882 matches
-
Odată cu frica ce îi poseda interiorul își simțea trupul din ce în ce mai greu, sub presiunea unui nimb fatalist, de care nu se putea desprinde. Căzu. Își văzu brațele cum străpung aerul îmbibat de particule sclipitoare, de culoarea aurului pur, mijlocul i se arcui, iar pieptul i se ridică semeț, jinduind sărutarea înaltului. Părul i se lăsa într-o abandonare totală, căutând uniunea cu genunea, la fel ca fiecare atom din ființa ei. Se lăsa purtată pe aripile neantului, dar simțea cum o efervescență
DE MADALINA BARBULESCU- MENTIUNE LA CONCURSUL MEMORIA SLOVELOR de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1700 din 27 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/343969_a_345298]
-
un meteor desfigurat, De o groaznică durere, Care l-a cuprins treptat, Cu himere fără frontiere. În vlaga telurică nu există calmare, Decât la Bunul nostru Tată Ceresc, Unde suflarea muribundă poate găsi alinare, Iar argila plină de necurați se arcuiește, De hainele fărădelegi ale cugetării amare Care-n fiecare zi se smintesc. Meteorule, nu-ți pierde al tău spirit! Întoarce-te la Dumnezeu și comuniunea harică, Ce te oprește din răul urlet Și te duce la fericirea biblică! Rugăciune Iisuse
PARTEA I DIN VOLUMUL MASTI de ALEXANDRU ENACHE în ediţia nr. 2148 din 17 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/342957_a_344286]
-
anotimp, o treaptă, o trecere prin viață și prin moarte! Eși inima din toate și ritmul care bate în clipa eternă Acum. UN PAS PE DRUMUL SPRE NOI Simți toamna, iubitule, cum se-nfiripă printre cristalele de sare din piele, arcuindu-ne trupurile, zvâcnind spre albul imaculat? Să ascultăm muzica stelelor la început de noiembrie! Cântecul nou al ierbii îngălbenite și-al vântului rece plin de semințele ciulinilor, cuvântul nașterii din veșnicie în veșnicie, o respirație a cerului din inimile noastre
CĂLĂTORIA (POEME) de IRINA LUCIA MIHALCA în ediţia nr. 1972 din 25 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378949_a_380278]
-
să-ți ofer, îți aparțin. - N-am să uit acest lucru în cele șapte zile pe care le doresc să fie cele mai fericite zile din viața mea. - Și eu doresc acest lucru, iubito. Săndica se așeză deasupra lui, se arcui și se făcu una cu trupul său. Nu-i mai puteau despărți nimeni și nimic. Când, după îndelungi frământări, răsturnări și reluări, s-au liniștit, zâmbeau fericiți, presărându-și frânturi de săruturi pe pieptul celuilalt. - Mulțumesc, iubito, ai fost un
CAP. X de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1540 din 20 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/379793_a_381122]
-
într-un mediu ce imita habitatul lor natural, așteptau să le cunoști. Orașul vechi, ce fusese înconjurat de un canal de apărare, acum secat, adăpostea, în fosta albie, zeci de terenuri de sport, parcuri, alei, băncuțe, lacuri. Podurile au rămas, arcuite peste oaza de verdeață, având fiecare tematica lui. Podul florilor, Podul cu grifoni, Podul patriarhilor etc. te invitau la noi și noi plimbări de relaxare. Turnurile vechi străjuiau cetatea și ofereau panorame de vis, în lumina soarelui sau la ceasul
SPANIA, ÎN OCTOMBRIE de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 2130 din 30 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379989_a_381318]
-
își aruncase acele haine și-și pusese pe ea o rochie de mătase înflorată care-i scotea formele corpului ei firav în relief cu niște picioare bălane și o față albă cu trăsături fine, nasul mic, obrasnic, și ochii mari, arcuiți de niște sprâncene lungi și gene somnoroase...Am luat-o de mână și i-am zis: “Agneto, suntem într-un basm, tu joci pe Ileana Cosânzeana și eu pe Făt-Frumos din basmele românilor...” Ea n-a zis nimic, a zâmbit
ÎNGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS -FRAGMENT- de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1710 din 06 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381906_a_383235]
-
de cunoștințe în fizică îl depășea pe cel al colegilor săi și îl îndreptățea să spere la un viitor legat de fizică. Creta scârțâi pe tabla prea netedă de câteva ori, supărător. El o frânse între degete și finaliză scurt, arcuind ultima cifră, artistic. Zâmbi, uitând pentru un moment de rictus și de acuzația profesoarei. - Ieși afară! Nota doi! I se păru că nu auzise bine. Privi spre profesoară, apoi spre sala de clasă. O văzu pe Ana deschizând manualul de
MASCĂ de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1427 din 27 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/382094_a_383423]
-
de castani: îngenunchiată într-un gând geruiesc cuvintele pentru ziua fără mâine când am să-mi fac cuib în coarnele cerului. neverback, neverback țipă“goarna veșniciei”. Tagore râde într-o haltă sau poate într-o rană, închipuie cercuri cu brațe arcuite pe un chenar de lumină. îi spun că mi-am uitat nemurirea la mijlocul distanței dintre pulbere și păsări neverback neverback îngână drumul la căpătâiul pietrei unde am să mă curăț de spini; în trenul tuturor și-al nimănui pândesc clipa
NEVERBACK de AGAFIA DRĂGAN în ediţia nr. 2111 din 11 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380529_a_381858]
-
atâția ghiocei) A fost sădit de mâna mea. Mi-aduc aminte când, sfios, Silabiseam întâiul “mama”, În timp ce dumneata, ritos, Îmi aureai de zor arama. Și ghiocelul meu creștea Alături de-alții, peste timp, Până ce buclele-ți de nea Ți-au arcuit pe creștet nimb. Abia acum, necontenit, Un ghiocel, ca-n vis, mi-ngână Că mersul nu mi-ar fi pornit, De n-aș fi fost purtat de mână. De-aceea azi, de Sărbătoare, Un școlărel, în trup îmbătrânit, Îți cere-ndatorat
GHIOCELUL DIN BUCLELE ÎNVĂŢĂTOAREI de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 1983 din 05 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381270_a_382599]
-
atâția ghiocei) A fost sădit de mâna mea. Mi-aduc aminte când, sfios, Silabiseam întâiul “mama”, În timp ce dumneata, ritos, Îmi aureai de zor arama. Și ghiocelul meu creștea Alături de-alții, peste timp, Până ce buclele-ți de nea Ți-au arcuit pe creștet nimb. Abia acum, necontenit, Un ghiocel, ca-n vis, mi-ngână Că mersul nu mi-ar fi pornit, De n-aș fi fost purtat de mână. De-aceea azi, de Sărbătoare, Un școlărel, în trup îmbătrânit, Îți cere-ndatorat
GHEORGHE PÂRLEA [Corola-blog/BlogPost/381314_a_382643]
-
bucla ta(Între atâția ghiocei) A fost sădit de mâna mea.Mi-aduc aminte când, sfios,Silabiseam întâiul “mama”,În timp ce dumneata, ritos,Îmi aureai de zor arama.Și ghiocelul meu creșteaAlături de-alții, peste timp,Până ce buclele-ți de neați-au arcuit pe creștet nimb.Abia acum, necontenit, Un ghiocel, ca-n vis, mi-ngânăCă mersul nu mi-ar fi pornit,De n-aș fi fost purtat de mână.De-aceea azi, de Sărbătoare,Un școlărel, în trup îmbătrânit,Îți cere-ndatorat iertare
GHEORGHE PÂRLEA [Corola-blog/BlogPost/381314_a_382643]
-
-și topeau crestele tocmai sus în cer. Inimile acestora adăposteau Bulgari opalescenți prin care lumina pictă Umbre răsfrânte în adânc. O! fluviu despletit Care înconjori toată țara Havilla, Prin apele tale zglobii Înnoată pești șăgalnici Care sar curcubeul Cel care arcuiește lumină. Fără număr erau turmele Ce coborau cu vuiet la vale Pe sub bolti săpate în cetini Buciumul cerbilor vestea Eternă dimineață. Pe nesfîrșita catifea a serilor Stelele țintuiau apusul Pe acolo vulcanii erupeau viță-de-vie Și în struguri răbufneau. Iar vinul
VIŢA-DE-VIE de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 2101 din 01 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380849_a_382178]
-
faptele sale contra legii le-a săvârșit aici la Ierusalim sfidându-l în primul rând pe magnificul Tiberius, și pe deasupra, autoritatea Romei! -Lasă asta, spuse Ponțiu Pilat. Ce sentință i-ai fi dat ilustre? Irod își îngustă privirea și își arcui buzele în jos mușcându-le. -Nu l-aș fi răstignit mărite! Lumea spune că a fost un profet! Iar profeții sunt de obicei uciși cu pietre! spuse tetrarhul cu cinism. Ierusalimul îi strivește pe toți cei care-și arogă acest
FRAGMENTUL NR. OPT de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1844 din 18 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380828_a_382157]
-
Joie de vivre... Nu m- ai învins, nefericire, Am sânge albastru în vine, Curge prin mine, în neștire Seva ce se numeste Cuvânt. În el îmi tot pun gânduri de bine Chiar de mai sufăr și- adesea, plâng. Curcubeul se arcuiește senin după ploaie Peste întreaga fire, pește caldul pământ. Bucuria din ochi strânsă din raza vioaie Mi se răsfrânge pe chip, stropi azurii picurând. Astăzi conjug verbe "dicendi" cu bucuria Trăirii ce- i vie și- o simt triumfând În pescărușii
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/380891_a_382220]
-
mult La Joie de vivre...Nu m- ai învins, nefericire,Am sânge albastru în vine,Curge prin mine, în neștireSeva ce se numeste Cuvânt.În el îmi tot pun gânduri de bineChiar de mai sufăr și- adesea, plâng.Curcubeul se arcuiește senin după ploaiePeste întreaga fire, pește caldul pământ.Bucuria din ochi strânsă din raza vioaieMi se răsfrânge pe chip, stropi azurii picurând.Astăzi conjug verbe "dicendi" cu bucuriaTrăirii ce- i vie și- o simt triumfândîn pescărușii planând deasupra- ne pe
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/380891_a_382220]
-
pantalon de stofă pe nuanța de gri, bine călcat, ca și pulovărul tip vestă și cămașa cu irizări de culoare ce se asorta cu pantalonul. Purta pantofi eleganți din piele, de culoare neagră. Avea ochii închiși iar sprincenele îi erau arcuite. Un nas subțire trăda finețea acestui bărbat. Din ce auzise Ana, era absolvent al facultății din Cluj, facultatea de design vestimentar. După ce a terminat facultatea, a rămas câțiva ani asistent universitar iar acum era conferențiar la Facultatea din Brașov. Vizitarea
INCERCARI de STAN VIRGIL în ediţia nr. 215 din 03 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/371267_a_372596]
-
întâlnit așa făptură! Eu mă duc s-o întreb cum o cheamă! Fata se uită cu ochi de felină la noi, își legănă trupul ei de trestie și-o luă spre maică-sa c-o găleată în mână, călcând rar, arcuindu-și șoldurile cu o nepăsare rară. Fără să ne dăm seama, soarele căzuse peste deal ca un zeu înjunghiat la beregăți, împroșcând tot cerul la apus cu un sânge de purpură. Ziua cu duhorile ei trecuse pe nesimțite, căldurile se
PRINŢESA ŞI PATEFONUL- PROZĂ SCURTĂ de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1336 din 28 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/371555_a_372884]
-
doi se mai priviră un timp fără să mai spună nimic. Tăcerea se prelungi în încăpere. -Și acum du-te! spuse dintr-o dată Hasim. Oamenii mei te vor însoți. Baraba nu răspunse ci doar își îngustă privirea iar buzele se arcuiră într-un zâmbet abia mijit. -Denisis, tu rămâi aici, spuse Hasim privindu-l țintă pe Baraba. Acesta se ridică și îi aruncă negustorului o ultimă privire din prag, apoi fără să spună nimic plecă însoțit de oamenii lui Hasim. Rămas
AL OPTULEA FRAGMENT-CONTINUARE. de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1520 din 28 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374704_a_376033]
-
amintesc moartea lui tata iarna ieșise din drepturi tata mă ținea strâns de mână ca și când ar fi fost ultima atingere rece ca un fel de liniște (...) de fapt fiecare are propria liniște (...) stăteam unul lângă altul și ne priveam zâmbetul arcuit între buze dăruit doar seara la culcare părea trist și nu vorbea niciodată despre nimicuri trăia într-o lume numai a lui până în seara în care conspirativ îmi trase cu ochiul (sub care parcă șerpuia un drum) ascultă, mi-a
MOARTEA, UN FLUTURE ALB de TEODOR DUME în ediţia nr. 1663 din 21 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374892_a_376221]
-
norocul meu să- l ajung! Am descoperit târziu bucuria de a trăi Aurora a coborât dintre nori într-un car tras de cai iuți arzând de nerăbdare să-i deschidă alambicatului suflet porțile răsăritului Am îmbrățișat cu emoție primele raze arcuite pe bolta inimii mele într-o paletă vie auzindu-se cum sparg tăcerea trecutului aruncând nodul din gât în pustie amuțitele guri se sloboziseră arcul ceresc difuza lumina libertății! ............................................ Am descoperit, în sfârșit, bucuria de a trăi Am însă o
AM DESCOPERIT TÂRZIU BUCURIA DE A TRĂI de URFET ȘACHIR în ediţia nr. 1676 din 03 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/373989_a_375318]
-
oprește și întoarce privirea este președintele, apoi șoferul, care aud vocea de megafon a lui Licsandru, apoi înteleg cine vorbește, dar nu înțeleg cum vine asta cu urcatul tatalui său pe mașină. Președintele și șoferul se uită unul la altul arcuindu-și buzele în sus, apoi la mașină, după care spre Licsandru. - Pe mașină era un covor răsucit, iar în interiorul covorului era tatăl meu...mort! zice Licsandru și vocea lui parcă începe să deranjeze, pentru că se aude prea tare și unele
RĂZBOINICII ÎNTUNERICULUI EP.5 de EUGEN LUPU în ediţia nr. 2086 din 16 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373941_a_375270]
-
vrăbiile săreau în jurul lui, cântărindu-l din ochi, curioase. Numai sticleții se țineau la distanță: „Parcă poți să știi ce-i trece ăstuia prin cap?” se gândeau ei. Însă lui Șușurel nu-i trecea niciun gând rău prin cap. Își arcui spinarea, pufni de câteva ori, se strecură sub o frunză de brusture și se întinse în răcoarea ei, apoi adormi. Nasul său roz, ca o boabă de zmeură, atrase privirea curioasă a cocoșului. Se apropie. Ținându-și capul când pe
MOTANUL ȘUȘUREL de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1431 din 01 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371966_a_373295]
-
ce străbate parcursului unui întreg volum, nu e de natură să stârnească fiori emoționali într-o lume în care senectutea e privită ca un handicap fiziologic, cu costuri constrângătoare social. De altminteri și poetul are conștiința inutilității și marginalizării. Monologhează, arcuind cuvintele de plastic , de cârpă sau de carton cu o voce, o voce eleborată poetic, dar o voce în pustiu. Nu cere nimic altceva decât să mai fie lăsat să rămână în azilul de cuvinte. Discursul poetic este cu premeditare
STIHURILE DESTRĂMĂRII, CRONICĂ DE VIRGINIA PARASCHIV de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1057 din 22 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/372356_a_373685]
-
a luat și premiu .... - Sigur,a luat premiul pentru cel mai bun rol secundar. Deci poți să-i dai un rol secundar,poți să-l faci „taximetristul ” care mă aduce de la aeroport ,în locul celuilalt. Faci schimb de roluri ! Bărbatul își arcuiește sprâncenele, într-o mirare puternic încordată. - Să nu-mi spui că ți-a căzut cu tronc . Lara e doar un ospătar,am făcut o greșeală și o răscumpăr, acordăndu-i un rol minuscul. - Iar tu ai fost cândva un vânzător de
VIAȚA LA PLUS INFINIT (12) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1845 din 19 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/372320_a_373649]
-
septembrie 2016. Cândva scriam o poveste Pe inimă. În loc de litere, Erau aripi de heruvimi. Altădată Pe palmă mea, Desenăm o hartă, Voiam să ajung, Spre comoara ascunsă. Sălășluita în mijloc de gand. Pe gene am primit un stol de fluturi Arcuiau între vis și realitate. Am încercat să-i prind, Dar s-au preschimbat în praf de stele. Pe o urmă a pasului meu, A răsărit copacul vieții. Mult prea înalt. Frunzele lui aveau un rost: Să umbrească trupuri ostenite de
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/372267_a_373596]