3,560 matches
-
un secol și jumătate în urmă, eroii lui Boancă, pentru a prinde viață, trebuie să treacă prin cât mai multe peripeții. Iar unii nu prind viață nici după! Nu ne dăm seama dacă în realitate autorul a trăit aceste conflicte arhaice, dar prezentarea lor pare reală. „” să fie roman sau o stagnare a istoriei în viața satului? Citiți cartea de față și dacă nu vă recunoașteți faceți un salt în trecut, la bunici, străbunici ... un salt in istorie. Constantin Toni Dârțu
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
efectuate în ultimele decenii (I. Gavăț și colab., în 1963) au arătat că în structura fundamentului Platformei Moldovenești se pot deosebi trei zone distincte, din ce în ce mai noi și mai scufundate spre vest și sud: • cea mai veche este zona cu fundament arhaic - karelian, corespunzătoare părții de nord-est a Câmpiei Moldovei și extremități estice a Podișului Bârladului, cuprinsă între râul Prut și linia Darabani - Trușești - Ungheni - Huși- Fălciu. • zona cu fundament baikalian, sudată tectonic la cea anterioară și extinsă spre vest, până la o
BAZINUL LOHAN Studiu fizico-geografic. Scurte consideraţii asupra vechimii locuirii şi evoluţiei utilizării terenului. by DANIELA BRĂNICI () [Corola-publishinghouse/Administrative/530_a_940]
-
omogene. Aceste caracteristici decurg, în cazul satelor românești, din caracterul închis al comunității și din specificul structurii economice, elemente menționate la punctele c) și d). Stahl (1998, vol. II, pp. 13-15) face însă deosebirea între două tipuri de sate - cel arhaic și cel evoluat -, afirmând despre primul că are „o populație omogenă alcătuită exclusiv din băștinași”. f) Dacă regulile de acaparare a resursei sunt percepute ca nedrepte, atunci comportamentul poate fi afectat. Stahl menționează numeroase situații în care hotarele interioare ale
Satele devălmaşe româneşti – o analiză instituţională a proprietăţii în comun. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mirela Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1819]
-
de exploatare a sistemelor de resurse, ele vor fi împărțite pe sate, iar locuitorii fiecărui sat vor deține în comun partea din sistemul de resurse care le revine. Într-o ultimă etapă apar proprietățile private. 2.3.1. Satul devălmaș arhaic și cel evoluat - caracteristici generale Satul devălmaș este definit de Stahl (1998, vol. II, p. 29) ca fiind „o asociație de gospodării familiale, pe baza unui teritoriu stăpânit în comun, în care colectivitatea ca atare are drepturi anterioare și superioare
Satele devălmaşe româneşti – o analiză instituţională a proprietăţii în comun. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mirela Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1819]
-
vol. II, p. 29) ca fiind „o asociație de gospodării familiale, pe baza unui teritoriu stăpânit în comun, în care colectivitatea ca atare are drepturi anterioare și superioare drepturilor gospodăriilor alcătuitoare, drepturi exercitate prin organul de conducere denumit obște”. Satul arhaic are o obște organizată pe principii democratice egalitare, cu vagi tendințe de a acorda o importanță mai mare opiniei celor în vârstă în procesul de luare a deciziilor colective și cu o populație omogenă alcătuită exclusiv din băștinași care utilizau
Satele devălmaşe româneşti – o analiză instituţională a proprietăţii în comun. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mirela Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1819]
-
25 sau 30 de ani. În unele locuri, matur era considerat cel căsătorit. Femeile erau excluse din sfat, cu câteva excepții (de exemplu, văduvele), și puteau să participe doar atunci când se discutau chestiuni care priveau direct proprietatea lor. În satul arhaic, voturile erau egale, având la bază egalitatea de drepturi patrimoniale. Totuși, votul „celor buni și bătrâni” avea o importanță mai mare, dar nu în sensul că voturile lor erau cuantificate diferit, ci în sensul că acționau, involuntar, ca niște formatori
Satele devălmaşe româneşti – o analiză instituţională a proprietăţii în comun. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mirela Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1819]
-
filologie a Universității București, debutează la Contemporanul sub numele de Maria Octavian și colaborează la revistele: Luceafărul, Steaua, Tribuna, Gazeta literară, România literară. În 1960, debutează editorial, cu Poezii, semnat Maria Octavian, căruia aveau să-i urmeze, în 1969, Paradis arhaic, în 1977, Anotimpuri. Între aceste date, a dat curs vocației lirice doar cu intermitențe, pentru că,timp de trei decenii,s-a dăruit preocupărilor didactice, materializate în comentariile orale de poezie, și de literatură în general, cu elevii, elaborând, în același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
pe alocuri cu nume de scriitori și filozofi (Platon,Eminescu, Blaga, Labiș, Nichita Stănescu, Basarab Nicolescu, Mircea Ciobanul, Emil Brumaru, Marian Papahagi), cu evocări de mobilier vechi, de vitrine, de candelabre, cu fel și fel de componente ale unui Paradis arhaic, reverii și fantazări învăluite în nostalgii și reflecții melancolice. Principalul laitmotiv al lirismului meditativ e timpul. Timpul individual, străbătut, din perspectiva prezentului, în ambele sensuri, spre izvor și spre vărsarea în eternitate. Vehicolele acestei deplasări sunt memoria și imaginarul. Fiindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
stimulul care pune în acțiune această fenomenologie, el poate fi o idee, un cuvânt, o stare sufletească, o imagine din natură, sau iruperea are loc cu totul insolit, incontrolabil. Experiențele care concură la creația întruchipată, modulând-o, diferă la omul arhaic și la omul de cultură. La omul arhaic deschis spre sublim prin contactul nemijlocit, "de primă zi", cu marile dimensiuni ale universului, cu misterul, creația are loc conform deschiderii sale originare către adevărul primordial al Ființei, acționează sensibilitatea metafizică pură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poate fi o idee, un cuvânt, o stare sufletească, o imagine din natură, sau iruperea are loc cu totul insolit, incontrolabil. Experiențele care concură la creația întruchipată, modulând-o, diferă la omul arhaic și la omul de cultură. La omul arhaic deschis spre sublim prin contactul nemijlocit, "de primă zi", cu marile dimensiuni ale universului, cu misterul, creația are loc conform deschiderii sale originare către adevărul primordial al Ființei, acționează sensibilitatea metafizică pură, și anume, sensibilitatea axiologică la diada antitetică majoră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de cultură, intuiției originare se adaugă încărcătura momentului din istoria spiritului poetică, artistică, filozofică stimuli care pot să îmbogățească, dar și pot îngusta și hibridiza orizontul viziunii izbucnită din transcendentalul lăuntric. De obicei însă, geniile rămân pure, imune, asemenea omului arhaic, conștiința lor axiologică se află nealterată în fața sensurilor necunoscute ale existenței, a deschiderilor poetico-metafizice cosmice. Poezia este o experiență unică, poetul primind fulgurant un comandament absolut, o Bună Vestire care izbucnește din străfundurile necunoscutului sufletesc, de la dublura interioară. Acea dublură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
minusvalorică și încearcă să o înlocuiască cu alta superioară. Dintru început, a revenit poeziei gânditoare, această demiurgie, în care sensibilitatea și reflecția se îmbină indisolubil, astfel că emoția inimii este totodată și emoție a minții. Mai apoi, din poezia gânditoare arhaică Ghilgameș, RigVeda, Iliada, Miorița avea să se desprindă filozofia ca meditație teoretică, "obiectivă", asupra vieții, a omului, a lumii. * Dintre toate disciplinele filozofice, singurele în care omul poate fi în acord cu adevărul, adică poate afirma idei conforme cu realitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sau mai puțin dramatică. Dar invocând ajutorul cerului, omul a creat rugăciunea, din care a luat naștere poezia tuturor timpurilor. Prin sortilegiul cântului, el întemeiază o neolume pe care să o poată locui: o Casă a Omului. Poezia sublimă a arhaicului (Benedetto Croce) ritm și melodie -, avea caracter incantatoriu, un ritual magic cu rolul de a conjura zeii și stihiile, iar pe de altă parte, de a se insera în ritmurile cosmice, adresându-se esențialelor necunoscute: moartea (Ghilgameș, Miorița), nașterea lumilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
tragicului în fața morții, final funest condus implacabil de suferință și de răul imanent lumii, și neliniștea solitudinii în fața infinitului necunoscut din jur și din noi înșine. De observat că sentimentul cel mai purificat, mai profund al neliniștii existențiale aparține omului arhaic, aflat în raport nemijlocit cu marile dimensiuni al universului și cu marile întrebări. De aici, sublimitatea poeziei sale. Pentru omul civilizat, între el și gândirea sa metafizică se interpun multitudinea unor preocupări diversificate la nesfârșit, mai ales ale acumulării, ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o lume a pătimirii printr-o alternativă superioară, perenă valoric. * Suferința a fost creatoare cu deschidere cosmică în primul rând la omul în contact cu marile dimensiuni ale naturii, omul cel mai apropiat de cer, de începuturi. Ca atare, omul arhaic a creat poezia cea mai sublimă, constituind invocarea și nostalgia sa cerească. La polul opus, în epoca noastră, când viziunea cosmică a omului este blocată de invazia bunurilor de consum, a satisfacțiilor de moment, suferința metafizică a dispărut și, consecutiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ca scena de recunoaștere sau cea de tip agonă; de asemenea s-a avut în vedere și modul în care piesele sunt ancorate în realitate, răspunzând nevoilor ideologice și religioase ale societății elene de acum trei milenii. Dacă în societățile arhaice, miturile erau valorificate ca reale, sacre și exemplare, noutatea lumii moderne se traduce printr-o revalorificare a lor la nivelul profan. Laicizate, degradate, completate, miturile se regăsesc și în dramaturgia contemporană. Dintre operele dramatice apaținând secolului al XX-lea, au
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
zeilor și modul în care aceștia interveneau în destinul uman. În etapa elaborării miturilor, atunci când acestea erau „vii”, când erau „trăite”, după cum spunea Mircea Eliade 1, ele se defineau prin sacralitatea lor, participând la legătura omului cu divinitatea. Pentru societățile arhaice, mitul nu constituie o simplă povestire, o ficțiune, este realitatea însăși. Istoria culturii umane nu a conservat aceste mituri nescrise, ci pe cele „povestite” și, prin urmare, modificate grație geniului creator al lui Homer, Hesiod, Stesihoros, Solon, Simonide, al tragicilor
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
lui Eschil sunt toate impregnate de o majestate grandioasă, de o forță solemnă, măreție care se datorează și prezenței permanente a zeilor, a căror putere este absolută în lumea umană 1. Divinitățile conduc orice acțiune și o supun justiției lor arhaice, de aceea orice greșeală este sancționată și rămâne legată nu numai de autorul ei, ci și de descendenții acestuia. Nenorocirea, din clipa în care se produce, trece prin istorie. La sfârșitul trilogiei Orestia, intervenția zeiței Athena va pune capăt suferinței
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
afirmării unei vieți despuiate de iluziile ei, întrucât tragedia presupune un 62 sentiment pesimist al existenței, dar o atitudine etică afirmativă și eroică. Secolul al XX-lea tratează mitul dintr-o nouă perspectivă, luând în discuție mai ales miturile societăților arhaice, care păstreză caracterul de sacralitate. Mircea Eliade consideră miturile ca fiind „vii” când furnizează modele exemplare 1. Dacă în societățile arhaice acestea exprimau adevărul absolut, o istorie sacră (mitul fiind real, sacru, exemplară, noutatea lumii moderne se traduce printr-o
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
și eroică. Secolul al XX-lea tratează mitul dintr-o nouă perspectivă, luând în discuție mai ales miturile societăților arhaice, care păstreză caracterul de sacralitate. Mircea Eliade consideră miturile ca fiind „vii” când furnizează modele exemplare 1. Dacă în societățile arhaice acestea exprimau adevărul absolut, o istorie sacră (mitul fiind real, sacru, exemplară, noutatea lumii moderne se traduce printr-o revalorificare a lor la nivelul profan. Laicizate, degradate, completate, miturile se reîntâlnesc și în dramaturgia contemporană. III.1. Încercări în dramaturgia
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
prin care artistul I?i creeaz? propriul univers spa? io-temporal, atent configurat În peisaje ce uimesc prin ineditul lor. Fie c? descrie o natur? de o frumuse?e magic? ale ??rei adânci rezonan?e mitice amintesc de spa?iul românesc arhaic, ori peisaje fantastice spa?îi siderale, cosmice, peisaje uraniene, selenare, subacvatice sau, dimpotriv?, situate În inima p?mântului unde fantezia creatorului nu pare s? aib? limite, fie c? Închipuie universul de odinioar? al vechilor ?i impun? toarelor cet??i, poetul
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
i unui proces de reînnoire prin utilizarea altor mijloace de expresii. Cei care rezist? În timp sunt acei „topoi" care comunic? adev?ruri general umane, care „I?i au ????cinile În straturile adânci ale sufletului ?i fac parte din arhetipurile arhaice ale incon?tientului colectiv". Cea care putea s? reuneasc? „raporturile dintre lumea sufleteasc? arhaic?? ?i topica literar?" era considerat? zei?a Natură. B. Topos-uri eminesciene În literatura de specialitate, al?turi de termenul de „topos poetic" sunt utilizate ?i
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
În timp sunt acei „topoi" care comunic? adev?ruri general umane, care „I?i au ????cinile În straturile adânci ale sufletului ?i fac parte din arhetipurile arhaice ale incon?tientului colectiv". Cea care putea s? reuneasc? „raporturile dintre lumea sufleteasc? arhaic?? ?i topica literar?" era considerat? zei?a Natură. B. Topos-uri eminesciene În literatura de specialitate, al?turi de termenul de „topos poetic" sunt utilizate ?i alte structuri semantice care desemneaz?, referitor la crea?ia eminescian?, acest concept: „sistem de
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Eugen Simion) G. C? linescu vorbe?te despre „peisajele transcendente" uimind prin transparen??? ?i lumin?, În care „arhitectură lui Eminescu dep???? te Închipuirea basmului", iar Roșa Del Conte subliniaz? frumuse?ea edenic? a „peisajului cu rezonan?e muzicale", a „peisajului arhaic transfigurat" Într-o adev?rât? „patrie a dorului". Zoe D.-Bu?ulenga descoper? În paginile liricii eminesciene „peisaje exprimând titanica sete de frumuse?e ?i plenitudine rev?rsate În crea? ie", sau „peisaje expresioniste" care exprim? tragismul existen?ei umane
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
corn de aur": „ Câte-odat?-n corn de aur ei r?sun?-n dep?rtare, Trezind sufletul p? durii, codrilor adânci cantare " {„Memento Mori") Înzestrat cu o autentic? „voca?ie edenic?", poetul deseneaz?, transfigurând magic orice dimensiune a realului, spa?îi arhaice vibrând de rezonan?ele muzicale ale unui timp imemorial adev?rât? „patrie a dorului" (Ro?a Del Conte) spre care gândul eminescian se Intoarce pentru a c?uta frumuse?ea acelui „ ideal pierdut În noaptea unei lumi ce nu mai
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]