402 matches
-
zile mai târziu asupra orașului Nagasaki, obligând Japonia să capituleze necondiționat...! În aceste speciale condiții de testare a armelor nucleare s-a demonstrat teribila forță de distrugere a bunurilor materile precum și a populației ce o parte nu mureau imediat Însă, agonizau În fantagonisme și chinuri dincolo de orice posibilă imaginație...! Cum era de așteptat, având cale liberă, În câteve zile armata sovietică și-a făcut apariția În București acompaniați de tancuri și motorizate pe care scria mare cu litere vopsite alb U.S.
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Mexicul (filmat în format 1:2,35), un bărbat pe nume Llewelyn Moss, care vâna pașnic (mă rog, cât de pașnic e să vânezi animale, nu oameni), descoperă tabloul unui carnagiu. Mașini părăsite, oameni zăcând în sânge și doar unul agonizând și cerându-i, când îl vede, apă. Llewelyn se ia după niște urme, își dă seama că la mijloc fuseseră droguri și descoperă o geantă cu bani. Ia banii, se duce acasă, la soție, dar îl mustră conștiința și se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2170_a_3495]
-
de distracții. Cu mine spargi monotonia vieții. Da, mi-o sparg în cap. Gaskell se ridică, cuprins de sfârșeală, și începu să urce scările. în momente ca astea se întreba de ce oare se căsătorise. Wilt merse pe jos până acasă, agonizând. Durerea pe care-o simțea nici măcar nu mai era fizică. Era agonia umilinței, a urii și a disprețului de sine. Fusese făcut să pară prostălău, pervers și nătâng în fața unor oameni pe care-i disprețuia. Cei doi Pringsheim și gașca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
dispărut din istorie. Capitalul de cultură și producția culturală sânt certitudinile de supraviețuire ale unui popor, și nu gradul lui de participare la evenimentele lumii; dovadă turcii care, după ce au zguduit istoria Europei vreme de secole, au terminat prin a agoniza, astăzi, în propriul lor vid cultural. Istoria unui popor este, deci, istoria culturii sale. Noica a făcut din această propoziție o propoziție existențială; și-a asumat-o, adică, până într-atît, încît a mărturisit pentru ea prin ordinea interioară și exterioară
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
expedie delegația cu un salut absent. Șapte luni mai tîrziu, În iulie 1900, Jausá, nevastă-sa și servitoarea Marisela se instalau În casă. În luna august a aceluiași an, cele două femei mureau, iar poliția Îl descoperea pe Salvador Jausá agonizînd, despuiat și legat fedeleș de fotoliul din biroul său. Informarea sergentului care a efectuat cercetările preliminare menționa că pereții Întregii case erau mînjiți cu sînge, că statuile Îngerilor ce Înconjurau grădina fuseseră mutilate - chipurile lor fiind pictate ca niște măști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
defect. E lipsită de patimă, de alcool, de dragoste. Fără poezie, realitatea-i un minus. Tot ce nu-i inspirație e deficiență. Viața, și cu atât mai mult moartea, sânt stări de inspirație. Leșinul tuturor lucrurilor, în urechi și inimi agonizând de poezie... Melancolia? A fi îngropat de viu în agonia unui trandafir. Când, atins de o noblețe tristă, dezlegat de oameni și de lume, târâi o murire înflorită, nimic nu te mai împiedică să crezi că te-ai născut prin
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se pare searbăd, superfluu, stupid. Cum pot exista atâția care pot crede că respirația actuală a României este viață? O țară care în politica externă nu încurcă agresiv pe nimeni nici nu poate fi băgată în seamă. Idealurile în care agonizează această țară nu-i ating nici măcar granițele, ci lâncezesc într-un centru al ei, prea mobil pentru a fi un sâmbure. România actuală, continuând o tradiție de o mie de ani, nu poate concepe viața decât defensiv. E îngrozitor! Balcanii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
picior de om sub 70 de ani, aceasta fiind de altfel și principala atracție pentru curioșii din toate părțile pământului care erau aduși cu corăbiile din exteriorul lagunei și lăsați, doar 12 ore, să admire încântătoarele monumente arhitectonice și umane agonizând într-un dulce crepuscul pe valurile blânde ale senectuții. în fiecare dimineață de marți și sâmbătă, când turiștii debarcau cu forfota lor obișnuită, sute de bătrâni venețieni, bocănind cu bastoanele, cârjele sau împingând roțile cărucioarelor pentru faza ultimă, se înghesuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mîinii trebuie să fi fost bărbat, poate soțul femeii sau vreunul cu care trăia ea. Am avut senzația că s-a Închis În spatele zidului, ros de gelozie. Îmi imaginam privirile alunecoase ale clienților pe trupul soției lui și pe el agonizînd dincolo de perete. Poate exista și vreun orificiu În perete prin care el Îi observa atent pe clienți. Alt lei nu văd de ce-ar sta ea cocoțată pe scaunul acela din fata tejghelei ca o pasăre, cu picioarele exagerat petrecute unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
sat un soi de botez al sângelui, cine știe ce rămășiță păgână pe care sțau altoit muguri creștini: îmbărburatul. Băieții care asistă la tăierea porcului sunt mânjiți, închipuinduțse o cruce, pe frunte, bărbie și obraji cu sângele fierbinte al animalului ce încă agonizează. Am simțit și eu, la vremea cuvenită, această ungere cu sânge și singurul lucru pe care mițl aduc aminte este că, pe măsură ce se scorojea și devenea stacojiu, mirul păgân ardea din ce în ce mai tare. Oricum, dacă, iată, revenirăm la jocul dintre realitate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
invers. Iar în perioada iernii comentam pentru Warriors. „Cum aș putea să plec? Nu pot face acest lucru.” „Vei pleca! Uită de baseball. Urmează să mergi în Europa și eu plătesc pentru asta.” Ei bine, nu am dormit câteva nopți. Agonizam și am mers din nou la prietenul meu Eddie Gottlieb, profesorul meu. „Ce să fac?” El a spus: „Zink, ești destul de matur ca să decizi singur. Dar pot să-ți spun că se vede ochii tăi, că vrei să mergi în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
vor reuși să controleze principalele întreprinderi și să-și impună normele statelor, dacă mercenarii privați vor înlocui armatele, dacă monedele întreprinderilor se vor substitui principalelor devize, înseamnă că hiperimperiul a triumfat. în contextul în care statele sunt tot mai slăbite, agonizează și chiar devin volatile, al negării dreptului și a impunității pe care le va implica hiperimperiul, se vor dezvolta două noi categorii de întreprinderi: întreprinderile-pirat și cele relaționale. Primele care se vor întări vor fi întreprinderile pe care statele nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
nu se mai știe dacă așa s-au petrecut lucrurile sau așa ar fi trebuit să se petreacă? Sidonia Trofin nu se frământa niciodată din cauza bărbatului ei. Pentru ea Trofin apusese de mult. Mai dramatică i se părea tinerețea care agoniza în dânsa, greu ținută în chingi. Dimineața și seara se masa cu loțiuni hrănitoare, săptămânal se ducea la cosmeticiană, să-i curețe tenul, stătea zilnic câte un sfert de ceas cu capul în jos și cu picioarele pe speteaza fotoliului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nimic, un cvartal care trecuse în secolul douăzeci uitat, neglijat și cu fonduri foarte limitate. Clădirea pe care o căuta agentul Mancuso era, cu excepția garajelor improvizate, cea mai mică din tot cvartalul, un liliputan de prin anii ’80. În fața verandei agoniza un bananier înghețat, maroniu și amărât, gata să cadă și el la pământ, așa cum se întâmplase de mult timp și cu gardul de fier. Alături de copacul uscat era o moviliță de pământ peste care stătea aplecată o cruce celtică din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
își luă lumea-n cap și fugi în pustie (adică în câmpul unde se afla și Ezdra). Ezdra se revoltă: cum își îngăduie această femeie să ajungă într-un asemenea hal de disperare egoistă (pentru un fiu!), când însuși Sionul agonizează, când însuși poporul lui Israel e amenințat să dispară de pe fața pământului?! („Acum e momentul să plângi, acum plângem cu toții; și să te întristezi, căci toți suntem triști; dar tu, tu ești tristă din cauza morții unui singur fiu!” (X, 8
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de aceste favoruri, dar se stăpânea, ba chiar se grăbea să deschidă geamurile ca să alunge fumul de țigară care Îi Îmbâcsise bucătăria. Avea o viziune vagă, În care zăcea bolnav În pat, iar Nina Îl Îngrijea, sau din contră, Nina agoniza, iar el Îi umezea buzele și Îi ștergea sudoarea de pe frunte. La zece minute după ce venise din ploaie, stătea deja În fotoliul ingenios al lui Uri, pe care Fima Îl descrisese ca „o combinație Între un hamac și un cântec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Înțelegi ce vreau să spun. Fima vru s-o Întrerupă ca să spună: Dar toți suntem așa, din cauza asta am pierdut țara. Însă se abținu și tăcu. Se grăbi doar să stingă mucul de țigară pe care Annette Îl lăsase să agonizeze pe marginea scrumierei. Își termină sendvișul, dar era Încă flămând. Punem laolaltă toate economiile noastre și ce primim de la părinți și cumpărăm un apartament mic În Givat Shaul, mobilă, frigider, aragaz, alegem Împreună perdelele. Fără nici un fel de neînțelegeri. Totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
el. Când Ronen i-a legat picioarele, l-a lins și pe el. Urechea i s-a rupt și a căzut la pământ ca o bucată de pâine. Plânsul lui nu-mi iese din minte, poate că mai trăiește și agonizează În vreo băltoacă dintre stânci În vadi, poate că plânge și așteaptă un doctor. La noapte Dumnezeu o să vină și o să mă omoare pentru asta. Cel mai bine ar fi să nu mă mai duc deloc la culcare. Sau o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
strălucirea felinarelor, umbrele negre ale pinilor Învăluiți În ploaie de parcă porțile ar fi fost Încuiate pentru totdeauna treziră În Fima o spaimă vagă. De parcă propria sa viață se scurgea aici, sub ochii săi, În ceață și În ger. De parcă cineva agoniza În apropiere, În spatele unuia dintre gardurile ude de piatră. Șoferul spuse: —Ce noapte infectă. Și semaforul ăsta care nu mai vrea să-și schimbe culoarea. Fima Încercă să-l liniștească: —Care-i graba? Așteptăm un minut sau două. Nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
un fel de mare istoric ratat sau un Pușkin deraiat. Erori ridicole, jalnice până la prostie, tipice celor care refuză să privească realitatea drept În ochi. Când Îi trecură prin minte cuvintele „drept În ochi“, Își aminti brusc de câinele care agoniza, pierzând sânge În Întunericul din vadi. Văzu parcă În minte ultimele picături de sânge care se scurgeau din rănile deschise și spasmele agoniei. Dintr-odată, ca printr-o iluminare, Își dădu seama că această oroare nu era decât consecința a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
nu există. Iar Dumnezeu i-a uitat, după cum spunea ieri patroana restaurantului de peste drum. Fima se văzu aievea păzind În pustietatea nopții tabăra părăsită a vânătorilor de balene. Un felinar chior se leagănă În vânt de capătul unui stâlp, pâlpâind, agonizând În Întuneric, iar În afară de el nu mai există nici o lumină În toată pustietatea vastă a Pacificului spre nord, până la Pol, și spre sud, până În Țara de Foc. Un licurici solitar. Absurd. Locul său nu l-a cunoscut. Și totuși lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
n-am fi murit. Ne-ar fi ținut vestele de salvare. Asta e ceea ce trebuie tu să înțelegi, Jina. În majoritatea cazurilor, totul se termină cu bine. Preț de-o clipă, Mary a crezut că Jina o s-o pocnească. Jina agonizase probabil la gândul venirii în Idaho, pentru ca apoi să descopere că revenirea nu avea nici un fel de relevanță. Se întărise ca să față față amintirilor de demult și durerilor, când se dovedise că, de fapt, necazurile prezentului - dispariția lui Danny, gestul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Iar Alice și-a lăsat capul în piept. Și ea își dorise deseori același lucru, dar dorințele neînsoțite de fapte nu schimbă mare lucru. Mintea ei era plină de drame, de poezii, nu de logică. Se chinuia să găsească idei, agoniza lângă paginile cu primele variante ale romanelor, plângea când scrisul îi era respins, dar undeva, între toate aceste suferințe, atunci când firul narativ devenea solid și personajele bogate și complexe, Alice descoperea, la recitire, o propoziție perfectă și pielea i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
pierde, părul îi încărunțise și în jurul ochilor erau săpate adânc urmele deznădejdii unui trup prea zbuciumat... I s-a făcut milă de ea , de slăbiciunea ei, de iubirea aceea pe care a hrănit-o din trupul ei și care acum agoniza la capătul celălalt al cerului. Parcă deslușea toate tainele vieții ei ticăloase. Îi venea să plângă și să răsufle adânc, tot mai adânc, de teamă ca sufletul să nu-i crape în mii de bucăți. Mai voia să elibereze ecoul
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
invitați oameni de prin alte părți, dar, toți, primiseră invitația, ca pe ceva deosebit de scârbos și de neacceptat! Și, Într-o zi, mai pe la prânz, a murit și penultimul homosexual. L-a Îngropat “perechea” sa. După Înmormântare, Însă, “perechea”, Încă agonizând, s-a Întrebat: dar, pe mine, oare, cine o să mă bage În pământ? S-a Întrebat, cu tristețe În glas, solitarul ultim viețuitor, al acelei țări, a gregarilor. Căci, așa le mergea numele, prin lume: bărbații, botezați cu un singur
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]