KorAP: Find »[drukola/base=afect & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...12 13 14 ...56 >

1,384 matches

Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254

de adolescenți prezentând un episod depresiv major după DSM-III-R sau IV. Adolescentul revine în mod constant asupra acestor idei și este dificil să-i distragi atenția de la ele. Această lentoare psihomotorie este manifestarea cea mai vizibilă și mai obiectivă a afectului depresiv bazal. Pentru unii autori (Widlocher și colab., 1983) acesta constituie semnul cel mai sigur al sindromului depresiv. Starea depresivă este rar exprimată în mod direct, dar este recunoscută destul de ușor dacă adolescentul este întrebat. Este ca și cum acesta n-ar

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
rău fiicei sale. Acest moment pulsional va provoca mamei o cădere depresivă și un sentiment de groază față de această impulsivitate violentă: în acest context mama va evoca, în prezența fiicei, fragmente din trecutul său, rememorând o scenă traumatică încărcată de afecte: toată copilăria sa a trăit-o într-o familie conflictuală și haotică. Ea își amintește de groaza pe care o simțea atunci când părinții săi se certau, schimbau cuvinte grele, se loveau... Într-o zi, unul din frații săi a aruncat

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
pentru că simptomul părea că se ameliorează sau că dispare sub tratament medicamentos antidepresiv, fie pentru că abordarea psihoterapeutică releva existența unei stări depresive subiacente acestui simptom (cf. cazul clinic Thomas). Abordarea psihoterapeutică continuă să aducă argumente în acest sens, evidențiind frecvența afectelor și emoțiilor de natură depresivă susceptibile să apară în timpul psihoterapiei. Astfel, tablourile semiologice atât de diferite ca anorexia mentală, crizele de bulimie, eșecul școlar, fobiile școlare, comportamentele toximaniace, unele comportamente delincvențiale pot apărea, în realitate, ca tot atâtea manifestări ale

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
travaliului psihic propriu acestei vârste (vezi capitolul 6). Dacă în literatura anglo-saxonă se vorbește de acum înainte despre „episod sub-clinic”, în tradiția europeană și franceză a fost descrisă proasta dispoziție, plictiseala, criza anxio-depresivă. TRISTEȚE ȘI PROASTĂ DISPOZIȚIE Prin tristețe înțelegem afectele, emoțiile, stările de tristețe pe care le trăiesc la un moment dat o mare parte din adolescenți, ceea ce ei înșiși numesc „deprimare”. Plictiseala se caracterizează printr-o lipsă de interes, o senzație că timpul nu se scurge, că nu servește

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
adolescentul se plictisește, singur sau în grup, lumea îl plictisește, ceilalți îl plictisesc etc. Plictiseala poate fi un scut de protecție împotriva emoțiilor și pulsiunilor trăite cu o intensitate excesivă. Totuși, ea poate fi însoțită de inhibiție, o inhibiție a afectelor, una motrice, sau una a gândirii, și să accentueze demobilizarea. Ea corespunde, în termenii psihopatologiei, unei tentative de distanțare față de obiect. Totuși, experiența plictiselii rămâne esențială adolescenței, concomitent cu experiența timpului care trece. Pentru psihanalist, plictiseala corespunde, de altfel, unei

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
Ea s-a îndrăgostit în același timp de un băiat pe care, pentru prima dată, nu l-a „provocat”. DISPOZIȚIE DEPRESIVĂ Este vorba despre „o privire devalorizantă orientată către sine, care învăluie într-o stare de nemulțumire reprezentările, activitățile și afectele” (Hollande, 1976). Această stare depresivă poate fi acompaniată de crize de lacrimi, de impresii de tristețe generală. Dar ceea ce este încă mai caracteristic adolescenței sunt schimbările de dispoziție, un fel de instabilitate afectivă legată de succesiunea imaginilor mentale și de

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
nod în gât etc.). Această anxietate este adesea prima manifestare ce precede semiologia depresiei. Uneori, chiar această anxietate este alimentată de teama de tristețe. Adolescentului îi este frică de efectele proastei dispoziții, de tristețe și de gândurile ce însoțesc aceste afecte. Puțin câte puțin apar alte simptoame: - o tristețe care întrerupe destul de des starea anxioasă. Crizele de plâns sunt în mod special frecvente, cotidiene, sau apar de mai multe ori pe zi. În timpul acestor crize de plâns, adolescentul poate fi invadat

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
referim la un model de comprehensiune psihopatologică atunci când vorbim despre „poziție depresivă” și, a fortiori, despre „negare a depresiei”. Trebuie să definim ceea ce în psihopatologie, se înțelege prin „poziție depresivă”. În cazul echivalențelor depresive, depresia este prezentă: adolescentul trăiește veritabile afecte depresive, fie în mod direct, fie detectabile cu ușurință în spatele simptomului invocat. În schimb, atunci când este vorba despre „poziție depresivă”, adolescentul are un comportament general de negare, de refuz al oricărei manifestări depresive: tot comportamentul său psihopatologic are drept scop

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
a revela imposibilitatea trăirii unei depresii atunci când, la vârsta de 15 ani, construcția narcisiacă perfectă și grandioasă a fost pusă în pericol de cele două agresiuni, acneea mai întâi și lovitura la ochi apoi. Jacques a evitat orice confruntare cu afectele depresive, cu această pierdere a stării de bine deoarece, dacă el n-ar fi fost copilul „ cel mai fericit din lume”, risca ipso facto să fie acela care ar fi mers „la coada vacii” sau la orfelinat. Simpla posibilitate de

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
indiferent că aceasta este oedipiană în mod direct sau indirect. În mod obișnuit, dinamica familială este caracterizată în această situație printr-un dezechilibru al cuplului cu insatisfacție cronică a unuia dintre părinți față de perechea sa și o deplasare masivă a afectelor și așteptărilor către unul dintre copii. Este evident că este vorba aici de o problematică nevrotică parentală. ALAIN - LEGATURA DE PROXIMITATE MAMĂ-FIU Alain, 16 ani, prezintă o stare depresivă gravă și a avut succesiv două tentative de suicid, dintre care

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
Acum este un preadolescent de 13 ani, palid și slab. Este abătut, cu un aer trist, nu în mod evident opozant ci mai degrabă indiferent. Școala nu-i place. Povestește despre furturi cu o voce monotonă, aparent fără să manifeste afecte sau culpabilitate. Singura persoană despre care vorbește cu plăcere și animându-se puțin este sora sa mai mare, căsătorită acum: cu puțin timp în urmă ea a reluat legătura cu familia. Nu pare să fie interesat decât de activități violente

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
cu cuburi la care au apărut dificultăți specifice la nivelul organizării spațiale. La testul Rorschach are rezultate foarte slabe, cu numeroase refuzuri. Blocajul masiv pare să fie singura modalitate defensivă în fața emergenței fantasmatice. Singurele elemente personalizate se regăsesc în exprimarea afectelor primitive fără elaborare și nici posibilitate de justificare; aceasta este în mod esențial tristețea. De notat extrema sensibilitate a lui Pascal față de absență, de vidul pe care îl subliniază cu fiecare desen. La probele psihologice „pata neagră” și la TAT

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
și atitudinile de reclamare a afectivității. Prezența fizică, mimica este încă marcată de această suferință depresivă reactualizată prin repetarea pierderii (în particular prin dispariția rochiei de casă a sorei mai mari); desenele (mari case goale) sunt dovada directă a acestui afect depresiv. Începând cu vârsta de 12-13 ani, apar comportamentele delincvente, odată cu schimbarea aspectului lui Pascal: chiar și afectele depresive nu mai par a fi în primul plan, fiind mascate de o negare masivă. Comportamentele apar ca martor al unei organizări

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
repetarea pierderii (în particular prin dispariția rochiei de casă a sorei mai mari); desenele (mari case goale) sunt dovada directă a acestui afect depresiv. Începând cu vârsta de 12-13 ani, apar comportamentele delincvente, odată cu schimbarea aspectului lui Pascal: chiar și afectele depresive nu mai par a fi în primul plan, fiind mascate de o negare masivă. Comportamentele apar ca martor al unei organizări psihopatologice dominate de poziția depresivă și de mecanismele de apărare psihică care sunt trecerea la act, mai ales

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
a-l înțelege și nedreptatea ei). Această inaccesibilitate a ceea ce este denumit adesea într-o manieră, uneori, lapidară și expeditivă „nucleul depresiv” explică dificultatea aplicării tratamentului corect: acesta ar trebui să-l facă pe Pascal să accepte o revenire a afectelor depresive înainte de a putea să le analizeze și să le transforme în mod progresiv. Această evoluție a depresiei copilului spre o psihopatie a adolescentului era deja sesizată de către numeroși autori care au studiat comportamentele delincvente și psihopatice. Astfel, acești autori

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
posibil în copilărie. Adolescentul este fie bărbat, fie femeie: nu poate fi cei doi în același timp. Exemplul clinic al pacienților cu anorexie mentală arată foarte bine cum această transformare pubertară amenință sentimentul subiacent de omnipotență și măsura în care afectele depresive sunt gata să se manifeste atunci când adolescentul începe să renunțe la această omnipotență. Transformarea relației oedipiene Adolescentul trebuie să se desprindă de relația cu obiectele oedipiene din copilărie. Blos a descris acest proces „de individuare”: „ceea ce în copilărie este

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
dos un deget de la o mănușă. Toate calitățile sunt atribuite celuilalt, el trăiește ca o persoană insignifiantă, prea mic pentru a merita această dragoste. Totuși, alteritatea este recunoscută prin diferența dintre sexe și momentul de îndoială inițial, înainte ca sentimentul afectelor împărtășite să satisfacă orice absență, orice pierdere. Fantasma care susține această primă iubire este aceea a unei dualități atotputernice, dualitatea mamă-copil în care toate trebuințele sunt satisfăcute. Dar imaginea mamei arhaice, omniprezentă, invadatoare și absorbante nu este niciodată departe. De

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
După această experiență traumatizantă, Sandra s-a supus exigențelor adulților (cea de a doua doică, profesoarele, profesorii, mama sa, etc), dar rămânând în colțul său, cu o rezervă prudentă pe care adulții au numit-o cumințenie. Apariția adolescenței antrenează reapariția afectelor depresive, a spaimei de abandon și a angoasei. Sandra retrăiește aceste stări și le desenează (desenele satanice). Dar această adolescență îi oferă mijloacele unei rebeliuni pe care n-a putut niciodată până în prezent s-o exprime. Putem considera această acțiune

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
și echilibrul familial. În același timp, această rebeliune permite să înțelegem de ce Sandra este atât de sensibilă la stările de tristețe, de proastă dispoziție care, așa cum recunoaște ea însăși, o dor în mod deosebit. „Separația” atât de necesară adolescenței reactivează afectele mai întâi, apoi imaginea unei interacțiuni în care eul este abandonat într-o „groapă neagră” iar obiectul este inaccesibil. Dacă rezultatul consultațiilor a fost o relaxare imediată în ceea ce o privește pe Sandra și o ameliorarea a relațiilor mamă-fiică, ne

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
diagnostică, aceea de exemplu a „stărilor limită”. Demersul nosografic și demersul psihopatologic trebuie să fie în acest caz în mod clar distincte, deoarece ele apar ca fiind incompatibile. Din punct de vedere strict nosografic acești pacienți, care se apără de afectele depresive prin conduite clinice cum ar fi trecerea la act, hetero sau auto-agresiv, conduite toxicomaniace, alcoolism acut și intempestiv, conduite de anorexie mentală nu fac parte din categoria „depresie”. În schimb, abordarea psihopatologică a unor astfel de pacienți demonstrează cu

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
cu separarea. Este evident că, subiacent acestei direcții conflictuale situată în zona relației obiectuale, acesta se găsește imediat confruntat cu multiplele diminuări ale imaginii de sine și ale investiției sale sau, altfel spus, cu multiplele diminuări ale elaborării narcisismului. Nici un afect depresiv nu este tolerat, nici o separare nu este luată în considerare deoarece fragilitatea narcisiacă face ca adolescentul să se teamă de o prăbușire, de o dispariție. Așa cum formulează Ladame (1981), obiectivul este „păstrarea controlului situației și păstrarea în perfectă stare

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
considera că acești adolescenți aparțin acelui ansamblu psihopatologic numit „situații limită” și pentru care „sindromul borderline” citat deja, descris de Masterson, reprezintă prima opțiune. Acești pacienți suferă mai mult de sentimentul vidului, al neantului, al nonsensului decât de existența unor afecte depresive și a unor reprezentări ale obiectului pierdut. „Dezobiectualitatea internă” creează un gol, o ruptură în sentimentul de continuitate cu atât mai important cu cât accentuarea nevoilor pulsionale ale adolescentului nu face altceva decât să amplifice procesul proiectiv. Un cerc

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
etc. Sub efectul mâniei și al dorinței, reprezentările sunt destabilizate, chiar distruse, ceea ce provoacă angoasa terifiantă a „deșertului” mental, a neantului care este rezultatul furtunii emoționale și nu cauza” (Ladame, 1988). Adolescentul trăiește un „vid intern”, vid al reprezentării, al afectului, al emoției, al investiției, el trăiește această plictiseală care ia puțin câte puțin forma unei proaste dispoziții grave, a unei retrageri care invadează diferitele sectoare ale vieții. În același timp, prin proiecție, el dezvoltă uneori sentimentul că este înconjurat din ce în ce mai

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
personalitate? anxioasă-de evitare excentrică schizoidă asociere trăsături schizoide și borderline Nici un indicator validat Argumente clinice Debut brusc Lentoare psihomotorie Semne psihotice (+++) Deliruri și halicinații în raport cu dispoziția Halucinații tranzitorii și non-elaborate Mai multe idei delirante, mai puține halucinații și mai puține afecte aplatizate Argumente farmacologice Hipomanie indusă de antidepresive (+++) Test terapeutic cu timoregulatoare Argumente psihodinami-ce exacerbare excesi-vă și incomprehensivă a pulsiunilor capacitate de mobilizare intrafamilială +++ indiferent de vârstă (pre-puber, adolescent, adult) ++ Evoluție spre „subiectivare” și orientare spre trecut Acces imposibil la subiectivare

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
sedativ, neeficient cu toate că s-au folosit doze puternice. În final este transferat la o secție psihiatrică pentru adolescenți. În timpul consultației, Anthony apare la prima vedere ca fiind foarte provocator, negând orice suferință psihică și orice intenție suicidară. Nu-și exprimă afectele, este prea puțin înclinat să vorbească. El prezintă mijloace de apărare de tip maniacal pentru a nu risca o prăbușire depresivă. În unele momente poate fi, din contra, foarte seducător, folosindu-se de aspectul său fizic încă foarte infantil și

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]