460 matches
-
ritmul evocării se iuțește, privirea să treacă mai repede de la teză la antiteză și invers, făcînd naveta de la un cîmp la altul. Ultimul cînt (al VIII-lea) elucidează legenda și exprimă fără ocoluri morala poemului printr-un nou discurs (redus, aforistic) al lui Ștefan: „Așa scrie românul a sale fapte mari, Cu feru-n brazdă neagră!... Românul astăzi are Pămîntul său drept carte și pluguri cărturari...” Simbolismului genealogic leșesc Îi corespunde un simbolism al nobleței moldave: Coman de la Comana „un uriaș de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-i ascult vorbind o seară întreagă despre Léon Bloy, din care eu nu citisem un rând. Încercam să țin pasul cu ei, dar nu reușeam; astăzi încep să cred că nu am greșit alegând bulevardele culturii. Cioran a sfârșit în aforistică, iar Mircea Vulcănescu, dacă ar fi trăit, ar fi făcut pesemne operă de enciclopedist, nu de speculație. Există un fel de a te pierde în cultura care nu se vertebrează ierarhic, și îi obligi mai târziu pe alții să facă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de ontologicul pe care filozofia l-a pierdut după presocratici, pentru a-l regăsi apoi cu romanticii, cu Schelling, Passavant, Goerres, Oken sau Carus; 2. caracteristica profeticului și oracularului, care dă gândirii artistice o alură dogmatică, iar în planul expresiei, aforisticul. Mă gândesc aici și la o sensibilitate specială pe care artistul o probează în fața viitorului, detectabilă în orice mișcare de avangardă, la avangarda rusă de pildă, la un Tatlin, Gabo, Pevsner sau Malevici; 3. în sfârșit, globalismul, aplecarea către ansambluri
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
fastuoasă - „nuntiră ca-n povești”176. La sfârșitul celei de-a doua zile, Pampinea cântă despre o iubire împlinită, fericită, despre doi îndrăgostiți care nu concep să nu fie alături și dincolo de moarte. Regina primei zile este fascinată de bogăția aforistică folclorică, își începe frecvent povestirile cu câte un proverb, uneori ține chiar o mică prelegere despre soartă, destin și om (în ziua a șasea). Deși evlavioasă, nu pregetă să atace sistemul clerical corupt (călugărul care profită de vanitatea unei femei
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
misogine, nu trebuie să ne uimească, reprezintă doar o etapă tranzitorie spre o epocă mult mai democratică, mai seculară și mai rațională. Filomena nu face decât să se înscrie pe aceeași linie a unei apărătoare a cultivării inteligenței și declară aforistic că: „prostia îl nenorocește adesea pe om și-l duce la sapă de lemn, tot așa înțelepciunea îl scapă pe înțelept de cele mai cumplite neajunsuri și-l pune la adăpost de rele.”189 Ea rostește profunda și fermecătoarea poveste
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
cu iertare”215. Are pretenția, ca și tovarășele ei, de a oferi exemple concludente, reale pentru tematica sugerată. Este conștientă că povestirile trebuie să îmbine plăcutul cu utilul, să ofere o dimensiune educativă, de aici probabil și preferința pentru stilul aforistic („belșugul aduce după sine sila”, „roadele oprite ațâță însutit dorința”216). Personajele ei feminine sunt mai insignifiante în ceea ce privește o pregătire intelectuală sau o educație îngrijită: o femeie modestă, de o naivitate uluitoare, care păcătuiește cu un stareț și încearcă să
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
fastuoasă - „nuntiră ca-n povești”176. La sfârșitul celei de-a doua zile, Pampinea cântă despre o iubire împlinită, fericită, despre doi îndrăgostiți care nu concep să nu fie alături și dincolo de moarte. Regina primei zile este fascinată de bogăția aforistică folclorică, își începe frecvent povestirile cu câte un proverb, uneori ține chiar o mică prelegere despre soartă, destin și om (în ziua a șasea). Deși evlavioasă, nu pregetă să atace sistemul clerical corupt (călugărul care profită de vanitatea unei femei
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
misogine, nu trebuie să ne uimească, reprezintă doar o etapă tranzitorie spre o epocă mult mai democratică, mai seculară și mai rațională. Filomena nu face decât să se înscrie pe aceeași linie a unei apărătoare a cultivării inteligenței și declară aforistic că: „prostia îl nenorocește adesea pe om și-l duce la sapă de lemn, tot așa înțelepciunea îl scapă pe înțelept de cele mai cumplite neajunsuri și-l pune la adăpost de rele.”189 Ea rostește profunda și fermecătoarea poveste
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
cu iertare”215. Are pretenția, ca și tovarășele ei, de a oferi exemple concludente, reale pentru tematica sugerată. Este conștientă că povestirile trebuie să îmbine plăcutul cu utilul, să ofere o dimensiune educativă, de aici probabil și preferința pentru stilul aforistic („belșugul aduce după sine sila”, „roadele oprite ațâță însutit dorința”216). Personajele ei feminine sunt mai insignifiante în ceea ce privește o pregătire intelectuală sau o educație îngrijită: o femeie modestă, de o naivitate uluitoare, care păcătuiește cu un stareț și încearcă să
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
umoristic ... (Acad. prof. univ. Constantin Ciopraga). A desfășurat și dezvoltă o bogată activitate științifică, didactică și publicistică, impunându-se și ca un cronicar și creator de literatură bachică ... (Prof. univ. Th. Martin). A îmbogățit tezaurul literaturii științifice dar și eseistice, aforistice și anecdotice - cu mai multe cărți și numeroase studii, articole, cronici și eseuri despre vie și vin. Muzeul viticol, vinoteca (și microvinoteca sa personal pasională "Ambrozie și nectar") pe care le-a înființat, dezvoltat și slujit cu har. Deține înscrise
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
microvinoteca sa personal pasională "Ambrozie și nectar") pe care le-a înființat, dezvoltat și slujit cu har. Deține înscrise în cărțile "de aur" gânduri și aprecieri ale unor mari personalități ale spiritualității românești și străine (înnobilate cu o degustare sărbătorească aforistică umoristică de A.D.T.) de la Păstorel Teodoreanu, M. Ralea, C.C. Giurescu, Gr. Moisil, Marin Preda, C-tin Ciopraga, E. Simion, Ov. Drîmba, până la Gr. Vieru, Nichita Stănescu, Adr. Păunescu, Fănuș Neagu, V. Silvestru sau Toma Caragiu, Tamara Buciuceanu, Puiu Călinescu
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
deconcertantă", "străvechea relatare a unor întâmplări cu relief neobișnuit, uneori a unei experiențe-șoc"32. Termenul ce reunește, în viziunea teoreticianului român, toate aceste texte, este "literatura de frontieră". Aici sunt incluse atât textele caracterizate de lipsa de intenție literară (oratoria, aforistica, reportajul, memoriile, jurnalul, corespondența), cât și cele în care literatura se îmbină cu documentul. În ultimele decenii, în critica de specialitate s-a impus termenul de literatură concentraționară pentru a desemna totalitatea scrierilor consacrate experienței de detenție în lagăre. Desigur
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
un timp prin acea noutate în căutarea căreia suntem mânați cu toții de plictiseala obișnuită a vieții, dar plăcerile miracolelor neașteptate sunt epuizate curând, mintea neputându-se odihni decât dacă se sprijină pe stabilitatea adevărului", afirma Johnson într-o manieră oarecum aforistică, scoțând în evidență coordonate clasice precum imitarea naturii, surprinderea esențelor, care permit transcenderea particularului, precum și corelarea părților sub semnul clarității și al adevărului. Toate acestea reprezintă elemente care, în viziunea criticului, asigură dimensiunea atemporală a operei. În această ordine de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
2 Oameni cu formație științifică și, respectiv, umanistă vor fi, în egală măsură, atrași și, totodată, contrariați. Cei dintâi vor fi descumpăniți de lipsa unui demers argumentativ pentru ceea ce vor socoti a fi tezele cărții, ca și de stilul ei aforistic, cei din urmă de pasajele tehnice, care sunt accesibile doar acelora care au cel puțin o pregătire logico-matematică elementară. Și unii, și alții se vor simți frustrați și se vor putea întreba cui i se adresează de fapt autorul. De
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
cărți cum este Biblia, se câștigă în înțelegere prin corelarea fiecărui paragraf, ba chiar și a fiecărei propoziții, cu cât mai multe altele din alte părți ale textului. Această observație este cu atât mai importantă cu cât exprimări cu tentă aforistică sporesc tentația de a citi fiecare formulare independent de celelalte. Filozoful John Searle aprecia că stilul în care a fost scris Tractatus-ul prezintă anumite asemănări cu proza unor autori ca Lichtenberg, Schopenhauer sau Nietzsche. (Primii doi sunt în mod sigur
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
București, 1999, pp. 220-222.) În cuprinzătoarea sa monografie 378 GÂNDITORUL SINGURATIC consacrată Cercului de la Viena, Friedrich Stadler, comparându-l pe Wittgenstein cu Carnap, formulează concluzii sensibil diferite, scriind: „Pe de o parte, Wittgenstein cel extrem de scrupulos, năzuind spre moralitate, gândind aforistic, de cealaltă parte, gânditorul sistematic cu program, logicianul rece și empiristul cu ambiții luministe, ca prototip al modernității filozofice. Îl vedem astfel la un pol pe sensibilul gânditor solitar, pentru care critica limbajului, claritatea și exactitatea sunt o preocupare morală
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
în discuție aici acele dominante subiective care instituie un limbaj ideizat, o frazare riguroasă controlată strict. Sintaxa interioară a textelor doinașiene, refractară brumozităților, pune în valoare sensurile, reliefurile, semnificațiile mecanismele unui recitativ calm. Decantate lexical și perspectivizate filozofic, ideile (construcțiile aforistice) beneficiază de arta unui geometru al formelor limpezi care, făcându-și un miraj din logica ordonanței, din perfecțiunea și puritatea desenului verbal, ajunge la sublimare poetică. Lângă numele poetului s-au pus calificative ca neoclasic ori neo-parnasian, însă, dincolo de convenții
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
răspunsuri (O suită de interviuri, selecție datată 2001 și intitulată Cine sunt eu? edifică multiplu). În postură de poetă a condiției umane în integralitate, o Ana Blandiana cogitativă se abandonează relativismului universal; lirismul cedează pasul lucidității. Ia naștere o stilizare aforistică, uneori frizând paradoxul: Nici un răspuns nu se naște / Decât când nimeni nu mai are nevoie de el (Contratimp). Ne naștem, Doamne, atât de tineri, încât / Din miile de vieți posibile / Nu ni se poate pretinde / Să știm alege doar una
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
moartea. Ca la Nichita Stănescu, se vrobește de katabasis și anabasis. Câteva poeme ample din Dilatarea timpului, încadrabile în ceea ce se numește poezie de idei, pledează (discursiv) pentru un umanism sagace. Dincolo de încărcătura mitologică, se rețin catrene rotunde, frumoase stanțe aforistice, paradoxuri și considerații etice: "De trei ori mi-am cântat norocul / dar niciodată pe înțelesul celorlalți / și astfel tot ce am pierdut / eu a pierdut prin mine" (Natalis); "Răul pe toate le înțelege mai repede răul e mai aproape de absolut
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
violențe de limbaj), retorica lui George Vulturescu este a unui tribun tumultuos, în plină fervoare exhortativă; refractar angoaselor, îi stă bine un pic de fală: "Eu sunt centrul cuvintelor mele"; Poemul menține ordinea viselor". Treizeci de secvențe concise în registru aforistic punctează (în Tensiunea detaliului, V) câte o idee de reținut: Cine are un poet în casă aude râul / scurmându-i temelia". Însoțit de "satul din cuvânt", George Vulturescu opune Orașului apocrif, "fumului cafenelelor" cetății "uzurpatoare sălcii", un "fior al lanului
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
păstrîndu-și aplombul, nu evită cu totul un nume fals, exprimînd deliciul, de o simpatică pedanterie, al filosofării, întîlnim și dincoace, pe alocuri, gustul, solemn, pentru sentențios. Dar nu-i mai puțin adevărat că autorului nu-i lipsește vocația pentru enunțul aforistic. Dacă, mizînd pe iradierea în spectru politic a textelor sale, Constantin Popa ar fi înclinat să-și renege una din temele recurente, aceea a cuplului în impas, m-aș feri să alunec în acest exclusivism care sărăcește oferta. Părerea pe
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și se realizează deseori din contrapunct, din autoironie, din jocuri de cuvinte și alternează mereu cu tragicul. Gheorghe Popescu este, în primul rînd, un text care denotă o scriitură de forță, care denotă în dincolo de condei un gînditor sensibil, uneori aforistic. Constantin Popa a dat dovadă din nou că nu este un simplu talent de scenă, dar și un rafinat al literaturii. Ioana Petcu Personajele: gheorghe popescu 001 gheorghe popescu 002 gheorghe popescu 003 gheorghe popescu 004 gheorghe popescu 005 gheorghe
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
dau alte dimensiuni simbolului, toarnă în vers propriu tiparele prozodice specifice creației populare. Ei vor asimila folclorul după modelul cunoscut în poezia lui Arghezi, Barbu, Blaga 3. Poeții redescoperă forme de mimare a realității, forme de artă gnomică cu caracter aforistic și fantasticul extins până la grotesc; fondul păgân străvechi împletit cu elemente creștine, icoane, teme hagiografice, o paletă cromatic identificabilă în tehnica picturală a mănăstirilor, precum și motive folclorice cunoscute în arta lui Brâncuși, ce se impun ca simbol al fertilității pământului
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
minții și inimii ei. Volumul " Destinele paralele" mustește de emoție prin amintirea primei nopți de dragoste ce a fost atât de puternică, încât parcă n-ar fi existat, în opoziție cu viitoare culegere, "Destine paralele" în care discursul poetic este aforistic și demonstrativ: "A te ridica până la ideea de copac până la capăt,/ a te ridica până la ideea de monstru până la capăt" ("Conștiința"). "Scrisorile de dragoste" revin la sentimentul timpului, al metamorfozelor, al plictisului și al angoasei adâncite în ciclul intitulat "Recviem
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și ciudate melodii./ Da, poate vin din marile orașe/ Dar dacă totuși vin de la câmpii?" Ca toți poeții ardeleni, ea evocă pământul pentru puterea lui de a germina, invocă țara, istoria, vremile de răscoală, oamenii, într-un stil convențional și aforistic: " Știu că viața din noi o singură dată se duce/ Asta se întâmplă de obicei la o mare răscruce". Sentimentul morții este invocat cu gravitate, cum și experiențele triste însoțite de stări nedefinite își fac loc: "și numai primăvara tristețea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]