938 matches
-
ziarele? Nu știa. Ei bine, ziarele se tipăreau În iad. Tot ce scria acolo era minciună crasă. Totul era contrafăcut. Fiecare cuvânt purta Însemnele lui Anticrist. Bătrâna jubila. Mașa nu-și mai bătu capul să răspundă. Când o lua pe arătură, bătrâna era greu de oprit. Și totuși schimbul acesta nevinovat de replici nu rămăsese fără urmări. În ultimii ani, bătrâna se ramolise atât de mult, Încât uneori se comporta ca un copil. Auzind despre efectul pe care Îl avea muzica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Învioră vizitatorul. - Nimeni nu poate să fie ceea ce nu-i. La ce Încercare să vă pun? Să săriți gardul, să bateți mingea, să bateți câmpii sau... - Mărturisesc că-mi place să bat câmpii. Când sosește toamna, s-o iau pe arătură... - Sau s-o faceți pe deșteptul, luând totul În răspăr. - Ia uite unde stătea filosoful, chicoti oaspetele. Te uiți la ea și zici că-i femeie simplă, numai iată că femeia simplă te bagă-n hăul existențial... Bravo, Mașa, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
uita mereu la ceas, dar acele lui păreau că s-au Înțepenit pe loc. Avionul zbura când lin, când se Înclina Într-o parte, Începând să se zgâlțâie din toate Încheieturile, de parcă ar fi mers nu prin aer, ci pe arătură. Privind prin hublou, Mașa Își făcea mereu În gând semnul crucii, rugându-se de Dumnezeu s-o aibă În pază. Broboane de sudoare mari cât niște mătănii șiroiau pe fața ei Încremenită de așteptare. Golurile de aer prin care trecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cuștile câinilor, care În loc să se repeadă să-i sfâșie, scoțând un scheunat jalnic, se strecurau În găurile săpate de șobolani și iepuri pe sub temeliile șurilor și ale caselor. Stolurile păreau că izvorăsc de undeva de pe graniță, de sub zăpada ce acoperea arăturile. Privind rândurile de sârmă ghimpată și stâlpii frumos vopsiți În trei culori, spuneai că a sosit vremea lui Anticrist; invazia ciorilor era doar un semn că Într-adevăr acest timp e pe aproape. Unii povesteau că ar fi văzut bulgării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
pieții. Cele două mașini burdușite cu carne fragedă de miel proaspăt sacrificat, au fost nevoite să ocolească șoseaua principală unde de regulă milițienii făceau controale, confiscând marfa urmate de arestarea așa zișilor infractori, mergând pe drumuri ocolite uneori chiar pe arătură. Distribuirea animalelor la fiecare membru al comisiei oamenilor muncii a fost doar o simplă formalitate, iar drept compesație, la câteva zile secretara instituției Îl chemă să-i Înmâneze aprobarea comisiei de-a efectua această vizită turistică În Statul Israel...! Urmară
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
ca un duș rece de dimineață. Totul se vede mai limpede de pe margine, continuă Sorina să-mi vorbească sperând să mă calmeze. Te chinui degeaba. Uneori trebuie să recunoști că n-ai avut noroc, că inima a luat o pe arătură și tot ce poți să faci, e să aștepți să treacă durerea, apoi să mergi mai departe. Petruș intră în căminul de fete cu Creața în brațe și asta în plină zi. Era interzis băieților accesul acolo și se putea
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
fruntea răbdătoare a calului, ce știți voi ce înseamnă să fii om!” Apoi plecă împăcat cu el. Când ajunse acasă, în curte, se mai uită o dată, ultima dată, spre câmp, în răsărit, unde cernoziomul întinsei câmpii aștepta, peste câteva săptămâni, arăturile de primăvară. 12. Toate acestea s-au întâmplat în primăvară. Ana lăsă descuiată ușa casei ei. În cele două odăi din partea dreaptă a clădirii cum priveai dinspre poartă, locuia învățătorul cu soția și fiica lor cea mică, iar în celelalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ar fi fost s-ar fi împăcat cel mai bine cu domnul Pavel, care acum, după 19 ani de la pensionare, căpătase parcă tot mai mult gustul minunat al vorbei. Îi plăcea să întoarcă timpul care a fost, ca pe-o arătură, se simțea stăpân pe el, singurul teritoriu - timpul - în care opera - era sigur - cu vădită competență, mai ales față de noile generații în care o număra întâi pe Marga, „răsfățata nepoată a nevestei”, apoi pe mine - cât ar fi ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și așezându-se pe laiță, privind-o și cerându-i iar o ulcică de apă rece. Soarele scăpăta spre dealurile de la apus, între pături subțirele de nouri. Vântul de secetă tot sufla în întinderi. Cât cuprindeau ochii, se vedeau numai arături, miriști, păpușoiști; în valea de aproape lucea un iaz; pe-o culme ușoară, înnegrea un pâlc de mărăcini. Nicăieri păduri, livezi, sate. Deasupra, se boltea un cer alburiu de singurătate. - Mergeau încet pe un drum de țărână; pașii lor stârneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
rezonabil. Dar, pe măsură ce concluziile la care ajungea se ramificau, dând naștere la alte și alte interpretări, În fața ochilor Îi apăreau figuri și semne stranii, care Îl nelinișteau. „Prin urmare”, conchise el, „suntem pe cale de a o lua din nou pe arătură...” Arătarea postată dinaintea sa Își schimbase ușor Înfățișarea. Trăsăturile feței se lățiră, iar tenul, din alb, se făcuse acuma stacojiu... „Iată că băutura și-a făcut efectul. Nimeni nu-i imun”, gândi medicul. Între timp, piciorul căpătase o statură impozantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
care, fără să-și dea seama, se dăduse pe mâna lor. La București se oploșise Întreg Fanarul. Fraza era destul de Întortocheată și cam trasă de păr. La Corso astfel de reclame ar fi stârnit multe comentarii. Unii, luând-o pe arătură, ar fi vorbit despre specialiștii noștri În domeniu, despre butoaiele și doagele noastre sărite de pe fix, În viața privată și cea publică. Alții, apăsând pe o notă naționalistă, ar fi apucat să vorbească despre revoluția lui Tudor și fanarioți. Noimann
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
prin grădini și pe maidane, Înfloriseră cireșii, vișinii, prunii și chiar merii. În față era o pădure, un crâng mai degrabă, aș cum sunt pădurile de câmpie; salcâmi, stejari, plute și sălcii amestecate și izvorând de-a valma direct din arătură. Verdele crângului era Încă timid și copleșit de negrul crengilor Încă netrezite la viață. Dinspre sat alerga În urma voastră o femeie trecută de patruzeci de ani și de fapt ea era cea care vă Îndemna să mergeți spre pădure și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
a o Îmbrățișa pe cealaltă (cea pe placul examinatorilor!) am ajuns la un fel de concluzie care, ciudat, este legată tocmai de cuvântul plug. Pe scurt, teza mea, om-obiect-nume-poveste = istorie, se confirmă dacă studiem cu atenție principalul colind românesc: plugușorul. Arătura se face pentru a Împrospăta pământul, pentru a repune elementele lui În alte contacte, pentru a-l pregăti să primească semințele cu ospitalitate și pentru a fi, astfel, productiv. Am mai zis eu cu alte ocazii că istoria cea adevărată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
un gest de dispreț, tovarășul Șoptelea ne evacuă din încăpere. Tocmai pășeam pragul cînd, dintr-o dată, am simțit două brațe vînoase care m-au cuprins pe la spate. - Mulțămesc, omule! M-am întors mirat. - Mulțămesc că n-ai zis nimic... După arături, pe șesul dinspre Siret se întindea un suhat cu pîlcuri de laptele cîinelui. Răspîndite pe grind, se vedeau trei gospodării din care una, înconjurată cu gard de răzlogi, își lăsase casa într-o rîlă. Lătrînd astmatic, dintr-o scorbură țîșni
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Întâmplare, Își lua de unde le lăsase treburile prin curte ori, dacă Îl apuca așa, un sentiment de melancolie, Își turna niște țuică din damigeana lui, după care se Îmbăta și urmările le știți și voi, că părinții o iau pe arătură chiar dacă Tatapopii nu mai trece pe drum să le ofere cu țoiul Întâmplări frumoase. Era viclean ca un cotoi stricător. Știa foarte bine că mulți dintre copii nu Îndrăzneau să fure bani de la părinți dacă nu căpătau de bunăvoie. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe un inginer și-l condamnaseră la moarte. Făcuse și el ce făceau și ceilalți șefi de fermă: după ce recoltase porumbul și fără să mai trimită oameni la rectificat, dăduse foc câmpului, ca să poată Începe mai repede și mai ușor arăturile de toamnă. Ghinionul lui a fost că Primul de la județ a văzut flăcările din elicopter și a vrut să cerceteze mai Îndeaproape lucrurile. A aterizat, a răscolit prin cenușa caldă Încă, și a găsit câțiva știuleți cu boabele arse. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ghearele “bolșăvicilor”, cum le spunea taică-su’, Cercetașul Toaibă... --Nu sunt altceva decât un biet “gând de veghe”, dar, care la o adică sare din culcuș să te întrebe: “Încotro, vere? Nu ți se pare că ai luat-o pe arătură?” --Să facem pace, pezevenghi ce ești, și legământ că ne vom întinde mâna ori de câte ori ni s-ar părea că nu călcăm pe hudița cea potrivită. --Întocmai, prietene. Tu să-ți vezi de ale tale, iar eu cu durda asta oi
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
pe grozavul că știu a cui e crâșma asta. Nu apuc să spun nimic însă, pentru că bătrânul mi-o ia înainte: Să știi că ai avut dreptate când ai spus că e mai ușor să stai la tejghea decât pe arătură sau pe fânaț. Uite că și crâșma asta a fost primită în schimbul unei moșii din „łinutul Putnei, pe Milcov, anume Cicanii”. Cred că din zapisul întocmit de „Sandul ficiorul a Tomii a lui Alevra” împreună cu maică-sa Alexandra și fratele
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
pune ceva dincolo și s-a hodini dincoace - că pământu-i ca domnu și ca omu... - Drept, zice tata că zicea. Cum e omu, și ogoru - te-am văzut cum ai pus pânea: ai scurmat pământul oleacă, să nu-l doară... - arătură ca a ta, cu brazdele ca pișatu-boului, dracu-a mai văzut!; ai zvârlit sămânța peste umăr, ți-ai făcut cruce: Dă, Doamne, ploaie! De-atunci șezi pe prispă! - Păi da’ un’ să șăd? - Păi-da să nu șezi! Să ieși pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
case ca un înotător dintre valuri, zăream statuia dorobanțului de la Rond, înspăimîntătoare. Văzusem la cinema filmul Godzila, despre un monstru imens care distrugea un oraș. Așa arăta și statuia soldatului, acum albăstruie din cauza depărtării. Privind în direcția opusă, vedeam câmpul, arătura întinsă până la o lizieră de copaci, dincolo de care se ițea altă turlă de biserică, lucind în soare. Cu toate astea, până în comuna Dudești, câmpul nu era cu totul lipsit de interes. Dimpotrivă, exista acolo, în mijlocul lui, un lucru care mă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
lipsit de interes. Dimpotrivă, exista acolo, în mijlocul lui, un lucru care mă fascinase dintotdeauna, de când îl văzusem prima oară din vârful cireșului amar. La vreo sută cincizeci de metri de unde se sfârșea strada și începea câmpul, se înălța, chiar în mijlocul arăturilor, la prima vedere cu totul izolat și inaccesibil, un fel de foișor melancolic și bizar, o casă excentrică, stacojie, construită înainte de război pentru cine știe ce proprietar insomniac. Ai fi zis că e o culă oltenească, la fel de solidă, cu contraforți puternici și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
câte un ciot de dermatograf și ne mâzgăleam cum ne trecea prin cap. Asta mai ales când ieșeam pe câmp ca să jucăm jocurile noastre preferate, pe care le cântam și le dansam cu toatele, uitând orice râcă dintre noi. Țopăiam pe arătură până seara, cântând "Ești o floare, ești un crin / Ești parfumul cel mai fin". După ce cântam frumos câtva timp, începeam să ne prostim și mîțîiam versuri caraghioase: "Și-ți trimit din depărtare / Un coșciug și-o lumînare..." La fel făceam
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ducem în locul de joacă trecut pe bilet. Deocamdată doar Balena, rânjind, cu bucile obrajilor ca un poponeț, își vîrî mâna cu pete roz în pălărie și scoase ogorul. Toate am mormăit plictisite: din prima zi trebuia să ne mutăm pe arătură. Nu prea ne convenea, căci pe acolo veneau uneori și băieți care se luau de noi, amenințîndu-ne că ne aruncă în cap gărgăunii pe care-i scoteau din găuri. Ne convenea însă, pe de altă parte, că nu mai eram
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
câmpul, care se întindea până la orizont. Departe, în mijlocul lui, vedeam foișorul melancolic, cu un gemuleț lucind în turn, iar alături, ca o broască râioasă, baraca unde știam că se află REM-ul. Iadeșul ne sili s-o luăm direct peste arătură, sau mai bine zis peste pământul înțelenit, pe care nu creșteau decât scaieți, buruieni și din loc în loc albăstrele timide. Peste tot erau găuri de gărgăuni. Păianjenii de pământ care se aventuraseră mai departe de gaura lor, verzi și puternici
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
un nume de caporal distins în cine știe ce război. Am mers mult până la capătul străzii, care dădea tot în câmp, în ciuda aspectului ei mult mai "urban" decât altădată. Dar acum foișorul nu mai era. Parcă nici nu fusese vreodată. Dincolo de blocuri - arătură cât vezi cu ochii, până la liziera dinspre comuna Dudești. Dar în mijlocul câmpului, încă în picioare, se afla REM-ul. Vechea magazie rezistase anilor, mi-a stat inima când am văzut-o. Deși aveam pantofi noi, am luat-o peste pământul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]