444 matches
-
vede ca În palmă - Mana noastră cea dragă... Nu știu cât timp vom fi rămas În refugiu, oricum, acuma ne-ntoarcem la casele cui ne are. Zic arătând: - Uite, mamă, câte fumuri au crescuuuut! Au crescut, cresc mereu. Spre deosebire de copacii verzi, copacii alburii urcă, se umflă Încă, urcă - până se opresc În cer. Unii copaci izvorăsc din hornurile caselor, dar cei mai mulți cresc din curți, răsar de prin grădini. Îmi plac, fumurile. Și la arătare și la miros. Am auzit pe cineva, poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
dimineață am simțit că mă doare și mă mănâncă-n talpa stângă; m-am așezat pe jos, mi-am luat talpa pe coapsa celuilalt picior, am dat-o cu stuchit, ca s-o curăț - și am văzut: o dungă mai alburie: arsura. Degeaba mi-a spus mama că asta-i Încă o superstiție - poate cea mai gogonată a Mănenilor sălbatici; că, prin părțile noastre nu există nici șarpe, nici șopârlă, nici altă jiganie târâtoare, cu piele otrăvită și care să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
a dispărut, pur și simplu s-a evaporat... De ce? De ce tocmai Într-un loc ca acesta ? Nu cred că era cazul... Strada era Întunecată, chiar prea Întunecată. Cu puțină vreme În urmă fusese chiar prea albă, legată parcă de cerul alburiu, dar acum se cufundase În Întuneric, pe fundalul unui cer presărat cu lumini de stradă. Am măsurat zece pași de la stîlp și Încercam să dibuiesc cu vîrful pantofului capacul gurii de canal, exact locul unde EL dispăruse... Pensula Întunericului trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
sau nu. Își tot agita mînecile de la chimonoul de doliu, cu care nu era deloc obișnuită: ba le lăsa să atîrne, ba le răsucea apoi În sus și le făcea ușor vînt În spate. Pe cer se adunaseră iar nori alburii, dar vîntul Încetă. Mă conduse Într-o cămăruță Îngustă, după toate aparențele o săliță de așteptare pentru cei ce urmau sa ia parte la slujbă. Într-o sobă veche ardea gaz cu o flacără albăstruie și am simțit imediat cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
batistă din hîrtie și mi-am tamponat nasul. Conștient de privirile ce mă urmăreau din spatele ferestrei Cameliei, am pornit motorul și am demarat ușor. Ghereta din parcare era Încă Întunecată și din fericire paznicul nu se vedea. Din nou cerul alburiu... de care drumul alb părea legat direct. Felinarele au Închis ochii și strada părea acum mai largă... cu vreo zece metri... Amintirea nopții mai zăbovea doar la gurile deschise ale unor clădiri și la intrările scărilor rulante. Un băiat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
să acționez Într-un fel. În clipa În care am schimbat direcția, În spatele meu a răsunat un claxon, ciudat de comic. Urca dîmbul o camionetă Încărcată de legume, plină de urme de lovituri, lăsînd după ea un nor de fum alburiu. Era oare o iluzie optică? Am Încercat să mă feresc din calea ei luînd-o spre zidul protector și Într-o clipă se făcu nevăzută. Dar n-a fost singurul lucru care a dispărut... Și siluetele și Împrejurimile și-au Încetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
nu mă înfuria ! Uf ! În fine, te-am scos încă o dată la liman..." Noua formă a Dorei (sau Dora în noua sa formă ?) are nevoie de odihnă după repetatul drum dus-întors pe care l-a făcut. Ființa înveșmântată în cămașa alburie este într-o stare de amorțeală și încă nu și-a reluat capacitatea de gândire. Nu mai percepe minunatele irizații albastre din neantul transparent. Nu percepe că forma bordată de violet și-a schimbat irizațiile înspre culoarea roșie. Spiritul devenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
deslușește un mesaj : " Alindora a adormit, așa că am putut veni până la tine." "Este oare iarăși Minodora, cea care zice că este sora mea ?", se întreabă Dora. În spatele pleoapelor închise se întruchipează două imagini : o formă alungită, având o nedefinită culoare alburie, și o a doua, care îi veghează la căpătâi, îmbrăcată într-un înveliș de un violet discret. "Să fie oare spiritul meu alături de cel al Minodorei ? Oare așa arată spiritele ?", nu contenește Dora să se mire și să se întrebe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
nou fantoma de culoare violetă alături de ea. Contactul fierbinte cu spiritul Minodorei pare fără sfârșit. Dacă am avea puterea să pătrundem în acest misterios univers, am percepe poate două forme strâns îmbrățișate : una de culoare violetă, iar cealaltă de un alburiu nedefinit. Într-un târziu, spiritul Dorei începe să se simtă adăpat cu o sevă binefăcătoare. Nedefinita fantomă alburie care era capătă contur și o culoare albastră-argintie. Începe să perceapă, ca și în timpul voiajului în țara spiritelor, gândurile celei care susține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
puterea să pătrundem în acest misterios univers, am percepe poate două forme strâns îmbrățișate : una de culoare violetă, iar cealaltă de un alburiu nedefinit. Într-un târziu, spiritul Dorei începe să se simtă adăpat cu o sevă binefăcătoare. Nedefinita fantomă alburie care era capătă contur și o culoare albastră-argintie. Începe să perceapă, ca și în timpul voiajului în țara spiritelor, gândurile celei care susține că ar fi sora ei. Fă un efort, surioară ! Din nou Alindora m-a rugat să te salvez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
vorbă cu nimeni. Poate necesitatea de a comunica îmi creează această stare depresivă. Am privit în jur, erau bărbați, femei, copii, se vorbea, se râdea, nimeni nu era singur. Am observat că deasupra mării se lăsase o ceață, o pâclă alburie care scurta întinderea apei. Mi s-a făcut somn, am intrat în hotel, m-am dezbrăcat și m-am instalat sub pătură. Între timp, femeia de serviciu făcuse puțină curățenie. Am adormit aproape instantaneu. Eram bucuroasă să mă refugiez în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
duc mâna la buzunarul interior: acolo era etuiul, iar În el, autenticul non pareil. Ușurat, am deschis fereastra. Lumină. Răcoare. Larma nebună a păsărelelor. O dimineață micuță și nebuloasă de Început de ianuarie. O dimineață somnoroasă, ghemuită sub cearșafurile ceții alburii. De la poezia dimineții am trecut pe negândite la proza vieții, care mi-a bătut la ușă. Am deschis. Era subcomisarul Grondona. M-a Întrebat ce căutam În cușeta aceea și, fără să-mi aștepte răspunsul, mi-a cerut să mergem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
face să fie la largu lui, mi-am scos dințătorii care mi-i luase cu Împrumut scobitoarea dă la Popolare și i-am descărcat pă masă, Îndulcind manevra c-un festiv și alarmant bau-bau. Cárdenas s-a făcut ca chihlimbaru alburiu și mandea, care văd sub apă, am avut o bănuială vie că dă spăimos o să leșine. Da nici vorbă, mi-a oferit o fumigenă, care io am refuzat-o dă tot, ca să Întăresc suspansu și anguasa densă. Bietu dezorientat, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
săptămînă cu vînt și plopii scoteau un vaier, un foșnet atît de omenesc și de neliniștitor, încît n-a mai putut suporta și a dat ordin să fie tăiați. Mai în fiecare dimineață se ducea la fereastră să vadă petele alburii, rotunde, ale trunchiurilor retezate ca doi bănuți de argint lucind în iarba întunecată. Îi părea rău că s-a întâmplat așa, dar n-avusese încotro. O săptămînă de insomnie l-ar fi ucis mai repede decît se aștepta să moară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Dumnezeu să-l ierte, era voinic om și frumos; avea un păr negru... — Nu, răspunse celălalt, era bălan... dar, ce-i dreptu, voinic român... Cum s-a dus... parcă nici n-a fost! Apoi plecară. Cerul era căptușit cu nouri alburii; o liniște mare plutea pe mormintele sărace. Și în tăcere deodată răzbătu ropotul unui umblet de cal: crâșmarul Petrache trecea călare pe roibul străinului. Apoi, după ce se făcu liniște, câțiva fulgi, ca niște flori de vișin, începură să joace peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Stam, îmi făceam socoteli fel și chip, și ploaia curgea deasă, îmi umezise obrajii și mânile. Întorsei pușca cu țevile în jos și așteptai. Bucățile de coșcoavă ardeau încet, înăbușit, fără flacără; din când în când pufneau și împroșcau fire alburii de fum luminos. Îmi răsucii o țigară, o aprinsei de la un tăciune de jos, mă învelii mai bine în tunica subțire de vară și, coborât de pe cal, rezemat de șa, așteptam gândindu-mă. Dar noaptea se prelungea - satul în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai zică ceva; deodată o simții tresărind, îndreptându-se. Mă strânse de după cap, mă sărută repede de două ori pe ochi, cu geamătu-i ușor de durere și de dragoste, se desfăcu și se șterse în negura care izvora în valuri alburii din marginea bălții. Eu îmi simțeam sufletul greu, plin de tulburare. Și o întrebare, parcă scrisă cu sânge, mi se zugrăvea înaintea ochilor: „E adevărat? Bănuiește? A aflat?“. Și pe vântul zorilor îmi veni un zgomot ușor de pași, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
albi. Așa ieșiră domol din târg; îngrămădirea de case rămase în urmă; și deodată câmpia Moldovei cu miriștile lungi, cu lanurile de păpușoi, cu fânețele neclintite sub lumina orbitoare, se desfăcu în toate părțile, până la dealurile depărtate care sprijineau cerul alburiu de secetă. Nu se simțea nici cea mai mică fâlfâire de vânt; un miros cald de fânețe plutea în lumina lui august. În depărtări se zăreau sate ca într-o pulbere mișcătoare; un acoperiș de biserică lucea ca o oglindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-i, nu se văd... șopti doctorul, căscând plictisit. Tăcură multă vreme. În urmă-ne se deșirau miriști și lanuri pustii. Treceam prin ținuturile de pământ sfărâmicios, negru, al Botoșanilor, „prin partea câmpului“, și zările parcă ardeau, tremurau într-o flacără alburie. Nici arbori, nici case nu se zăreau cât bătea ochiul. În ierburile care începeau să se usuce, în țepile gălbii ale miriștilor, sfârâiau cosași. Vântul câteodată venea ca o suflare fierbinte. Deodată simțirăm umbra și mirosul pădurii. Doctorul răsuflă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în cugetul lui de tată rușinat în fața lumii. Când intră în casă, izbi ușa ș-o încuie cu cheia. Puse cheia în buzunar; trânti pălăria pe un pat și cortelul pe altul, puse mânile în șolduri și ridică o privire alburie, întărâtată, spre Tudorița, care sta ghemuită într-un colț, în fundul patului. —Ce ai? De ce gemi? —Mă doare capul... șopti fata. Și privindu-l simți un fior prin inimă. Domnul Rusu începu să râdă cumplit. —Te doare capul? Așa? te doare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Se hotărâse. Cu pași iuți se îndreptă la vale, spre colțul hudiții. Apucă la dreapta, prin umbra de cărbune a zidurilor; se întoarse; apoi începu a umbla încet. În jurul ei zgomotele ciudate ale nopții tremurau pretutindeni; secerea lunii printre nouri alburii se purta ca împinsă de o apă năprasnică, undeva, spre asfințit. Haia se oprea de câte ori un om se arăta în capătul uliții, venind din inima târgului. Apoi iar începea să umble domol; pe când necunoscutul înainta încet și umbra lui îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fel de vorbă-i asta? Ce? în casa mea să nu găsesc eu o bucată de pâne? Nu-ți las parale? Câte parale-mi lași? Ion Rusu se întoarse cu mânie și mirare, și boldi spre fiică-sa ochii lui alburii, fioroși pe obrazul întunecat. Da’ dacă te-oi azvârli pe drumuri, ha? Dacă oi lua un par și-oi începe? Dacă ți-oi spune: Ieși! să nu te mai văd, soi rău! Du-te și-ți fă plodu-n sărăcie, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de secetă tot sufla în întinderi. Cât cuprindeau ochii, se vedeau numai arături, miriști, păpușoiști; în valea de aproape lucea un iaz; pe-o culme ușoară, înnegrea un pâlc de mărăcini. Nicăieri păduri, livezi, sate. Deasupra, se boltea un cer alburiu de singurătate. - Mergeau încet pe un drum de țărână; pașii lor stârneau o pulbere neagră, pe care vântul o învăluia și o trimetea pe miriști și pe buruienile nalte de pe haturile păpușoiștilor. Un stol de stănci și de grauri se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
că-i departe, peste niște ape, îngropată în negurile toamnei și-n vijeliile iernii apropiate. Înainte de a adormi, auzi afară prin văzduh chemări jalnice de paseri străine, rătăcite... După o săptămână se domoliră ploile, dar vremea rămăsese tot umedă. Pâcle alburii stăpâneau întinderile; soarele nu se mai arăta, parcă trecuse în alte zodii, să lumineze alte lumi. Prin jurul curții, bordeienii umblau călări, ducând vitele la adăpost și întorcându-le înapoi în șoproane. Pe la hambare și coșere, slujbașii umblau greoi, cu sumanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe care-l cosea și se ridică gemând de la locul lui. Trecu în colțuri întunecoase și scoase dintr-un cotlon pieile de vulpe. Le aduse la lumină și le întinse în fața călugăriței. În lumina leșietică luceau în ape roșcate și alburii. Au fost frumoase dihănii... zise încet cojocarul. Să mi le-aduci la curte... grăi, tremurându-și capul, călugărița. Apoi se așeză pe o baniță întoarsă cu fundu-n sus. Marghiolița rămase lângă ea în picioare, în sumanu-i cenușiu, cu broboada neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]