329 matches
-
total, permițând arcușului punerea în vibrație simultană a trei sau patru corzi. De multe ori, a patra coardă va fi scoasă (Do sau la); restul de trei vor fi acordate diferit. Spre exemplu, în estul Transilvaniei au fost remarcate următoarele acordaje: Urmând calea unei tradiții din perioada barocului, muzica pentru violă se notează cel mai adesea într-o cheie de do, numită și „cheia alto”. Folosită arareori pentru alte instrumente sau notații, cheia alto reprezintă a treia cheie folosită astăzi ca
Violă () [Corola-website/Science/309827_a_311156]
-
presupune întinderea corzii suficient de mult cu degetul, cât să plesnească de tastieră. Ea poartă numele celui care a propus-o prima oară în muzica scrisă pentru instrumente cu coarde - Béla Bartók și al său „"pizzicato" Bartók”. Prin construcție și acordaj, timbrul instrumentului va fi mai „plin” decât cel al viorii, mai bogat în zona primelor armonice. Deși sunetul instrumentului are suficiente calități pentru a fi îndrăgit, numărul violiștilor și al elevilor care studiază viola este relativ redus; o primă explicație
Violă () [Corola-website/Science/309827_a_311156]
-
de la bun început viola, există un număr de instrumentiști care s-au axat mai întâi pe vioară, după care aleg viola și i se dedică sau cântă în paralel la ambele instrumente. Ușurința de a comuta între cele două este acordajul asemănător: cele mai grave trei corzi ale viorii sunt identic acordate cu cele mai acute (subțiri) trei ale violei. Diferența mai importantă este notația, în două chei aflate la intervalul minim, de secundă, fapt din care se pot naște dificultăți
Violă () [Corola-website/Science/309827_a_311156]
-
corpul instrumentului, ci sunetul cel mai acut care se poate produce cu arcușul ținut ca pentru execuție normală, pe coarda acordată cel mai înalt, la capătul dinspre corp al tastierei. (În acest caz, ambitusul se poate modifica doar prin adaptarea acordajului, tehnică numită "scordatura" la instrumentele cu coarde.) În privința vocilor, se va măsura ambitusul registrului de piept (voce de piept), fără includerea registrului de cap (voce de cap, falset) sau al altor tehnici de „extindere” a ambitusului. În general, ambitusul unei
Ambitus () [Corola-website/Science/309848_a_311177]
-
gordună” fără altă specificație, se va numi violoncelul) sau rareori gordun. Printre strămoșii contrabasului sunt cel puțin cinci feluri de instrumente. Între ele trebuie amintită în primul rând "viola-contrabas" ("violone"), reprezentanta basului profund în familia violei da gamba („familia violelor”). Acordajul ei, corespunde în notație cu cel al violei de gamba, însă sună cu o octava mai jos. Registrul grav era reprezentat și de lira cu cea mai mare dimensiune, numită "archiviola da lira" sau "lirone". Numărul coardelor sale ajungea uneori
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
cu cea mai mare dimensiune, numită "archiviola da lira" sau "lirone". Numărul coardelor sale ajungea uneori până la 24. Pe tastiera ambelor instrumente erau montate bare metalice (, , , , - uneori se foloseau în locul barelor, ațe speciale înnodate în jurul gâtului, mobile și pretabile la acordaje variate), împărțind-o astfel în semitonuri și înlesnind formarea sunetelor. În afara instrumentelor amintite, altele asemenea cu arcuș folosite în secolele al XVI-lea și al XVII-lea sunt cunoscute având diferite dimensiuni și, de regulă, cinci coarde (exemple: "basso di
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
în secolele al XVI-lea și al XVII-lea sunt cunoscute având diferite dimensiuni și, de regulă, cinci coarde (exemple: "basso di camera", "bassetto", "Halbviolon" ș.a.). Numărul de cinci coarde nu s-a dovedit a fi practic; din cauza marii tensiuni, acordajul nu rezista. Către mijlocul secolului al XVII-lea s-a trecut la patru coarde. Experimental s-a mai construit un instrument numit "cellone", pentru a găsi o tranziție între violoncel și contrabas. Acesta se acorda în Sol, re, la, mi
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
fiind mai pronunțată. Cele patru coarde se acordează în cvarte. Mai nou, pe instrumentele prevăzute cu o tastiera lată se pune și o a cincea coardă (progresele tehnice făcute în construcția instrumentelor permit acest lucru, problema tensiunii și a stabilității acordajului fiind rezolvate). Acea a cincea coardă are de obicei înălțimea la o terță mare sub coarda cea mai gravă (Mi), adică Do. Este utilă pentru piesele care cer note foarte grave, obținute altfel prin reacordarea ("scordatura") unui contrabas cu patru
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
Acea a cincea coardă are de obicei înălțimea la o terță mare sub coarda cea mai gravă (Mi), adică Do. Este utilă pentru piesele care cer note foarte grave, obținute altfel prin reacordarea ("scordatura") unui contrabas cu patru corzi. Pentru acordajul la patru corzi, un paralelism de remarcat este cel cu chitara bas. Totuși, când se folosesc cinci corzi, a cincea va fi, în cazul chitarei bas, Si și nu Do (deci, cu un semiton mai jos). În interpretările „tradiționale” de
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
i s-au oferit decât arareori ocazii de a depăși statutul de susținere a balansului orchestral. ul se bucură de o diversificare a materialelor pentru orchestră în perioada romantismului, când apar și piese pentru contrabas solist. Se va construi un acordaj pentru solistică, făcut cu un set special de corzi, ridicate cu un ton față de acordajul standard (Fa#, Si, mi, la). Contrabasul modern câștigă multă libertate în secolul XX, când curentele moderne (de pildă, expresionismul) încearcă să îi acorde, măcar local
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
orchestral. ul se bucură de o diversificare a materialelor pentru orchestră în perioada romantismului, când apar și piese pentru contrabas solist. Se va construi un acordaj pentru solistică, făcut cu un set special de corzi, ridicate cu un ton față de acordajul standard (Fa#, Si, mi, la). Contrabasul modern câștigă multă libertate în secolul XX, când curentele moderne (de pildă, expresionismul) încearcă să îi acorde, măcar local, o importanță la fel de mare ca cea a instrumentelor cu sonorități mai accesibile (una dintre tehnicile
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
Hárpa (pl. harpe, s.f.) este instrument muzical care are coarde întinse vertical și paralele cu una dintre lațurile unui cadru triunghiular. Coardele au lungimi și acordaje diferite. Face parte din categoria instrumentelor cu coarde ciupite. Ciupirea coardelor e făcută cu degetele de la ambele mâini. Lexemul harpa apare și cu alte nume: harfa (cf. germ. Harfe), arpa (cf. grecul, it., spaniolul și iudeospaniolul arpa, si turcul arp
Harpă () [Corola-website/Science/314606_a_315935]
-
Interpretul la violoncel se numește violoncelist. Dimensiunile instrumentului sunt comparabile cu cele ale unei chitare. El are patru coarde acordate în cvinte perfecte, cea mai gravă având sunetul do din octava mare (celelalte sunt: sol, re și la) - de altfel, acordajul violoncelului este identic cu cel al violei, însă la o octava inferioară. Aspecte fizice Când o coardă este lovită sau ciupită, aceasta vibrează mișcând aerul din jurul ei. Astfel se produc undele sonore. Deoarece coarda este destul de subțire, masa de aer
Violoncel () [Corola-website/Science/313464_a_314793]
-
conica îi acordă un sunet mai puternic amplificat decât în cazul altor suflători de lemn; totuși, un bun control asupra ambușurii poate remedia acest inconvenient. Oboiul se folosește ca instrument care dă tonul în orchestră simfonica, toate celelalte instrumente realizând acordajul după sunetul la central cântat de oboist. Oboiul este realizat din cimișir, abanos sau Africa Blackwood, mai rar întâlnim instrumente realizate din lemn de trandafir, Cocobolo și alte specii exotice. Între timp, există, de asemenea și alte experimente de succes
Oboi () [Corola-website/Science/313465_a_314794]
-
Hyacinth Klosé și a fost definitivat în 1839; Klosé însuși s-a inspirat din sistemul Böhm de dispunere a clapelor la flaut, inventat numai cu câțiva ani în urmă. Familia clarinetului cuprinde variantele (de la acut la grav, cu variantele de acordaj trecute în paranteză): Acestora se adaugă alte instrumente chiar mai grave, construite experimental. Muzica cultă pentru clarinet a fost scrisă începând cu barocul târziu - primul compozitor care a folosit clarinetul este Jean-Philippe Rameau. De la Clasicismul vienez și până astăzi, s-
Clarinet () [Corola-website/Science/313470_a_314799]
-
cel mai mare semiton chromatic din toate sistemele de intonație. Faptul că intervalele sunt cele ce se regăsesc în armonicele sunetului fundamental, fac din sistemul netemperat pitagoreic, un system propice pentru manifestarea expresiva a melodiei, si de asemenea servește pentru acordajul instrumentelor cu coarde și arcuș. J.S. Bach - Clavecinul bine temperat - Intervalele mari și mărite formează grupa de interval expansive - Grupa intervalelor mici și micșorate formează grupa intervalelor de natură depresiva Iată câteva exemple : - Secundă mare provine din succesiunea a doua
Sisteme de intonație () [Corola-website/Science/317608_a_318937]
-
văzut "milioane și milioane de sfere multicolore", apoi simbolul Reiki, ca și cum ar fi fost proiectat pe un ecran. Și a văzut toate simbolurile Reiki, a primit informații despre modul în care fiecare este utilizat pentru activarea energiei vindecătoare. Era primul acordaj Reiki, redescoperirea unei tehnici străvechi. Mikao Ușui a plecat de pe Muntele Koriyama știind să vindece așa cum o făcuseră Buddha și Iisus Coborând pe coasta muntelui a trait ceea ce cunoaștem azi ca fiind cele patru miracole. Mai întâi, și-a scrântit
Mikao Usui () [Corola-website/Science/317620_a_318949]
-
o compoziție este notata "exact" la fel indiferent de glas deoarece scară sonoră este definită separat. De exemplu, o neuma care indică urcarea cu o treaptă nu precizează cât de mare este aceasta treaptă, mărimea treptelor fiind stabilită separat prin acordajul tetracordului care stă la baza modului (vedeți tabelul). Această economie în notație se face totuși pe baza unui efort mai mare al cântărețului pentru că acesta trebuie să știe tot timpul pe ce treaptă se află pentru a ști cu cat
Neumă () [Corola-website/Science/317828_a_319157]
-
o chitară Danelectro Silvertone din 1960 pentru părțile de slide și un amplificator Fender Vibrosonic, modificat după specificațiile sale. Chitara Danelectro Silvertone, construită acum de ani, este cea mai veche chitară din România folosită live. Cele două chitare folosesc diferite acordaje: Trenul de Noapte - Poveștile Bluesului" (Soft Records) - 20 martie 2009
Cyfer () [Corola-website/Science/316017_a_317346]
-
Corwin coboară în camera Modelului, pentru a se acorda cu "Giuvaierul Judecății". El parcurge Modelul și îi ordonă să îl proiecteze în Giuvaer, fiind transportat metafizic printr-un Model multidimensional și căpătând un nivel de conștientizare mai profund. După ce testează acordajul cu Giuvaerul, care îi permite să controleze vremea, Corwin o cheamă pe Flora, de la care află că majoritatea fraților săi l-au căutat prin umbre după ce a dispărut. Gérard îl însoțește pe Corwin în Dumbrava Unicornului, unde fusese ucis Caine
Semnul unicornului () [Corola-website/Science/324195_a_325524]
-
TARG3T în 2008. Componentă TARG3T 2007 - 2008. În vara anului 2009 Cosmin Cocrean (bass) se alătură trupei, revine în formula și membrul fondator Andrei Bosânceanu (chitară) astfel începând lucrul la un nou material în care se experimentează diverse tipuri de acordaj făcându-se astfel tranziția de la chitară cu 6 corzi la chitară cu 7, respectiv 8 corzi. Stilul abordat este hardcore-metal. În 2010 TARG3T își deschide propriul studio de înregistrări "LOWBASS 5 REC.STUDIO", Cosmin Cocrean pleacă din trupa, locul său
TARG3T () [Corola-website/Science/325595_a_326924]
-
și conduce un dans macabru. Conform văduvei lui Mahler, Alma, Mahler s-a inspirat pentru această parte după o pictură din 1872 a pictorului elvețian Arnold Bocklin întitulat "Autoportret cu Moartea cântând la vioară". Scherzo-ul reprezintă caracterul său iar acordajul neobișnuit al viorii contribuie la tensiunea din sunet și contribuie la caracterul fantomatic al muzicii. A treia parte este un marș solemn constituit sub forma unor variațiuni. Mahler utilizează forma "temă și variațiuni" într-un mod neconvențional. Partea poate fi
Simfonia nr. 4 (Mahler) () [Corola-website/Science/329955_a_331284]
-
pendulei la ceasornice, realizând unele perfecționări, care ulterior au fost reluate de Christiaan Huygens. Tatăl său l-a încurajat să studieze dreptul la Pisa, încredințându-l maestrului Benedetto Castelli. Vincenzo Viviani i-a elogiat talentul în construcția lăutelor și în acordajul corzilor acestora.
Vincenzo Gamba () [Corola-website/Science/333310_a_334639]
-
degetele mâinii ștăngi, ci în apropierea lor, cu ajutorul unui tub de metal, ceea ce obține sunete ascuțite și sinuoase tipice muzicii tradiționale afro americane. Unele din cântece Johnson nu și le-a atribuit sieși, ci le-a desemnat că „tradiționale”. În afara acordajului uzual sau standard (mi, si, sol, re, la, mi) Johnson a folosit în înregistrările sale cel putin alte trei acordaje: Contribuția deosebită a lui Johnson se bazează pe utilizarea unor structuri muzicale de blues rural (country blues) anterioare contribuțiilor lui
Robert Johnson () [Corola-website/Science/334635_a_335964]
-
tradiționale afro americane. Unele din cântece Johnson nu și le-a atribuit sieși, ci le-a desemnat că „tradiționale”. În afara acordajului uzual sau standard (mi, si, sol, re, la, mi) Johnson a folosit în înregistrările sale cel putin alte trei acordaje: Contribuția deosebită a lui Johnson se bazează pe utilizarea unor structuri muzicale de blues rural (country blues) anterioare contribuțiilor lui Charlie Patton, Son House, Willie Brown, Blind Lemon Jefferson ș.a. și pe forță literară a unor versuri, care îl consacrează
Robert Johnson () [Corola-website/Science/334635_a_335964]