388 matches
-
Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Constantin Nissipeanu, Gherasim Luca), ci doar comentariile dedicate „primei avangarde” și, mai ales, condițiile care au facilitat asimilarea critică a noilor orientări „extremiste”, „periferice” în raport cu canonul epocii. Prima teză de doctorat din România despre fenomenul avangardist. Anarhismul poetic de Const. I. Emilian. Spiritul modern în oglinda conservatorismului academist Susținută în 1931, prima teză de doctorat din România avînd ca obiect lirica avangardistă și modernistă autohtonă („anarhismul poetic extremist și cel moderat”) a fost Anarhismul poetic. Studiu critic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
canonul epocii. Prima teză de doctorat din România despre fenomenul avangardist. Anarhismul poetic de Const. I. Emilian. Spiritul modern în oglinda conservatorismului academist Susținută în 1931, prima teză de doctorat din România avînd ca obiect lirica avangardistă și modernistă autohtonă („anarhismul poetic extremist și cel moderat”) a fost Anarhismul poetic. Studiu critic de Const. I. Emilian (Emil Constantinescu, 1894-1977). Lucrarea a apărut în 1932, la Institutul de Arte Grafice „Bucovina”, I.E. Torouțiu, dar a fost redactată, potrivit unei note a autorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
despre fenomenul avangardist. Anarhismul poetic de Const. I. Emilian. Spiritul modern în oglinda conservatorismului academist Susținută în 1931, prima teză de doctorat din România avînd ca obiect lirica avangardistă și modernistă autohtonă („anarhismul poetic extremist și cel moderat”) a fost Anarhismul poetic. Studiu critic de Const. I. Emilian (Emil Constantinescu, 1894-1977). Lucrarea a apărut în 1932, la Institutul de Arte Grafice „Bucovina”, I.E. Torouțiu, dar a fost redactată, potrivit unei note a autorului (p.106), începînd din 1929. Sistematică, bine documentată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui se lăudau că prin asemenea „denunțuri” împiedică „procesul de dizolvare a societății contimporane” și dau „directive de viață spirituală, normală și sănătoasă”. Liderul avangardist își nuanțează totuși, retrospectiv, vehemența: „În aprilie al acelui an, (Emilian) tipărise o carte intitulată Anarhismul poetic despre care, la rubrica «Represalii», îmi mărturisisem convingerea că «e o carte de ramolisment precoce a cărei prezentare de lux disimulează, sub o armură falsă, conținutul rînced» (unu, nr. 45, mai, 1932). Dar trebuie să recunosc că a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
intenționalitatea auctorială (citește: programarea haosului textual, dereglarea sistematică a tuturor sensurilor). Atunci cînd țin totuși cont de ea, unii comentatori de orientare naționalistă o conotează - politizant - nu atît ca maladie a autorilor, ci ca subversiune vizînd îmbolnăvirea nației: acțiune destabilizatoare, anarhism propagat de către pornografii iudeo-bolșevizanți întru disoluția moral-spirituală a neamului românesc și „destrămarea națională”. Ideea „iudaizării literaturii române” prin intermediul „literaturii noi și pornografice” (cf. unei scrisori din 13 iulie 1937 a lui Sașa Pană către Tristan Tzara, v. Manuscriptum, nr. 4
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
conspiraționist al masoneriei iudeo-bolșevice, autoare a unui presupus plan de subminare a valorilor fundamentale ce constituie identitatea autohtonă (ortodoxia, românitatea, ruralitatea ș.a.), bîntuie mințile naționaliștilor (ostili din principiu cosmopolitismului anarhic al avangardei). Fapt este că, dincolo de orice considerații colaterale, apariția Anarhismului... a reprezentat o breșă: dat afară pe ușă din citadela universitară, „anarhismul” avangardist intra timid pe fereastră. Abordarea de tip „clasificator” se asociază, în studiul semnat de Const. I. Emilian, cu o aplicare polemică și procustiană a grilei ideo-estetice. Conservatorismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
valorilor fundamentale ce constituie identitatea autohtonă (ortodoxia, românitatea, ruralitatea ș.a.), bîntuie mințile naționaliștilor (ostili din principiu cosmopolitismului anarhic al avangardei). Fapt este că, dincolo de orice considerații colaterale, apariția Anarhismului... a reprezentat o breșă: dat afară pe ușă din citadela universitară, „anarhismul” avangardist intra timid pe fereastră. Abordarea de tip „clasificator” se asociază, în studiul semnat de Const. I. Emilian, cu o aplicare polemică și procustiană a grilei ideo-estetice. Conservatorismul autorului este - faptul merită subliniat - unul de sursă „latinistă” și clasicizantă. Citarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
acestor doctrine, ci evidențierea fenomenului de criză spirituală în țara noastră” etc). Însă cine se scuză se acuză, iar cronica lui Perpessicius pe marginea cărții spune ceea ce era de spus: „precauțiile acestea erau cu atît mai inutile cu cît, dacă Anarhismul poetic are o calitate, apoi este aceea că întreaga exegeză a d-lui Const. I. Emilian vădește în d-sa un adept înnăscut al poeziei academice și un universitar format la școala d-lui Mihail Dragomirescu (...) unde canoanele unei estetici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
se înțeleagă în încheierea studiului: o poezie romană. În cazul acesta, dacă se poate vorbi de incomprehensiune, ea trebuie înțeleasă în sensul unei carențe de afinitate” (Mențiuni critice III, Fundația pentru literatură și artă „Carol II”, București, 1936, p. 459). Anarhismul poetic este însă și o critică a atitudinilor/manifestărilor artistice și filozofice ale modernității, judecate prin variile abateri de la modelul clasic caracterizat prin continuitate cu tradiția canonică, unitate organică a viziunii și concepției, ordine ierarhică, armonie a părților în raport cu întregul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ale cărei manifestări trebuie să se echilibreze armonic, fără hipertrofii sau atrofii”). Opțiunea autorului pentru o modernitate „cuminte”, „ordonată” și „echilibrată”, fără „excese”, apare ilustrată prin elogierea ca model a poeziei lui Ion Pillat, singurul partener de dialog din zona „anarhismului extremist” fiind considerat Ion Vinea (al cărui antimanifest din revista Punct, „Vorbe goale”, îi prilejuiește următoarele considerații: „Ne bucurăm că - cel puțin la finele acestui întins capitol - sîntem de acord cu un fruntaș hipermodernist. Cu ceilalți energumeni, nu știm de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
oprește, „pentru ușurința studiului”, la două categorii mai „cuprinzătoare”: „extremiștii și moderații”. Dacă E. Lovinescu (care folosise, și el, titulatura de „poezie extremistă” în legătură cu lirica avangardistă) vorbea, reluîndu-l pe istoricul latin Tacit, despre existența unui saeculum modern, Emilian vede în „anarhism” (înțeles ca esență a modernului) un „duh al vremii” prezent în toate manifestările sociale, psihologice, spirituale, științifice, artistice. „Sincronismul” și „interdependența” între manifestările artistice ale unei epoci sînt, de asemenea, invocate (ca și în cazul lui Lovinescu). Universalizarea revoltei anticlasice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
B. Fundoianu (în prefața la Imagini și cărți din Franța) și atitudinea mai nuanțată a unui „moderat” precum N. Davidescu. Ambii autori sînt considerați critici și poeți anarhici „de marcă”... Capitolele teoretice ale lucrării - „Elementele anarhice ale liricei moderniste, Concepția anarhismului poetic, Tecnica lirismului anarhic” și „Originile anarhismului poetic” - sînt de departe cele mai convingătoare, oferind elemente importante pentru o poetică a avangardei artistice. Perspectiva conservatoare a autorului face din ele și un document relevant în sine pentru imaginea „modernismului extrem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cărți din Franța) și atitudinea mai nuanțată a unui „moderat” precum N. Davidescu. Ambii autori sînt considerați critici și poeți anarhici „de marcă”... Capitolele teoretice ale lucrării - „Elementele anarhice ale liricei moderniste, Concepția anarhismului poetic, Tecnica lirismului anarhic” și „Originile anarhismului poetic” - sînt de departe cele mai convingătoare, oferind elemente importante pentru o poetică a avangardei artistice. Perspectiva conservatoare a autorului face din ele și un document relevant în sine pentru imaginea „modernismului extrem” privit din unghi academizant în România anului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aspirația sa idealist-utopică spre o communitas naturală și armonică, ridicată pe ruinele cele vechi: „o largă aspirație spre o lume înalt ideală, în care oamenii vor trăi într-o completă înfrățire, prin stabilirea unei ordini spontane și armonice”. „Pulverizarea” - proprie „anarhismului” modern - nu distruge doar caracterele tipice, proprii esteticii clasice, ci și unitatea personalității umane în genere. Tendința dominată va fi deci una către fragmentar și schizoid: „scriitorii de azi nu mai redau caractere tipice sau individuale, ci fragmentare”, de aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
anarhice” în locul oratoriei romantice, a melodiei simboliste și a simfoniei poetice moderniste. Relevante sînt și cele privind omologiile dintre literatura anarhică și muzica primitivilor, jazz, compozițiile lui Stravinski ori Satie și baletele lui Djaghilev. Refuzîndu-i valoarea estetică, autorul îi concede anarhismului poetic doar o valoare documentară (ca formă de „reflectare” a fizionomiei lumii contemporane). Observațiile sale „sociologizante” sînt elocvente: „Dacă poezia anarhică nu are valoare estetică, ea are o valoare documentară, căci oglindește vieața socială și climatul moral al lumii contemporane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
profesor de la o universitate americană, H. Peyre, îl trece printre cei mai celebri artiști inovatori, alături de Strawinsky, Cézanne, Rousseau le Douanier”. Poetica brâncușiană (cu aspirația ei către primitivism) exprimă „aceeași năzuință de spiritualizare specifică cubismului și expresionismului plastic, dar și anarhismului poetic”, prezentă și în „nuanțările expresioniste” din operele unor artiști prețuiți, precum Paciurea sau Oscar Han. Citînd articole din Gîndirea semnate de O.W. Cisek, N. Crainic, O. Han sau interviuri din Mărturia unei generații de F. Aderca, C.I. Emilian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Căci tendinței centrifuge de „autonomizare” a imaginilor și a versurilor unele în raport cu celelalte îi corespunde o tendință centripetă de uniformizare colectivă, poemele autorilor de avangardă tinzînd să devină la limită interșanjabile. Într-un comentariu plin de justificate rezerve la adresa lucrării Anarhismul poetic de Const. Emilian (comentariu în care nu ezită, totuși, să salute prima abordare serioasă a liricii noastre ultramoderne de către critica universitară), Perpessicius evită, din nou, o circumscriere mai precisă a poeziei moderniste sau avangardiste. Cu toate acestea, ceea ce foiletonistul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poezia unor Vinea, Tzara sau Arghezi sînt, de fapt, mostre de virtuozitate modernă, de o intelectuală, elaborată expresivitate, iar cruzimile de limbaj sancționate la tot pasul de Const. Emilian sînt prezente de milenii în cultura universală, nefiind, prin urmare, specifice „anarhismului” modernisto-avangardist... (idem., pp.458-465) Cum spuneam, Perpessicius evită în mod consecvent să definească fenomene precum modernismul sau avangarda. Aproximările sale teoretice sînt enunțate indirect, mai ales atunci cînd criticul simte nevoia unor diferențieri utile (între romantism și modernismul extrem, bunăoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
914). În opinia lui Călinescu, evreii - umanitariști, antinaționaliști în principiu, dar „naționaliști pentru ei înșiși” - ar fi refractari spiritului clasic, ierarhiilor axiologice și criticismului, fiind în general adepții „înțelegerii”, „iubirii” și „trăirii”. Un stereotip oarecum în spiritul epocii... Observația privind anarhismul „esteticii” empatice a lui Boz nu este însă lipsită de temei. E vorba însă de un „anarhism pozitiv”, afirmativ, vizibil și în atitudinea revistei Ulise, cea mai matură și mai neexclusivistă dintre revistele noii generații, după G. Călinescu. Istoricul literar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
refractari spiritului clasic, ierarhiilor axiologice și criticismului, fiind în general adepții „înțelegerii”, „iubirii” și „trăirii”. Un stereotip oarecum în spiritul epocii... Observația privind anarhismul „esteticii” empatice a lui Boz nu este însă lipsită de temei. E vorba însă de un „anarhism pozitiv”, afirmativ, vizibil și în atitudinea revistei Ulise, cea mai matură și mai neexclusivistă dintre revistele noii generații, după G. Călinescu. Istoricul literar Emil Manu are dreptate să vadă în ea o „stabilizare a avangardismului”; cele patru numere, apărute între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
are rădăcini în folclorul românesc”. Nu fără temei, autorul exclude ideea unei înrudiri structurale între „metoda” lui Urmuz și iraționalismul suprarealist, textele urmuziene fiind „departe de teoriile despre inconștient ale lui Freud, de intuiționismul reacționar al lui Bergson și de anarhismul lui Breton”. Recuperarea „folclorizantă” - în acord tacit cu agenda ideologică a noului regim - va fi redimensionată la începutul anilor ’80 de „recuperarea protocronistă”. În plină „destindere” poststalinistă, „recuperarea esteticului” merge însă mînă în mînă cu cea a „valorilor naționale”, hibridizarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
economico-identitară (Austro-Ungar, Otoman, Țarist) sau al confederațiilor statale recente, precum Italia post-Risorgimento sau Germania wilhelmiană. Atitudinea față de avansul tehnicii și al civilizației industriale îmbracă forme extrem de diverse, de la fetișizare triumfalistă, entuziastă (futurismul) la angoasă apocaliptică (expresionismul), de la militarism revanșard la anarhism, bolșevism și pacifism. În fundamentalul său studiu dedicat modernității vieneze din preajma lui 1900, Jacques Le Rider deconstruiește, pe urmele lui Carl Schorske, „forma actuală a mitului habsburgic”: „Comparativ cu celelalte mari capitale europene, Londra, Paris sau Berlin, Viena de la finele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mult mai ferm între artistic și politic, practicînd o artă antipopulistă, neangajată social explicit, ceilalți vor fi - pe durata anilor ’30 - mult mai agresiv-antiburghezi. Cazurile unor Geo Bogza (convertit la proza-reportaj), Gherasim Luca (autorul unor texte literare provocatoare, în care anarhismul erotizant se contaminează de realismul socialist), Gheorghe Dinu (fostul avangardist Stephan Roll, devenit publicist de orientare comunistă) sau Miron Radu Paraschivescu (autor de poeme „revoluționare” whitmaniene, cu mesaj comunizant) sînt ilustrative. Prezentul demers propune un alt tip de decupaj decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tînăr comentator de plan secund (Lucian Boz); 2) critica artistă, ecumenică, nonmagisterială a lui Perpessicius, cel mai favorabil avangardei dintre foiletoniștii moderni de prim-plan ai perioadei; 3) prima lucrare academică, din România, dedicată poeziei de avangardă (teza de doctorat Anarhismul poetic a lui Const. I. Emilian, apărută în 1931 la „Cultura Națională”). În cazurile lui Perpessicius și Boz, permeabilitatea în fața inovației radicale se datorează, în bună măsură, sensibilității „artiste”, lipsei dogmatismului ideologic și a ambițiilor ierarhizante, deschiderii ecumenice și eclectice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
necesară va fi G. Călinescu, prin al său „Curs de poezie” (1939) ținut în fața studenților de la Universitatea din Iași. Spațiul acordat lui Constantin Emilian poate părea prea extins în raport cu valoarea și importanța studiului său. Mi s-a părut însă că Anarhismul poetic rezumă întru cîtva perspectivele conservatorismului estetic post-maiorescian din România interbelică: nu ale celui naționalist sau spiritualist/ortodoxist, ci ale esteticii „clasicizante” situate în descendența lui Ovid Densusianu și undeva la jumătatea drumului între E. Lovinescu și Mihail Dragomirescu. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]