941 matches
-
Acolo a slujit timp de aproape șapte ani ca ierodiacon și ca ieromonah. A trăit câțiva ani într-o peșteră ca sihastru. Nu a avut studii. A fost descris de academicianul David Prodan drept „simplu, incult, apărând în chip de ascet, o figură menită a răscoli fanatismul religios popular, una din acele apariții care aprind imaginația celor simpli”. Patriarhul Arsenie al IV-lea Jovanović Šakabenta, refugiat el însuși pe teritoriul controlat de Imperiul Habsburgic în timpul împăratului Leopold I, recunoscut ca patriarh
Visarion Sarai () [Corola-website/Science/302601_a_303930]
-
ea și-a dat seama că pentru a-și proteja copii și poziția, avea nevoie de un protector. Trecând peste un stol de pretendenți printre curtenii Constantinopolelui, ea a făcut o alianță cu Nicefor al II-lea Focas. Nicefor, un ascet respingător fizic care avea de două ori vârsta ei, era cel mai mare erou al Imperiului la momentul resepectiv, cucerind Creta, Cipru, Cilicia și Aleppo. În schimb pentru mana ei, Nicefor și-a luat angajamentul de a-i proteja copii
Theophano () [Corola-website/Science/315149_a_316478]
-
critici ca fiind o creație literară importantă. El s-a împrietenit, de asemenea, cu confratele scriitor Nikos Kazantzakis, iar în 1914 ei au petrecut patruzeci de zile pe Muntele Athos, vizitând cele mai multe dintre mănăstirile de acolo și ducând vieți de asceți. În anul următor ei au pornit într-un pelerinaj prin Grecia. Cei doi scriitori au fost spirite înrudite, dar au avut opinii foarte diferite asupra vieții. Sikelianos a fost un om de lume, plin de optimism și cu o credință
Anghelos Sikelianos () [Corola-website/Science/336841_a_338170]
-
tradiție creștină, cu excepția notabilă a Statelor Unite, unde este celebrată doar "Duminica Paștilor" (nu și Lunea Paștilor). După creștini, Isus este Mesia și fiul lui Dumnezeu, care a adus mântuire umanității prin moartea și învierea sa. Isus este considerat profet și ascet în islam, un Mesia fals în iudaism și mandeanism, drept o manifestare a lui Dumnezeu de către bahá'í, ca un avatar de către hinduși, ca un salvator și un aducător de gnoză de diferite secte gnostice și ca un Părinte spiritual
Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/299116_a_300445]
-
să practice ascetismul acasă. În 374, după moartea mamei sale Antusia, Ioan a putut să dea curs dorinței sale arzătoare pentru asceză. El s-a retras în munții Antiohiei, unde a dus patru ani o viață severă sub conducerea unui ascet, iar după aceea, s-a retras doi ani într-o peșteră. În 380 s-a înapoiat la Antiohia, iar în 381, Meletie l-a făcut diacon. Timp de 10 ani, înaintea diaconatului, el a fost preocupat de problema monahismului și
Ioan Gură de Aur () [Corola-website/Science/302162_a_303491]
-
Mahavira. Parshva sau Parsvantha (cel de-al 23-lea tirthankaraș) a trăit cu 200-250 de ani înaintea lui Mahavira, s-a născut în jurul anului 872 î.Hr și a fost fiul unui rege din Benares. Părăsindu-și bogățiile a devenit ascet și a obținut cunoașterea absolută. A fondat opt comunități de la care e posibil să se fi inspirat și secta lui Mahavira, apoi a murit după vârsta de 100 de ani. Fiu al regelui Siddhartha, Vardhamana Mahavira s-a născut într-
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
sau 549 î.Hr. Mama sa, Trishala, a avut niște vise prevestitoare care anticipau misiunea mesianică a lui Mahavira. La vârsta de 28 de ani (sau 30 după alte legende) el își abandonează familia, regatul și toate posesiile materiale și devine ascet, nu înainte însă de a se fi căsătorit cu o tânără nobilă și de a fi avut cu ea un copil. Timp de 12 ani va pribegi prin lume ducând o viață plină de austerități severe, trăind mai ales prin
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
să capete recunoaștere în sec. al IV-lea î.Hr. când s-a instaurat dinastia Maurya. Se spune că primul lor rege, faimosul și legendarul Chandragupta Maurya, fondatorul Imperiului Mauryan, a lăsat în urmă tronul la bătrânețe și a devenit un ascet jainist sub îndrumarea călugărului Bhadrabahu. După epoca mauryană, jainismul s-a răspândit în sudul Indiei unde a migrat o mare parte din comunitatea religioasă. Mulți regi indieni sudici s-au convertit la această credință și au susținut-o. De asemenea
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
noua sectă fără să abandoneze veșmintele și alte deprinderi mai vechi. Diferențele s-au accentuat când conducătorul călugărilor jainiști a prevăzut foametea ce avea să răvășească nord-estul Indiei Acharya Bhadrabahu și a migrat în sud cu aproximativ 12.000 de asceți. Peste 12 ani, când s-au întors au găsit o nouă sectă care se formase în lipsa lor, ceea ce a dus la marea schismă a jainiștilor dintre Digambar, cei ce plecaseră cu Bhadrabahu, și Svetambar. În 453, consiliul Valabhi editează și
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
o pană de păun și își cerșesc singura masă a zilei cu mâinile goale, fără a folosi un vas. Atât svetambarașii cât și digambarașii îngăduie inițierea călugărițelor, în cadrul sectei Svetambara ele fiind chiar de trei ori mai numeroase ca bărbații asceți. Femeile însă nu vor beneficia de același prestigiu ca bărbații în interiorul comunității monahale jainiste și chiar vor fi obligate de convenție și de stipulația din diferite texte sacre să-i stimeze pe călugări chiar dacă unele se vor dovedi preeminente prin
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
și cea mai importantă a sărbătorii. Textului sacru "Kalpa Sutra", care dezvoltă în special descrierea vieții lui Mahavira, i se acordă o reverență specială în perioada festivalului, el este citit și comentat în a treia zi de un grup de asceți în fața enoriașilor. În a cincea zi, cele 24 de vise profetice ale mamei lui Mahavira, regina Trishala sunt expuse și demonstrate. În ultima zi are loc ritualul pocăinței, Pratikraman, în care credincioșii își mărturisesc păcatele și se angajează să nu
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
o tăbliță circulară de lemn sau piatră, sau pe o farfurie de argint se trasează opt raze care împart cercul în opt sectoare. În fiecare sector este scris câte un cuvânt de referință pentru filozofia jainistă: "siddha" (sufletul eliberat), "sadhu" (ascetul), "acharya" (liderul spiritual), " upadhyaya" (învățătorul), "darashana" (sanscrită, "viziune"), "jnan" (sanscrită, pali, "înțelepciune"), "charitra" (comportare) și "tapa / tapasya" (austeritate). În centrul cercului tronează termenul "arihanta" (cuceritorul dorinței). Fetișul este folosit în riturile "puja", iar cele nouă nume sunt rostite succesiv și
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
formă orală, memorate fiind de călugării jainiști cărora le era interzis să posede sau să scrie cărți, ca parte a jurământului non-achiziției. Teologia jainistă nu s-a oprit la moartea lui Mahavira, ci a fost dezvoltată și de învățăturile unor asceți, învățături care au trebuit și ele învățate, astfel încât cantitatea de texte din memoria colectivă a monahismului a crescut continuu. Refuzul de a scrie, care a durat câteva secole, nu va avea decât consecințe negative asupra literaturii jainite. Multe din cuvintele
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
formă scrisă. Conferințele au periclitat unitatea sectei Svetambara și au dus mai târziu la apariția unor sub-secte, dar au avut și meritul de a fi eternizat literatura jainistă. De atunci s-a renunțat la măsura absurdă de a nu permite asceților să dețină cărți religioase. Primele scrieri canonice jainiste au fost scrise în limba ardhamagadhi, cu toate că mai târziu, în secolul I d.Hr., sanscrita i-a preluat atribuția constituind mediul lingvistic în care s-au scris lucrări importante ca Tattvartha Sutra, puranele
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
nu au trăit în abstinență și nici în castitate în hinduism. Totuși abstinența a jucat un rol deosebit pentru căutările religioase din toate. Pe lângă aceste forme de monahism născute mai ales din tradiția brahmanică se găsesc în hinduism nenumărați Sadhu - asceți rătăcitori - care nu aparțini nici unei instituții religioase. Miturile povestesc viața nenumăraților înțelepți Rishi care căutau adevărata cunoaștere în singurătate. Astăzi există învățători religioși care poartă numele de Swami sau de Guru, care conduc de obicei un Ashram în care predă
Mănăstire () [Corola-website/Science/305374_a_306703]
-
Parzival sunt romanele poeților medievali: Chrétien de Troyes, Robert de Boron și Wolfram von Eschenbach. Evul Mediu este epoca în care contemplarea și acțiunea, grația și natura, Iubirea divină și iubirea omenească, sunt încă legate. Și, la cei mai severi asceți retrași din lume, marea speranță, de a extinde creștinismul, este încă vie. Această speranță și această voință se manifestă clar în povestirile franceze despre Graal, cât și în «Parzival», versiunea germană a lui von Eschenbach. Deși modurile lor de exprimare
Graal () [Corola-website/Science/297944_a_299273]
-
sau la relația cu Dumnezeu) erau incluse într-una din următoarele cinci categorii: obligatorii, recomandabile, condamnabile sau interzise. Astfel învățații teologi au elaborat coduri comportamentale pentru toate faptele umane pentru care se puteau desprinde îndrumări din Coran și hadith. Mișcările asceților - încă acuzați de erezie în secolul X-, au devenit din ce în ce mai răspândite și influente în rolul lor de vehicul al religiei populare motiv pentru care și-au unit forțele cu acești reprezentanți ai ortodoxiei stabilite. Ordinele asceților s-au dezvoltat și
‘Ulama () [Corola-website/Science/329067_a_330396]
-
Coran și hadith. Mișcările asceților - încă acuzați de erezie în secolul X-, au devenit din ce în ce mai răspândite și influente în rolul lor de vehicul al religiei populare motiv pentru care și-au unit forțele cu acești reprezentanți ai ortodoxiei stabilite. Ordinele asceților s-au dezvoltat și răspândit, iar tradiția lor de transmitere a informațiilor a devenit un instrument al teologilor de care aceștia din urmă se foloseau pentru a uni și pentru a controla mișcările populare religioase.. Esențială pentru menținerea sensurilor și
‘Ulama () [Corola-website/Science/329067_a_330396]
-
lui Shiva, rostind versul de 6 silabe, acela nu mai renaște." (Panchatantra I, 168). Cele 6 silabe sunt ""Om, namah Shivaya", adică ""Om, închinare lui Shiva"("om" este silaba sacră cu care începe invocarea oricărui zeu). Totodată, Shiva este ocrotitorul asceților și deținătorul puterii magice a meditației și căinței (în această ipostază reprezentat adesea ca ascet gol, cu cenușă pe trup și cu un craniu în mână, în care adună milostenia oamenilor, purtarea craniului fiind osânda primită de zeu după ce a
Shiva () [Corola-website/Science/303951_a_305280]
-
6 silabe sunt ""Om, namah Shivaya", adică ""Om, închinare lui Shiva"("om" este silaba sacră cu care începe invocarea oricărui zeu). Totodată, Shiva este ocrotitorul asceților și deținătorul puterii magice a meditației și căinței (în această ipostază reprezentat adesea ca ascet gol, cu cenușă pe trup și cu un craniu în mână, în care adună milostenia oamenilor, purtarea craniului fiind osânda primită de zeu după ce a ucis un brahman). În călătoriile sale, Shiva se folosește ca vehicol de taurul său, Nandi
Shiva () [Corola-website/Science/303951_a_305280]
-
păcatului protopărinților.4 La înțelegerea mai exactă a acestei patimi și a modului în care ea robește trupul și sufletul celui pe care îl stăpânește, ne poate fi de folos și înțelegerea denumirilor ei, așa cum sunt ele întâlnite la scriitorii asceți. În acest sens putem arăta faptul că unii derivă cuvântul curvie, în grecește - porneia - de la pernimi (perao), care are semnificația de a vinde ceva spre întrebuințare excesivă, exploatare. Astfel, curvia sau desfrânarea era înțeleasă ca vinderea trupului de către stăpânul acestuia
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
probleme și-au îndreptat privirile Sfinții Părinți ai Bisericii, care, potrivit învățăturii Mântuitorului Iisus Hristos și Sfintei Scripturi, au dat un răspuns vehement acesteia. După avva Evagrie Ponticul, desfrânarea este: dorința după felurite trupuri 13, iar în viziunea Sfântului Nil Ascetul, este cea mai de pe urmă rușine 14. Sfântul Grigorie Sinaitul, vorbind despre această patimă, o consideră ca ceva ce crește mai mult în partea poftitoare a sufletului și a trupului, deoarece plăcerea ei este amestecată întreagă în toate mădularele. Patima
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
Oastea Domnului, Sibiu, 1997, p. 68. 13 Evagrie, De octo spiritus malitae 4, P.G. 79, 1148, apud Tomas Spidlik, Spiritualitatea răsăritului creștin I. Manual sistematic, trad. de Diac. I. Ică Jr., ed. Deisis, Sibiu, 1997, p. 290 14 Sf. Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, în Filocalia sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși, vol. I, Edit. Humanitas, București, 1999, p. 197. 15 Sf. Grigorie Sinaitul, Capete foarte folositoare, cap. 110, în Filocalia..., vol
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981, p. 151. 84 Cuv. Isaia Pustnicul, Douăzeci și nouă de cuvinte, cuv. XXIX, în Filocalia..., traducere, introducere și note de Pr.Prof.Dr. Dumitru Stăniloae, vol. XII, Edit. Harisma, București, 1991, p. 246. 85 Sf. Marcu Ascetul, Epistola către Nicolae Monahul, cap. 11, în Filocalia..., vol. I, p. 325. 86 Prof. Ion Lazăr, op. cit., 89. 10 lui. De la o astfel de întrebuințare a vinului se produce o vătămare de foarte multe feluri, mai ales ațâță patimile: a
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
și-a arătat această dorință prin faptă și-a pierdut simțirea duhovnicească a neprihănirii, a căzut la simțirea trupească a poftei de femeie și prin această poftă s-a alăturat dobitoacelor celor neînțelegătoare și s-a asemănat lor88. Sfântul Nil Ascetul scrie în același fel: Adeseori gândul curviei vine de la gândul slavei deșarte și dă înfățișări cuviincioase începuturilor căilor ce duc la iad, ascunzând alunecările primejdioase de mai târziu prin care îi duce la temnițele iadului pe cei ce îi urmează
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]