412 matches
-
un crin de transfinită lumină. Cu el înainte, ca o Bunavestire, pătrund în grota finală. Lupt cu Balaurul. N-am timp să văd cum arată. îl învălui continuu cu bilioane de steluțe otrăvite. Urletele-i sânt de nesuportat. Se zbate agonic, nu mai poate sufla jerbele lui de iridiu. Se înțepenește brusc. Se vitrifică. Se sparge în țăndări. E praf și pulbere. Dar și sănătatea mea e aproape la zero. Abia mă mai târăsc către poarta de malachită, ce se ridică
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
stilistic unul de pervertire a temporalității, generată de sentimentul absurdului. În Aventura (I), de pildă, poetul încearcă să se sustragă timpului. Dar, tocmai prin experiențe ratate, îl densifică. Și reușește acest fapt într-o măsură neverosimilă. Timpul devine spațiu: Ceasuri agonice trec peste pădure, Fagii somnoroși se gătesc de culcare, Gnomii și-au tras cușmele pe ochi, Ursul în bârlog suflă-n lumânare. Prepoziția peste din primul vers pare să despartă timpul de spațiu, are intenția să aducă ordine într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
viața și moartea, sublimul și grotescul, speranța și disperarea. Orice ai alege, alegi ambele variante existențiale, care se dovedesc a fi doar aparent ireconciliabile, într-o luptă care se preface că te-ar putea pierde. În realitate, te menține veșnic, agonic între viață și moarte, tristețe și bucurie, cuvânt și tăcere. Tăcerea nu este absența cuvântului, ci matca lui, leagănul în care acesta doarme pentru a prinde puteri. Absența este plenitudinară, un focar de posibilități. Tăcerea este o exacerbare a lucru-lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
stupide ingrediente. Cum de fapt, criminali dela criminali Învațâ, comuniștii români au studiat felul ingenios În care „STALIN”, a omorât prin Înfometare peste șapte milione de Ucrainieni...! Mai precauți, activiștii de partid comuniști, nu omorau direct ci printr-o moarte agonică de lungă durată, sperând să nu intre În istorie imitându-și profesorul...! Tony Pavone suporta cu Îndârjire foamea. O foame teribilă, cum niciodată nu și-o putuse Închipui...! După două săptămâni de totală flămânzire, asista, observând felul cum organele principale
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
sine datele unei experiențe de lectură arhicunoscute. Și dacă tot am amintit de Papini, nu-l putem lăsa neamintit pe Eliade, cel din Huliganii. Monstruozitatea lui M. de acolo se trage. Avem de-a face în Intermezzo cu un duel agonic între două monstruozități, cea a femeii și cea a bărbatului; prima este devenire, se construiește în contact cu alteritatea - mai precis, cu bărbații -, a doua se prezintă a fi matură din fașă, este de natură patologică, consecventă cu sine, în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
și saduchei să nu știe dreapta ce face stânga. Lipsa îndoielilor în propriile afirmații, exclusivismul credințelor tari, tirada înfierbântată în locul judecății raționale escaladează drumul spre infern care are chipul credinței impuse prin ucaz. Articolul 13 din Legea Cultelor suspendă frumusețea agonică a creștinismului și răstignirea cu plictiseala unei dictaturi cuvioase. Norocul este că, probabil, Domnul le știe pe toate. Pricepe, spre exemplu, faptul că dincolo de frumoasele straie sacerdotale și minunatele ctitorii bisericești așteaptă la colț metanoia. Mărturisirea păcatului și publicarea dosarelor
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
toată această imagine este împinsă la limită, oarecum "idealizată", pentru că dacă toate aceste relee culturale ar fi integral și definitiv atinse, răul ar obține puritatea de cristal a lumii basmelor. Ceea ce este încă viață, sănătate, valoare se instituie însă mereu agonic, firav, uneori aleatoriu, alteori prin fente și manevre excesive sau, pur și simplu, frizând nebunia - nebunia firescului. 10 octombrie 1980 Orice carte, o dată născută, ascunde în ea propria ei rețetă. Poți deveni autor de îndată ce ai aflat acest lucru; poți deveni
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
le includă Într-un puzzle care Înfățișa o bătrînică mergînd În fiecare zi la biserică pentru utrenie, pe aceeași stradă, la aceeași oră, bineînțeles; uite că Începea să recupereze timpul, ba chiar Îl redescoperea pe Julius alături, dar acum legănările agonice ale Mercedesului parcă Îi declaraseră război, nu altceva; o scuturau, intuia acceleratorul, o zdruncinau iar, accelera și chiar atunci ajungea la colț și se lovea ușor de bordură, nu e bine: putea veni altă mașină și ar fi trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
agoniei ca elan exaltat de propria lui inutilitate sau ca zbucium cu finalitatea în el însuși. În fond, agonia înseamnă frământare între viață și moarte. Întrucât moartea este imanentă vieții, aproape întreaga viață este o agonie. Decât, eu nu numesc agonice decât momentele dramatice ale acestei lupte între viață și moarte, când fenomenul prezenței morții este trăit conștient și dureros. Agonia adevărată este aceea în care treci în neant prin moarte, când sentimentul sfârșelii te consumă iremediabil și când moartea învinge
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de sfârșeală continui să trăiești. Unde este lupta din fantezie în această frămîntare? Nu are caracter de definitivat orice agonie? Nu este ea asemănătoare unei boli de care nu ne mai putem scăpa, dar care ne torturează cu intermitențe? Momentele agonice indică o înaintare a morții în viață, o dramă în conștiință, rezultată din ruperea echilibrului dintre viață și moarte. Ele nu sânt posibile decât în acele senzații de sfârșeală care scoboară viața înspre minusul ei absolut. Frecvența momentelor agonice este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Momentele agonice indică o înaintare a morții în viață, o dramă în conștiință, rezultată din ruperea echilibrului dintre viață și moarte. Ele nu sânt posibile decât în acele senzații de sfârșeală care scoboară viața înspre minusul ei absolut. Frecvența momentelor agonice este un indiciu de descompunere și prăbușire. Moartea este ceva scârbos, este singura obsesie care nu poate deveni voluptuoasă. Chiar atunci când vrei să mori, aceasta o faci cu un regret implicit pentru dorința ta. Vreau să mor, dar îmi pare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o presimte, deși o poartă în el. Și fiecare om poartă nu numai viața, dar și moartea sa. Viața nu este decât o îndelungă agonie. Tristețea îmi pare a reflecta ceva din această agonie. Și nu sânt crispările tristeții reflexe agonice? Orice om cu adevărat trist în momente de mare intensitate a tristeții păstrează în fizionomia lui crispări ce se adâncesc până în esența ființei. Aceste crispări, negații evidente ale frumuseții, dovedesc atâta părăsire și singurătate, încît te întrebi dacă fizionomia tristeții
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Spuneți că disperarea și agonia sânt valabile numai ca preliminarii, că idealul este depășirea lor, că viețuirea îndelungată în ele duce la automatizare? Vorbiți de drumul bucuriei ca de singurul salvator, iar pe celelalte le disprețuiți? Numiți viețuirea în momente agonice o stare de egoism și găsiți generozitate numai în bucurie? Ne propuneți bucuria: dar cum s-o primim din afară? Căci dacă ea nu crește din noi, nu izvorăște din rezervele și ritmul nostru interior, orice intervenție exterioară este sterilă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de a se bucura? Bucuria va fi o stare paradiziacă, dar ea nu poate fi câștigată decât printr-o evoluție firească, printr-un proces natural. S-ar putea foarte bine ca la un moment dat să sfârșim cu dramatismul momentelor agonice și să intrăm într-o regiune de seninătate paradiziacă și de bucurie calmă. Oare pentru mine porțile paradisului să fie închise pentru totdeauna? Până acum n-am putut găsi cheia fericirii, pentru a le deschide. Și cum nu ne putem
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să fie închise pentru totdeauna? Până acum n-am putut găsi cheia fericirii, pentru a le deschide. Și cum nu ne putem bucura, ne mai rămâne doar drumul tuturor suferințelor, al unei exaltări nebune și nelimitate. Să ducem viețuirea momentelor agonice până la ultima expresie, să trăim drama noastră lăuntrică la paroxism, în mod absolut. Nu ne mai rămâne decât suprema tensiune, după care se va mai vedea doar o dâră de fum... Căci focul din noi va arde totul. Bucuria nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
paradisului, fiindcă tensiunea sublimă și generozitatea radicală întrec orice viziune paradiziacă. Posibilitățile de renaștere continuă, de transfigurare și intensificare a vieții fac din entuziast un om care este permanent dincolo de tentațiile demonice, de frica de neant și de chinurile momentelor agonice. Viața entuziastului nu cunoaște tragicul, fiindcă entuziasmul este singura expresie de viață complet opacă pentru fenomenul morții. Chiar și în grație, o formă atât de apropiată de entuziasm, această necunoaștere, această neglijare organică și ignorare irațională a morții este mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
organică. A fi entuziast înseamnă a fi incapabil de orice dualism. Și orice dualism este o otravă. De obicei, viața nu se menține fecundă și productivă decât prin tensiuni și antinomii, care reprezintă un principiu de luptă și de încordare agonică. Entuziasmul depășește acest principiu, realizând viața fără dramatism, exprimând un elan fără tragism și iubind fără sexualitate. Lumină Și Întuneric Cât de nule sânt toate interpretările filozofice și istorice ale religiilor, nimic n-o poate ilustra mai bine decât absoluta
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Este însă, în ironie, multă invidie față de oamenii naivi. Ironicul, neputîndu-și manifesta admirația lui pentru simplicitate, din cauza enormului său orgoliu, invidiază și înveninează, disprețuiește și se crispează. Din acest motiv, îmi pare mult mai autentică ironia amară, ironia tragică și agonică, decât cea surâzătoare, ce izvorăște dintr-un scepticism ușor, cu seninătăți vagi și echivoce, cu pretenții de lumină și bunăvoință. Cât de caracteristic este faptul că în autoironie se întîlnește numai forma tragică de ironie, că ironicul este în asemenea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
surâzătoare, ce izvorăște dintr-un scepticism ușor, cu seninătăți vagi și echivoce, cu pretenții de lumină și bunăvoință. Cât de caracteristic este faptul că în autoironie se întîlnește numai forma tragică de ironie, că ironicul este în asemenea caz numai agonic! Nu se poate ajunge la autoironie prin zâmbete, ci numai prin suspine, care sânt suspine chiar dacă sânt complet înăbușite. Căci autoironia este o expresie a disperării. Ai pierdut lumea asta, te-ai pierdut și pe tine. Și atunci un râs
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lumea asta, te-ai pierdut și pe tine. Și atunci un râs negru, înveninat și sinistru, însoțește toate gesturile tale, ca o mască hidoasă, distruge toate iluziile de elan și pe ruina tuturor surâsurilor naive, dulci și mângâietoare, apare surâsul agonic, mai crispat decât în măștile primitive și mai definitiv decât în cele egiptene. Despre mizerie Când mă gândesc la faptul că mizeria este strâns legată de existența omenească, nu mai pot adera la nici o teorie și la nici o doctrină de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
asemenea, trebuie notate onomastica ingenioasă, ironia pince sans rire, subminarea tragicului prin grotesc și invers. Însă lipsesc scenele care să dea un conținut personajelor, altul decât acela al rolurilor de comedie pe care trebuie să le joace pe scena brejnievismului agonic. Cele mai reușite capitole, primul și antepenultimul, posedă o vervă de regizor american în inventarierea, pe scurt, a unor destine întregi: o viață îngrămădită într-o singură frază. Lui Ciocan îi place, se vede, să se contemple în postura de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
amețește, un început de nebunie aspră, confuză și plăcută, ai vrea ca furtuna să răscolească totul, să te mai nască o dată, curat, fără nici un regret, și îți vine să țipi ca pescărușii în aerul viciat de propria ta răsuflare bolnavă, agonică. Așteptarea devine ea însăși neagră, ca bolta cerului, și din moment în moment trebuie să se dezlănțuie urgia izbăvitoare. Ești exaltat la culme, ai ochii măriți, nările se dilată, adulmeci și vrei să se întîmple ceva măreț, înfricoșător. Dar n-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
merge pe plajă, dar eu nu-l mai aud, vocea lui se îndepărtează ca și cum l-ar fi luat cineva de umeri, simțeam nevoia să ajung jos, să uit de mine, mă bucur doar că e lume în jur care dansează agonic, în bezna din mine doar zâmbetul meu rămâne, se ridică în aer și eu aud, ca de la înger, nu ești singură, nu ești singură, atât de clar și de liniștitor, și era exact ce voiam să aud atunci, și erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
cu sângele țâșnindu-i din față, iar Logan Îi prinse brațul, răsucindu-i-l la spate. Un cot uriaș și osos ieși În afară, nimerindu-l pe Logan exact sub coaste, trimițându-i durerea să-i sfâșie stomacul cicatrizat. Șuierând agonic, se prăvăli la podea. Strichen se Împletici pe mijlocul podelei cabanei. Încruntându-se, Își șterse sângele de pe față. Apoi, dintr-o mișcare, Îl apucă pe Jamie McCreath cu o mână de partea din față a costumului său pentru zăpadă, valiza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ceasurile zborului, cu avioane în urmărire, rafale trase - ficțiunea are mereu de învățat de la realitate. Zborul către libertate, cu deci tot atâtea peripeții ocupă numai ultimele pagini ale romanului, cele mai multe torcând firul vieții de zi cu zi a unei societăți agonice sub lovituri, licărul de speranță al celor ce nu abandonau. Era anume elementul pe care-l aveau în vedere cei ce adânceau groapa comună a elitelor naționale și tocmai ceea ce ignoră tinerele generații, uimite, poate, de larma bătăliei ce se
Libertatea - preț și folosință by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9027_a_10352]