3,559 matches
-
1 Borș din măruntaie de pasăre continuarea unui dialog. După părerea Inei, mai ales, nici n-ar fi trebuit început. Olga era bolnavă. Ina intuia boala fostei sale prietene. Decretase doar pentru ea că fostei e un cuvânt ce se articula din ce în ce mai mult cu unele netransparențe. Este știut că atunci când cineva se străduiește să ascundă mai bine un lucru, cu atât mai mult apare și posibilitatea de a se deconspira. Olga ignora acest lucru. Se credea infailibilă și-și inocula ființa
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
evita ochii în care parcă se stinseseră toate luminile. Oare Ina ar putea fi fulgerată de vreo presimțire? se întrebă ea, fiindu-i greu să-și mărturisească și ei Însăși cele întâmplate. Ina, stoarsă de puteri, nu mai putu să articuleze alte cuvinte. Își dedică clipele următoare copilului, privindu-l cu nesaț. Cum acesta încă dormea Olga îl luă grijulie în brațe și-l duse în pătucul lui cu promisiunea că i-l va aduce mai târziu pentru a fi alăptat
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
ora aceea trecută de miezul nopții, nu putu să nu-l apostrofeze: - Se vede că domnu’ inginer a avut o zi bună!... - Am dat în fo-lo-sin-ță cvartalul acela... A fost și o... agapă... E o lucrare... mă mândresc!, spuse el articulând rar cuvintele, ca Ina să nu-și dea seama că băuse mai mult decât trebuie. - Nu mănânci nimic? Îl întrebă Ina pentru a deplasa pe alt plan, logoreea dezlânată a soțului ei. - Nu, nu...! Au fost... de toate... acolo. Mai
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
inexpresivi, de un galben pal, ca frunzele unei toamne târzii călcate îndelung de pașii nepăsători ai trecătorilor. Văzând-o pe Ina, Olga întinse o mână spre aceasta, cu un vădit efort, însoțindu-și gestul de un geamăt. Nu reuși să articuleze nici un cuvânt. Durară câteva clipe de muțenie, până când Ina reuși să spargă tăcerea devenită grea, de nesuportat: - Ce-i cu tine, Olga, ce s-a întâmplat? - Ce să fie, mă sfârșesc... Încet, clipă de clipă, dar sigur... Simt că o
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
voind să spună: Acele vremuri s-au spulberat în vânturile uitării. - Da, da, și în acest da repetat era un ceva, o mărturisire în pragul exploziei, gata gata de a se declanșa, dar glasul nu avea încă puterea de a articula sunetele. Da, Ina, da, dar eu... și iar făcu o pauză privind-o într-un fel anume. Figura Olgăi dobândi o înfățișare stranie, întocmai unei inculpate în fața unui complet de judecată, gata să mărturisească faptul că săvârșise ceva cumplit, o
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
așteptând cu cea mai deplină încredere ca salvarea să le vină de la mine. Firesc, în timp ce le vorbeam și-i vedeam cum mă privesc, am simțit cum fiorul emoției de Mare Erou Civilizator MEC mă cuprinde, iar discursul meu s-a articulat din ce în ce mai convingător. La sfârșit, am cerut câtorva, inclusiv unuia mai isteț din zona magaziei, să mergem și să-mi arate locul unde erau depozitate substanțele cu care dom' Ciucurel, Relu pentru admiratori, hotărâse să se facă dezinsecția. În urma observațiilor, urma
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
cu personaje cu tot. De fapt, le mănâncă din iubire. Așa își manifestă el iubirea față de cei din fotografii. Aceasta era interpretarea mătușei. Mama nu avea timp de interpretări. Fiind mai tânără, fără răbdare, ea repede lua jordița și mă articula peste mânuțe. Mama credea că, de flămând ce eram, rodeam poze. Atâta îi trebuise lui tanti Karin să audă, că de foame, copilul fusese în stare să mănânce fotografii, că nici nu mai vorbise câteva zile cu mama. Avea cusurul
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
ființele umane dotate cu instincte și inteligență, suntem într-o permanentă transformare și evoluție, acum suntem mult mai frumoși ca înainte, ținem mult la felul în care arătăm, în felul în care ne îmbrăcăm, ținem mult la felul în care articulăm cuvintele, cum ne mișcăm și cum gesticulăm și tot așa, suntem super-oameni. Doamne, ce mult iubesc această transformare a omului, totul este perfect, adică nu chiar tot, să nu exagerez, singurul lucru ce mă întristează este decalajul extraordinar care s-
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
Să nu duci grijă, că noi le-om face pe toate ca la carte. Boii tăi sunt puși la adăpost și au tot ce le trebuie - l-a asigurat Mitruță. Bucuroși că Hliboceanu arăta mai bine și a reușit să articuleze câteva cuvinte, cei doi au ieșit. Costache a pornit în urma lor și i-a întrebat, vrând să le audă părerea privind starea lui Hliboceanu: Îi mai bine? Da’ ce crezi tu? Hliboceanu se lasă doborât cu una cu două? Lui
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
a arătat moș Dumitru, cu zâmbetul mijit sub mustață. Da’ ce vânt te aduce pe la mine, Ioane? Dă-te mai aproape și ți-oi povesti... Când Cotman a terminat de povestit, fața lui moș Dumitru era ca de piatră... Abia articulând cuvintele, a început să vorbească mai degrabă ca pentru el: Apoi... eu am bănuiala că aici îi mâna celor doi mușterii pe care îi tot întâlneam noi pe la Crâșma din drum... Ședeau la masa ceea din fundul crâșmei, beau și
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
starea pe care o desemna a coborât asupra noastră; mai mult decât vecinătatea vremelnică a unui blocaj de trafic ne unea acum existența În interiorul aceleiași temnițe cu granițe impalpabile, dar imposibil de trecut. Ciudat cum o simplă Înșiruire de sunete articulate poate pătrunde În straturile cele mai adânci ale ființei noastre, instalându-se acolo cu autoritate pentru a acționa, asemenea unui manipulant de macara, comenzi despre existența cărora habar nu aveam, mutând astfel blocuri de piatră În subconștientul nostru sau Înălțând
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
care, vrând-nevrând, prin prisma schimbării pe plan mondial a raporturilor de forță, trebuia să ne apropiem. „Da, iată o alegere Înțeleaptă“, mi-am zis, promițându-i În gând virtuoasei Inga fidelitate eternă și viitoarea Întrupare prin VirtualEve, În timp ce dreapta Înmănușată articula un „cioc! cioc!“ suav pe ușa care-mi apăruse În față. Enter! Încăperea respira tinerețe și morală. Mobilierul, o minune Într-un Art Déco Întârziat, mixat cu un rustic stăpânit, Îmbia la cunoaștere reciprocă și la schimb fertil de idei
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
durată și destul de anevoios. Așezați În băncuțe, cu abecedarele În mâini, IT-iștii silabiseau În cor: „Anna are mere“, „Afară plouă“, „John e vesel“, pe limba fiecăruia, trecând apoi, treptat, la propoziții din ce În ce mai lungi, formate din cuvinte care se puteau articula; e drept că, din când În când, câte unul o mai zbârcea și se mai auzea un „haștemele“ ori un „pehașpe“, dar În principiu lucrurile mergeau bine, spre vindecare. În următoarea bolgie a IAD-ului se aflau pirații internautici și
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
se schimbase Într-o paloare morbidă, verzuie. Christina se Îndreptă cu repeziciune spre ușă, ca și cum s-ar fi grăbit undeva să vomite, acolo se opri, se Întoarse o clipă spre Naggie - pesemne voind să-i spună ceva, dar nereușind să articuleze vreun cuvînt - apoi ieși lăsînd ușa larg deschisă. Naggie se ridică să-i vină În ajutor, fără Însă a reuși s-o mai ajungă. — Vai, Christina, scuză-mă, cred că te-am jignit... Dar e ceva foarte normal, dragă, toate
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
Rigoberto s-ar fi putut adeveri mai repede decât mi-aș fi dorit. Continuând să ascult zumzăitul fierbinte al verii, atât de asemănător cu șifonierul Dorei, am inventariat din nou ce știam. Era deprimant de puțin. Abia am reușit să articulez primele intuiții, când am realizat că trebuia să aflu lucruri mai exacte. Sigur, era adevărat că Dora mă așteptase - dar cu o oră mai târziu decât am presupus: nu la cinci, ci la șase seara. Eu eram cel care am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Lauren. —Iată-l, am spus, arătându-l pe Hunter. Haideți la el să-l luăm. Ne-am ridicat cu toții, dar, În secunda În care Marci a văzut-o pe fata Harajuku, s-a oprit și s-a uitat fix. —In-cre-di-bil! articulă Marci. Părea furioasă. —E cu Sophie D’Arlan. Ia uitați-vă la ea! Cum Îi atinge brațul, șopti ea, În timp ce noi toți traversam Încăperea, Îndreptându-ne spre ei. E o mare cochetă, flirtează Întruna. Nu-mi place să bârfesc, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
creierul lui Milton se rarefiase rău de tot. În nici un caz Hunter nu ar fi angajat-o pe Sophia, mai ales fără să-mi spună și mie. Întotdeauna discutam despre tot ceea ce se Întâmpla În firma lui. —Ești sigur? am articulat eu cu greutate. —Nu fi Îngrijorată, spuse Milton. — Nu sunt Îngrijorată, i-am zis, aproape Înecându-mă cu prăjitura. Uneori mă gândeam că pentru mariaj ar trebui să existe o etichetă de avertizare din partea autorităților federale, ca să știi În ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
cap, mormăind: — Da. — Poate că ar trebui să te gândești la cum să-ți salvezi căsnicia, i-am spus, nu la... invitații la petreceri. Petrecerile sunt importante când ești... Marci dădu băutura pe gât cu o repeziciune alarmantă și apoi articulă cu dramatism: —...singură. Bei o votcă? —Unde-i Lauren? Nu trebuia să fie aici? N-a mai apărut. Îl are la ea acasă pe tipul ăla, Cinci Orgasme. Încearcă să-și scoată din minte ziua de aniversare a căsătoriei, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Sophiei. Este vorba de soțul tău. Ea zice că el este Îndrăgostit până peste cap de ea, ca pe vremea când erau la Dalton. M-am uitat la ea cu neîncredere. Ce naiba spunea ea acolo? De unde știi tu asta? am articulat, de-abia scoțând un șoptit spart. Marci și-a pironit ochii În pământ, ca și cum ar fi studiat imensele margarete imprimate pe covorul de la Soho House, și apoi s-a uitat din nou la mine. —Mă simt atââât de prooost... era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
ordonat Lauren. Sun-o pe Sophia chiar acum. Marci s-a ridicat de la masă și se Îndreptă către un loc mai izolat. Lauren și cu mine am urmărit-o nerăbdătoare cum formează numărul Sophiei. Câteva secunde mai târziu, Marci a articulat din buze „ea e“ și și-a petrecut următoarele cinci minute șoptind În telefon. Eram atât de nervoasă, că simțeam cum o durere Îngrozitoare de cap cobora către ochiul meu drept. În cele din urmă, a Închis și s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Se holbă la bărbatul În cauză, transfigurată. — Ce caută el... În strana familiei... și... aia care-i vorbește la ureche este Sophia? spuse ea supărată. —... Amin, zise preotul. Acum să continuăm cu prima lectură, psalmul citit de Giles Monterey. —Poftim? articulă Lauren, În timp ce Giles se Îndrepta, În tăcere, către amvon. —Ooo! Frumosul fiu vitreg. În sfârșit, Îl vedem și noi, chicoti Salome. Dumnezeule, este adorabil. —Salome, ai spus cumva că ăsta este fiul vitreg al lui Sanford, de-abia putu Lauren
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
și întotdeauna îi atârnă de o haină o legitimație de acces. Parola de la calculatorul lui e „parola“. Vine lângă biroul meu și zice: — Streator, porcăria asta de cravată albastră e singura pe care-o ai? Cu receptorul lipit de ureche, articulez fără glas „Interviu“. Întreb tonul din telefon: — Cu B de la „băiat“? Bineînțeles că nu spun nimănui că i-am citit lui Duncan poezia. Nu am cum să sun la poliție. Nu am cum să-i explic lui Helen Hoover Boyle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
e la fel de importantă ca o vacă sau ca un porc. Acum pe post intră muzică dance. Lui Helen începe să-i sune telefonul; îi deschide clapeta și și-l îngroapă în păr. Face un semn cu capul înspre radio și articulează fără glas: „Închide-l“. Zice în telefon: — Da. Mm, da, zice, știu cine este. Spuneți-mi unde este în momentul ăsta, cât de precis puteți. Închid radioul. Helen ascultă și zice: — Nu. Vreau un diamant de șaptezeci și cinci de carate, tăiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
publicitate. S-au mutat din garsoniera din Stourbridge într-o căsuță cu două dormitoare din Muswell Hill, în nordul Londrei. Cam pe atunci și-a dat Carol seama că în preajma lui Dan se simte mai puțin femeie. Incapacitatea de a articula această senzație se datora orgasmului simultan din momentul acela de beție și loialității ciudate pe care o generase. Incapacitatea de a formula situația în termeni abstracți și cu o mai mare forță se datora, așa cum am spus, influenței eșuate a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
ceva formând numărul mamei sale. Apoi mormăi în direcția lui Carol că asta fi ultima dată - ultima dată când îi cere să telefoneze la firmă în numele lui și când comportamentul său impune astfel de măsuri. — Mă las de băut, Carol, articulase el, agățându-se cu degete stângace de marginea mesei pentru micul-dejun, ca și cum aceasta ar fi fost o măsură a limpezimii pe care urma să o simtă în curând. Am rugat-o pe mama să mă ajute. M-am gândit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]