772 matches
-
cealaltă: omul este demn a fi liber, iar exercitarea libertății este necesară propășirii sale. În acest sens, umanismul nu este incompatibil în principiu cu Creștinismul, unde omul, chiar păcătos, este asemenea chipului lui Dumnezeu și cununa Creației. Va deveni totuși antinomic acestuia în măsura în care omul se va afirma ca fundament al oricărei valori și își va asuma misiunea de a-și lua destinul în mîini, iar apoi de a-și exercita propria suveranitate asupra universului. Din acest moment, Umanismul operează o revoluție
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
Până în acest punct, am văzut că senzațiile, percepțiile, reprezentările și alte produse, din ce in ce mai rafinate, ale intelectului nu pot constitui agenți creditabili ai cunoașterii. Este la fel de evident că eul comun, deposedat de orice instrument de cunoaștere transcendență, pendulează constant între concepții antinomice, oferite de diverse școli filosofice. Impresiile trecătoare la care are acces nu se bazează pe nicio intuiție decisivă, astfel că, pentru acesta, realitatea nu este decât o sumă de reprezentări îndoielnice, un ansamblu de versiuni din ce in ce mai îndepărtate de probabilitate. În
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
scenariu artistic bazat pe inspirație. În cele din urmă, cred că propensiunea lui Blake pentru unitate spirituală și integrare divină provine din ideea sa privitoare la un univers fisurat intern, o lume divizată care constituie scena unor conflicte între principii antinomice, spirituale și materiale, angelice și demonice, divine și umane. Doar prin "nuntirea" acestora sunt posibile progresul și redempțiunea. Pentru Blake, ca și pentru Emerson, nu existența lui Dumnezeu o justifica pe cea a omului, ci invers: Dumnezeu există atâta vreme cât oglindește
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
și se dezvoltă că o miscare extatic-vizionară, "o incarnare perfectă a ceea ce în epoca se numește "entuziasm"" (1986, p. 216). Conceptul este crucial la Blake. În afara sectelor deja amintite, un rol important în aglutinarea concepțiilor religioase blakeene îl joacă ramură antinomica a protestantismului. E.P. Thompson încearcă să demonstreze o posibilă legătură între Blake și sectă muggletoniană, fundata de William Reeves, care rezistă până în a doua jumătate a secolului al XVIII-ea. Una dintre credințele sectei este că râul se răspândește în lume
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
rămâneți doar cu punctele de maxim și de minim fără cantitate și devine limpede că aceste puncte sunt unul și același; de fapt, punctul minim este superlativ întocmai celui maxim" (1979, p. 13). Rezultă din tot acest balet retoric fundamentat antinomic că Dumnezeu, ca Maximum ontologic, îmbrățișează toate formele și ființele conceptibile, anulând, prin această, însăși ideea de opoziție: argumentele lui Nicolaus Cusanus "ne arata Punctul Maxim că Ființă, în opoziție cu care nu se plasează nimic, fiindcă toate fiintele, în
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
oferit, finalmente, de un contemporan al lui Blake însuși. Metodă contemplativa de a percepe realitatea pe care o propune filosoful german Schleiermacher (independent, firește, de artistul englez) este calea cea mai simplă pentru cititorul român de a pătrunde secretele revelației antinomice blakeene: "Privește în afara către unul dintre cele mai răspândite elemente ale lumii. Încearcă să-l înțelegi în sine și caută-l în obiecte concrete, în tine însuți și pretutindeni. Străbate iarăși și iarăși calea de la centru la margine, mergând de
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
la Antiphon, Michel Onfray este chiar mai tranșant în a sublinia caracterul antagonic al realităților/atitudinilor desemnate de cele două concepte, subliniind astfel eroziunea pe care fiecare o produce asupra celuilalt: "[...] natura și legea se opun într-un mod absolut antinomic. Cele două se contrazic și se contracarează. A te situa de partea celei dintâi implică respingerea celei de-a doua și viceversa. Toate legile îngrădesc autonomia și libertatea individului: tradiție, datină, obicei și legi pozitive, iată tot atâtea limite pentru
Lecția uitată a educației. Întâlnirea Micului Prinț cu vulpea by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
servi de libertatea sa“ (I. Kant, 1992, p. 24). Într-o discuție purtată în paginile Revistei de pedagogie de mai mulți pedagogi români, E. Păun observa că, adesea, raportul libertate - autoritate în educație a fost gândit în termeni disjunctivi și antinomici: libertatea se opune autorității. În realitate, este de părere autorul amintit, este vorba despre o pseudo - opoziție, întreținută de puncte de plecare diferite „în vreme ce adepții educației autoritare pornesc de la analiza realității sociale și a cerințelor impuse de aceasta procesului educațional
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
reacții vii în rândul practicienilor. Cadrele didactice percep autonomia despre care este bine să nu se discute, pentru că școala este o instanță reprezentând autoritatea, deci nu se poate ca ea să stimuleze autonomia. De parcă autoritatea și autonomia sunt doi termeni antinomici, două realități care se exclud reciproc în spațiul școlii. Și ce-ar fi școala fără profesor? Un vapor fără cârmaci. Oricât de bine utilat și oricât de modern ar fi vaporul respectiv, fără cineva care să știe să-l conducă
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
lui Noica, conform căreia: “timpul, ca vector, nu are lungime, ci doar direcție și sens”. Profesor la rniversitatea din București, Lucian Boia se dovedește un istoric trecut prin școala logicii matematice, pentru că stăpânește arta filtrării, cu un ochi obiectivat. Zvârcolirile antinomicului se răsfrâng, vijelios, atât în volumul Germanofilii, cât mai ales în acest recent studiu, aflat, în prezent, în atenția tuturor cunoscătorilor și iubitorilor de istorie. Așadar, prin suprapunere, sunt filtrate reflectări de o gravitate detașată, cu străfulgerări de o verticalitate
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
comunitare. Specialiștii în dezvoltare comunitară avertizează însă că acest model presupune multă experiență și maturitate democratică (vezi capitolul 3.1.3.). Varietatea formelor de guvernare existente astăzi demonstrează, cel puțin la nivel conceptual, că raportul descentralizării cu centralizarea nu este antinomic. Ceea ce se observă însă este o mai mare tendință de descentralizare asociată cu o prudență față de tensiunile pe care această schimbare le poate crea în societate, întrucât raza deciziei asupra problemelor educaționale nu se reduce la negocierea posturilor și la
Școala, între comunitatea locală și provocările globalizării by Ţăranu Adela-Mihaela () [Corola-publishinghouse/Science/1050_a_2558]
-
reabilitare în fața teroarei istoriei, bazat pe un logos al protestului camuflat. Opera de exil a lui Ovidiu se leagă prin fire nevăzute de regimurile totalitare, dobândind valoare de parabolă și reflectând relația dintre spirit și putere. Scriitorii și tiranii sunt antinomici. Ovidiu declară cu superbie îndreptățită de veacuri: "Ingenio tamen ipse meo comitor fruorque / Caesar in hoc potuit iuris habere nihil" (Tristia III, 7, 47-48). Proclamarea autonomiei conștiinței artistice ne amintește de motivul rămas în germene în Fasti: "Est deus in
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
semnificant și semnificat fiind dat de un semn, în baza faptului că aceștia (semnificantul și semnificatul) diferă de ceilalți din proximitatea lor, reprezintă evidență pentru aceea că limba este un sistem având termeni cu funcționare solidara și bazată pe raporturi antinomice. Limba fiind constituită din valori izvorâte din sistem, iar nu din concepte cu existența anterioară, și nici din simplă succesiune a sunetelor vorbirii, urmează că ea, limba, poate fi construită doar folosind ca punct de plecare ansamblul, din care se
Semiotica limbajului nonverbal în relația părinte adolescent by Livia Durac () [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
ex machina") în favoarea acelor procedee vizând adecvarea mimetică la realitatea ascunsă a sufletului individual, personajele specifice melodramei încep să câștige în complexitate și devin ambigue din punct de vedere moral, în acord cu dizolvarea vechilor ierarhii și relativizarea conceptelor tradițional antinomice de bine și rău. După unii exegeți ai problemei, viziunea melodramatică apare în momentul când vechea lume este pe cale de a se prăbuși, iar relațiile dintre oameni devin idiosincratice și complicate, într-un timp fără eroi, în care nu rămân
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
care, oricum, nu aveau nici o putere în Marele de Jos, ci numai în Marele de Sus. De altfel, Inanna nu opune nici o rezistență, așa cum nu se revoltă Dumuzi în fața demonilor, ori păstorul carpatic împotriva vrăjmașilor. Cele două zeități surori sunt antinomice: Marele de Sus și Marele de Jos. Ele nu pot exista împreună, concomitent și în același loc, așa că una urmează a fi eliminată, adică să moară. Este sacrificată, firește, Inanna. Pierderea însemnelor, a „legilor divine”, echivalează cu moartea. Și Dumuzi
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
ar putea să reînvie dacă ar bea din acea apă. Iată un singur scenariu pe două variante ale călătoriei și morții. O variantă ilustrează soarta Inannei, care pune în dialog dramatic Marele de Sus cu Marele de Jos, ca realități antinomice, separate geografic și cosmic. Inanna scapă de furia morții în chip condiționat: să promită în locul ei un zălog, adică o ființă trăitoare în Marele de Sus. Se vede nevoită să-l sacrifice chiar pe Dumuzi, soțul ei, zeul-păstor. Este de
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
patru când, revizuindu-și tonul, altădată exploziv, va amenda ritos, dar rezervat, disonanța dintre fondul religiei creștine și alcătuirea ei exterioară în articole precum Lucruri Bisericești (1937) sau Biserica pângărită (1938). În plan psihosocial, poetul reușește, până la urmă, concilierea egourilor antinomice: pe de o parte, cel profund interiorizat, al tribulațiilor sufletești și spirituale, aflat în permanentă căutare de certitudini, de sens, de echilibru, în esență eul dinamic și fecund al creației, acel altcineva care scrie cu mâna lui, și eul diurn
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
aceea de a proteja adevărul istoric. El este tributar atât filierei culturale, în descendența căreia se așază exponențial, ca "unic reprezentant autohton al romantismului aulic"216, cât și contextului istoric, care a activat și potențat sentimente naționale de o coloratură antinomică firească: exaltare vs. angoasă, optimism vs. pesimism etc. Înțeles astfel, gestul său cotidian traduce, din perspectivă cultural-antropologică, încercarea disperată de a recupera sensurile vârstei eroice pentru a salva prezentul compromis de traumele identitare. Astfel, nostalgia lui illo tempore va rămâne
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
literaturii comice din toate timpurile: nebunul. În cel mai general sens, nebunul e definit printr-un comportament aberant, în raport cu normalitatea care, la rândul ei, e dată de comportamentul majorității. Delirul și halucinația plasează nebunul ("ființă amfibie"), simultan, în două lumi antinomice, a căror interferență provoacă, în public, teamă și curiozitate. La Caragiale, nebunul devine un personaj central, o dată cu apariția primului text antijunimist, "Puțul nebunului. Basm junimist"256, o parodie după basmul popular, al cărui scenariu îl împrumută, modificând însă distribuția: P.P.
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
rămas netratat atât de detaliat de nici un alt scriitor din România. Steak de ton roșu sau fasole bătută? este titlul unui excelent volum al doamnei Sanda Nițescu (Editura Humanitas, 2004). Juxtapunerea, sub semnul interogației, a celor două preparate culinare aparent antinomice reflectă, la o primă lectură, doar diversitatea ofertei restaurantelor bucureștene din ultimii ani. Distanța dintre cei doi termeni pare a fi aceea dintre cosmopolitismul specific bucătăriei românești și afirmarea unei tradiții gastronomice autohtone. Nimeni nu poate pretinde că fasolea bătută
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
murit pentru noi în ziua în care l-am văzut murind pe scenă. Spectrul unui actor l-a deteriorat și nu-l mai putem da deoparte pe uzurpatorul visurilor noastre. (....) Reprezentația unei capodopere cu ajutorul unor elemente accidentale și umane este antinomică. Orice capodoperă este un simbol, iar simbolul nu suportă niciodată prezența omului (...). Absența omului mi se pare indispensabilă."13 Teatrul, după spusele lui Mallarmé în Creionat la teatru (Crayonné au théâtre 1897), este "de esență superioară". Smulgându-ne timpului, ne
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fie religioasă, fie "științifică", socială, emoțională etc. Vasilis Vitsaxis, op. cit., p. 22. 170 Apud Victor Kernbach, Mit, mitogeneză, mitosferă, p. 25. 171 Petru Bejan în Vasile Lovinescu, Mitul sfâșiat, p. 23. 172 Ibidem, p. 18. 173 Ibid., p. 25. "Esențialitatea antinomică a mitului îl face nedefinibil; uimirea nu se teoretizează". ibid., p. 28. 174 Ibid., p. 26. 175 Ibid., p. 27. 176 Ibid., p. 15. 177 Ibid., p. 18. 178 Petru Bejan, în Ibid., p. 15. 179 Ibid., p. 19. 180
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
să depășească, deci, o simplă cooperare interstatală . În acest context, și în strânsă legătură cu prăbușirea sistemului comunist, un rol esențial pentru evoluția Comunității 1-a avut reunificarea Germaniei, eveniment ce a demonstrat că aceasta și integrarea europeană nu erau antinomice. Aceste două ambiții sunt strâns legate: o monedă unică, element federator major intre agenții economici, cât și între cetățeni, necesită o identitate politică și socială puternică. Tratatul asupra Uniunii Europene prevedea că o nouă Conferință Interguvernamentală se va ține în
Percepții asupra configurației relațiilor internaționale În anii '90 by Spÿridon G. HANTJISSALATAS, Carmen T. ȚUGUI () [Corola-publishinghouse/Administrative/91812_a_92859]
-
lege de a genera practică neunitară și, pe cale de consecință, să necesite o dezlegare de principiu. ... 108. Instanța de trimitere s-a plasat, de fapt, în sfera propriei nevoi de confirmare a uneia dintre cele două variante de interpretare antinomice de care se prevalează fiecare parte litigantă (salariatul și instituția angajatoare), de vreme ce atât opinia titularului sesizării, cât și abordarea cvasiunanimă evidențiată de punctele de vedere teoretice exprimate în procedura de consultare a instanțelor demonstrează că întrebarea prealabilă vizează
DECIZIA nr. 245 din 23 iunie 2025 () [Corola-llms4eu/Law/300365]
-
doctrină identitară. În tot acest timp, cuvântul "naționalism" a fost anatemizat ca blasfemie politică, iar cuvântul "națiune" a fost scos din uzul discursiv. Programul... validează tripla reabilitare semantică, ideologică și discursivă a națiunii. Fuziunea celor două principii totalizante și deopotrivă antinomice, naționalismul și comunismul, într-o formulă integrată, a amorsat o tensiune funciară care necesita o justificare teoretică. În sprijinul noii teze a național-comunismului sunt instrumentate probe textuale constând în citate prelevate din opusurile canonice ale marxist-leninismului. Engels și Lenin sunt
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]