1,328 matches
-
Acasa > Orizont > Portret > JULIA JIANU. FRUMOASĂ ARTISTĂ MOLDOVEANCĂ PIETREANĂ... Autor: Aurel V. Zgheran Publicat în: Ediția nr. 1490 din 29 ianuarie 2015 Toate Articolele Autorului Umbra Pietricicăi e azi și dintotdeauna o armură plumburie ce-mbracă orașul de la gleznele muntelui, Piatra Neamț. Nu e adânc văzduhul căci muntele-l ajunge și-l sărută cu sărut împietrit din timpuri fără ani, mai vechi decât omul! Cât văzduh învăluie Pitricica de când s-a născut copilul fluid
JULIA JIANU. FRUMOASĂ ARTISTĂ MOLDOVEANCĂ PIETREANĂ... de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1490 din 29 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369428_a_370757]
-
fermecător, „mai la vale“ de interogațiile maternale - «Mă-ntreb [...], / când de clopot mă leagă apusul, / când pământul în pântec mă cheamă, / când secunda... // [...] // atunci, [...] simțindu-ți căldura, / iubirea-ți mă cheamă, zbura-voi spre tine, / îmi las pe o cruce armura...» (Mă-ntreb de voi plânge..., p. 36) -, între mitul Mumei Pământ și oglindirea mitemelor acestuia înspre neștirbitul nimb al Sfintei Mame din familiile Daciei - și spunem Dacia, și privim această realitate istoric-religioasă, unică, din Dacia, nu din altă arie planetară
LIRISMUL DE PE TĂIŞUL ALBASTRU AL UNUI HANGER SELENAR de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 2358 din 15 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/370601_a_371930]
-
p. 101); etc. Lăsându-se la o parte „contractul“ eroinei lirice cu aleatoriul realității „eruptiv-pretutindenare“, ori „trăirile“ permanente ale protagonistei poematice sub pecețile ineluctabile ale thanaticului, cu speranța de a îmbrăca „odată-și-o-dată“ «cămașa nemuririi» (O singură bătaie, p. 20), „cămașă“ / „armură“ cogaionică, poate, făcându-se abstracție de „impresia de absență“ a vreunei macrostructurări, ori a vreunei structurări pe cicluri tematice / motivice a cărții de stihuri, «13 Octombrie rece...», „întregul“ de brumărel alpin al Anei Podaru ivit în orizontul cunoașterii metaforice dovedește
LIRISMUL DE PE TĂIŞUL ALBASTRU AL UNUI HANGER SELENAR de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 2358 din 15 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/370601_a_371930]
-
mai fi fericit? Când o să mai zâmbească fetița mea? Biata prințesă sta toată ziulica tristă în iatacul ei, privind pe fereastră în zare. Dar nu trecu mult și-l văzu pe Mărțișor pe treptele scării de la intrare, în splendida sa armură de luptător, de mână cu Norocel. Făcu ochii mari, speriată. Avea vedenii? Era umbra lui Mărțișor? Vreo stafie? Clipind, își dădu cu palma peste față. Stafiile nu dispărură. Ba chiar urcau treptele în fugă. Inima începu să-i bată puternic
MĂRŢIŞOR-22 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1525 din 05 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369599_a_370928]
-
dovedește și visul tinerei care citea „Enigma Otiliei” și îl visa pe Felix într-un dialog ficțional de mare rafinament. Aproape toate personajele ce trăiesc în paginile cărții sunt tinere, care se lasă din când în când învăluite într-o armură protectoare pregătită de adulții ce intervin lămuritor în economia prozei. Nu există practic un conflict între generații, mai degrabă un consens surprinzător. Stăpân peste o frază plină de verb, Tudor Cicu purcede la construcții lirice de anvergură care te pot
SMOCHINELE ADOLESCENŢEI de GHEORGHE NEAGU în ediţia nr. 2146 din 15 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362730_a_364059]
-
viforul și gerul dispar... Soarele, apare-ncălzind natura Usucând găze pe aripioare ude, Animalele din curți, lasă șura Ieșind, astrul zilei să-l aplaude... Primăvara, aerul învie natura, Animă tot ce mișcă, ce-i viu, Iarna a trecut, a dat jos armura, Verdele inundă ca un fluviu! Pomii infloresc in culori pastelate, Acoperă pământul de petale alb-roz, Crengile grele, de rod încărcate Salută anotimpul, ca un matroz! Mereu se repetă mirajul înnoirii Ce renaște, după o iarnă grea, Presară natura cu nimbul
TREZIREA NATURII de MARILENA DUMITRESCU în ediţia nr. 1539 din 19 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/370241_a_371570]
-
în „DRUM”, anul I, nr. 11 și în „PREPOEM”, ambele din mai 1940 SAHARA Degeaba strigi Domnule cu șapte covrigi. Hulubăria e încuiată pentru orice rimă, pentru orice fată. Bate la cer cu toiag de fier, bate la pădure cu armură de mure. Poate acolo o mai trăi Apolo. La noi e tristețe. Au murit bietele precupețe. Caișii au îngenuncheat peste marele hat și alungat cu resteul a fugit curcubeul. ----------------------------------------------- Publicată în „DRUM”, anul I, nr. 11 și în „PREPOEM”, ambele
POEZII PUBLICATE ÎN DIFERITE ZIARE ŞI REVISTE ALE VREMII de ION PENA în ediţia nr. 2243 din 20 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/370153_a_371482]
-
fost alungate. Întunericul necunoștinței a fost alungat, iar lumea este acum luminată de lumina cunoașterii lui Dumnezeu. Tatăl este slăvit, ne închinăm Fiului, dimpreună cu Acesta și Duhului Sfânt, Treimei celei deoființă, și Dumnezeirii mărturisite în trei ipostasuri. Aceasta este armura împăratului și puterea evlaviei lui. Pe aceasta a păzit-o Dumnezeu fără să fie atinsă. Niciun eretic să nu înlăture de acum încolo ceva din Treime. Motivul acestei adunări este Arie și cuvântările lui provocatoare. Acesta, într-un mod pe
CEL MAI MARE MONARH AL PĂMÂNTULUI (2) de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1237 din 21 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/370181_a_371510]
-
plictisul, Prind albatroși, largi păsări pe mările de fum, Care-nsoțesc alene corăbiile pe-abisul Amarelor noianuri, lunecătorul drum. Abia aduși pe punte, și regii de azure Se-arată a fi deodată stângaci, fără de gând, Mari aripile-și lasă, o, albele armure! - Ca niștea vâsle triste alături atârnând. Cel călător de ceruri, el, nu de mult, stăpânul Superb al înălțimii, sta umilit și-nvins...! C-o pipa peste pliscu-i îl necăjește unul Maimuțărindu-l, altul, pe cel cu mersul stins. Poetul e
ODĂ POEZIEI!! de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1541 din 21 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353442_a_354771]
-
Speranța căta cu ochii triști prin cer, strângând în brațe stâlpul prispei. Deodată, apăru la orizont, plutind prin cer pe calul său înaripat, Soare-Împărat. Ateriză în mijlocul uliței, spre uimirea femeilor care alergaseră la garduri să privească minunea de bărbat în armura aurie și mantia purpurie, cu globul de aur în mână, cu fața zâmbitoare. Văzându-l, Speranța a strigat: - Nu mai plânge, mamă! A venit și Soarele meu! Gâtuită de emoție, Speranța a alergat spre poartă cu brațele întinse. Soare-Împărat alergă
MĂRŢIŞOR-26-ULTIMUL EPISOD de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1542 din 22 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353428_a_354757]
-
eu gălăgioasa, pictăm aceeiași nemurire tu în singurătate eu în singurătatea ta, eu visător muritor în vrajba ce se interpune tu nu eu da, niciodată la unison cavaleri în aceeiași arena, tu scutier eu cu mâinile goale, zalele egoismului tău armura la dezarmarea cu care eu te iubesc tu mă ucizi. Nu se aude nici o picătură de sânge din rană tristeții cu care scriu despre pragmatismul tău, proprietate de fiara, cărămidă la căi putere la ceea ce îți dorești nedorind nimic, te
PROPRIETATE de IULIA MÎNDREAN în ediţia nr. 1653 din 11 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352879_a_354208]
-
de legătură. În scrierile care-i marchează începuturile activității poetice (volume publicate înainte de 1989), sunt inserate, mai explicit sau mai încifrat, numeroase aluzii (sau, cel puțin, așa le-am perceput eu) la încătușarea generată de canoanele epocii (de pildă, simbolurile armurii nu țin numai de apelul la cultură), la nevoia de racordare la social, la conturarea unei lumi proprii, în care-și poate gestiona nestingherit opțiunile poetice. Nu mai departe decât versurile care urmează (transcriu întregul text), o încercare de smulgere
LIVIUS PETRU BERCEA, ÎNSEMNĂRI DESPRE POEZIA LUI EUGEN DORCESCU de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 432 din 07 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354303_a_355632]
-
cavalerul care îi conducea! Cu toate că Ionuț își luă mâinile de pe trupul prințesei, aceasta nu îi dădu drumul. Îl privea rugător, cu ochii mari și albaștri, ca și când i-ar fi cerut să n-o lase în grija oștenilor. Atunci, cavalerul cu armura strălucitoare, își scoase arcul și trase. Era atât de priceput încât săgeata se înfipse în gâtul flăcăului. Ionuț șopti un nou descântec și se transformă într-o nălucă, pierind din fața armatei și a prințesei. - Ce-ai făcut? L-ai ucis
PĂDUREA NEUMBLATĂ de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1638 din 26 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352981_a_354310]
-
ori,constituiau fărădelegi împotriva celor care încălcau legea. Războnicii evului mediu își cunoșteau foarte bine priceperea în mânuirea armelor, stimându-se și, totodată, temându-se de iscusințalor, în timpul atacului: La arbaletă, cel mai bun e englezul, care cu o singurăsăgeatăstrăpunge armura dintr-o parte într-alta și nimerește porumbelul de la o sutăde pași. Cehii pălesc strașnic cu baltagul. Nimeni nu-l întrece pe neamțla spada cu douătăișuri. Cu o singurăloviturăde șpang, elvețianul sfarmăun coif. Dar cavalerii cei mai grozavi sunt cei
REFLEXEALE IPOSTAZELOR VITEJIEI CAVALERULUI ŞI VOINICIEI HAIDUCULUI ÎN EVULUI MEDIU EUROPEAN de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 1026 din 22 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352504_a_353833]
-
-n piept îi stinge, / Apasăfierul tare și trupul îl clătește, / Cu-o opintire bunăla pământ îl trântește, / În douăjumătăți ceafa i-a despărțit.[6]Cavaleria grea din perioada Evului Mediu Timpuriu avea ca principal constituent un acoperământ din fier, o armură lamelară numită catafract (în lb. greacă Κατάφρακτος, „acoperit cu fier“), component ce proteja călărețul și calul de atacul agresorului. Armele de luptă includeau lancea, arcul, sabia și, adesea, toporul. Atât cavalerii creștini cât și războinicii musulmani aveau conștientizată credința că
REFLEXEALE IPOSTAZELOR VITEJIEI CAVALERULUI ŞI VOINICIEI HAIDUCULUI ÎN EVULUI MEDIU EUROPEAN de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 1026 din 22 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352504_a_353833]
-
scoase, pentru căînsăși gazda îi invita pe oaspeți săfacăacest gest, rostind cuvintele sacramentale: Scoateți-văarmura, nobile domn, căci ați venit la prieteni!(Henryk Sienkiewicz, Cavalerii teutoni, 1962:45 ). În nordul Franței, în Italia,dar cu precădere în Germania, cavalerul își diviniza armura, turnirul și câmpul de luptăîntocmai unei iubiri dăruite unei femei. În aceste țări vestice ale Europei, cavalerismul era de neconceput fărănoblețe, ne spune istoricul german Otto Kahn, în studiul său, Cruciada împotriva Sfântului Graal: Doar un nobil care putea pleca
REFLEXEALE IPOSTAZELOR VITEJIEI CAVALERULUI ŞI VOINICIEI HAIDUCULUI ÎN EVULUI MEDIU EUROPEAN de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 1026 din 22 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352504_a_353833]
-
un cruciat angajat permanent într-o dublăluptă: împotriva cărnii și a sângelui, împotriva forțelor spirituale din ceruri. El înaintează neînfricat, acest cavaler etern veghetor. El și-a acoperit pieptul cu cămașa de zale, iar sufletul și l-a întărit în armura credinței. Apărat de aceste douăpaveze el nu se teme nici de oameni, nici de demoni. Dacăla începutul formării lumii medievale cavalerul se punea în slujba seniorului în contra unei sume de bani, dar și a altor facilități precum castelul seniorial, profitând
REFLEXEALE IPOSTAZELOR VITEJIEI CAVALERULUI ŞI VOINICIEI HAIDUCULUI ÎN EVULUI MEDIU EUROPEAN de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 1026 din 22 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352504_a_353833]
-
tăblițe de ceară, hărți, un mic bust din bronz al împăratului Tiberius adus din Cezareea Maritima, și alte obiecte printre care și coiful său aurit, un galeea strălucitor, împodobit cu pene roșii de struț. Alături, pe un cuier, era atârnată armura de piept, lorica segmentata, din aramă aurită, acoperită pe jumătate de mantia sa de procurator, albă și tivită cu fir de aur. Doar sabia numită gladius era agățată în neorânduială, de cingătoare, pe spătarul unui jilț pe a cărui spetează
PRIMUL FRAGMENT. de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1184 din 29 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353531_a_354860]
-
îl comandase special în cazul când o oficialitate romană ar fi trebuit sa participe în încăperea aceea la vreun eveniment sau întrunire cu notabilitățile religioase și politice ale iudeilor. La intrare, Ponțiu Pilat postase garda romană înarmată cu lăncii, în armură și cu coifurile galeea strălucitoare pe cap. Vizitatorii iudei pășiră în încăpere cu destulă teamă în afară de arhiereul Caiafa care nu păru deloc afectat și care păși drept în față salutând-l pe procuratorul Ponțiu Pilat. -Pace ție procuratorule! spuse el
AL SASELEA FRAGMENT. de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1251 din 04 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/354053_a_355382]
-
a conversa pe timpul nopții cu dragul de Șpriț. Un excelent ascultător, spre deosebire de nevastă, soacră sau, de ce să nu o spunem, chiar copii. Însă, la unul din virajele scurte executate pentru a evita șanțul, în fața lui Țonel apăru o namilă cu armură neagră și un fel de mantie deasupra, iar la brâu cu o spadă îngrijorător de lucitoare. Un fior rece fugări fără drept de apel aburii benefici ai băuturii, iar prin capul golit de sânge al nefericitului Țonel trecu umbra unui
MISIUNEA de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1397 din 28 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347038_a_348367]
-
ori te sparge poli- țiștii să le dai dreptul, ori îți ia invidioșii gâții. Așa că, mersi, io stau cuminte-n banca mea că, hai, să-ți spui drept, mă doare-n pardon dă espresie, dă popor și dă alte vrăjeli! Armura arhanghelului întră în trepidaj, iar sabia începu să sclipească periculos în lumina lunii. Vocea zbârnâi și ea încinsă: - Nevrednic ești, iară timpul meu deja s-a scurs! Da-voi, dară harul acestei făpturi cu adevărat inteligente! Șpriț scheună ușor a
MISIUNEA de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1397 din 28 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347038_a_348367]
-
admirației mai mult decât în puritatea aurului. O caut și o doresc pe prima. Am întâlnit-o acum! Matură, frumoasă, elegantă, inteligentă, generoasă, Andreea nu arată azi, chiar dacă, supusă ordinii universului, va arăta într-o zi, că trupul este o armură a spiritului, schimbătoare și consumabilă odată cu trecerea prin ani. Însă, coexistând cu timpul, spiritul nu este schimbător. Ca și timpul, spiritul nu trece, nu se consumă, doar omul trece și se consumă în spațiu și timp. Azi regăsești la Andreea
ANDREEA RĂDUCAN. SPIRITUL NU TRECE... de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1108 din 12 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/357443_a_358772]
-
externi ca să fiu fericit, ca să râd. Atitudinea este cheia către bine. Corect, corespunzător cu interiorul, se poate să fii vesel fără să ai mare lucru. O lume frumoasă, fascinantă, percepută prin experiența proprie și personală. Elasticitate și plasticitate. Vulnerabilitate și armură. Manipulare și eliberare. Peisajul vieții fiecăruia dintre noi adeseori ne taie respirația. Excursie între minte și inimă. Ateliere de râs. Dacă noi transmitem un zâmbet și persoana din fața noastră va duce mai departe un zâmbet. Râsul este contagios, se transmite
PĂRINTELE IEROMONAH HRISOSTOM FILIPESCU – EGUMENUL SCHTULUI ŢIBUCANI, JUDEŢUL NEAMŢ – UN OM AL BUCURIEI NEDISIMULTATE, AL PREZENŢEI SPIRITUALE RECONFORTABILE ŞI AL TINEREŢEI DUHOVNICEŞTI [Corola-blog/BlogPost/357699_a_359028]
-
și ceva. Floarea-de-colț apăruse, suavă, în stânca cea mai aproape de cer. Pe ea se odihnea lumea crepusculară, creată din cinci dinastii ale împăratului X, care lipsise de la botezul mai marilor. Spre nord se auzeau tropotul cailor sălbatici, patru legende cu armură de catifea neagră, sculptată în biblioteci de gânduri. Credința lor era jocul ielelor pe o tablă de șah. Vrăjitorul de plumb deschisese magazin de antichități. Între vechituri de smarald, trei îngeri înfloreau în orhidee și pace, ca o cerneală incoloră
LINIŞTE de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 492 din 06 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/357899_a_359228]
-
de praf. Mi-am înregistrat izvorul în catalogul de stări. Se pierde însă în busola agățată de brațul meu, strâns. Erau, în ea, șapte care de înțelepciune, șase fecioare de legendă, cinci dinastii ale împăratului X , patru cai sălbatici cu armură de catifea neagră, trei îngeri înfloriți în orhidee, două rădăcini îmbrățișate ... și semnul tocit de întrebări absolute. Timp fără pași. Pereți zidiți în adâncuri. Vegetații de pământ pietruit după desenul șarpelui... - Nuuu! strig ... și vocala se aruncă în valuri, a
LINIŞTE de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 492 din 06 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/357899_a_359228]