334 matches
-
de filozofie cu totul nou. În cântărirea argumentelor aduse în favoarea tezei continuității sau discontinuității dezvoltării gândirii filozofice a lui Wittgenstein va trebui să ținem seama, desigur, de ceea ce a spus el în această privință. Dincolo de referirile sale eliptice și uneori aluzive, hotărâtoare vor trebui socotite concluziile la care ne va conduce compararea unor teme și motive cardinale ale scrierii de tinerețe și ale însemnărilor mai târzii. Este ceea ce se va încerca în cele ce urmează. Vor trebui însă menționate, mai întâi
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
la luarea în considerare a anumitor fapte sau de a manipula sprijinul ideatic, astfel încât realitatea să apară într-un anumit fel. Eludarea unor fapte care nu convin și scoaterea din context a citatelor fac parte din această categorie. * Întrebarea trunchiată (aluzivă) desemnează practica de a devia o interogație într-o afirmație neacoperită de argumente. Întrebând " Când avem de gând să stopăm alocarea de bani pentru acest program costisitor?" afirmăm o lipsă de eficiență a acelui program dar nu o dovedim. Ca
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1074_a_2582]
-
17, 58, 89, 159 nonverbală 19, 34, 50 Formula lui Lasswell, 26 frecvență, 148 funcția persoanei, 69 G generalizare pripită, 128 gesturi, 147 grup, 26, 50, 51, 52, 53, 66 I imagine proprie, 37 impactului televiziunii, 93 Î întrebare trunchiată (aluzivă), 128 L Legea lui Wilson, 127 Lider, 40, 57, 58, 59, 63, 64, 65, 67, 68, 85 de opinie, 85 liderul și structura comunicațională, 56 limbaj, 12, 28, 34, 58, 59, 62, 64, 86, 167, 172 logică incertă, 63, 71
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1074_a_2582]
-
română se recurge frecvent la expresii populare din nevoia de a nuanța, de a preciza ideea, de a o concretiza mai bine, iar noi credem că nu trebuie să neglijăm nuanțele vorbitorilor de limbă populară, a căror forță afectivă și aluzivă demonstrează din punct de vedere psihic înțelepciunea profundă a poporului nostru și are o evidentă încărcătură psihologică. Uneori, parcă sună mai bine un cuvânt împământenit în echivalențe populare, cum ar fi: „îi tună și i fulgeră”, „îi merge gura ca
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
domnie, apare ca rezultatul luptelor pentru putere între diversele partide boierești. Intrigile de culise, sforăria bizantino-fanariotă sunt reconstituite într-o strălucită panoramă ficțională a vieții de salon, de cafenea, de alcov și de cameră a deputaților din epocă. Finețea conversațiilor aluzive, inventate în spiritul istoriei, este probabil fără egal în romanul istoric românesc, iar analogiile cu situații reale și situații ficțional cunoscute operează permanent în mintea cititorului avizat. Iată-l pe Pantazi Ghica, primul nostru gidian: „Ești un burghez înrăit! - Ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286916_a_288245]
-
1977), având ca fundal atmosfera vieții studențești din Anglia, aduce în prim-plan idila dintre românca Lia Matei și profesorul Claude Andrews; acțiunea se încheie odată cu reîntoarcerea protagonistei în țară. Proza se constituie într-o carte de atmosferă, cu trimiteri aluzive spre un fantastic abia conturat. Al doilea roman, Pasul alăturea (1979), e structurat pe capitole și secvențe ce permit dezvoltarea acțiunii pe mai multe planuri. Partea cea mai interesantă a romanului o constituie povestea Lianei Văcărescu, fiica unui ministru, ce-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285980_a_287309]
-
evreilor, liberalilor, dascălilor din universități, parlamentarilor) și pamflete ad-rem, bazate pe argumente solide care să susțină o idee sau alta, spațiu care antrenează o multitudine de mijloace pamfletare"348. În ce privește prima categorie, pamfletul își trage sevele din parodie, din scenariul aluziv, construit în jocul lingvistic al subtilizărilor onomastice și toponimice. Parodia limbajului adversarului estompează din gratuitatea unui sarcasm accentuat violent, iar ironia, cultivată intens de gazetar, conferă savoare textelor: "Uitând vechiul și nestrămutatul adevăr pedagogic non multa sed multum, d. Chițu
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
sine stătătoare în care predomină regula jocului "hors-sens", instituind un fel de potlatch al semnelor. În această decentrare a sensului, scriitura radicală, rod al gândirii radicale, este eliberată de obsesia pentru conținut, sens și finalitate, Baudrillard privilegiind scriitura ironică, poetică, aluzivă și ludică în detrimentul oricărei tratări sistemice și constrângătoare a vreunui subiect. Ca și ceilalți scriitori postmoderni, Baudrillard caută tipuri de scriitură și procedee discursive radicale, diferite de ale scriitorilor moderni, atât pentru a se plia vitezei schimbărilor din contemporaneitate, cât
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
unei puteri formă sacrificială; • înfăptuirea unei crime perfecte (în sens simbolic); • crearea unei opere de artă, seducția fiind considerată drept una dintre Artele Frumoase; • operație a unei trăsături de spirit, alcătuind un tip de "economie spirituală" care este echivalentul schimbului aluziv și ceremonial al unui secret; • o formă ascetică de probă spirituală, dar și pedagogică, un fel de "maieutică" erotică și ironică în același timp; • formă de duel, agon, joc războinic 522. 6.2.3. Etapa politică a seducției. Seducția ca
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cu cea "fatală", pentru ca un discurs să fie cu totul altfel receptat. 6.4. Seducție, scriitură și performanță discursivă Pentru Jean Baudrillard, discursul poartă întotdeauna cu sine dorința de a produce sens, pe când limbajul și scriitura nu sunt decât forme aluzive ce transportă sensul într-un joc al seducției. În interiorul scriiturii, seducția operează prin aproximare, ambivalență, aparența sensului, astfel încât ea nu poate fi asociată decât domeniului esteticii. În general, seducția este înțeleasă într-o relație strânsă cu mythos-ul și narativitatea, în timp ce
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nu înseamnă că opoziția în sine a dispărut cu totul, chiar dacă mulți dintre cei mai influenți și periculoși, așadar aristocrați dispăruseră în diferitele bătălii și răzbunări partizane. De pe câmpul de luptă, opoziția trece la rezistența pasivă, la declamații, la literatură aluzivă. Această opoziție la regimul augustan se manifesta sub forme diferite, dar, așa cum remarca D'ELIA135 cu care suntem întrutotul de acord din acest punct de vedere -, opoziția care l-a chinuit cel mai mult pe Augustus a constat în refuzul
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
însuși, căruia i se neagă câteodată prea repede și gratuit asemenea intenții. De aceea, nu trebuie exclus faptul că și Ovidiu trebuie să se fi gândit la asemenea posibilități de revoltă a provinciilor periferice, când se adresa, cu anumite subînțelesuri aluzive unor personaje romane sau străine care erau la conducerea acestor regiuni, ca, de exemplu, Cotys sau Sextus Pompeius sau Paulus Fabius Maximus, cum se va vedea la momentul potrivit 226. Desigur, nu putem pretinde de la Ovidiu o mai mare claritate
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
acestuia, nu se referă nici la eposul despre expediția în Germania, nici la epigrame, ci la Teseida, epos de care se ocupa Albinovanus în 14 d.H., an în care Sulmonezul scria scrisoarea din Pont. Nici de-aici nu lipsesc versurile aluzive. După ce și-a exprimat încrederea că Pedo, în timp ce îl elogiază în versuri pe Tezeu, îl imită în viață pe eroul poemului său, rămânând fidel prietenului la necaz, așa cum făcuse și Tezeu cu Hercule, Ovidiu adaugă: "Eu nu-ți cer să
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
a lui Ovidiu față de Augustus și față de familia imperială sau, măcar, față de instituția imperială. Trebuie precizat, chiar cu riscul de a ne repeta, că, nici aici, nu ne putem aștepta la formulări categorice și declarații ostile, ci doar la afirmații aluzive sau de-a dreptul echivoce, care, destinatarilor mai apropiați, care cunoșteau adevărata cauză a exilării, le puteau sugera clar autentica dispoziție sufletească a sulmonezului. Ceea ce s-a spus până acum despre curentul antiaugustan, căruia îi aparține și Ovidiu, și despre
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Simplex nobilitas, perfida tela cave! Fraude perit virtus... Poetul a rupt planul istoriei pentru a se situa în cel al realității prezente imediate. Figură poetică, se va spune. Dar cât adevăr al timpului său dorea să sugereze prin aceste expresii aluzive Sulmonezul! Și continuă la fel de patetic Ovidiu: "Într-o singură zi i-a trimis în război pe toți cei cu numele de Fabia, într-o singură zi au pierit toți cei trimiși în luptă. Dar, pentru ca aceștia să poată salva sămânța
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
răpit o singură zi". non omnis Fabios abstulit una dies365. Probabil tocmai acest Paulus Fabius Maximus reprezinta pentru Sulmonez speranța cea mai întemeiată: el urma să devină restauratorul republicii, restitutor reipublicae. De acest fragment atât de semnificativ prin încărcătura puternic aluzivă se leagă alte episoade din Ponticele, în care se glorifică, cu aceeași speranță ascunsă, dar uneori transparentă, persoana lui Paulus Fabius Maximus. Lui Paulus Fabius Maximus îi sunt dedicate Epist. ex Ponto: I, II; I, V; I, IX; II, III
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
va vedea în capitolul dedicat acestuia, acest vers încadrat în viața lui Ovidiu, exilat, cu motivația că "este maestru de adulter" capătă un sens fatidic, de parcă ar fi scris post rem. 253 Fasti, ibid., v. 841-844. Gândiți-vă la efectul aluziv pe care asemenea versuri îl puteau avea asupra celor care se opuneau regimului lui Augustus. 254 Trebuie remarcat pluralul regnis, care pare a servi nu atât de figură poetică, ci pentru a sugera că acea faimoasă zi (illa) a pus
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Se pare că Ovidiu se joacă cu zvonuri despre Augustus care poate erau șoptite la ureche în cercurile antiaugustiene. De altfel, nu este singurul text în care o asemenea comparație prea puțin măgulitoare, chiar dacă negativă, este folosită la adresa Împăratului. Literatura aluzivă trebuie să fi atins aici unul dintre punctele sale culminante de expresie artistică! 285 Cfr. TH.J. DE JONGE, op. cit., notă la v. 51-52, p. 57. 286 E. RIPERT, op. cit., p. 480, nota 112, unde se face trimitere la lucrarea
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
a vocii autorului, solemnitatea verbului scade brusc și cade chiar în neutralitate epică, condensarea aforistică își are la polul opus un retorism despletit, farsa înlocuiește dezvăluirea dezacordului adânc dintre esență și aparență” (Mihai Cimpoi). Mulțimea de alegorii și simboluri, limbajul aluziv al protagoniștilor duc, dincolo de intriga construită în esență pe viața într-o gospodărie colectivă, la amplificarea ambiguității. Proza lui V., dominată de o viziune pitoresc carnavalescă, este modernă, conținând semnificații adânci. SCRIERI: Trișca, Chișinău, 1961; Răsărise un soare în vie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290443_a_291772]
-
privitoare la cunoașterea duhovnicească și care se regăsește în așa-numita lectio divina. Rugăciunea extatică este una din temele interesante pe care Cassian le expune în opera sa însă, după cum spune și Columba Stewart: ,,definițiile ei sunt ambigue și aluzive, vocabularul experienței extatice folosit de Cassian e neobișnuit și sursa experienței sale este necunoscută”. Cassian s-a folosit de tradiția evagriană a rugăciunii curate sau lipsite de imagini și a sugerat că rugăciunea desăvârșită e o întâlnire a minții cu
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
parodia se definește în general printr-o deformare ludică și critică a unei lucrări prestigioase. Cel mai adesea, intertextualitatea parodică presupune păstrarea schelăriei, a construcției originare și modificarea substanței acesteia în scop satiric, fie pentru a supune atenției un conținut aluziv care se servește de celebritatea formei inițiale pentru a fi mai pregnant, fie pentru a demasca lipsa de valoare a modelului. Actul parodic pare să fi fost, în cazul lui Eugen Ionescu, unul involuntar. Rememorând etapele procesului de creație finalizat
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
piesa lui Teodor Mazilu, Mobilă și durere cu cele din acest ultim caz citat, putem remarca nota comună a scriitorilor postcaragialieni, de evidențiere cât mai pregnantă a nefirescului din cadrul conjugal, lăsat întotdeauna, în proza caragialiană, în cea mai difuză imponderabilitate aluzivă a ironiei. Dintre motivele subsumate temei caragialiene a familiei, regăsim o interesantă ilustrare a celei referitoare la problemele chiriașului bucureștean la Damian Stănoiu, în romanul Camere mobilate (1933), prin combinarea hipotextelor ușor de recunoscut Caut casă, Proces-verbal, De închiriat. Romanul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
din capcanele întinse de soțul gelos, vânător de confirmări ale imprudentei dezvăluiri făcute de Polixeni. Confruntarea verbală între bărbatul înșelat și craidonul descoperit are o dublă referențialitate: una directă, la adresa cazului dezbătut în presa de scandal și una de natură aluzivă, la relația dintre Polixeni și Băiatu. Persistența qui-pro-quo-ului (rezultat din suprapunerea între motivele care au dus la crima pasională și cele din situația nou-descoperită în casa domnului Bănică Nisipoiu) prelungește intervalul comic prin echivocul replicilor și îi oferă încornoratului ocazia
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
politica, de fapt "marea trăncăneală" pe teme politice, amorul și gastronomia 87. Cea de-a treia dimensiune a tripticului tematic bazat pe cele trei dominante ale universului caragialian, primește în paginile urmuziene tot o configurație parodică dublată de o marcare aluzivă. Observăm, astfel, că aproape toți constituienții "discursului gurmand"88 asimilat prozei caragialiene, dobândesc în textele lui Urmuz valori cu semn schimbat. În primul rând, parcimonia și sobrietatea alimentară din stilul de viața al eroilor lui Urmuz se opun abundenței și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
la Urmuz de un detaliu alimentar, ca o recunoaștere a semnului caragialian în conexiunea strânsă dintre personaj și pasiunea culinară. Mai exact, în antedadaista Fabulă urmuziană, intertextul 106 din versurile finale: "Sarafoff,/ Servește-te de cartof!" este marcat prin trimiterea aluzivă la celebra schiță Boris Sarafoff!..., în care protagonistul, judecătorul de instrucție Jean Th. Florescu, se deghizează în conducătorul comitetului macedonean, pentru a-și putea savura prânzul în liniște și pentru a scăpa de insistențele reporterilor, care îi prefigurează pe paparazzi
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]