2,251 matches
-
constată că pielea i se încălzise, parcă nu-i mai aparținea. Se ridică, privi în jur ca și cum ar fi căutat pe cineva. La început soarele o orbi, pe urmă începu să perceapă oameni, pălării, mingi, saltele, zgomotul mării. Avea un apăsător sentiment de pierdere a cuiva drag, apropiat. Se întoarse pe cearșaf, așteptă. Nemișcarea o scotea din minți, i se părea o tortură pentru cineva care voia să alunge imagini recente, cutremurătoare. Mult timp nu reuși să se mențină opacă. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ecoul se topesc în culorile asfințitului. Norii plutesc pe cer ca parașutele de mătase ale păpădiilor... Zadarnic te tânguiești, îmi șopti un glas al nimănui. Am rămas stingher... E o noapte adâncă ce mi se așterne pe suflet, grea și apăsătoare... Magdalena Bratu, clasa a VIII-a B O zi din viața unei frunze Se născuse dintr-un mugur firav, într-o dimineață caldă, odată cu începutul primăverii. O botezase cea dintâi rază de soare care semăna cu o zână cu păr
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
grozavul vis îmi era spulberat de compresa rece ce-mi atingea calda frunte. Ideile îmi reveneau, ba parcă și mai multe și mai miraculoase, ființe invizibile care strigau, se zbăteau, făcând parcă un groaznic torent de căldură insuportabilă. Liniștea era apăsătoare, începeam să mă trezesc aproape, când în fața pupilelor pleoapelor pe jumătate închise îmi apăru o ființă incredibilă. Era strălucitoare, aproape albă și invizibilă. Am întins mâna și, spre uimire mea, am atins-o; un glas cald mă înconjura, asigurându-mă
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
că această legătură i-ar putea fi fatală. În așteptarea revelionului, localul găzduia o nuntă. Mirii, foarte tineri, palizi, În capul mesei. Părinții, rude apropiate, colegi, probabil, În total vreo douăsprezece perechi. Confetti, lampioane. Spre ea se Îndrepta tot mai apăsătoare privirea unui bărbat Încă tânăr, cu ochelari cu ramă de sârmă subțire, rotunzi, și un fular roșu ponosit În jurul gâtului. Se resemna și se lăsă privită fără să mai opună rezistență, preocupată vag de starea mâinilor ei precum Fecioara Maria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
spre Griviței, unde locuia de aproape treizeci de ani. Își trase chipiul pe frunte și porni spre casă anunțând tuturor vestea cea mare. Energic la Început, sancționând În acest fel nesimțirea concetățenilor săi, tot mai stins pe măsură ce singurătatea sa devenea apăsătoare, tânguitor În cele din urmă când a și fost reținut, pentru tulburarea ordinii publice. Și nu spusese decât atât: Oameni buni, am Învins! Oameni buni, am murit! Acestea au fost cuvintele. Ciudate, fără noimă. Lucru atestat și de amenda simbolică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
comerțului nostru, gânguri clientul-perspicace cu ochii umezi de emoție. Cam așa ceva, recunoscu Brândușă fără pic de emfază și fără să clipească, chit că nu auzise niciodată de Havel. Mărturisirea aceasta de o excepțională Însemnătate a fost urmată de o tăcere apăsătoare, atât de apăsătoare, susține clientul-perspicace, Încât obiectele din jur au Început să-și modifice forma, În sensul că s-au turtit pur și simplu. Ca să scape ele, Brândușă a anunțat mari reduceri de prețuri. În timp ce Își calcula pierderile a ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
clientul-perspicace cu ochii umezi de emoție. Cam așa ceva, recunoscu Brândușă fără pic de emfază și fără să clipească, chit că nu auzise niciodată de Havel. Mărturisirea aceasta de o excepțională Însemnătate a fost urmată de o tăcere apăsătoare, atât de apăsătoare, susține clientul-perspicace, Încât obiectele din jur au Început să-și modifice forma, În sensul că s-au turtit pur și simplu. Ca să scape ele, Brândușă a anunțat mari reduceri de prețuri. În timp ce Își calcula pierderile a ajuns la concluzia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
diluată pe distanța celor două mii de kilometri care Îi despărțeau și pe care i-ar fi străbătut mai ușor decât cei câțiva metri de iarbă care se Întindeau acum Între ei Într-o tăcere Încordată care făcea parcă și mai apăsătoare căldura zilei. Erau două plasme. Deci nemuritori, conform observației lui Updike din Centaurul: „În substanța plasmică nu există nici o rațiune intimă pentru ca viața să se sfârșească vreodată. Citat din memorie. Forma nu este decât o metaforă a morții: limita extremă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
putut face cineva ceva. — Trebuie să mă ocup de pregătiri? Să fac ceva acum? Lucrurile astea mi-au trecut prin cap chiar în clipa în care le-am rostit. — Anunțarea familiei? Organizarea înmormântării? Cine se ocupă de toate astea? Ochii apăsători ai doctoriței Randle mă scrutară din spatele ceștii. — Slujba de înmormântare a avut deja loc. Ai organizat un priveghi pentru ea ieri. Am rămas încremenit. — De ce nu-mi amintesc nimic? — O să ajungem și la asta. Când? — Ei bine, vrei să discutăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
brusc. Din cauza șocului am făcut un salt în spate, ca și când m-aș fi ars la degete. Am încercat să nu mă mișc, să nu respir, acoperindu-mi gura cu mâna. În spatele ușii închise răsuna o tăcere adâncă, densă. Pură. Grea. Apăsătoare. Sunetul unor ochi ce te privesc intens. Am așteptat. Am așteptat să se întâmple ceva. Un minut. Două minute. Nu s-a întâmplat absolut nimic. Zece minute mai târziu, scosesem ciocanul din cutia cu unelte și căutam prin dulapul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
albastru și galben și verde. În câteva secunde țineam în mână nu o vedere, ci o fotografie subacvatică a unui pește viu colorat. M-am uitat fix la imagine, copleșit de-un imens sentiment de interconectivitate, o relevanță zdrobitor de apăsătoare pe care o simțeam, dar nu reușeam s-o găsesc. Se întâmpla ceva de necuprins. Ceva atât, atât de important... O trâmbă de bule erupse la câțiva pași de bucata mea din Orpheus și am încercat să mă ridic cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ating -, pe buzele curbate estetic, mă apropii cu fruntea de fruntea de carton, mă uit în ochii alungiți pînă amețesc, ațipesc, adorm. Somn fără vise. După el: soarele e mai rece, tăcerea orașului, în prima zi a Anului Nou, mai apăsătoare, mirosul de benzină al străzii mai sufocant, claxoanele mai ascuțite, cupola cerului mai joasă, "orizontul misterului" cît un punct. Îi supraviețuiesc într-o lume mai părelnică, mai tulbure. Cu zile scurte și nopți cînd pînă-n zori mai sînt 112 ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
înapoi, atunci când voi fi pregătit, când voi fi gata să-l trăiesc. Netrăirea timpului este totuna cu uciderea lui. Lâncezirea timpului înseamnă îmbătrânirea firii sau dilatarea sentimentului morții. Cu cât murim mai lent, cu atât regretul netrăirii timpului devine mai apăsător. Deodată, lătratul se oprește brusc și, odată cu el, imaginea Aspidei se estompează. Îi ia locul "While my guitar gently weeps" a Beatles-ilor. Privesc dincolo, prin ușa întredeschisă și încerc să rețin timpul "întors" pentru o clipă printre vaierele ghitarei. Dulce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
în cameră pentru o siestă scurtă, dar eșuam mereu în a face din nou dragoste. Au fost cele mai erotice după-amieze din existența mea, despre care nu-mi pot aminti nimic. Decât că atmosfera postcoitum era atât de distantă și apăsătoare încât cădeam amândoi într-un soi de autism din care nu ieșeam până la următorul act. De ce-am ales-o tocmai pe ea dintre amicele mele pentru această intimă vacanță? Tocmai pentru ca să mă pot gândi în libertate la cealaltă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
o liniște ireală; animalele se pregăteau surd de culcare, cu excepția găinilor, care ciorovăiau vag și straniu. Și mâinile lui și picioarele se relaxau inerte, gârbovite de atâta muncă și soare. Dar gândurile alergau libere și stinghere prin tăcerea densă și apăsătoare. Bătrânul. Străbunicul, copilul și fereastra Bătrânul copil și străbunicul stau pe prispă și contemplă valea. El nu-și mai poate aminti acum dacă fereastra de cer i s-a arătat aievea lui sau ține strict de memoria străbunicului, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
vacanțe. Tatăl meu, ce apare la fel de rar și imprevizibil ca Fata Morgana, mi-e la fel de tată precum vecinul de la etajul trei, care mă duce uneori cu mașina la desen împreună cu fetița lui. Dar femeia aceasta robustă, cu sâni mari și apăsători ca pietrele, funcționează ca un tată pentru mine; ne jucăm badminton și freezby pe plajă, înotăm împreună în larg, spre spaima mamei. Îmi dă pe șest bani de înghețată, se uită atent și prelungit după alte femei și fumează ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
se remarca prin absența iubirii. Prin urmare, oglinzile au dispărut complet din existența ei. Cum poți trăi atâta vreme în absența iubirii, ca un animal singur, doar cu prada ta zilnică, istovitoare și cu somnul tău fără vise, greoi și apăsător? Nici ea nu prea știa cum, dar așa crede ea că a trăit o vreme, total în absența iubirii. Într-o zi, lucrurile s-au schimbat pentru ea. A început din nou să interogheze oglinzile cu același interes de odinioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
să citească, nu trebuia să mai meargă la serviciu, nimeni nu aștepta nimic de la ea, avea în sfârșit timp să citească. Citea pe verticală, sărea peste descrierile îngrozitor de lungi... Peste atâția ani, stilul lui Thomas Mann i se părea desuet, apăsător, bolnăvicios de lent, obsesiv, incompatibil cu ritmurile și dispoziția ei. Pe măsură ce citea, își amintea perfect de atmosferă, de personaje, chiar și de numele lor și totuși era altceva ce căuta ea, nu știa bine ce, dar începuse să intuiască că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
din nou în poziția ei verticală, gata s-o pornească din nou la drum... Când, un zgomot îngrozitor, un vuiet parcă pornit din măruntaiele pământului ca un cutremur a străbătut toată librăria, însoțit de un curent turbionar și o presiune apăsătoare, urmat la scurtă vreme de o bubuitură fantastică și o plesneală cumplită de sticlă spartă ce-ți penetra șira spinării ca o lamă. Și-ți paraliza toate simțurile în acel moment acut, ca o insuportabilă durere lăuntrică, ce probabil o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
sonore până la mine. Fac un gest sublim de concentrare, simt cum mi se sparg urechile de tăcere... Nimic... Gnomul îmi vorbește surd, iar eu mă întreb dacă voi mai auzi vreodată... Afară e înnorat, fără lună. Tot mai mult întuneric, apăsător ca vidul, își face loc prin fereastra deschisă; deodată, un fulger străbate camera, se izbește de oglindă, apoi se întoarce ca un bumerang și străpunge capul gnomului, el se revelează a fi doar un balon scofâlcit ce a pierdut prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ar fi vrut să nu răspundă! Bucuria de altădată a fost înlocuită cu un incomprehensibil sentiment de frică. A răspuns totuși cu un glas temător, apoi a tăcut imediat, ca și cum ar fi așteptat o sentință. Doar că tăcerea venea la fel de apăsătoare și din partea cealaltă. În sfârșit, cu greu s-a închegat o conversație monosilabică, din care reieșea că el se va muta în alt oraș, căci s-a hotărât în cele din urmă să pună capăt celibatului. A urmat o tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
atunci când ia forma coșmarului. Dar nu toate lumile virtuale eșuează în coșmar, în unele trăim pentru o durată foarte lungă, în cele în care timpul curge pentru o vreme ireversibil. În fapt, orice aș visa, un "eu" îngrozitor de pregnant și apăsător, chiar dacă imponderabil, îmi guvernează toate visele. Când visez un pom singular într-o câmpie nesfârșită, mă descopăr sfâșietor de prezent, ascuns în ramurile acelui arbore sau zburând printre norii de deasupra lui. Prezența eului în vise este covârșitoare ca aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
tărâmul viselor, ca să se poată visa numai pe el, într-o perpetuă uimire, admirație și fericire, și totuși fără să se recunoască. Pentru A. Breton, scopurile visului sunt de-a ilumina locurile ascunse. Astăzi cred că am visat ceva foarte apăsător. M-am chinuit din greu să mă trezesc, mă luptam zadarnic să împing către trezire conținutul tulburător al visului meu, dar era ceva ce-l menținea în subteran. Visul se cerea, prin urmare, continuat, în timp ce eu trebuia să mă scol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
iluminată, de care rareori avem parte, este cea care ne strivește, ne subțiază, ne ia suflul; este insuportabilă, cuprinzându-ne toată ființa, până la sufocare, ocazie în care apare acea reacție paradoxală de respingere. Conștiința imposibilității reiterării fericirii devine atât de apăsătoare, încât imortalizarea ei prin extincție constituie o posibilitate. Este poate unicul moment în care gândul morții se ivește curajos, curat, firesc, eliberat de orice regrete. La limita unei suferințe insurmontabile, gândul morții poate fi salutar, dar totuși impur, alterat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mai departe spre degete, se zbăteau picioarele până atingeau tavanul, da, se zbăteau, cataclismul a împietrit-o. Frica e un sculptor macabru prin felul în care modelează atitudinile pline de o melancolică morbidețe, melancolia devia într-o tristețe grea, vâscoasă, apăsătoare pe stern, ca o lespede de granit, pe care trebuia să o accepți ca pe o carapace de preț, un corp în plus de purtat până la moarte, un geamăn autist care știa atât: să apese și să doară. "Tu ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]