acela prelung și neînțeles, zvonul că voi ajunge. Deaconescu Daniel, clasa a VIII-a Colegiul Național „Costache Negri” Galați profesor coordonator Ciobanu Cristina Întâlnirea din vis Din patul meu confortabil și călduros priveam geamul aburit și jocul fulgilor de nea ce acopereau orașul într-un văl alb ca de mătase. Într-un târziu, după ce ninsoarea s-a oprit și luna era singura lumină de pe cer, am adormit și am început să visez. Eram îmbrăcat elegant
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
apele golfului încep să se întunece. Ceasul acela era plin de dulceață pe terasa casei sale, unde se așeza după ce venea de la lucru, bucuros de cămașa curată pe care Fernande știa s-o calce atât de bine și la paharul aburit plin cu rachiu de anason. Se lăsa noaptea, pacea învăluia pentru scurtă vreme cerul, iar vecinii cu care stătea de vorbă coborau dintr-o dată glasul. Nu știa atunci dacă e fericit sau dacă îi venea să plângă. În acele clipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
doi bani, aici e cheia întregii povești. — îi veți băga la pîrnaie pe toți turnătorii ăștia imediat ce-o să puneți mîna pe putere, nu-i așa dom’ Președinte, întreabă Sena clipind des de parcă ar fi privit afară printr-un parbriz aburit. — încă nu m-am gîndit la toate detaliile, minte domnul Președinte, grupul numărul trei este format dintr-o singură persoană, dar nu vă speriați, că face cît zece, se hotărăște să le mărturisească. — Cine este? întreabă Petrică cu nerăbdare. Hai
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
igienic și nici estetic. Și nu reflectă nici condiția de maistru cu școală de stat la pensie acum și patriot peste măsură. Tribun, ce mai Încoace Încolo! E ceva important, domnu' Precup? Important? Precup Își privi mustrător musafirul peste ochelarii aburiți, căzuți pe vârful nasului. Vital, domnu' Gheretă! Vei vedea Îndată. Gheretă se aplecă cu sfioșenie asupra carnețelului cam slinos pe care Dionisie Precup Îl Împinse nu fără trufie spre capătul opus al mesei, dar nu zări altceva decât cifre pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
el s-a Înclinat politicos și a rămas așa câteva clipe adulmecând cu nesaț fragranța parfumului pe care Îl degaja trupul ei catifelat ca o banană. Încă nu-și scosese mănușile. Poate acum, ca să șteargă partea de jos a geamului, aburită. Renunță. Jocul neprevăzut al firișoarelor de apă Închega un vâsc de o pregnanță uimitoare. Aveau și ei unul. Îl adusese Petru din cimitir. Ca să Îl smulgă de pe creanga Înaltă pe care crescuse a trebuit să se cațere În măr. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
acolo trimitea el, timp de zece zile, vederi Zorelei și câtorva cunoscuți, printre care și Cain. Cineva Începu să strige “Vrem discurs, vrem discurs”. “Chiar așa, chiar așa”, scandară bătrânii de la azil. Glasurile lor erau firave și ochii de sticlă aburită.. Gheretă Își duse o mână la gât. Dacă s-a procopsit și el, fără să fi băgat de seamă, cu o gușă ori cu o subțiere neașteptată a organului vorbirii? Cum toate păreau la locul lor și În bună funcție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
-i era dat... Încă era lumină, încă amurgul abia începea să se prefire prin aer când Auta zări un turn ascuțit și înalt de vreo sută de coți ieșind din lanul de grâu. Strălucea, dar nu ca argintul, ci mai aburit (sau pentru că nu mai era soare?)... În jurul turnului nu era nimeni, nici zei, nici oameni. Auta privi încordat. Apoi se frecă la ochi, crezând că poate i se năzare din pricina oboselii. Tot drumul încoace, sfâșiat de neastâmpăr și de dorința
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tămăduiește-ne, pentru asta am îndrăznit să venim! Auta, zărind-o pe Nefert lângă el, o rugă să fugă după Maat. Venind după scurt timp, Maat se uită în jur îngrozită. Se uită apoi la Hor care tăcea, cu ochii aburiți. - Auta, ce au oamenii aceștia pe spinări? Sînge? întrebă ea. - Au fost bătuți, Maat. Și au cărat poveri prea grele... - Bătuți? De cine? - De stăpâni. - Adică de oameni? Cum pot să bată oamenii pe oameni, Auta? Și Maat se duse
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în șuvoaie ce mergeau spre izvor. Luminița ce se uita înspre noi se albise. Lumina ce ne privea era căruntă de timp. Și ploaia cădea lin. Era numai ploaie, numai deșărtăciune, numai noroi. Niște pisicuți se jucau, mititeii, cu stropi aburiți. Ploaia cădea, ploaia cădea. Un câine vagabond se izbea de pereți. Și ploaia cădea lin, înălbită. Lumina ce ne privea era albă de timp. Ploaia se desprindea în șuvoaie ce mergeau spre izvor. Îmi plăcea ploaia. Îmi plăcu ploaia. Șuvițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Era tot ca într-un tub de la Securitate, dar lipsea Gabrea, și și-au putut întinde și picioarele, când au halit conservă de pateu de ficat și aveau dependințe. Au stat ascunși o săptămână. Butuciți unul în altul, suflîndu-și răsuflare aburită nas în nas, deprinzîndu-și limbajele, croind planuri, băsmuind și ascultîndu-l pe Sinistrat, care, în prima noapte de văgăună, încă mai aiura, rostind cu șoaptă tare, dar din nou pe românește, scuturat de afazie, vorbele pe care le strigaseră prietenii săi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
puteau fi zărite decât foarte târziu, când se apropiau la două lățimi de palmă și aproape imediat se spărgeau cu pocnete de becuri pe caldarâm. De ambele rânduri plouă cam o oră. Când își iți capul din vizuina, de sub folia aburită, cercetând strada Perone în lung și în lat, desluși siluete subțiratece, cu um- 374 DANIEL BĂNULESCU fines, jugulând pe nesimțite și cel de-al doilea capăt al strungii de stradă. - Predolene... - Mmîh. Ordonați! zâmbi strâmb cel ce fusese strigat. - Jeane
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nu pentru că aș fi o persoană bună și altruistă. Nici pe departe. Egoismul chiar nu era o alternativă: nu aveam timp de asta. În weekenduri, Întorcându-mă de la supermarket, mi se Întâmpla de multe ori să mă uit prin ferestrele aburite ale unei cafenele și să văd un cuplu, cu vârfurile degetelor atingându-se peste ceașca de cappuccino sau un bărbat singur citind un ziar și tânjeam să intru și eu, să comand ceva de băut și să tot stau. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
ghileală”- a oalelor), pe unele returnându-le cu comentariile de rigoare, bunicii lui Va, Ileana (tot Ileana se numea, doar că Ochenoaia se mândrea cu faptul că În acte era trecută Elena!): Tu nu vezi femeie că mi-s ochii aburiți? Șterge-i repede! Mai fă un iepure ici, un cocoș dincoace, la acesta fă-i trei flori intercalate printre ăstelalte, că-s prea rare! Tămâia mătii! Victor Olaru spuse un „Săru’-mâna!” neconvingător iar Ochenoaia numai un „Bunaziua!” cenușiu, dar
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
erau țepeni de băutură. Horăiau de-a-n picioarele, doborâți și galbeni. Cum cădeau pe pernele de catifea, așa înlemneau, cu mâinile adunate pe piept, osteniți. Femeile strigau la birjari și trăsurile porneau în goană spre Grivița. Soarele sclipi în geamurile aburite. Florile vișinilor se împurpurau. Socrul ieși în prag și își chemă nevasta: - Adu o sticlă de rachiu, muiere, să ciocnesc cu băiatul! Cheam-o și pe Lina, să-și strângă ce mai are pe aici, că pleacă de la casa mea! Soacra
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
împărțea lopețile și măturile. Glasurile lor se auzeau înăbușit. Negustorul se gândi că 73 trecuse și iarna. Acum avea casă ca lumea, își făcuse prăvălie frumoasă de zid, clădită pe temelie sănătoasă. Începea să se așeze. Deschise poarta. Prin fereastra aburită se vedeau capetele câtorva mușterii și umbra Linei. Trecu pe Ungă gard, spre rampă. Voia să simtă de acolo, de sus, mirosul nopții de primăvară. Își descheie nasturele de la gât al cămășii și vântul șovăitor i se strecură pe piele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
uită la femeile de la mesele vecine și parcă atunci deschise ochii asupra lumii. Altfel arătau. Frumoase, subțiri, vesele, împodobite și tinere. Pe mâinile lor străluceau brățări și inele de aur. Se jucau cu mărgelele de la gât și beau din paharele aburite. Se uită și la a lui. Lina avea pe față o oboseală abia ascunsă, și rochia ei, făcută cu luni în urmă, ședea rău pe trupul slăbit. Nădușise la subsuori și nu spunea nimic. Sorbea numai berea rece și înțepătoare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mahala se tundeau atunci. Meșterul își luase un ucenic și doi lucrători, dar acestora le plăcea mai mult mandolina. Lucrau cam în silă, și asta-l supăra, pentru că, spunea el, mandolina-i mandolină și meseria, meserie. Muierile priveau prin geamul aburit și, dacă zidarii nu erau la frizerie, o luau spre cârciuma lui Stere, să-și aștepte bărbații la întuneric. Meșterii erau arțăgoși și cântau. Atunci își băteau nevestele. Din nimic se aprindeau. Le plesneau cu palmele lor grele peste față
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Țăndărei, de țâța țigăncii, de glorie postumă și, undeva, pe la capătul mirosurilor, nepăsarea cu aburul ei de petunie bălăngănindu-și clopoțeii peste tot. Boarea dulceagă a nepăsării de viața-mi care se prelingea slinoasă, târând în nimicnicie zdrențe de imagini aburite, gândul că mă rătăcisem în depărtarea de mine, uimirea că mai pot fi totuși atent la tot ce-mi mai trecea prin minte în acel moment. „Dacă nu dau afară la prima înghițitură, găsesc obiectele pierdute și-mi recuperez geanta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la o mică problemă de vocabular pe care am constatat-o de curînd : frecvența acuzației de „abureală”. „Totul e abureală de intelectual !”, spune un forumist. „știu că cenzurați, căci așa fac slugile acestui așa-zis lup singuratic cum spune alt aburit”, mai comentează un altul, în cu totul alt context. Referindu-se la Cristian Diaconescu, cineva continuă în același ton : „Dacă îl punem pe dungă dispare ca aburul, nu are nici substanță, nici măcar umor, debitează la nesfîrșit aceleași vorbe goale de
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
to r i l o r de -op in ie ca re -nu -ș t iu -să vorbească-decît-despre-ei. În fond, cu toții vin din această lume a comunismului, drept care toți îs aburiți cînd vine vorba de comunism... Iar cînd nu sînt „aburiți”, sînt „cutremurători” : „e atîta adevăr în acest articol, că te cutremuri”, comentează o voce de pe forum același articol al lui Cărtărescu. Dar oare această cutremurare emoțională nu este aceeași Mărie cu altă pălărie, reversul filial al aceleiași crize de (ne
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
în noiembrie acela, vitreg, năprasnic, obrajii. La trei ani de la trecerea lui I. în lumea veșniciei. Încerc să retrăiesc acele momente punctate în jurnal cam așa: “Dimineață. Brașov. Coborâm din tren ca să luăm un autobuz. Stropii de lapoviță pe geamurile aburite ale autobuzului. Serpentine. Spre Sfântu Gheorghe. Încep să văd totul numai cu ochii Iozefinei. De câte ori n-o fi trecut și ea pe aici? Oare cu ce zâmbet? Pleacă tocmai acum când ar fi avut multe de povestit. Dacă aș fi
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
ein Bischen schneller, wie ein Propeller...“ - anii nebuni ai bunicii mele, anii nebuni trăiți de mine În amintirea ei În fiecare duminică cu mătuși și verișoare grase, cînd creierul se odihnește leneș În poveștile vechi, cînd lumea e netedă și aburită ca un album de fotografii, cînd problemele nu au fost Încă inventate, nici politica, nici filosofia și nefericitul ăla de prinț nu și-a pus Încă Întrebarea „a fi sau a nu fi“. Ce bine mă simt În această lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
am nici o dovadă că am posedat odinioară fișiere sistematice aduse la zi și sertărașe ținute Într-o impecabilă ordine, că puteam rezista oricărei concurențe, că puteam cîștiga pariuri și competiții... Ușile se Închid, eclipsa se lățește pe memoria mea - ce aburită, ce penibilă lună mai care aneantizează toate marginile și cultura ca apa curgînd de-a valma În circumvoluțiile mele. Penibile aceste recunoașteri În mizeria cărora Încă mai tresare vanitatea. CÎnd mă aflu În locuri unde știu că nu mă vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și să alunec precum nămolul, să mă-nfășor în jurul trunchiurilor de copaci, un nimic rătăcit de aluviuni negânditoare și cote ridicate. Trecură secunde întregi. Mi-am umplut plămânii cu aer și apoi l-am lăsat să iasă - încet, umed și aburit. Am făcut un pas hotărât, dar grijuliu în spate, împotriva voinței apei. După ce mi-am echilibrat poziția un moment, am mai făcut unul și apoi încă unul. M-am întors încet, foarte încet și foarte atent, și-am început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
preda cam la aceleași clase ca mine. Era lung, slab, adus de spate, cu părul blond-roșcat și o mustață pe oală; semăna puțin cu un contabil neamț. Guilmard pregătea grătarul cu nevastă-sa. După-amiază trecea, vorbeam despre vacanță, eram cam aburiți; de obicei, eram patru sau cinci cupluri de profesori. Nevasta lui Guilmard era infirmieră și avea reputație de super-parașută; Într-adevăr, când se așeza pe peluză, se vedea că nu purta nimic pe sub fustă. Își petreceau vacanțele la Cap d
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]