741 matches
-
literatură, și nu există nici un motiv să-i aplicăm lui Augustin un tratament diferit în raport cu aceștia. Rîvna cu care Augustin s-a dedicat vieții spirituale și organizării practice a Bisericii nu a fost diferită de aceea de care dăduse dovadă Ambrozie, de exemplu; interesul său pentru teologie fusese pregătit de speculația lui Ilarie și a scriitorilor orientali; în sfîrșit, exegeza biblică a fost pentru Augustin la fel de importantă ca și pentru Ieronim, chiar dacă mai puțin erudită. Toate aceste caracterizări fac din Augustin
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
chiar dacă mai puțin erudită. Toate aceste caracterizări fac din Augustin o figură care se potrivește bine și cu aceea a „literatului” din secolul al IV-lea, în cursul căruia se desăvîrșește întreaga sa formație culturală, după cum, tocmai în preajma figurii lui Ambrozie, se dezvoltă formația sa creștină; apoi, o bună parte din operele sale, inclusiv Confesiunile, au fost scrise în secolul al IV-lea. Cu toate acestea, la Augustin găsim ceva nou și diferit de ceea ce caracterizase epoca lui Ambrozie și Ieronim
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
figurii lui Ambrozie, se dezvoltă formația sa creștină; apoi, o bună parte din operele sale, inclusiv Confesiunile, au fost scrise în secolul al IV-lea. Cu toate acestea, la Augustin găsim ceva nou și diferit de ceea ce caracterizase epoca lui Ambrozie și Ieronim: o nouă și tulbure realitate politică și socială, consecință a rapidei destrămări a imperiului după relativa pace de care se bucurase sub Theodosius, apare în ultimele opere ale lui Augustin, unde sînt prezente și puternice instanțe eshatologice sau
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din arieni; Symmachus spera probabil (presupune Courcelle) că un orator ca Augustin ar fi putut să sprijine prin arta sa ideile păgîne pe care le apărau atît el, cît și ceilalți aristocrați din Roma. 2. Augustin la Milano: neoplatonismul și Ambrozie Ajuns la Milano în 384, Augustin a descoperit un mediu cultural foarte stimulator, mult diferit de cel provincial de la Cartagina și de cel păgîn, mărginit, orientat exclusiv spre cultivarea unui trecut de-acum apus, de la Roma. Existau aici cercuri de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
unui trecut de-acum apus, de la Roma. Existau aici cercuri de literați, în general păgîni, dar interesați de creștinism; se cultiva nu doar retorica, ci și filozofia, în special neoplatonismul; creștinismul era reprezentat de figuri ilustre, și însuși episcopul cetății, Ambrozie, om de mare autoritate și prestigiu, era un cunoscător rafinat al culturii păgîne. Augustin a avut posibilitatea să observe triumful lui Ambrozie asupra adversarilor de la curte și ridicarea sa progresivă pînă la demnitatea de autoritate religioasă de care imperatorul n-
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
doar retorica, ci și filozofia, în special neoplatonismul; creștinismul era reprezentat de figuri ilustre, și însuși episcopul cetății, Ambrozie, om de mare autoritate și prestigiu, era un cunoscător rafinat al culturii păgîne. Augustin a avut posibilitatea să observe triumful lui Ambrozie asupra adversarilor de la curte și ridicarea sa progresivă pînă la demnitatea de autoritate religioasă de care imperatorul n-avea cum să nu țină seama; a fost impresionat de personalitatea lui Ambrozie, care i s-a părut esențialmente spirituală, deși trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
păgîne. Augustin a avut posibilitatea să observe triumful lui Ambrozie asupra adversarilor de la curte și ridicarea sa progresivă pînă la demnitatea de autoritate religioasă de care imperatorul n-avea cum să nu țină seama; a fost impresionat de personalitatea lui Ambrozie, care i s-a părut esențialmente spirituală, deși trebuie să fi înțeles că aceasta, prin superioritatea sa, rămînea întru cîtva departe de el. O primă consecință a fost aceea că a ascultat personal predicile episcopului de Milano (probabil acelea despre
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
este viața fericită, în ce constă ordinea care domnește în univers, care este supremul Bine; toate sînt teme cu caracter filozofic, chiar dacă scriitorul aderă deja cu convingere la unele motive creștine, sprijinindu-se arareori pe cîte un citat din Biblie; Ambrozie este prezent în mod ideal și Monica recită un vers dintr-un imn al său („Apără-l pe cel ce te invocă, o, Treime”) atunci cînd se încheie discuția despre viața cu adevărat fericită. Mediul se potrivește cu subiectele pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
îl studiase la Milano, așa cum vom afla, cîțiva ani mai tîrziu, din Confesiuni; dacă în cazul lui Marius Victorinus filozofia mai era încă, în special, o știință grecească, acum e pe deplin o disciplină creștină; desigur, drumul fusese deschis de Ambrozie. Conflictul dintre credință și intelect, care în alte opere ale lui Augustin va fi atît de violent, este atenuat în scrierile de la Cassiciacum deoarece în ele nu sînt încă prezente temele cele mai profunde ale gîndirii sale. Cu toate acestea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de la nr. 66 probleme inerente epistolelor pauline, pînă la nr. 75; în sfîrșit, probleme morale. Acum trebuie amintite și cele două cărți cuprinzînd Diverse întrebări către Simplicianus (De diversis quaestionibus ad Simplicianum), în număr de șapte. Simplicianus fusese succesorul lui Ambrozie pe scaunul episcopal din Milano, și Augustin îl cunoscuse în anii convertirii. Pare, așadar, că Diversele întrebări ar fi fost scrise puțin mai tîrziu, în primii ani ai episcopatului lui Augustin (397); cea mai importantă este prima, care se referă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Aceasta a avut loc ca urmare a unei proceduri care nouă ni se poate părea stranie. Nu era neobișnuit ca o persoană să fie aleasă într-o funcție ecleziastică la cererea poporului lui Dumnezeu (hirotonisirea, mult mai importantă, a lui Ambrozie confirmă acest lucru, chiar dacă anumite detalii ale evenimentului au fost poate înfrumusețate de tradiție): de aceea, Augustin evita cu grijă să se ducă în locuri în care scaunul episcopal era vacant. în Africa, aceste locuri erau mai numeroase decît ne
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
A șaptea carte este plină de reflecții teologice și filozofice prilejuite de descoperirea „cărților platonicilor”, care l-au ajutat pe Augustin să se apropie de creștinism, în forma sa neoplatonică din cercurile creștine din Milano, profesată de Simplicianus, Manlius Theodorus, Ambrozie; în timp ce în cartea a opta narațiunea se concentrează asupra convertirii, care se rezumă la trei episoade fundamentale: colocviul cu Simplicianus, care îi povestise despre convertirea faimosului retor păgîn Marius Victorinus; întîlnirea cu Ponticianus, care, la rîndul său, îi povestește despre
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Dumnezeu se va îngriji ca Augustin să se lumineze citindu-l - și astfel va fi. Din acest moment, Monica, mama sa, care venise la Milano pentru a sta alături de el și care între timp, mînată de devoțiune, căutase în preajma lui Ambrozie un sprijin pentru o religiozitate sinceră, dar poate puțin cam îngustă, devine din nou o figură centrală pentru Augustin și îl însoțește în perioada dintre convertire și botez, fiind alături de el și în timpul călătoriei de întoarcere și mai ales în timpul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
puțin în toate operele ce precedă hirotonisirea, care are loc în 390. în această formă alternativă, problema e rău pusă. Eventual, putem să gîndim, asemenea lui Courcelle, că Augustin s-a convertit la creștinismul milanez care era neoplatonic, așa cum erau Ambrozie și Simplicianus -, dar în mod sigur la creștinism. E adevărat că povestirea evenimentelor dinaintea acestui moment nu e absolut obiectivă: Augustin le evocă din nou, bazîndu-se pe propria memorie, dar, în același timp, le interpretează în lumina experiențelor sale spirituale
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Imperiul Roman s-ar fi întins prin voința providențială a lui Dumnezeu, ori că religia creștină ar avea o funcție benefică pentru realitatea politică romană, pentru că poate să-i civilizeze pe barbari (fapt pe care creștinii din Italia, de exemplu Ambrozie și Ieronim, îl acceptau cu multă prudență), precum și o evaluare pozitivă a romanității devenite creștine (obiectul discuției sînt împărații Constantin și Theodosius). Din acest motiv, unii cercetători au presupus că în micul poem al păgînului Rutilius Namazianus intitulat Despre întoarcerea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ei nu erau atinși de nici un păcat, dat fiind că nu erau afectați de cel originar (așadar, potrivit lui Celestius, botezul era celebrat din pură obișnuință). Celestius a fost denunțat lui Aureliu pentru unele din afirmațiile sale de către Paulinus, biograful lui Ambrozie, care administra în Africa bunurile Bisericii din Milano; Celestius se încadrează în esență în sfera gîndirii lui Pelagius, pe care o împinge însă spre limite extreme: Adam fusese creat ca muritor, prin urmare ar fi murit chiar dacă n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
proaspete ale acestor popoare ieșite la rampă pe neașteptate, în ciuda tuturor dificultăților pe care le presupunea o asemenea soluție. Tradiționalist a fost, de exemplu, Libanius, faimosul literat păgîn din secolul al IV-lea, și ostili față de „barbarie” au fost creștinii Ambrozie, Ieronim și Synesius, care au văzut în barbari numai manifestarea violenței, a devastării și a lipsei de civilizație. Rufin a scris Istoria Bisericii ca să se consoleze cu amintirea trecutului glorios și pentru a uita nenorocirile provocate de devastările din prezent
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
convertesc la adevărata religie pe barbarii care sînt sclavii lor. Sporadic, răspîndirea creștinismului se realizează prin trimiterea în țările barbare a unor „misionari” care îi însoțesc pe cei ce fac comerț în țările din Nord. Paulinus din Milano, biograful lui Ambrozie, povestește (Vita Ambrosii, 36) cum, cu puțină vreme înainte de moartea episcopului de Milano, un creștin care călătorea în regiunea ocupată de marcomani, pe cursul superior al Dunării, i-a vorbit despre Ambrozie reginei Fritigilda. Vorbele lui au fost atît de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
țările din Nord. Paulinus din Milano, biograful lui Ambrozie, povestește (Vita Ambrosii, 36) cum, cu puțină vreme înainte de moartea episcopului de Milano, un creștin care călătorea în regiunea ocupată de marcomani, pe cursul superior al Dunării, i-a vorbit despre Ambrozie reginei Fritigilda. Vorbele lui au fost atît de convingătoare, încît regina a început să creadă în Cristos și a trimis pe cineva la acel mare om ca să ceară instrucțiuni scrise despre credința creștină. Tot în epoca lui Ambrozie, poetul Paulinus
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
vorbit despre Ambrozie reginei Fritigilda. Vorbele lui au fost atît de convingătoare, încît regina a început să creadă în Cristos și a trimis pe cineva la acel mare om ca să ceară instrucțiuni scrise despre credința creștină. Tot în epoca lui Ambrozie, poetul Paulinus de Nola îl felicită pe Niceta, episcopul de Remesiana, pentru că dusese cuvîntul lui Cristos în mijlocul barbarilor din Moesia sau (ceea ce era cam același lucru) în mijlocul tîlharilor care bîntuiau prin acea regiune (cf. Cîntul 17, 245 și urm.). Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
episcopul de Remesiana, pentru că dusese cuvîntul lui Cristos în mijlocul barbarilor din Moesia sau (ceea ce era cam același lucru) în mijlocul tîlharilor care bîntuiau prin acea regiune (cf. Cîntul 17, 245 și urm.). Nu avem însă informații despre inițiative autonome ale lui Ambrozie sau ale altora care să aibă drept scop declarat creștinarea germanilor. Este vestită „misiunea” episcopului Wulfila printre ei; însă Eusebiu de Nicomedia îl trimisese pe Wulfila în 341 pentru că era nu episcopul tuturor goților în general, ci al creștinilor care
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Cartenna, în Mauritania. Victor a scris o carte contra arienilor și una despre penitența publică; aceasta din urmă ar putea fi identificată, după unii cercetători, cu o scriere foarte elaborată pe plan retoric, intitulată Despre penitență, păstrată între operele lui Ambrozie și pe care autorul o semnează cu numele de Victor. Apoi: Voconius de Castellum, oraș din Mauritania; Onoratus de Cirta, în Numidia, care a compus o scurtă scriere de consolare pentru un anume Arcadie care, pentru că nu voise să-și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
așa cum aflăm de la Victor de Vita); în această operă, Vigiliu expusese adevărata doctrină a Treimii. Tot el ne spune că a mai scris un tratat împotriva lui Palladius din Raziaria, un episcop arian care combătuse tratatul Despre credință al lui Ambrozie (cf. vol. II, t. 1, pp. 295-296). Alte opere anonime, pe care spațiul nu ne permite să le mai pomenim, i-au fost atribuite lui Vigiliu, lucru ce dovedește prestigiul de care se bucura acest important teolog în Evul Mediu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de exemple istorice cu caracter moral folosite ca ilustrări ale virtuților și ale viciilor. în ce privește scriitorii creștini, se pare că terminologia teologică a lui Draconțiu e influențată încă de cartaginezul Tertulian și că pasajele cu caracter imnic imită imnurile lui Ambrozie. Opera poetică a lui Draconțiu este foarte interesantă și din punctul de vedere al lexicului și al evoluției limbii și metricii latine (aceasta din urmă era de-acum o pură reconstrucție doctă deoarece încă din secolul al III-lea prozodia
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
modelul augustinian nu prezintă nici un interes. Pentru el, raportul cu lumea nu are nici un sens și, din acest punct de vedere, concepția lui Cassian a avut cîștig de cauză în raport cu cea a lui Augustin și chiar cu cea a lui Ambrozie. Călugărul nu se ocupă de lume, iar cine trăiește în lume se află, sub anumite aspecte, pe același plan cu cei din afara creștinismului. Monahismul, mai precis regula monastică, este norma desăvîrșirii: această normă propune singura posibilitate de a-l urma
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]