490 matches
-
modă, dragă, spuse Lisa dând inocent din gene și arătând cu o mișcare din cap spre bărbia generoasă a lui Dervla. Șocul celor din birou se transformă rapid în hohote de râs, spre bucuria Lisei. Era mândră de limba ei afurisită și inteligentă și de puterea pe care i-o dădea. Dervla rămăsese șocată în timp cei toți colegii din jurul ei râdeau, apoi a încercat să schițeze și ea un zâmbet. — Nu e oare asta cea mai tare chestie? Cu falsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
se smiorcăia: — Vreau și eu să merg! Plângea cu atâta agonie, încât câțiva vecini au ieșit de urgență la geamuri să vadă cine era omorât. Și eu, chițăi Craig la unison cu sora lui. Vino înapoi, mami, întoarce-te. Șantajiști afurisiți, se gândi Clodagh în timp ce accelera. Își petreceau mai tot timpul spunându-i cât o urăsc, că îl voiau pe tăticul, dar apoi, când încerca să stea și ea singură câteva ore, devenea dintr-odată atracția zilei. Prin urmare, se simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
un cadou de ziua ei și țin mult la asta. Vrei să îi iei tu un ornament sau ceva de genul ăsta, tu știi mai bine ca mine ce îi place, și o să îți mulțumesc eu. Mersi, ești o scumpă. —Afurisitul pământului, spuse ea, smulgându-și din cap pălăria roșie norocoasă. Dacă nu i-ar fi rezolvat ea problemele cu biletele, vizele, pașapoartele și dolarii australieni, Phelim ar încerca și acum să își dea seama cum să plece din țară. Aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Ted începu să se uite prin colecția de CD-uri a lui Dylan cu o invidie admirativă, exclamând când descoperea ceva rar. —Uită-te la asta. Catch a Fire al lui Bob Marley - în ambalaj original. Cum a reușit asta, afurisit norocos ce e? Lui Ashling îi venea greu să îi dea atenție. Bărbații și colecțiile lor muzicale. Și Phelim era exact la fel. —Pentru numele lui Dumnezeu! continuă Ted să explodeze. Primele două albume Burning Spear la Studio One. Credeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
vin. Dă-i înainte, scuipă tot. A, nu, spuse Ashling, ducând o mână prin părul ei care arăta destul de haotic. Doar că e atât de insistentă, încât nu îi pasă că avem și noi o viață în afara prețioasei sale reviste afurisite. Când ar trebui să mai dormim? Sau să mâncăm? Sau să ne spălăm hainele?... În momentul în care Ashling s-a oprit, băuse mai bine de jumătate din sticla de vin și se simțea mult mai bine. —Ascultă-mă doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
gesturi Înainte de a-și scoate pardesiul și, cînd constată că hainele Juliei erau tot acolo, că nici una dintre valize nu lipsea, că peria, bijuteriile și cosmeticele ei erau Împrăștiate pe toaletă, se așeză stînjenită pe pat și răsuflă ușurată. Cretină afurisită, Își zise, aproape izbucnind În rîs. Dar, unde era Julia? Helen se duse Încă o dată la garderob. După un calcul scurt, Își dădu seama că Julia ieșise Îmbrăcată În cea mai elegantă rochie și cel mai frumos pardesiu. Își luase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
el necontenit. OK? Bravo, fetițo. Apoi, după ce se depărtară o sută de metri, explodă. — Ce căcănar! Cristoase, ce-a dat peste noi! Toată chestia aia cu zece lovele În plus. Știa că ne-a prins la-nghesuială. Cristoase, ce jidan afurisit! Trebuia să mă mențin pe poziție mai cu forță. Pentru două ace... — Taci odată! spuse ea În cele din urmă, nemaiputînd să suporte. — Nu, dar pe bune, Viv. Ce escrocherie. El continuă să bombăne. La Cricklewood Broadway așteptară zece-cincisprezece minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
lipsea doar maimuța. Vindea Înghețată pe băț dintr-un cărucior, pe stradă. Am veri de-ai doilea la mare distanță - sau cam așa ceva - care acum luptă În echipa adversă, În Italia. Îi interesează probabil ca și pe mine războiul ăsta afurisit... Tu ai frați, Vivien? Nu te deranjază că-ți spun Vivien? Ți-aș zice domnișoară Pearce, dar sună demodat În vremuri ca acestea. Ai frați? — Unul singur, dădu Viv din cap. — Mai mare sau mai mic? — Mai mic, zise ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
să vrea, dar cu plăcere, la brațele și picioarele lui oacheșe... Întinse mîna și-l ciupi cu vîrful degetelor. Unghiile i se Înfipseră acolo și el Își retrase repede brațul. — Au! Ai exersat chestia asta! Cred că ești o spioană afurisită! Își frecă locul ciupiturii și apoi suflă acolo. Privește, zise el, arătîndu-i semnul. CÎnd o să ajung acasă o să creadă că m-am bătut. Va trebui să spun: „N-a fost soldat, ci o fată cu care am intrat În vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
i se albi din nou și ochii Înroșiți Îi ardeau ca ai unui nebun. Duncan se gîndi din nou la taică-său. Își imagina ce-ar zice taică-său dacă l-ar vedea pe Alec În halul ăsta. Băiatul ăsta afurisit e țicnit de-a binelea, i-ar spune lui Duncan. E cazul să se maturizeze. Pierde timpul degeaba. O să-ți vîre idei În cap, băiatul ăsta... — Nu-ți mai roade degetele În halul ăsta, zise el stînjenit. Parc-ai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Întinse. Dar Alec Îl refuză. Nu ăsta, spuse el. Or să creadă că a scris-o un nenorocit de copil, dacă o scriem cu ăla! Dă-mi stiloul tău. Duncan clipi și privi Într-o parte. — Nu-i aici. — Mincinos afurisit, știu că-i aici! Dacă ai un stilou bun, zise Duncan, nu trebuie să-l dai altora să scrie cu el. — Mereu spui asta! Dar acum nu mai contează, nu-i așa? Nu vreau să ți-l dau, asta-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
călătorie sau la picnic), când ușa magazinului se deschide și un bărbat între două vârste, în uniformă de infanterie iese, ducând un pachet în brațe. — Bună dimineața, zice acesta. — Bună dimineața, răspunde Bobby, surprins că i se adresase. — Ce zi afurisită! exclamă ofițerul. Cum puteți ieși fără pălărie? E foarte periculos soarele ăsta. Aveți grijă. Bobby vrea să spună ceva, dar bărbatul a pornit-o deja pe drum, fluierând. Este uimit. Pe ce ton ciudat i se adresase! Ca de la bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
renunț la afursita de vacanță pentrun cioroi țapăn? Ce să-ți spun. Par al naibii de fraier. De parcaș da vreo para chioară pe el. Oricempuțit știe că vara plec trei săpămâni În Thailanda și iarna una la Dam. Tradiție. Obicei și afurisită dexperiență. Niciun puțoi dăștia care plimbă pixu n-o să mă oprească. Nu, domne, al naibii să fiu dacă n-o să fut În numele Scoției din zece ale lunii. Îmi vine să pun o casetă cu Deep Purple in Rock În casetofon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
niște șampanie la Hadley Café. Soția lui rămăsese țintuită în fața geamului gros. ― Stai să ne uităm puțin și să întoarcem și după aceea om sărbători evenimentul. Poate că nu suntem primii descoperitori. ― Glumești? Nu e nici o baliză pe platoul ăsta afurisit. Nici un jalon. Nu a venit nimeni înaintea noastră aici. Nimeni! Chestia asta ne aparține! El se îndrepta deja spre partea din spate a cabinei. Anne era tot neîncrezătoare. ― Este greu de crezut că un lucru așa de mare și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
mort! Nu mai poți face nimic pentru el, Vasquez. E mort. Ea-și ridică figura dementă și mânjită de funingine. ― Nu. Nu, el trăiește! El... Hicks se uită la ceilalți ocupanți ai criblorului. ― Lăsați-o. Trebuie să închid ușa asta afurisită. Hudson dădu din cap. Ajutat de Burke, el o trase pe Vasquez departe de tambuchiul de intrare. Caporalul se uită spre postul de pilotaj și strigă cu vocea care-i mai rămăsese. ― S-o ștergem! E liber în spate. ― Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Mai aveam de tras patru săptămâni și salutare! Din care trei în hipersomn. Pensionare anticipată. Zece ani de infanterie și după care viața ca lumea și venituri confortabile, cică. Niște căcănari, recrutorii ăștia. Pensionarea o s-o fac pe bolovanul ăsta afurisit. Nu e drept, bătrâne! ― Ne scutești, cinci minute? făcu Vasquez, iritată. El o privi. ― A, păi îți vine ușor. Armata e viața ta. Ție-ți place să te plimbi pe biloaiele astea prăfuite împușcând tot ce mișcă. Eu însă m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Cel al robotului-santinelă D era la zero. C-ul era la zece: echivalentul a câtorva secunde de tir suplimentare, la această cadență. ― Data viitoare, vor putea să ajungă să bată la ușă. Dacă nu ar fi explodat VTT-ul ăla afurisit! ― Dacă blindatul ar fi intact n-am mai fi aici, să vorbim despre el. Am fi departe, replică sec Vasquez. Numai Ripley nu era abătută. ― Dar ei nu știu câte muniții mai sunt și le-am produs pierderi grele. Foarte grele. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
invaliditate. Sănătos-tun, numai că taman degetul arătător de la taman mâna dreaptă, adică cel care ar trebui să apese pe trăgaci... era strâmb. Cred că mai bine de jumătate din bărbații de vârsta lui, din Mana, erau scutiți; pentru invaliditatea aceluiași afurisit deget arătător de la mâna dreaptă: pe timpul acela - sub Ruși - trăia, Într-un sat vecin, un scutitor de meserie: pentru atâtea ruble Îți tăia cu toporul, pe butuc, taman degetul cu care trebuia să tragi În „vragul” Rusului; pentru atâtea ruble
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
să schimb tactica. Probabil nici nu e așa de interesant. —O, ba e. Își înclină capul într-o parte, dar refuză în continuare să-mi împărtășească secretul. Ce vrea? Bani? Îmi trec multe prin cap. Care o fi secretul ăsta afurisit? Lui Adam îi place să poarte haine de femeie? Are un copil din flori? A făcut acte de violență în trecut? E bisexual? Are o idilă cu afurisita de Hilary Clinton? Doamne, nu mai suport. —Mmmm, a fost minunat, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
ascunsă a lui Adam sau așa ceva? Adică nu poți să-i învinuiești pe oameni. Vreau să spun că și eu mă fac vinovată de asta, știi? Am văzut poze cu supermodele și m-am gândit automat că sunt superficiale sau afurisite... Doamne, nu mai ajunge odată la subiect!? Dar apoi le-am cunoscut, în timpul unui zbor, să zicem și au fost foarte drăguțe. —Doamne, Amy, doar pentru că cineva e politicos și spune „te rog“ și „mulțumesc“ nu înseamnă că e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
cu părul blond ca paiul lângă mine. Apoi s-a făcut Întuneric. Nici când m-am trezit nu eram prea conștient. Îmi amintesc doar de un vertij care nu părea de pe lumea aceasta. Imagini succedându-se, vorbe strigate, o durere afurisită, ascuțită. Gândurile nu mi adunaseră Încă Într-o schemă cât de cât coerentă, cuvintele mi se umflau În gură. Cele câteva sunete pe care reușisem să le scot luau proporții atât de ridicole, Încât sunau ca muzica de la gramofon când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
s-a scurtcircuitat sistemul de Încălzire și ai simțit pe pielea ta răcirea centrală rapidă provocată de heliu. Încă două minute și ai fi fost mort. — S-a Întâmplat atât de repede, spuse Norman. Nu mi-am dat seama... — ...Civili afurisiți, izbucni Barnes. Vreau să vă fie clar: asta nu e o conferință științifică. Nu e nici satul de vacanță subacvatic, unde să puteți face ce vă trece prin cap. Este o operațiune militară și trebuie să vă conformați regulamentelor militare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
o văzu pe Beth intrând În câmpul imaginii și oprindu-se În fața sferei. Beth Închise ochii și-și Încleștă pumnii. Șanțurile spiralate ale sferei se separară, dezvăluind Întunericul dinăuntru. Beth păși În sferă. În urma ei, ușa sferei se Închise. — Bărbați afurisiți! șuieră Beth furioasă. Toți sunteți la fel. Nu se poate să nu vă băgați nasul unde nu trebuie! — M-ai mințit, Beth. — De ce te-ai uitat la banda aia? Te-am implorat să nu te uiți la ea. Nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
epopee a deportării: “Dimineața În ziua de 10 aprilie am sosit În Gara de Nord, unde ne aștepta o dubă a securității, ce ne-a condus În Calea Rahovei, unde acum 7 ani și 157 zile, ni se răpise libertatea... Momente blestemate și afurisite”. Cartea părintelui Vasile Țepordei (București 1992ă se Încheie cu un scurt articol evocator “Basarabia de azi” un elogiu al Basarabiei renăscute după anul 1992. Realitățile prezente se deosebesc profund de condițiile Basarabiei țariste și din perioada de ocupație stalinistă și
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
lovi în plin. — Cum ai putut să-mi umilești fiul în halul ăsta? zbieră Camilla. Nu cred că ai vrut vreodată să te căsătorești. N-ai arătat nici pic de interes pentru nuntă. Nu-ți pasă decât de ziarul tău afurisit! Cum crezi că s-a simțit el? Fran se clătină, șocată de lovitura primită și de cuvintele Camillei, și recunoscu că era un grăunte de adevăr dureros în ele. — Îmi dau seama că a fost îngrozitor și nu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]