463 matches
-
GRAV, OFIȚERUL SUNĂ CONTROLUL AERIAN DE LA CURTE PENTRU A VERIFICA INFORMAȚIILE. ABIA ATUNCI DECOLARĂ. 11 Aerotaxiul înainta prin universul cețos și fumegând al uzinelor și mahalalelor care alcătuiau cartierul Pripp. La un moment dat, o navă de control, strălucind de albeață și cu linii suple și aerodinamice, se apropie de ei. Radioul hurui: "Identificați-vă". Ei se executară și aerotaxiul porni mai departe. Deasupra și dedesubtul lor pluteau și alte nave de control, însă evident fuseseră prevenite, întrucât nici una din ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
căldări pline cu căldură albă? Pe zidurile drepte ale caselor, cioplite cu târnăcopul și netezite grosolan, urmele lăsate de tăiș se zbârlesc ca niște solzi sclipitori, îngălbeniți pe alocuri de nisipul auriu, dar când vântul mătură zidurile drepte și terasele, albeața lor strălucitoare îți ia vederea, sub cerul curățat până la scoarța albastră, eram ca orb în zilele când vâlvătaia încremenită ardea ore în șir pe terasele albe, ce păreau a se topi una într-alta, ca și cum odinioară ar fi pornit cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
care din pietre durerile le chiamă, Din stâncile stârpite, din valu-nfuriat... "Și cânt... Din valuri iese câte o rază frântă Și pietrele din țărmuri îmi par a suspina. Din nori străbate-o rază molatecă și blândă, O rază diamantă cu-albeața ei de nea. "Și raza mă iubește, mângâie a mea frunte Cu-a ei lumină blândă - o muzică de vis Din aer și din mare cântului meu răspunde, Cântec născut din ceruri și-al mării crunt abis. "La mijlocul de aer
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
umbra străvezie icoane pe păreți. Culcată jumătate, copila cu-ntristare Zâmbește. Plete blonde pe umere cobor Și cad pe albe perini, iar ochiul ei cel mare Arată nu amorul - ci setea de amor. Iar fața ei frumoasă-i de-acea albeață sură, Brumată ca lucirea unui mărgăritar; Pe brațe de zăpadă, pe sânii ei se fură A candelei lumină mai rar și tot mai rar. Iar micile-i picioare ating covorul moale Și chinue papucii de-atlaz, care stau jos. L-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de drum între el și Iacov, și Iacov păștea celelalte oi ale lui Laban. 37. Iacov a luat nuiele verzi de plop, de migdal și de platan; a despoiat de pe ele fîșii de coajă, și a făcut să se vadă albeața care era pe nuiele. 38. Apoi a pus nuielele, pe care le despoiase de coajă în jgheaburi, în adăpători, sub ochii oilor care veneau să bea, ca atunci cînd vor veni să bea, să zămislească. 39. Oile zămisleau uitîndu-se la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
înaintat spre ușa întredeschisă. Am urcat o răsucită scară-n spirală, la capătul căreia o ușă stacojie, enormă, mă aștepta. Am deschis-o și m-am oprit în prag, năucit de strălucirea din cameră: pe patul cu cearceafuri de o albeață ireală stătea mama, tânără și goală, cu pata roșie de lupus pe șold, cu părul răsfirat pe sâni și pe umeri, cu ochii strălucind ca briliantele, zîmbindu-mi de bun-sosit. Arhitectura lui pește Mintea mea de azi, oarbă ca un liliac
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
tot corpul nemișcat, cu gîtul și capul ușor răsucite pentru ca fiecare din cele două urechi ciulite să primească altă infinitezimal diferită senzație, decît o căprioară sperioasă. Mă străduiesc să preiau sugestia, dar alte exigențe mă obligă să o părăsesc parțial. Albeața brumelor mă face să caut un contrast, ar fi bune niște capre negre, și ele niște campioane ale nemișcării statuare pe țancuri Înalte de piatră. Acolo sus, În plină iarnă, ele pot asculta zvonul stins al brumelor ce prevestesc dezghețul
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
sunt asemenea, deoarece împărtășesc aceeași formă potrivit aceleiași rațiuni și aceluiași mod; despre acestea se spune nu doar că sunt asemenea, ci că sunt egale în asemănarea lor, așa cum despre două [obiecte] la fel de albe se spune că sunt asemenea în albeața. Aceasta este o asemănare cu totul per fecta. În alt fel sunt numite asemenea cele care împărtășesc formă potrivit aceleiași rațiuni, dar nu și potrivit aceluiași mod, ci potrivit unui mai mult sau mai putin, așa cum despre un [obiect] mai
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
ÎI Super Sent., d. 17, q. 1, a. 1, co.). Chiar dacă acesta este om și acela este om, [nu e necesar] că ambii să aibă aceeași umanitate numeric egală, cum [nu e necesar] că două [obiecte] albe să aibă aceeași albeața în mod numeric egal. Din contră, [este necesar] doar că una să fie similară cu cealaltă în ceea ce privește formă individuală a umanității. Acesta este motivul pentru care intelectul, atunci când consideră uma nitatea, nu [o considera] ca aparținând acestui [om], ci că
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
sunt asemenea pentru că împărtășesc aceeași formă potrivit aceleiași rațiuni și aceluiași mod; despre acestea se spune nu doar că sunt asemenea, ci că sunt egale în asemănarea lor, așa cum despre două obiecte la fel de albe se spune că sunt asemenea în albeața și aceasta este o asemănare întru totul perfectă. În alt mod sunt numite asemenea cele care împărtășesc formă potrivit aceleiași rațiuni, dar nu și potrivit aceluiași mod, ci potrivit unui mai mult sau mai putin, așa cum despre un obiect mai
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
s-a transmis în aceste limbi romanice cu altă semnificație: fr. aube, it., sp. alba înseamnă „zori“ (l-am păstrat și noi cu acest sens, în expresia intră alba în sat „apar zorile“). În latină, exista construcția album in oculo „albeață“, care se regăsește în rom. albul ochilor (cf. și port. alvo de olho), iar sensul din album ovi „albul oului“ apare în rom. albuș. Sensul lui albe „haine albe, lenjerie“ din aromână exista, de asemenea, în latină (apare și la
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
de asemenea, în latină (apare și la Ovidiu). În română, alb nu este un cuvânt izolat; are o bogată familie de derivate, dintre care unele sunt moștenite din latină: (a) albi < lat. *albire (care avea în latina clasică forma albescere), albeață < lat. *albitia, alboare „lumină difuză, licărire“ < lat. alborem. Dar și searbăd „palid“ vine din lat. exalbidus „albicios“ (nu trebuie confundat cu sarbăd „(despre lapte) acrit“). Unii consideră că și abur ar proveni din lat. albulus „alb ca spuma“, acesta fiind
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
și cu același sens) nu este întâmplător. Ținând seama de cele două criterii menționate, putem aprecia că trebuie considerate „dubioase“ numai derivatele ale căror etimoane nu sunt atestate în latină și sunt slab reprezentate în lumea romanică, de felul rom. albeață < lat. *albitia, rom. păduros < lat. *paludosus, care sunt mai curând formate pe terenul limbii române decât moștenite din latină. Printre derivatele neatestate în latină și prezente numai în română, există unele care se găsesc atât în dacoromână, cât și în
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
albi înfloriți rufe albe întinse la soare, Io-l sărut de nu mai pot, el îndată uită tot, o ghicesc în spatele rufelor, așternuturi mari de pat, albe, i se văd doar picioarele goale în iarba de sub pruni și umbra prin albeața strălucitoare, când te văd pe drum trecând, șialalalalala, dorurile mă cuprind șiadirararirila, mă opresc fascinat locului de ceea ce se petrece peste gardul jos de nuiele, Daniel cu ochii întrebători spre mine, îi fac semn să-și continue drumul, Bade pălărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
să vadă acolo un pensionar. Credea că le e prea frică să iasă singuri. Apoi omul Își luă ochii de pe televizor pentru a-i examina pe nou-veniți. Avea tatuaje pe tot gâtul: flăcări și cranii, iar ochiul drept acoperit cu albeață și orb. Logan simți că e tras de mînecă, iar agenta Watson Îi șuieră În ureche: — Ăla nu e... Dar bătrânul le-o luă Înainte strigând: — Domnule McLeod! Au venit niște nenorociți de la poliție să vă caute! — Hai, hai, Dougie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Antonia, aflată în spate, îl mângâie pe cap; urmează Julia, tânără încă, surâzătoare. În urma Juliei vine Tiberius, care are același chip ca în reprezentările din perioada cât a fost împărat. Toți merg în ordine, de la o placă la alta, pe albeața marmurei. Capitolul V Amintirea mamei. Tânărul împărat care a adus în brațe la Roma urna cu cenușa mamei sale a trezit o vie emoție în sufletele oamenilor. Arheologia - lapide, inscripții, monumente, monede - ne oferă o mărturie mai imparțială decât istoricii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
chiar dacă tu nu-ți dai seama și nici nu-l urmărești), i-am adulmecat conturul corpului pe care i-l țineam În brațe și i-am aspirat parfumul iute de transpirație al sânilor Îmbumbați. Probabil că m-a atras acea albeață artificială a cărnii sau am fost foarte tentat de corporalitatea ei; mi-am apropiat buzele, o greață m-a lovit brusc, am Înfipt dinții, am... „aaaaa“, un urlet, un răcnet de fiară. Da, fiara se aciuase chiar În brațele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
să vrem, am lovit-o rău și atunci am avut revelația că am făcut-o să sufere. Acea suferință acută ce se citea pe fața ei (care era foarte albă, ca În portretele lui Boticelli, avea un ten de o albeață vineție, caracterizând doar acele ființe ce stau mai mult În umbra alcovului, decât În bătaia vântului și a soarelui, cu niște ochi albaștri inexpresivi și distanți și cu părul lung de un auriu roșcat) m-a zguduit. De atunci, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și nici whiskey. Doar o mulțime de scaune și mese de sufragerie. Locotenentul Price Îl Împinse pe Tulloch la o parte. — Mese de sufragerie? Crezi că am venit aici să luăm masa de prînz? Se uită la fațada stadionului, de parcă albeața ei răpciugoasă era o provocare la adresa pielii lui palide. Jim evită țeava puștii Îndreptată spre capul lui. — Erau bufete și dulapuri. — Dulapuri? se băgă Tulloch Între ei. Locotenente, asta ar putea fi ceva. — Bine... Price se calmă singur. Atinse arsurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
cumpără gaz plângând. Mai plângi și tu o dată, dar fără să-ți tragă după ceafă. Plângi ca prostul. Un chior se laudă că a Început să vadă datorită tovarășului Stalin. Cu celălalt ochi Își cască spre lume meningele sticlos al albeții. Cine știe, dacă nu murea tovarășul Stalin, plângea acum și cu celălalt ochi. O turmă gri pășește plângând În dimineața friguroasă de primăvară spre fabrici și uzine. Tu cumperi două kile de gaz, te Întorci degrabă acasă unde ceaiul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
ace. Existau de toate. Am luat pungulițele plastificate și le-am azvârlit pe căruciorul de serviciu. Am tăiat rochia Italiei în două, am apucat capetele și am desfăcut-o larg. Trupul ei mi s-a înfățișat dintr-o dată, de o albeață ireală sub lumina aceea rece, cu oasele sternului și micile sfârcuri trandafirii străbătute de vinișoare. — Electrozi, am spus. Asistenta a pus ventuzele pentru electrocardiogramă pe pieptul Italiei. Apoi am intubat-o eu, încet, să n-o rănesc. Am luat două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de disperare și spaimă, părându-i-se că țeava nu se va mai termina niciodată. Dar la marginea pădurii maică-sa se opri și se Întoarse spre el. Fața ei frumoasă era chipul unui Înger mort: fruntea Îi strălucea În albeața lunii. Obrajii trași erau acoperiți de o paloare cadaverică. Dinții Îi luceau fără buze. Coada ei blondă era făcută din smocuri de paie uscate. Ochii Îi erau acoperiți de ochelari de soare negri, ca ai unui orb. Pe uniforma ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
dezlipește buzele, ca să întindă între ele o ață de scuipat. De când nu ne-am văzut, ciuperca din spatele urechii i s-a mărit cât țelina și supurează. Un craniu pleșuv, lațe blonde la ceafă, un ochi bulbucat și celălalt pătat de albeață, completează fizicul amicului meu. Zaharia nu e prost. Amarnic poate să se mai înșele cineva care judecă omul după înfățișare. El rumegă cuvântul îndelung și-l rostește rar și greu, de neclintit. Îl întreb: „Câți morți ai măsurat și câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
în fața hîrtiei, trăiește pe rînd aventuri prin raiuri și infernuri extrase din neant. Se vede dezintegrat prin mokșa Upanișadelor, împrăștiat în fiecare atom, sau disperînd pulsatoriu în Samsara reîncarnării. Încă un pas și va deveni zeu căci fiecare privire, dincolo de albeața tavanului înseamnă rituri, sacrificii. Soma. Sau anulează moartea substituind îndoielnicei nemuriri, prin inițierea într-un iad abstract, o fericire nemuritoare. Sărman V. tînăr! Scriind, simți o putere nemărginită de parcă ai putea săruta ciocîrlia în miezul cerului. Gîndești, gîndești, dar ai
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Ce mă doare mai mult Elena Marin Alexe Îmi trec degetele amorțite prin albeața zorilor, mângâind suflul ascuns al naturii îngenuncheate. Când sărut frunza, simt fiorul efemerului străbătându-mi simțurile. Nu-mi întreb sufletul de ce radiază durere, ci mă cufund în intensitatea ei, ca într-un psalm care răscolește misterul timpului trecut. Gândul mă
Ce m? doare mai mult by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83299_a_84624]