446 matches
-
înălțând un adevărat imn toleranței și neseriozității ei. Dintre temnițe comuniste, ură de clasă și intransigențe ideologice, " Să mă ierți și să mă iubești" din finalul Scrisorii pierdute, ca și "Pupat Piața Independenți" din finalul Telegramelor apar transformate într-o apoteoză a împăcării și bunăvoinței. Virtuți creștine în fața cărora adulterul și minciuna, corupția și șantajul se estompează și își pierd din virulență. De fapt, fascinanta și înflăcărata pledoarie nu e decât o demonstrație prin absurd în care este exaltată lumea lui
Bășcălia la români de la salvare la sinucidere by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/9798_a_11123]
-
căsnicie, o prosperitate burgheză și o amnezie sănătoasă dincolo de care stau grijile inerente pe care orice familie le administrează judicios ca pe borcanele cu marmeladă din cămară. Ei bine, acesta este anticlimaxul, pentru că avem și un climax, pe care orice apoteoză îl cere. Înfruntarea dintre lordul Voldemort (Ralph Fiennes) și Harry Potter (Daniel Radcliffe) nu lasă loc îndoielilor, de câte ori se spune în film că nu mai există nicio șansă poți fi sigur că finalul va rezolva și micile disperări inerente, incredulități
Harry Potter, Peter Pan și sfârșitul copilăriei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5308_a_6633]
-
îi va mânca inima și,/ Cu cele două aripi prinse la umeri,/ Cu-adevărat se va-nălța la cer, s-aducă iubitei/ Nectar și ambrozie de acolo”. Altui orfic transilvănean, Aurel Pantea, i se trece în cont tocmai momentul de apoteoză: „Măruntul scrib Pantones, după ce/ A fost îndepărtat de la înregistrarea/ Hotărârilor Adunării, că prea tare-i tremura mâna/ Și strica ceara, ba chiar înțelegerea între cetățeni,/ S-a apucat să scrie cu cretă pe zidurile/ Propriei case cuvinte desperecheate, spunând/ Că
Cărțile neliniștirii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3710_a_5035]
-
constatăm cum înverșunarea sumbră, tonalitatea vehementă asediază nu fără un anume sistem cîteva centre vitale, cîteva teme în măsură a da seama de ansamblul existențial. Erosul nu e decît pierzanie, cale a morții, erupție vulcanică nimicitoare, boală incurabilă precum o apoteoză întoarsă pe dos: "El îi spune/ sînii tăi sînt jumătățile de măr/ pe care am cheltuit raiul/ și ea înțelege/ tu ești poarta prin care moartea/ intră în lume/ el îi spune/ cînd mi-ai furat secretul nașterii/ poate dormeam
Întuneric moral by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9493_a_10818]
-
ce se întâmplă în morminte (de aici și titlul românului, Morminte străvezii). Cititorul accepta toată această aglomerare de fantastic, considerând-o deopotrivă un delir al personajului și o satiră funambulesca a autorului la adresa caricaturalelor vestigii de credință din România postdecembrista. Apoteoza satirei Dan Stâncă merge cu îndrăzneala artistică foarte departe, imaginându-si că în România s-a inaugurat controversată Catedrală a Mântuirii Neamului. El nu face obiecția, meschina, ca un asemenea edificiu monumental costă prea mult, ci se întreabă - epic - cum
UN MARE SCRIITOR SOLITAR by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17760_a_19085]
-
de carnea masivă a pereților, eliberate de greutatea acoperișelor, scuturate de încărcătura podoabelor, rămase numai schelet alb și esențial de coloane înălțate spre cer, templele antice au ajuns pînă la noi mai frumoase, sînt convinsă, decît au fost vreodată în apoteoza gloriei lor religioase". Explicabil, restaurarea a ceea ce s-a pierdut i se înfățișează poetei drept o operație decepționantă. E o pierdere a poeziei unei existențe mistuite în favoarea unei funcționalități ce n-ar putea fi decît prozaică: "De fiecare dată reconstituirea
Ana Blandiana și homo viator by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9077_a_10402]
-
punctul de vedere al virtuozității instrumentale, ci mai ales al conducerii cu discernământ a discursului muzical (ce cunoaște numeroase libertăți de tempo, contraste de nuanțe și de stări sufletești). De la primele sunete ale cadenței cu care debutează lucrarea și până la apoteoza finală, Gabriel Croitoru a demonstrat că este un magician al expresiei atât de diverse ca timbralitate, culoare și fantezie, al bunului gust, al impetuozității și dezinvolturii. Discursul violonistic plin de farmec și inedit a fost susținut printr-un rafinat acompaniment
Vioara lui Enescu by Carmen MANEA () [Corola-journal/Journalistic/84301_a_85626]
-
de cercetare cu nemiluita. Acestea sunt explicațiile de bază, și nu credința fierbinte în „viitorul de aur al omenirii.” Unii din acești intelectuali nu țin secret faptul c-ar fi coordonați de Servicii Secrete pentru care perioada comunistă a reprezentat apoteoza existenței. În acest context, apariția câte unei cărți, precum Why Marx Was Right (Yale University Press, 2011), sub semnătura unei celebrități de talia lui Terry Eagleton (un ins celebru pentru faptul că e celebru!) e chiar argumentul că umanitatea își
Neobositul cinism al asasinilor by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5517_a_6842]
-
mult mai mult decât personală (dar, cât privește credința, merită citite frumoasele pagini dedicate rolului pe care istoricul religiilor îl conferă acesteia în sistemul său de valori încă dinainte de trecerea către ultima etapă). Astfel, unul din ultimele paragrafe referitoare la apoteoza lui Culianu pare scris cu aceeași febricitate la care face referire: „Ceva din tonul implacabil al binecuvântării răzbătea, împreună cu un fior de obiectivitate înghețată, în textele acestor proiecte. Păreau adresate urbi et orbi. Tonul lor e sigur de sine, stilul
Teoria ultimului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6257_a_7582]
-
asupra de măsură lumea, modificând structura universului liric, schimbându-i fundamental tonul imnic an apocaliptic, chiar dacă motivele și marile teme stănesciene rămân an principiu aceleași dând operei unitatea și coerentă unui destin poetic major. ăntre călărețul mistuit de flăcări din apoteoza finală a Sensului iubirii, ăntruchipare a "zeului-soare" străbătând tăriile aureolat de o maree a luminilor și seniorul "necuvintelor" zdrobindu-se ăntr-un turnir cu inexprimabilul artei poetice ("Prințul căzând de pe cal/ striveste-n cădere un ănger./ E sentimentul total/ pentru care
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/17486_a_18811]
-
firesc în cadrul regizoral fără surprize, dar cu detalii de finețe ca apariția filmică a vasului fantomă, relația celor doi eroi aflați față în față, dispariția portretului Olandezului când acesta intră în casă ca întrupare a imaginii din cadru, renunțarea la apoteoza finală etc. În ceea ce privește corurile marinarilor ele au demonstrat că se poate cânta cu energie și în "caracter folcloric" fără a reduce expresia la un primitivism zgomotos. Și pentru că marea este atotstăpânitoare peste destinele eroilor, muzica o evocă permanent în sonorități
"Soirées de Vienne" by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/16899_a_18224]
-
Și o pajiște de iarbă s-ar preface în fîn uscat./ Singur m-am învinovățit pentru plaga de neînțeles din preajmă/ Pe care n-am izbutit s-o tămăduiesc sau să-i micșorez cuprinsul" (Turnul febrelor). Deoarece e convins că "apoteoza Răului va dura" și că ea îi va cere sacrificiul, Orfeul contemporan își întrevede ispășirea în impersonalizare (o sinucidere simbolică a eului orgolios): "aș vrea ca numele meu să nu însemne mai mult decît urmele unei păsări necunoscute, întipărite în
Un sol al "ireparabilului" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15934_a_17259]
-
ca un personaj descins din seria desenelor lui Aubrey Beardsley - și nu ne rămâne decât să ghicim care din eroinele aceluia stăruia în mintea lui Faulkner: regina Guinevere? Irodiada? Salomeea? Isolda? Mesalina? Sau vreuna din eroinele semi-abstracte, „Femeia din lună", „Apoteoza", „Pisica neagră"? Oricare dintre ele, sau toate la un loc. Suferința crudă și maternitatea deturnată fac din acest personaj un punct de referință în repertoriul marilor apariții faulkneriene. Simbolismul apăsat al poeziei lui Swinburne, „micile ironii ale vieții" născute sub
Primul Faulkner (V) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6773_a_8098]
-
în egală măsură fascinantă și opresivă. Cele doar câteva cuvinte rostite de Donald Mahon pe parcursul straniei sale agonii se estompează sub presiunea dialogurilor, conversațiilor și confruntărilor dintre celelalte personaje. Acest Odiseu mut pierde și bătălia întoarcerii acasă, după ce pierduse șansa apoteozei. El s-a plasat în afara timpului, pentru că timpul fusese deja confiscat de protagoniștii încremeniți în propria neputință sau derută. Luate rând pe rând, personajele romanului se dovedesc a fi supraviețuitori iluzorii, cadavre de cuvinte ce plutesc în derivă pe fluviul
Primul Faulkner (V) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6773_a_8098]
-
vieții. În celebra fugă în care este intonat motivul BACH (mai întâi în nuanța piano și la sfârșit, în forte), artiștii au reliefat cu mult rafinament metamorfoza de la sentimentul de resemnare și de împăcare a compozitorului în față morții, la apoteoza finală, care evocă speranța și nobilele aspirații umane. Pe scena Festivalului Enescu, cvartetul Voces a oferit publicului un neprețuit dar muzical, care a îngemănat măiestria artistică, rigoarea stilistică, și spiritualitatea într-un vibrant mesaj de solidaritate umană. Interpreții au reușit
Cvartetul Voces by Carmen Manea () [Corola-journal/Journalistic/83433_a_84758]
-
care trebuie judecat din interior. Una din reguli este că Alex. Ștefănescu face din autorii pe care îi discută eroi, fie negativi, fie pozitivi, asta neînsemnînd neapărat lipsă de nuanță sau naivitate, ci un devotament special, absolutizat, care merge de la apoteoză, la pamfletul cel mai personalizat. Alta ar fi că autorul are o continuă vocație de întemeietor, desființează cu nonșalanță receptarea anterioară - în prefața ediției de texte critice despre Arghezi vorbește despre lipsa de dramatism a receptării poetului -, dar nu o
Carte în doi: Nichita Stănescu și Alex. Ștefănescu by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17262_a_18587]
-
și emoție ale acestor călugări. Episodul anunță momentul martiriului, care nu apare explicit redat în film, dar către care scenele care urmează conduc, și anume răpirea călugărilor în plină noapte și transformarea lor în ostatici. Eroizarea lor este fățișă, sublimul apoteozei strecoară o doză de artificiu acolo unde lucrurile aveau un parcurs firesc. De fapt, „cina cea de taină” tinde să substituie aici episodul absent al „crucificării”. Scena este corelată cu episodul reflecției abatelui Christian, prezent doar ca o voce care
Când zeii tac by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5702_a_7027]
-
o voce care plutește peste tabloul iernatic al abației. Discursul cu valoare testamentară, cu ceva de prelgere teologică, nu transmite emoția reală a captivului, ci mesajul unui învățat expunându-și pascalian propria sa filozofie. Regizorul a simțit nevoia să dubleze apoteoza cu o teodicee. Ceea ce se câștigă prin expresivitate se pierde uneori prin cuvânt în acest film, iar chipurile acestor călugări transmit mai bine decât orice predică mesajul creștin al bunătății și dragostei puse în slujba aproapelui până la sacrificiul de sine
Când zeii tac by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5702_a_7027]
-
de puterea morții, ea nu renunță la căutarea fiicei pierdute, urcând, prin puterea suferinței, până în înălțimile zeilor și coborând în adâncimile întunecate ale Hades-ului. Dar acel moment în care, încremenită de durere, își pierde atributele de zeiță, reprezintă o apoteoză a ființei umane care, copleșită de durere, știe, simte că nu există înfrângere definitivă, după cum nu există victorie definitivă. Sau s-o ascultăm pe Rita Dove, în Demeter jelind, aproximând, din pespectiva experienței consumate, fragilitatea ființei umane și inutilitatea revoltei
Mic tratat despre doliu (5) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6900_a_8225]
-
în strîmba orientare pe care o dă minții sale. Căci a fi intelectual înseamnă a te mișca scolastic într-o lume precumpănitor seculară, intelectul nefiind decît facultatea care adună la un loc cele două elemente-cheie: scolasticul și secularul. Scolastica e apoteoza sterilității în varianta ei livrescă, genul de optică care, făcîndu-și din comentariu o rațiune de a fi, repudiază din instinct orice apel la esențe tenebroase. Ultimul lucru pe care i-l poți cere unui scolastic e să fie mistic, întreaga
Scolastica științei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5449_a_6774]
-
că lumea muzicală îi venerează opera și îi respinge viziunea filosofică. Cu alte cuvinte, creatorul e admirat și teoreticianul e repudiat, ideea wagneriană a „operei de artă totale“ (Gesamtkunstwerk), în care cuvîntul, sunetul, gestul și imaginea să se topească în apoteoza unei arte scenice al cărei precedent nu poate fi găsit decît la greci, ideea i se pare lui Mann expresia diletantismului: „Chiar și în ideea acestei îmbinări a artelor e un soi de diletantism, iar dacă uriașul lui geniu expresiv
Ventrilocul lui Dumnezeu by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3650_a_4975]
-
că „adevărul e ceea ce mă însuflețește“ (p. 22), caz în care doar tomurile impregnate de o revelație spirituală au consistență propriu-zisă. Ficțiunea literară îl răstoarnă de plictiseală, între adagiile părinților Bisericii și un roman modern neexistînd comparație: primul e o apoteoză de duh, celălalt o lespede de mediocritate, criteriul de separare stînd în dispoziția pe care ți-o insuflă: entuziasm senin sau excitație trecătoare. Dar cine n-are aderență la ficțiunea artei, iar Dan Iacob intră în această categorie, acela își
Spiritul vacilant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5398_a_6723]
-
prevadă, în scris, cum se va desfășura fiecare întâlnire a lor, să compună un fel de scenarii, care de la un moment dat vor cuprinde și replicile programate să fie rostite în cursul întâlnirii. Jocul culminează cu prescrierea fugii în lume, apoteoză a oricărei mari iubiri. Deși atât bărbatul, cât și femeia au alți parteneri conjugali, ei nu ezită să se supună textului și să se ducă undeva în munți, la o cabană. Acolo dragostea lor este trăită până la capăt și, epuizându
Ioan Groșan și problema nemuririi sufletului (2) by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16798_a_18123]
-
metafore și numai un ignorant crede că jargonul lor exact exclude figurile de stil. Trăim într-o epocă în care ambiguitatea a devenit o prezență subînțeleasă în terminologia științei, de n-ar fi să amintim decît domeniul cuantic, care reprezintă apoteoza impreciziei. Dintre gînditorii care au apăsat pe rolul metaforelor în cunoașterea științifică, Solomon Marcus pomenește doi fiziceni și un filosof: Maxwell, Niels Bohr și Lucian Blaga (a cărei distincție: metafore plasticizante - metafore revelatorii e analizată în detaliu de autor). Volumul
Logaritmul umaniștilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4931_a_6256]
-
atare timp al Răului exaltat, paroxistic, pe care-l caligrafiază cu un tragic fior încercînd a-i capta esența din capul locului, chiar prin titlurile poemelor, granule ale sumbreții fără scăpare: Elogiul zădărniciei, Les puissances des ténèbres, Starea de plîns, Apoteoza Răului, Pustiitorul, Agonie, Atotsfîrșitul. Sau asumîndu-și rolul de herald al nimicirii, prin acest vers-deviză: "Că o solie a ireparabilului sosește poetul". Un prim aspect al acestei solii care poartă mesajul tenebrelor nimicitoare o constituie însăși făptura poetului ce se oferă
Un sol al "ireparabilului" (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15949_a_17274]