KorAP: Find »[drukola/base=arhivar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...12 13 14 ...122 >

3,039 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

opera dumneavoastră”. Numai Victor stătea mai departe cufundat în tăcerea lui, închis în ea și așteptând era rațiunii. În rest, până și Moașa devenise parcă mai prevenitoare cu mine. Nu mă mai privea de sus și renunțase la ironii. Iar Arhivarul abia își ascundea dușmănia sporită, printr-un plus de servilism. Căci începuse, mi-am dat seama, o rivalitate surdă între noi. El avea ca armă trecutul tuturor, pe care-l păzea cu gelozie, eu aveam nopțile din sala cu oglinzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
că Sonia îmi vorbește acum cu „dumneavoastră”, că Aristide îmi dă târcoale, de parcă s-ar fi îndrăgostit de mine, și că bătrânii roiesc în jurul meu? De ce crezi că fac asta? Sau te deranjează că aș putea să-i dau ordine Arhivarului într-o zi?” Laura nu m-ar fi înțeles și nici eu nu aveam curajul să-i spun chiar atât de direct: „Mă deranjează că mă iubești pentru mine însumi”. Așa că am renunțat să mă mai frământ. După-amiază, când ne-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
baia fierbinte? Mă plăcea ca bărbat? Cea mai probabilă părea presupunerea că Moașa se hotărâse să îmbine, ca mine, plăcerea cu interesul. Nu mă îndoiam că era bine informată, că aflase tot ce le povestisem bătrânilor. Îl zărisem adesea pe Arhivar șușotind cu cei care mă ascultau. Iar faptul că venise cu un aer atât de provocator la mine în cameră, trecând peste ultima noastră discuție, era un semn: vroia probabil să încheie cu mine un pact. Căpătasem destulă putere în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
un „O să văd eu” și am plecat să iau puțin aer, să mă liniștesc. Când am ajuns la ghereta portarului m-am hotărât, m-am întors și am vrut s-o pornesc pe coridorul ce ducea la administrație. Dar ghinion. Arhivarul stătea ca o momâie în dreptul unei ferestre așteptând parcă pe cineva. Nu puteam trece fără să mă vadă. Se găsise, idiotul, să-și roadă unghiile, tocmai acolo sau poate o făcea intenționat. În orice caz, din pricina lui, fiindcă nu vroiam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să nu te mai prind pe aici”, i-am zis. Am căutat-o apoi pe femeia mutilată de tren. Trebuia să aflu de la ea ceva foarte important privind trecutul meu. N-am găsit-o însă nicăieri. M-am dus la Arhivar și l-am întrebat dacă nu cumva cunoștea el numele femeii și locul unde o puteam găsi. Arhivarul a râs răutăcios. Îi făcea plăcere, în mod evident, că mă aflam în încurcătură. Pe coridor, mi-a venit o idee. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
tren. Trebuia să aflu de la ea ceva foarte important privind trecutul meu. N-am găsit-o însă nicăieri. M-am dus la Arhivar și l-am întrebat dacă nu cumva cunoștea el numele femeii și locul unde o puteam găsi. Arhivarul a râs răutăcios. Îi făcea plăcere, în mod evident, că mă aflam în încurcătură. Pe coridor, mi-a venit o idee. Am căutat-o pe Moașa, i-am făcut ochi dulci și m-am culcat cu ea. După ce-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mea, aș vrea să văd și eu... te rog să dai ordin...” „Ce ordin?” se strâmbă Moașa, țuguindu-și ironic buzele, deși înțelesese foarte bine, se vedea asta din ochii ei. I-am explicat că vroiam să văd ce scrisese Arhivarul despre trecutul meu în hârțoagele lui. „Știi, draga mea, nu mai sunt foarte sigur...” „Cu atât mai bine, exclamă veselă Moașa. Nu-mi place să mă culc cu bărbați prea plini de trecutul lor. Sunt primejdioși”. Și râse întocmai ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
despre trecutul meu în hârțoagele lui. „Știi, draga mea, nu mai sunt foarte sigur...” „Cu atât mai bine, exclamă veselă Moașa. Nu-mi place să mă culc cu bărbați prea plini de trecutul lor. Sunt primejdioși”. Și râse întocmai ca Arhivarul, dispărând. În urma ei apăru în ușă surdul pe care l-am mai visat o dată. „Povestește mai departe, altfel vei muri, îmi zise el. Numai după aceea îți vei putea lua viața de la capăt”. Am ridicat din umeri. „Nu se poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
în el și a bătut-o cu o ramură groasă de mărăcine. Când au plecat de-acolo, erau toți roșii în obraji și cu ochii tulburi. Sărmana fată a rămas în neștire. În drum spre azil, l-am văzut pe Arhivarul îndreptându-se spre bălării. A fost o întâmplare, poate, n-am de unde să știu. Nu m-am luat după el, fiindcă mie, recunosc, îmi e frică de ăsta. Mi-e frică să nu spună cine știe ce despre mine. Așa că am rămas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
el. Așa sunt femeile. Iubesc pe cine nu merită”. Diavolii din mine au început imediat să se agite, să scoată capul. Mă sfătuiau, îmi șopteau la ureche: „Arată-le că nu-ți pasă. Vrei să-i dai satisfacție Mopsului? Sau Arhivarului?” Și, în stilul meu, am ațâțat focul care-mi pârlea degetele. Aruncând la coș pilulele pe care mi le prescrisese Dinu, am ieșit și mai rar pe coridoare, Călugărului nu i-am mai dat ceai, iar pe Domnul Andrei l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
în praful drumului din care mă ridicasem. Nu eram dispus câtuși de puțin. Chiar și unei cămile îi trebuie din când în când apă, nu poate trăi din nimic. Simțeam nevoia să ies afară, să sparg capul cuiva, Mopsului sau Arhivarului, să trântesc de podea farfuria din care mâncam, să trântesc uși sau să răcnesc cu sălbăticie. După asta, dacă nu eram alungat pentru scandal din azil, m-aș fi liniștit, poate, lăsând pentru mai târziu, ca Moașa, răzbunarea. Și pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mai rămânea nimic? Nimic altceva decât o zdreanță în care să învelesc afurisita mea memorie care, ruptă în bucăți, îmi amintea totuși mereu cine eram în realitate? Ba, riscam, poate, să mă văd tratat ca un păduche. Dumnezeule mare, eu! Arhivarul avea să mă cheme, probabil, într-o zi, să-mi comunice că nu mai puteam pleca fără învoire în cătun. Trebuia să cioplesc pietre funerare și atât, să devin un veritabil vierme de mătase. M-am întors la azil și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
emoționat. Dacă totuși Bătrânul... Îmi bătea inima când am pătruns în sală, de parcă atunci intram prima oară. Deodată, am încremenit. Pe fotoliul de răchită al Bătrânului se afla, într-adevăr, un individ, iar acel individ nu era nimeni altul decât Arhivarul! Câteva clipe am rămas năucit de surpriză. Îmi vuia capul. Cum, el, Arhivarul era Bătrânul? Ce farsă sinistră! Din fericire, n-a durat mult și am putut răsufla ușurat. Individul nu se comporta totuși între oglinzi ca un stăpân. Înghițea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
atunci intram prima oară. Deodată, am încremenit. Pe fotoliul de răchită al Bătrânului se afla, într-adevăr, un individ, iar acel individ nu era nimeni altul decât Arhivarul! Câteva clipe am rămas năucit de surpriză. Îmi vuia capul. Cum, el, Arhivarul era Bătrânul? Ce farsă sinistră! Din fericire, n-a durat mult și am putut răsufla ușurat. Individul nu se comporta totuși între oglinzi ca un stăpân. Înghițea câte o dușcă de limonadă, după care se lingea pe buze și plescăia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
fi însemnat o adevărată nenorocire. Sfârșitul. Nu mi-ar fi rămas decât să mă arunc și eu în mare să mă înec. Eram cu atât mai tulburat cu cât înțelegeam că n-ar fi fost de mirare ca în mintea Arhivarului, îmbâcsită de praful înghițit între hârțoage, să se fi cuibărit o asemenea idee. Poate chiar își închipuia, viezurele, că într-o zi îmi va porunci disprețuitor să-i sculptez mutra în marmură. M-am crispat și am regretat că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
și am regretat că nu lăsasem fantoma Bătrânului să putrezească în sala cu oglinzi, să se acopere acolo de mucegai, să se adune peste ea praful ca peste o coroniță de premiant... Apoi m-am retras, să nu mă vadă Arhivarul. S-au petrecut și alte evenimente. Dinu observase că i se umbla prin lucruri în absența lui. Se aflase probabil că ținea un jurnal pe care nu-l predase la arhivă. Cei care-l căutau, negăsindu-l, fiindcă jurnalul se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
la arhivă. Cei care-l căutau, negăsindu-l, fiindcă jurnalul se afla acum la mine, se enervaseră și lăsaseră cărțile răvășite, aruncate pe jos. Într-o după-amiază a venit la mine extrem de tulburat. — M-a chemat Moașa. Era acolo și Arhivarul care nota tot. — Și? — M-au întrebat dacă știam... Dacă știai ce? m-am enervat, căci mă călca pe nervi uneori cu ezitările lui. Dacă știam despre combinațiile urzite de tine. Lucrurile luaseră o întorsătură amenințătoare. Mopsul săvârșise totuși sacrilegiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
căpăta dreptul la o trufie fără limite. Fiindcă, din păcate, până acum te-ai purtat ca un borfaș. Ai jefuit ce-ai putut la repezeală și la întâmplare, risipind apoi totul dintr-o prostie. Ce mai urmează? Să cerșești bunăvoința Arhivarului? Să-i faci bustul lui Aristide? Să-ți scurmi cu unghiile un mormânt ca să te ierte Mopsul? Asta vrei? Nu, nu vroiam asta. Nu venisem la azil ca să fiu tot un oarecare. Peste antipatia celor care nu mă înghițeau puteam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să mă liniștesc și am plecat, fără să știu prea bine de ce, spre arhivă. Pe drum, nu înțelegeam de ce din toate părțile se auzeau uși trântite, dar n-aveam timp să cer lămuriri nimănui. Vroiam să nu-l pierd pe Arhivar. L-am găsit stând la masă și primul lucru pe care l-am remarcat a fost că-și adusese un fotoliu în locul scaunului. Individul m-a privit prin ochelari fără smerenia de altădată, întrebându-mă cu răceală: „Ce dorești?” Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
știi ce să crezi; sunt ale tale sau nu? M-am ridicat de pe scaun și apropiindu-mă de unul din pereți mă întrebam dacă nu cumva ne trăim mereu doar trecutul, însă după câțiva pași m-am oprit. Poate că Arhivarul ieșise pentru a mă pândi prin gaura cheii; poate că stătea afară și mă observa. M-am așezat la loc pe scaun și m-am felicitat pentru asta în clipa următoare fiindcă individul a apărut exclamând: „Ah, Doamne!” Era bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
vremea asta se uita fix la mine. „Și cu ce vrei să te ajut eu?” Își scoase ochelarii să și-i șteargă. Eu așteptam. Era parcă foarte important să-și pună ochelarii ca să-i pot răspunde. Dar în clipa când Arhivarul își potrivi în sfârșit ochelarii, uitasem ce anume mă întrebase. El se enervă. „Mă faci să-mi pierd timpul, domnule...” „Sculptor”, am vrut să-i șoptesc, dar m-am oprit. Evitase, probabil, intenționat să-mi spună astfel. Între timp, începuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să-mi pierd timpul, domnule...” „Sculptor”, am vrut să-i șoptesc, dar m-am oprit. Evitase, probabil, intenționat să-mi spună astfel. Între timp, începuse să se audă din nou zgomot de uși trântite, iar eu mă gândeam ce aștepta Arhivarul. Să-i cer iertare? Nu, asta nu. Aveam și eu un rest de mândrie pe care nu-l puteam călca în picioare. Luând din nou creionul și jucându-se cu el, mi se adresă pe un ton veninos: „Poate ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ne spui - și mă izbi formula «ne spui» - ce anume ai căutat în atâtea nopți în sala cu oglinzi”. „Cum adică ce-am căutat?” m-am mirat. Și nu m-am putut stăpâni să adaug: „Dar tu ce-ai căutat?” Arhivarul deveni țeapăn. Dincolo de lentilele ochelarilor, ochii lui mă fixau mici și plini de ură. Se sculă de la masă și mă lăsă să înțeleg că nu mai avea timp de pierdut cu mine. Pe coridor am observat cu surprindere că se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cineva, respectivul se grăbea în altă parte. Până și Domnul Andrei s-a ferit, jenat. Numai Mefista nu m-a ocolit. M-a măsurat liniștită și am invidiat-o pentru calmul ei. Furios și oarecum speriat, am tras concluzia că Arhivarul, când mă lăsase singur, spusese ceva despre mine, deoarece și Aristide, care zorea spre ieșire, m-a anunțat fără nici o altă explicație că renunțase la bustul pe care mă rugase să i-l fac. Altădată, îmi închipuisem că azilul s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
extrem de revoltat. „Cum a îndrăznit? striga el. Și de ce a săpat un mormânt pe care l-a umplut cu frunze? Vroia să-i aparținem nu numai morți, ci și vii”. La plecare, Domnul Andrei a mai adăugat ceva încâlcit, că Arhivarul n-ar fi fost străin de toată înscenarea, după care m-a rugat stăruitor să nu-l dau de gol că venise să mă anunțe. „Mă nenorociți dacă se află că v-am spus eu. Și nu vă supărați că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]