394 matches
-
Altă clasificare în diagonală: «poem fenomen (al naturii) », «poem stare sufletească», «poem obiect/lucru». În pictură, sculptura analog - toate existau în natură, de-a gata. Deci, un protest mut am făcut! “ - concluzionează Florentin. Distihul paradoxist este format din două versuri, antitetice unul altuia, dar care împreună se contopesc în-tr-un întreg definind (sau făcând legătură cu) titlul. Dar iată și câteva distihuri paradoxiste cu semnătura lui Florentin Smarandache: Soluție S-a rezolvat/„Nu se poate“; Bir De unde n-ai/De-acolo să
Agenda2004-3-04-b () [Corola-journal/Journalistic/281944_a_283273]
-
Durand, din Structurile antropologice ale imaginarului - asumate de răul spiritual. Perseverînd inspirat, Antim personifică piatra și "maica" sa, pămîntul, iar lanțul semantic format evocă, într-un registru secund, originea mitico-htonică a omului. Este adoptat, în mod previzibil, mentalul "schizomorf" și "antitetic", încît referința diairetică la simbolul focului apare firească, în contextul analogiei cu bunătatea care, ca expresie pozitivă a moralității, are o evoluție ascensională, purificatoare. Cu toate că sînt rare, distingem în didahii și veritabile imagini poetice autonome, a căror gratuitate estetică nu
Antim Ivireanul - "Să vă fiu de mîngîiere..." by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Imaginative/14930_a_16255]
-
care sunt scrise cu rimă și metru, poezia și cântările din Vechiul Testament erau bazate pe un paralelism al gândirii, în care al doilea (sau următoarele) vers (versuri) al(e) poeziei reia(u) (paralelismul sinonimic), se află în contrast (paralelism sau antitetic) sau completează în mod progresiv (paralelism sintetic) ideea spusă în primul. Toate cele trei forme de paralelism caracterizează Psaltirea. Titlul ebraic pentru Psalmi este Tehilim, care înseamnă Laude; în Septuaginta (traducerea greacă a Vechiului Testament făcută în anul 200 î
Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
neutralizeze, prin acțiunea instituțiilor sale dedicate apărării binelui public. Evocarea "urgiei unor timpuri vitrege sub care era amenințat să piară acest popor" delegitimează orice tentativă de a colora nostalgic o epocă căreia îi sunt rezervate tonurile cele mai întunecate. Mecanismul antitetic marchează imaginarul realist socialist și, de la Cezar Petrescu la Camil Petrescu, fresca istorică este instrumentalizată în acord cu canonul rollerian. Indiferent de decorul concret, de mutațiile vestimentare sau de rafinarea strategiilor, cei o sută de ani care despart momentul apoteozei
Despre cărturar ca soldat credincios by Ion Stanomir () [Corola-journal/Imaginative/13844_a_15169]
-
îngropați în bărăgane,/ printre abecedare și icoane// Dacă aș avea timp/ aș scrie un poem despre/ diaconul Ion Creangă,/ despre sfintele cercuri:/ joi, vineri, sîmbătă,/ duminică, luni, marți, miercuri..." (Vedere din pridvorul Bojdeucii). Sau această devotată închinare, pe o trama antitetica, la statuia Luceafărului: "Privesc statuia lui Eminescu, noaptea,/ O noapte imperiala./ În preajma, iau cină tîrzie, măturătorii de stradă, bărbați și femei./ Au chipuri tăcute, imemoriale// Mai mulți șobolani se adună brusc/ în jurul statuii,/ într-un cerc conspirativ./ Încep să cînte
"Un patetic jignit" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17796_a_19121]
-
actori, aș prefera ca versurile mele să fie mai degrabă strigate de către crainicul orașului.” Reacția romantismului la formalismul „artei frumoase” din clasicism nu a influențat teatrul în ceea ce privește relația text - scenă, datorită exagerărilor retorice, predilecției pentru gesturile eroico-patetice, cultului pentru tirada antitetică. Se înlocuiește astfel un formalism („cel calofil”), cu altul („al antitezelor”), încât nu se realizează un progres vizibil. După ce teatrul romantic avea să ducă la paroxism declamația, părăsind orice contact cu realitatea, urmează reacția naturalistă, care înseamnă, de fapt, chemarea
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
moftangiu de speția și de felul său. {EminescuOpVIII 377} b ["CEA MAI COMICĂ NOȚIUNE ROMÎNEASCĂ... "] 2258 Cea mai comică noțiune românească e moftul - antiteză nempăcată, și-n 222r sine atât de ridicolă, dintre aparința esterioară și fondul intern. Cel mai antitetic și mai comic caracter e moftangiul. Tartuffe e moftangiu. Comica escelentă a postulanților din Millo director consistă din aceea că sunt moftangii. Toți suspină pentru patrie cu fizionomia cea mai plângătoare de pe lume și toți nu vor binele, ci numai
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
schimbat, Între timp, orânduiri și oracole, guverne și generații, lumea arată altfel, noi arătăm altfel. Parcă niciodată, Însă, ca În aceste post-timpuri supra-nervoase nu s-au succedat atât de rapid cele două fețe ale lumii, cele două zile și zodii antitetice care Își joacă de-a valma sarcasmul, batjocorind statornicia și sensul. Mai ales pentru noi, ieșiți, nu cu totul teferi, din trecutul de mai ieri, cei rămași În Estul sălbatic, ca și cei plecați, cu tot cu geografia și istoria veche, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
veche, În Vestul sălbatic. „Exit” sună, tot mai des, avertismentul senectuții. Nu altfel sună, Însă, uneori, și vrajba din preajmă. Despre iubire povestea, printre multe alte game minore și majore ale fastuoasei sale compoziții, Scribul lumii, În cele două zile antitetice și complementare. Iubire de mirosuri și Întrebări, prieteni și peisaje, femeie și freamăt, surprize și vecernii, joc și Îngândurări. Iubiri se surpă, prieteni și prietenii mor când nu te aștepți, iar regretele nu sunt neglijabile. Cele care ne mai Însoțesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
unite într-un întreg, ci când aceste sunt puse nemijlocit una lînga alta), sau acceutul logic relevează particula mijlocitoare și ne dă prin asta intuițiunea legăturei propusăciunilor. Aceste particule mijlocitoare se împart în (citative) adezive, continuitive, împărțitoare, esclusive, comparative și antitetice. Accentul logic are de-a le arăta după puterea lor împreunătoare. Astfel particulele exclusive, comparative și antitetice (or-or, ca, însă, dară ș. a. ) [exprimă] o împreunare mult mai intensivă a propusăciunilor coordinate decât adezive, continuitive și împărțitoare, din care cauză
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
particula mijlocitoare și ne dă prin asta intuițiunea legăturei propusăciunilor. Aceste particule mijlocitoare se împart în (citative) adezive, continuitive, împărțitoare, esclusive, comparative și antitetice. Accentul logic are de-a le arăta după puterea lor împreunătoare. Astfel particulele exclusive, comparative și antitetice (or-or, ca, însă, dară ș. a. ) [exprimă] o împreunare mult mai intensivă a propusăciunilor coordinate decât adezive, continuitive și împărțitoare, din care cauză accentul logic are de-a exprima prin voce legătura mai intimă dintre cele dentîi. n natura simțământului
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
monomanie dacă n-ar ascunde o luciditate salvatoare (p. 88). Deși suferă o inevitabilă deformare a caracterului, figura tragică a fetei crește în întunecată măreție față cu gravele, totalele scăderi ale mamei : Clitemnestra constituie elementul negativ de care se detașează antitetic eroina, păstrătoarea tradițiilor și virtuților, apărătoarea unei idei clare de dreptate (p. 89). Refuzul fetei de a se plia în fața forței se face în numele unor elementare legi morale, iar sacrificiul ei servește unei finalități comune (p. 90). Potrivit exegetei, tragismul
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Coșbuc liniștea și pacea de sus își prelungesc virtuțile și dincolo sub glie și sub cruce: ,,Natură, în mormântul meu, E totul cald, că e lumină!” Atributelor obișnuite ale morții întunericul și frigul , poetul le substituie căldura și lumina, noțiuni antitetice, menite să sugereze plenitudinea sentimentului de integrare definitivă în natură, beatitudinea vieții concepute ca o scurgere continuă în oceanul imens, dar liniștit al morții. 1.4. CARACTERIZAREA UNUI PERSONAJ LITERAR Termenul personaj literar provine din francezul personnage, împrumutat la rândul
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
scriitorul convoacă o serie de modele umane, masculine și feminine: poetul, regele, revoltatul demonic (revoluționarul), savantul, magul, ascetul (călugărul), iubita, mama. Femeia iubită este o ființă angelică și/sau demonică (Venere și Madonă, Înger de pază etc.) Cele două ipostaze antitetice par să se echilibreze în poemele de început: „Suflete, de-ai fi chiar demon, tu ești sântă prin iubire / Și ador pe acest demon cu ochi 26 mari, cu părul blond” (Venere și Madonă). Revoltatul demonic află împăcarea în iubire
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
scriitorul convoacă o serie de modele umane, masculine și feminine: poetul, regele, revoltatul demonic (revoluționarul), savantul, magul, ascetul (călugărul), iubita, mama. Femeia iubită este o ființă angelică și/sau demonică (Venere și Madonă, Înger de pază etc.) Cele două ipostaze antitetice par să se echilibreze în poemele de început: „Suflete, de-ai fi chiar demon, tu ești sântă prin iubire / Și ador pe acest demon cu ochi 26 mari, cu părul blond” (Venere și Madonă). Revoltatul demonic află împăcarea în iubire
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
hârtie, dar și povestea aceasta este ipotetică, personajul dictându-și în gând conținutul scrisorii, așa cum îi turna oral Farfuridi pe cei care trădau ,,enteresele partidului” la Centru, iar Brînzovenescu se minuna de ,,tăria” mesajului. Personajul trăiește astfel o perpetuă stare antitetică. Un autobuz, o călătorie la Folești, satul natal cu imagini rurale din anii copilăriei, o plimbare a protagonistului, mai multe întâlniri cu foști colegi etc. Printre cei evocați se găsește și un individ ,,periculos”, dar imaginea lui e contradictorie. Reîntorcându
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
să-l distrugă... poate că aceasta era și marea dilemă a lui Hamlet. Se îndoiește el oare de adevărul din vorbele fantomei? Nu cumva se întreabă dacă acest adevăr nu disimulează cine știe ce capcană nebănuită? Macbeth și Hamlet sunt două figuri antitetice, amândouă stăpânite de aceeași neagră melancolie, amândouă confruntate cu o sumă de informații primite de altundeva, dintr-un univers aflat în afara granițelor umanului. „They have more than mortal knowledge” („Mi-au dovedit că știu unele lucruri necunoscute muritorilor de rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Johnny Stomp, ca să afle detalii despre jumulirea lui Minear, apoi i-a dat raportul lui Mal despre faza cu Gene Niles. Mal i-a spus că îl bănuise de crimă pentru că plata unei datorii în numele lui Danny era atât de antitetică stilului lui, încât și-a dat seama că datoria trebuie să fie una uriașă. Lui Mal îi dădură lacrimile când vorbi de puști, apoi își ieși din minți când trecu la Dudley Smith - Dudley era vinovat de moartea lui José
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
omul arhaic deschis spre sublim prin contactul nemijlocit, "de primă zi", cu marile dimensiuni ale universului, cu misterul, creația are loc conform deschiderii sale originare către adevărul primordial al Ființei, acționează sensibilitatea metafizică pură, și anume, sensibilitatea axiologică la diada antitetică majoră viață/moarte. Așa au fost create Ghilgameș, Vedele, Miorița, basmul Viață fără moarte, tinerețe fără bătrânețe. În schimb, în conștiința omului de cultură, intuiției originare se adaugă încărcătura momentului din istoria spiritului poetică, artistică, filozofică stimuli care pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
relevând latura inarmonică a lucrurilor, a lumii. Așa se naște "tristețea metafizică" din poezia eminesciană de iubire, conștiința dureroasă a denivelării potențialului spiritual între realitate și idealitate, dintre necesitatea internă hyperionică și inerția telurică, refractară spiritualității. Acest gen de ritmică antitetică apare cu osebire în Pe lângă plopii fără soț.... Ce e amorul ?, Adio, S-a dus amorul. "În cele patru poeme sus este vorba de o ritmicitate dialectică dintre realitatea prozaică și ideal, o tensiune antitetică de ordin axiologic între teluric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
spiritualității. Acest gen de ritmică antitetică apare cu osebire în Pe lângă plopii fără soț.... Ce e amorul ?, Adio, S-a dus amorul. "În cele patru poeme sus este vorba de o ritmicitate dialectică dintre realitatea prozaică și ideal, o tensiune antitetică de ordin axiologic între teluric și celest, între zborul spiritului care nu poate respira decât în zonele de sus ale semnificațiilor eterne și lipsa de zbor a unor ființe fără vocația absolutului: "Prea mult un înger mi-ai părut / Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
zborului spre Demiurg din care Hyperion renaște în hipostaza sa de increat. Fenomenologia tristadială eminesciană este de model zamolxic, și nu de tipul formulei dialectice hegeliene existență-viață-devenire, pentru că la Eminescu termenul final nu este sinteza dintre teză și antiteză, termenul antitetic nu este inclus în al treilea moment, acesta nefiind o sinteză, o sumă, ci o depășire a negativității și o înălțare a primului termen. Este o axiologie superioară care învinge antiteza, negativul, și apoteozează teza. De astă dată similitudinea este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cunoașterii și, implicit, a numirii. Goethe afirma: "poezia este prin ea însăși o trădare". Iar Alain Bosquet: "poetul a vorbit: aceasta este erezia sa". Ambiguitatea poate fi sintactică, semantică, un cuvânt, o secvență a unei poezii inducând idei sau sentimente antitetice sau în ce privește logica internă a poemului, structura sa. Prototip al ambiguității este întrebarea hamletiană, To be or not to be, that is the question cu dezvoltarea sa pe parcursul celebrului monolog, idee reluată dramatic de Eminescu atât în Mortua est !, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
veghează, el știe... Dar poate că nici el nu știe." Acest final ne aruncă în radicală incertitudine. Pe de o parte, a fost în mod real creată lumea, există lumea sau nu există? Astfel, procesul cosmogonic este conceput ca esențial antitetic: șovăirea între a fi și a nu fi. Pe de altă parte, nici Unul nu știe dacă în adevăr el a înfăptuit Geneza. Or. această dublă ambiguitate este chemată să explice, să motiveze de ce lumea este o simplă aparență, o iluzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și reflecției pe care le presupunea, inevitabil, o asemenea perspectivă; iar dacă, pe parcursul unui roman, funcția era asumată de mai multe personaje, ea putea trece de la unul la altul, ca ștafeta Într-o cursă, cu oarecare regularitate de planificare. Metoda antitetică era perfect exemplificată de Trilby, În care autorul-narator, asemenea lui Thackeray, scotea marionetele din cutie și le făcea să salte și Îți comunica, pe un ton de meditație Împărtășită, exact ce gândeau În fiecare secundă, acordându-le note pentru motivațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]