3,016 matches
-
neavizați. Încă de la început, cei doi se simțiră bine. Era o atmosferă plăcută. Acordurile muzicale erau fără stridențe. Ramurile unui arbore ce ocrotea masa lor ca o umbrelă le mângâiau frunțile și părul cu generozitate, din când în când, grație adierilor unui vânt ușor asemenea unui zefir de primăvară alintător. Mâncară câte o friptură de purcel, o stropiră cu un pahar de bere rece și ascultară muzică. În pauza ce urmă până la desert, Alex trase scaunul mai aproape de Ina, îi luă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
prăjitura glazurată pe jos și se așeză și el în fața ei cu spatele lipit de perete, lângă ușă. Peretele era cald, îl simțea pulsând prin cămașă, sau poate că nu era peretele, ci inima lui. Pe sub ușă pătrundea o ușoară adiere de aer, răcorindu-i palma și degetele de la mâna stângă, ce stătea răsfirată pe podea. Acestea erau momentele care-i plăceau cel mai mult, singur în camera lui, ascuns de ceilalți, fără speranțe sau regrete, înainte de a începe ceva, orice
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
perfecte, iar el se simțea împlinit în nenorocirea sa și probabil că dacă ar gusta-o ar fi dulce, ca și prăjitura din fața lui. Se așeză mai comod pe podea, lăsându-și capul să se sprijine pe umărul stâng, simțind adierea cu întreg brațul. Ar fi vrut să simtă picături de ploaie căzându-i pe față, răcorindu-l, însă totodată era sigur că o singură picătură l-ar fi putut omorî, din cauza fragilității de care suferea. Iar ea nici nu-și
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
indiferenți, îndepărtându-se sau apropiindu se, iar dacă ar deschide ușa ar putea să o vadă în prag așteptând să treacă ziua de ieri. Nu avea chef să se ridice, în schimb își lipi urechea de dușumea, însă simți doar adierea de aer ce venea pe sub ușă. Inspiră adânc. Orele treceau unele după altele, egale și indiferente, asemeni pașilor ei pe care el încă încerca să-i audă. Își strânse picioarele în jurul prăjiturii de parcă ar fi dorit să o ocrotească, brațul
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
acorduri de îngropăciune. și lumile se strecoară, una pe lângă alta, care cu bucurie, care cu tristețe. și famfarele-și unesc parcă, plânsetele, tot așa cum se unesc oamenii, în vreme ce se îndepărtează, se tot îndepărtează, până ce, din direcția lor, mai vine o slabă adiere, de zgomot. Apoi, lin, încă mai încet, totul dispare și se reașterne liniștea aceea surdă, care nu mai impresionează, pe nimeni, de mult, cu nimic. Liniștea continuiei mediocrități. Prima noapte de iubire, ultima de hărțuire Autoritățile de înalt rang, instituțiile
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
mereu este cu noi și ne ajută, dar noi trebuie să-l acceptăm, să-l înțelegem atunci c=nd ne ajută, să eliminăm neîncrederea și presupunerile care ne controlează viețile atât de mult, încât devenim suspicioși și sensibili la orice adiere de vânt (să spun mai poetic) de aceea eu am început să mă educ, pentru a reuși să transform boala în sănătate și răul în bine, observând mai atent partea plină a paharului. Ca aceste lucruri să fie posibile, mi-
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
merg înainte și am mers. Frumos și misterios este acest domeniu psihologic, psihicul nostru este mortarul care ajută la fixarea cărămizilor casei (vieții) pe care o construim, fără un mortar bun casa (viața) nu are nici o stabilitate și la orice adiere de vânt totul se prăbușește, sunt o mulțime de mistere care învăluie ființa umană și este dificil să cuprinzi totul. Am promis că o să intrați cu mine în tainele ființei umane și vreau să mă țin de cuvânt. Până acum
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
mai neînsemnat zvon sau a zări cea mai palidă umbră... Ia ascultați! Parcă se aude un strigăt - a dat alarma Cotman. Toți și-au încordat auzul. În cele din urmă, a străbătut până la ei un fir de glas ca o adiere doar: „...țăăă!...oaneee!” Și din nou mai aproape parcă: „...truțăăă!...Ioaneee! ... iți-văăă!” Aista-i glasul lui Iordache - a dedus Mitruță. Ceva nu-i la locul lui. Eu zic ca lângă boi să rămână Amnar, Puicuță și Gavril Sloi, iar noi
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
supusă acțiunii ruginii și a hârtoapelor dătătoare de bătăi În articulații, diferită totuși cumva de rudele sale teutone. De unde acele gropițe În obrajii carosați, de unde acea alungire imperceptibilă a grilei de radiator? Să fi trecut, În momentul concepției sale, o adiere prin matrițe? Dar mai ales, de unde acel misterios cal-putere pe care-l avea În plus față de gemenii săi de pe banda rulantă? Cartea tehnică nu lămurește acest mister. Cert e că - Împinși de acea inexplicabilă pornire de a-și dărui afectele
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
și indulgent, mai Închide ochii, mai lasă de la el, vorba unui personaj, Dumnezeul românilor dă totul și nu cere nimic. MANUELA GOLEA, În ziarul Ziua, 27 iunie 2001 Dezlănțuit parodic și deopotrivă tandru, fără nimic sfînt, Însă mereu Înfiorat de adierea ironică a misterului divin, romanul Simion Liftnicul de Petru Cimpoeșu aduce În proza românească de după 1989 o prospețime aproape neverosimilă de ton și viziune. O prospețime dublată, Încă și mai neverosimil, de seninătate. MIRCEA IORGULESCU, Viața la români, după Evenimente
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
doi vlăjgani Îmbrăcați ponosit, pe care mama Îi angajase cu o zi Înainte. Locuiam de-acum În ultimul corp de casă pe partea stângă a curții, lângă un chioșc de vară cu vopseaua verde scorojită În interiorul căruia se legăna În adierea vântului spânzurat de acopriș, un scrânciob pentru copii. Dar prima imagine pe care nu am uitat-o până astăzi, este aceea a unei fetițe cu chipul trist, și aproape Îmbătrânit, care cânta la o muzicuță roșie. Stătea În curtea imensă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
față așa încât din spatele lui se strâmbau la mine fețe de bandiți. Capul lui, cu părul tuns scurt, se mișca pe fundalul în nuanțe de bleu palid al stampelor, traversat de tușe negre de cărbune. Aerul cald și uscat ca o adiere era pus în mișcare de un ventilator invizibil. Transpirasem. — Antonia și cu mine am fost foarte fericiți, am zis. Sper că nu ți-a creat o falsă impresie în privința asta. Încă nu pot pricepe și nu pot accepta situația. Căsnicia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
scări. Am așteptat, încercând să-mi stăpânesc un val de gelozie atât de dureroasă încât aproape că mă frângea. Se auzi soneria. M-am dus la ușă. Înfășurați în paltoane groase pentru a se proteja de gerul umed a cărui adiere parfumată pătrunse prin ușa deschisă, cei doi stăteau unul lângă altul, amândoi înalți, aproape de nedistins în noaptea albastră. Haideți înăuntru, ticăloșilor! am spus. Au intrat fără să spună nimic și i-am ajutat să-și scoată hainele. Alexander avea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
imploratoare a mecanicului. Apoi mi-am dat seama că pur și simplu se uita În oglinda dinaintea sa, așteptând semnalul impiegatului. Se auzi un clopoțel, după care mecanicul Își coborâ privirea, iar tramvaiul se Îndepărtă În noaptea cea fără vreo adiere de vânt. Când am ajuns la următoarea trecere, am sărit de pe bicicletă, am tras-o lângă bordură și am legat-o lângă perete. Crama Albastră e la câteva sute de metri mai Încolo pe una dintre străzile lăturalnice, În spatele unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și-a deschis porțile, oponenții lui Martin au găsit ținta mult căutată. „Umanitatea pe la spate“, așa suna sloganul lor. De atunci, criticii nu se mai satură să propage că „bârlogul trebuie curățat prin afumare de cei dinspre care bate o adiere delicată de parfum și vaselină“. Cel mai Îndârjit oponent se pare că era un fost coleg de-al său, care mai lucrase cu Froehlich Înainte de deschiderea fundației și a autorizat un studiu despre cluburile atletice, considerat un fenomen erotic. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mă simt de parcă aș avea șaizeci și doi, așa sunt de obosită. Câteva clipe mai târziu, Nina Își făcu apariția având pe ea rochia Grace pe care i-o confecționaserăm din șifon de culoarea stridiilor. Plutea În jurul ei ca o adiere de vânt: Nina arăta În ea delicată și de modă veche. Se privi În oglindă și apoi spuse: —O, ia te uită. Asta e Rochia pentru premieră. Pot să o iau acum cu mine? Când Nina fu fotografiată de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Deja prins. Mort. Gata preparat. În casetele-suvenir, Fecioara Zburătoare agită tubul de insecticid. Plutind deasupra străzii principale, face cu mâna către mulțime. Și la subsuoară i se zărește o tufă de păr castaniu. Chiar înainte să înceapă să scrie, o adiere îi ridică fusta, sub care Fecioara Zburătoare nu poartă nimic. Și se poate vedea că și-a ras părul dintre picioare. Din acest loc îmi scriu astăzi povestea. De aici, dintr-un bufet de pe șosea, în timp ce discut cu martorii oculari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
lămâia; mai degrabă galben ca o minge de tenis. Aa cum arată mingea pe un teren de tenis verde deschis. Întreaga lume, de ambele părți ale autostrăzii, în această singură culoare. Galben. În vălătuci, în valuri mari și înspumate de adiere galbenă în vântul fierbinte stârnit de trecerea mașinilor, iradiind dinspre acostamentul de pietriș al autostrăzii în direcția colinelor galbene. Galben. Proiectând lumina galbenă înăuntrul mașinii noastre. Helen, Mona, Stridie, eu, noi toți. Pielea și ochii noștri. Detaliile întregii lumi. Galben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
nervoase, pregătite deja să-l repeadă pe Mihai sau să-l cheme. Degetele lui Mihai mai fac un gest, trecînd la următorul nasture. Umerii Mariei cad, anume, să poată Mihai dezgoli mai ușor bustul, peste care, mai mult ca o adiere, începe să lunece sărutul lui. Te rog!... tremură tot trupul Mariei, cînd simte fierbințeala sărutului pe sîn și, parcă vrînd să se elibereze, întinde brațele lung, să poată cuprinde spatele tînărului, peste care palmele ei lunecă într-o atingere domoală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
sus, pierzîndu-se după stivele cu saci și lăzi. Un fior de dezgust îl străbate pe Mihai din creștet pînă în tălpi, simțindu-l cum pune stăpînire pe el, ca o senzație permanentă, amplificîndu-se pe măsură ce, ajuns afară, în albul dominant, sub adierea vîntului, se depărtează tot mai mult de complexul alimentar. Își zice mereu că trebuie să se întoarcă, să-i ceară scuze dacă nu pentru propria-i demnitate, măcar pentru fată, care a adus în viața lui convingerea că dragostea poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fiecare din cele cinci de bază. Fiecare nivel se sprijină pe câte 24 de stâlpi exteriori și opt interiori legați între ei cu grinzi. La capătul streșinilor de la fiecare etaj este agățat câte un șir de clopoței, care sună în adierea vântului. De-a lungul a peste 900 ani de existență, Pagoda de lemn a fost martorul a numeroase cutremure de pământ. Potrivit consemnărilor istorice, la 300 de ani de la finalizarea lucrărilor, în localitate a avut loc un seism puternic cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
trupului mărunțel, unde (precis) s-a culcușit ca o sămânță vrăjită, din care avea să răsară iubirea în stare pură, cristalină, pentru munți. Atâta drum (cam șapte kilometri, cum ziceam), puful minuscul n-a fost purtat prin văzduh nici de adierile molcome ale arșiței, nici de furtuni, nici de îngeri, nici de puterile nevăzute ale telepatiei, nici de ursitoare sau de descântece. Ci de harul omonimiei. În lunile calde în care un Mircea se înfiripa, iar alt Mircea se topea, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
piese de altar, geometriile lor întinzându-se spre corpul meu ca îmbrățișările stilizate ale unei mașinării hiper-cerebrale. În depozitul de mașini dezmembrate, un scut colectiv de caroserii zăcea în lumina mereu schimbătoare, modificându-și contururile de parcă le-ar fi suflat adierea vremii. Fâșii de crom ruginit se scurgeau în aerul supraîncălzit, bucăți de celuloză intactă sângerau în coroana de lumină care acoperea depozitul. Pintenii de metal deformat, triunghiurile de sticlă spartă, erau semne rămase necitite ani întregi în acea iarbă neîngrijită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
seara, poate va ține chiar până mâine, că noaptea autobuzele trec mai rar, iar camioanele deloc. Spectatorii se întristară. Nu aveau chef să aștepte până a doua zi doar ca să vadă cum cade schela. Totuși rămaseră. Schela se clătina în adierea vântului. - O să fie groaznic, presupuse cineva. - Da, oribil, zise altul. - Săracii oameni... - Dar dacă o să cadă peste noi? - Auăleu... Ce oroare.... Așa vorbea lumea, și ar mai fi vorbit mult, dacă nu ar fi apărut, venind dinspre Piața Universității, însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
ei, Înfruntarea, dintr-o bărcuță fragilă, a balenelor și cașaloților. Viața de pescar de balene era dură, căci fiecărui ceas de primejdie și entuziasm Îi urmau deseori săptămîni de plictisitoare așteptare, cînd trebuia să Îndure călduri sufocante, calm fără nici o adiere pe mare, furtuni Îngrozitoare și insuportabila duhoare de pe vas, care Îi pătrundea În sînge, i se impregna În piele și făcea ca, odată ajuns pe uscat, nici măcar cele mai respingătoare și mai mizerabile prostituate să nu vrea să aibă de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]