867 matches
-
de recuperare a forței vitale, ci alunecare spre neant, iar uitarea cuvântului, a logosului echivalează cu pierderea capacității de a crea, absența acestei puteri demiurgice reduce omul la praf, materie moartă, de aceea omul nici nu mai apare aici în calitate de actant, ci de "obiect" asupra căruia se exercită acțiuni devastatoare ("Mă fură trecutu-ndărăt și mă-njunghe,/ încep să-mi uit caligrafia, cuvânt", Partitură). Insistăm asupra acestor elemente ale imaginarului poetic pentru că ele se constituie într-o rețea de motive care revin
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Geo Dumitrescu și colegii săi de generație este dus și mai departe: nu doar eul poetic își asumă ipostaza de actor, ci textul însuși se transformă într-un dialog cu lumea întreagă, devenind un poem fragmentat în care public și actant se regăsesc pe o mare scenă, cea a textului literar: "doamnelor și domnilor, acuma/ INEXPRIMABILUL: îl/ lipim la loc, un/ doi, trei, și!... o voce din public: să/ îl trimitem să cumpere/ chibrituri.../ fluierături/ din strada/ principală (...)", Inima de raze
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
poziții pe un traseu care trece de la destabilizarea echilibrului inițial la un nou echilibru. În ordinea desfășurării parcursului narativ, aceste funcții sunt evenimentul destabilizator (A sau a), solicitarea ca cineva să amelioreze situația (A sau a) (B), decizia actantului-C/C-actant de a ameliora (A sau a), primul demers al actantuluiC de a ameliora (A sau a) (C’), testarea actantului-C ( D), răspunsul actanului-C la testare (E), solicitarea de către actantul-C a împuternicirii (F), actantul-C ajunge la locul și timpul potrivit pentru a
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
rochie neagră manifestă, în acest context, o mișcare în aceeași măsură retensivă și protensivă rămânând, în același timp, în planul apropiat. Se naște astfel un ritm al imagii, construit pe două poziții, pe care semiotica tensivă îl descrie în termenii actanților poziționali. Se naște o structură care pune bazele unei perspective reversibile și în care valorile se echilibrează mutual. În secvența Protension et rétension Beyaert continuă analiza perspectivei reversibile care, în accepția ei, constituie premisa descrierii tensive a spațiului matissian caracterizat
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
și potrivit unui comentariu al artistului, în dreapta se află Marguerite. Beyaert observă că această simplificare de ordin narativ este interpretabilă ca dezinvestire a actorilor proeminenți, ca lipsire a acestora de rolurile tematice și reducere a lor la statutul generic de actanți. Această prăbușire tematică a personajelor este însoțită, în mod semnificativ, de o punere în evidență a actanților minori motivul decorativ, vasul de flori și vânăta de dimensiuni mici și de o răsturnare valorică a acestora. În această ordine de idei
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
narativ este interpretabilă ca dezinvestire a actorilor proeminenți, ca lipsire a acestora de rolurile tematice și reducere a lor la statutul generic de actanți. Această prăbușire tematică a personajelor este însoțită, în mod semnificativ, de o punere în evidență a actanților minori motivul decorativ, vasul de flori și vânăta de dimensiuni mici și de o răsturnare valorică a acestora. În această ordine de idei, dispunerea florală de pe fundalul pânzei La famille du peintre care ar fi rămas, în viziunea perspectivei lineare
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
cu figurile seriale și de ornament. Autoarea observă că tablourile lui Matisse creează privitorului impresia accentuată a pierderii reperelor topologice și axiologice. În acest vertige al receptării, actorii antropomorfi din La famille du peintre sunt favorizați de manifestarea constant monocromatică, actanților li se distribuie același grad de prezență, cantitățile și calitățile cromatice sunt aproximativ aceleași și faptele tensive au aproape aceeași intensitate. Beyaert lansează în aceste condiții ipoteza existenței, la Matisse, a serialității figurilor imaginale ca în Interieur aux aubergines, unde
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
obiecte caracterizate și cunoscute dar semnificația și folosirea lor obișnuită sunt neglijate în asemenea situații pentru a păstra doar ordinea și reacțiile mutuale”. Beyaert crede, în acest context, că pentru observator, motivele figurative nu pot fi reduse la ipostaza de actanți poziționali, decât prin defigurare. În ultima parte a studiului, „Éprouver” les sensations, Beyaert se referă la observatorul aflat în relație vizuală cu tablourile lui Matisse căruia i se atribuie o dublă competență: una de corp cognitiv / corps cognitifreconstituind scena narativă
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
observațiile referitoare la tensivitatea din aglomerarea de tensiuni din pânzele lui Matisse, la prezența picturală din tablouri fragmentată și repartizează echilibrat între toate figurile imaginii, la ritmul imaginii, construit pe două poziții pe care semiotica tensivă îl descrie în termenii actanților poziționali, la prezența/présence ca modalitate potențială din tablourile matissiene, la prezența de tip intensiv/présence intensive, valorile prezenței distribuite în mod echitabil și la posibilitatea de a resimți, de a trăi experiența senzorială, dincolo de nivelul observației. Prin comentariile traversate
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
spectrul greimasian este trăită prin analiza plajelor picturale instabile și agitate, prin studiul aglomerărilor de tensiuni, prin prezențele picturale fragmentate și repartizate echilibrat între toate figurile imaginii prin felul în care este studiată continuitatea cromatică, prin ritmul imaginii generat de actanții poziționali, prin prezență/présence ca modalitate potențială sau prin prăbușirea tematică a personajelor. Toate aceste moduri de a-fi-împreună-cu lumea spectrului duc, așa cum ar spune Derrida, spre o supra viețuire a lui Greimas, spre o urmare față de care viața și moartea
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
suflet, nici corp de comentariu textual, și una și cealaltă, ființare-textuală-aici a unui Greimas absent, ceva între ceva și Greimas. Ceva care este rigoarea, competența astronomică, parcursul narativ parțial, și nu altceva, Ceva care este tensiunea picturală, prezența fragmentară sau actantul pozițional și nu altceva. Fiecare din aceste momente fantomale, așa cum apar în comentariile lui Corrain și Beyaert, adaugă spectrului lui Greimas o dimensiune suplimentară, adaugă o acumulare de straturi fantomatice: „nu prin revenirea la corpul viu din care au fost
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
Painting and Photography, la acest aspect, Emma Kafalenos disociază, cu intenția de a accentua caracterul provizoriu al narațiunii în imagine, conceptele narrative și narrative implications. În accepția ei, narațiunea implică un sjuzet, o fabula, cel puțin două evenimente și un actant recurrent. Implicațiile narative sunt atribute potențiale ale imaginii densificate în discursul scenelor statice ale vizualității. Ele înfățișează: “o întâmplare semnificativă dintr-o secvență și...actul unei prezențe antropomorfice” și valorifică acea: “bogăție ascunsă” la care se referă Wendy Steiner în
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
povestirea să devină o formă de prezentare a sinelui, în sens goffmanian. Este, într-o anumită ipostază, un prilej de reflecție socială, dar cu mijloacele cognitive sau chiar axiologice pe care le avea în acel moment la îndemână actorul social, actantul acelor vremuri. Avem mai degrabă un fals tratat de istorie orală deoarece aici autorii reușesc un lucru genial: subiectul acestui demers este unul colectiv - individul care povestește nu se individualizează, mai degrabă devine "lichid", se răspândește ușor în farmecul cadrelor
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
povestirea să devină o formă de prezentare a sinelui, în sens goffmanian. Este, într-o anumită ipostază, un prilej de reflecție socială, dar cu mijloacele cognitive sau chiar axiologice pe care le avea în acel moment la îndemână actorul social, actantul acelor vremuri... Avem mai degrabă un fals tratat de istorie orală deoarece aici autorii reușesc un lucru genial: subiectul acestui demers este unul colectiv - individul care povestește nu se individualizează, mai degrabă devine "lichid", se răspândește ușor în farmecul cadrelor
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
ultimă categorie ar putea fi încadrate chiar și firmele care mimează adoptarea unui comportament pozitiv în domeniu, dar în realitate efectele sunt evident negative, chiar dacă sunt cosmetizate și justificate savant. „Cererea” în domeniu se formează rapid, fiind stimulată de diferiți actanți de toate categoriile. Printre ei, spre exemplu, se numără Banca Mondială, care dezvoltă programe de educație pe această temă adresate întreprinzătorilor sau studenților români. Rolul organizațiilor neguvernamentale și nonprofit este semnificativ, fără a ignora dezvoltarea unei atitudini favorabile conceptului și
[Corola-publishinghouse/Science/2251_a_3576]
-
nedecompozabile/inanalizabile, unitățile de tip II se remarcă prin caracterul lor compozabil/ analizabil. Astfel, chiar dacă și "sintagmele stereotipe" semnifică în mod global, asemenea "perifrazelor lexicale", în cazul primelor rămâne mereu deschisă posibilitatea de a asocia unul câte unul elementele unității ("actanții") cu elementele pe care expresia le desemnează în mod figurat, ceea ce e imposibil în cazul unităților de tip I. Nu putem asocia, de pildă, forma aminte cu niciun obiect desemnat în mod literal sau figurat; în schimb, dacă folosim expresia
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
semantico-sintactice: (a) sub raport semantic, funcția tuturor elementelor non-verbale din cadrul lor se reduce la rolul de amplificatori/intensificatori ai acțiunii pe care o desemnează verbul; (b) chiar dacă "sintagmele stereotipe" verbale cuprind și elemente nominale, acestea nu îndeplinesc niciodată rolul de actanți (cum se întâmplă în cazul textemelor), ci se limitează la statutul de substitute cu valoare adverbială; (c) spre deosebire de texteme, "sintagmele stereotipe" se pot converti cu ușurință în determinanți adjectivali sau adverbiali, asemănători comparațiilor gramaticalizate. (A se confrunta din acest punct
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
violenței ceea ce conduce inevitabil la un conflict (dialectică) între genuri. Iar feminismul încearcă să înlocuiască această cultură a conflictului cu una a egalității, respectului și de ce nu? a compasiunii. Întrebarea dacă acest deziderat este și înțeles ca atare de toți actanții sociali din interiorul acestei trame ideologice. Căci de multe ori, sau pentru mulți bărbați, activismul feminist apare mai degrabă ca o formă de represiune suplimentară alături de toate celelalte forme de represiune (socială, economică și politică) în sensul dat termenului de
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
poezie clasică) ca permanent drog al fanteziei, C. își construiește poemele ca mesaje ale unei lumi închise, suficientă sieși, marcată totuși de prezența oceanului, a catedralelor, semne ale nerenunțării totale la real, dar fără acea sete de evadare proprie principalilor actanți ai „generației pierdute” (sau „priponite”, cum o numește el însuși undeva). Uneori nostalgice, alteori ironic-sentimentale, câteodată chiar burlești, „idilele” și „istoriile” publicate îl plasează pe C. în rândul poeților calofil-livrești de tip Constant Tonegaru, care începuseră să se afirme în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286259_a_287588]
-
la o singură formulă critică, implică redimensionări în câmpul estetic și reinterpretări în universul românesc. Plasarea în prim-planul analizei a unui personaj central al literaturii franceze din secolul al XIX-lea renovează interpretarea intrigii românești și a caracterului dintre actanții povestirii. Urmând tradiția franceză, prezentul studiu practică treceri frecvente de la literatura la sociologie, de la istoria mentalităților la etnopsihologie și teatrologie pentru a urmări subiectul în profunzime, din diverse unghiuri. Lucrarea este literară, dar de o literatura deschisă altor demersuri de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
vehiculează o retorică a femininului unitară, pe care o numim marianică. Trăsăturile unei astfel de retorici sunt: fragilitatea, pietatea, virtutea, sacrificiul, pudoarea, iubirea casta, contemplarea. Conjugate, ele alcătuiesc o ideologie a dependenței femininului, care conduce la opacizarea, non-vizualizarea femeii că actant social" [Panea, p.179, subl. n. ]. 30 Astfel, pentru Condorcet prioritar este statutul juridic al femeilor, pentru Olympe de Gouges rolul lor politic, iar pentru Mary Wollstonecraft starea lor socială (primele două au plătit cu viața angajamentul lor politic). Aceste
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
În afara acestor situații în care echivalarea sintactică este blocată, din analiza corpusului a reieșit frecvența scăzută a structurilor cu sintagme posesive; totodată, interpretarea enunțurilor în contextul discursiv larg a indicat, pe lângă o conceptualizare diferită a relației dintre proces/stare și actanții implicați, rolul posesivului ca suport al unor implicații contextuale: B: ă sunt milita:ru:↑ și am cumpărat un loc de veci în pantelimon doi↑ și am îngropat-o pe mama MEA acolo. CÎND m-am dus să plătesc taxa:↑ mi
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
a enunțurilor fără subiect expletiv (Plouă, A sunat), frecvența enunțurilor cu verb la diateza pasivă, numărul mic de determinări din interiorul grupurilor verbale și nominale sugerează o structură informațională a enunțului cu focalizare implicită a stării/procesului/evenimentului, nu a actantului. În aceste condiții, pentru a conferi proeminență discursivă actanților, româna a convertit mai multe structuri lexico-sintactice în procedee de focalizare locală: lexicalizarea categoriei vide pro, dublarea clitică, dublarea pronominală, dativul și acuzativul posesiv obligatoriu, unele sintagme posesive, reflexivul inerent, exprimarea
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
enunțurilor cu verb la diateza pasivă, numărul mic de determinări din interiorul grupurilor verbale și nominale sugerează o structură informațională a enunțului cu focalizare implicită a stării/procesului/evenimentului, nu a actantului. În aceste condiții, pentru a conferi proeminență discursivă actanților, româna a convertit mai multe structuri lexico-sintactice în procedee de focalizare locală: lexicalizarea categoriei vide pro, dublarea clitică, dublarea pronominală, dativul și acuzativul posesiv obligatoriu, unele sintagme posesive, reflexivul inerent, exprimarea pronumelui reciproc, emfatizarea prin pronume de întărire, determinarea prin
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
ȘTIIND că ai dreptate AI curaj să# (IVLRA: 222). În mod analog, folosirea pronumelui de persoana a II-a în vocativ (tu!), nerecomandată de norma limbii literare (Avram 1986:160) este, în limba vorbită, o strategie de focalizare afectivă a actantului: A: CE ceas să se schimbe. E: ora. A: CE CEAS↓ tu↑ alina. E: s-a trecut la ora de iarnă. A: cînd↓ [tu↑ B: [CÎND (IVLRA: 88) # i-am zis evei zic↓ tu↑ îmi aduci și mie prefectura# și
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]