KorAP: Find »[drukola/base=atitudinal & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...12 13 14 ...40 >

982 matches

Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484

și a le rezolva. Este dificil pentru un polițist să recunoască diferența dintre o situație de „rezolvare a problemei”, unde este necesară acțiunea, și o situație pasivă, în care acțiunea poate mai degrabă să-l înstrăineze de ceilalți. c) Dualismul atitudinal. Angajații lucrează într-un mediu bazat pe fapte în care totul este comparat cu prescripțiile legale. Dezirabilul și indezirabilul sunt delimitate clar, fără echivoc. Ei au la dispoziție un număr de mijloace necesare colectării probelor corespunzătoare în justiție și își

[Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608

31 1.5. Rolul și funcțiile axiologice în configurația personalității 37 1.6. Dinamica valorilor sociale 38 2. Atitudine și comportament 43 2.1. Definiții, proprietăți, relații 43 2.2. Funcțiile 48 2.3. Formarea atitudinilor 50 2.4. Schimbarea atitudinală 53 2.4.1. Persuasiunea și efectele ei 53 2.4.2. Schimbări atitudinale spontane. Disonanțe și restructurări cognitive 61 2.5. Structura și procesualitatea relațiilor dintre valori, atitudini și comportamente 66 2.5.1. Convergența atitudine/comportament 67 2

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
valorilor sociale 38 2. Atitudine și comportament 43 2.1. Definiții, proprietăți, relații 43 2.2. Funcțiile 48 2.3. Formarea atitudinilor 50 2.4. Schimbarea atitudinală 53 2.4.1. Persuasiunea și efectele ei 53 2.4.2. Schimbări atitudinale spontane. Disonanțe și restructurări cognitive 61 2.5. Structura și procesualitatea relațiilor dintre valori, atitudini și comportamente 66 2.5.1. Convergența atitudine/comportament 67 2.5.2. Divergența atitudine/comportament 68 2.5.3. Modelarea relației dintre atitudine și

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
reprezentând obiectul atitudinii, iar cea de-a doua reacțiile, pozițiile indivizilor. Acesta este însă doar un nivel al relației dintre valori și atitudini. Dacă privim valorile ca principii despre dezirabil interiorizate, încapsulate în structura personalității, atunci distanța dintre subiectiv (reacție atitudinală) și exterior (valoare obiectivă) dispare, delimitarea atitudine/valoare (interiorizată) devenind mai greu de realizat. În versiunea lor de valori însușite de indivizi, acestea se situează în aceeași zonă a latentului, a virtual-subiectivului ca și atitudinea. Dar, chiar în această postură

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
că persoanele concrete sunt în acord sau în dezacord cu ceva, ci și în acela că există tendința de a ignora cealaltă jumătate a continuumului. Subzistă o vădită asimetrie în atenția, importanța și credibilitatea acordate informațiilor ce susțin propria poziție atitudinală în comparație cu cea contrară. A. Eagly și S. Chaiken (1998) citează o serie de studii teoretice și empirice care demonstrează că, din punctul de vedere al componentei cognitive, indivizii au pentru unele atitudini o structură bipolară, iar pentru altele doar unipolară

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
ambivalențiale s-a făcut analizându-se mai îndeaproape răspunsurile aflate în zona „zero” sau în apropierea ei, deci la mijlocul intervalului dintre cei doi poli. S-a constatat că multe dintre atare răspunsuri nu semnifică indiferența, neutralitatea sau necunoașterea unui obiect atitudinal, ci cumva o medie a aprecierilor simultan negative și pozitive față de acesta ale aceluiași individ. De aceea, pentru a caracteriza conținutul ambivalenței ca fiind radical altceva comparativ cu alte motive ce determină răspunsuri plasate la mijlocul continuumului bipolar - inclusiv cu ceea ce

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
cu neutralitatea, indiferența sau necunoașterea -, cercetătorii au tratat separat aspectul negativ și aspectul pozitiv al ambivalenței. În acest scop, s-au utilizat, alături de scale și chestionare, diferențiatorul semantic (rezonanța afectiv-conotativă a unor cuvinte sau expresii ce desemnează atribute ale obiectului atitudinal - vezi, pe larg, Radu, coord., 1994), precum și alte instrumente mai de finețe, conturându-se următoarele constatări: 1) Cum era de așteptat teoretic, ambivalența însăși are grade diferite de intensitate, în sensul că depinde ce pondere au aspectul negativ și cel

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
sunt mai prezente și expunerea selectivă și rezistența la schimbare; determină mai pronunțate reacții fiziologice (interne și faciale) și psihologice (în procesarea noilor informații și în judecățile sociale); aspectele negative se activează cognitiv mai repede și mai ușor. 3) Ambivalența atitudinală corelează negativ cu forța, intensitatea și stabilitatea atitudinilor și cu accesibilitatea lor cognitivă, oamenii putând răspunde mult mai repede la întrebări ce privesc atitudini lipsite de ambivalență sau cu un grad scăzut al acesteia. O relație intens studiată este și

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
care credem cu tărie. Prin funcția de apărare a eului, inspirată de teoria psihanalitică, dominantă încă din anii ’50-’60 ai secolului trecut, când D. Katz a elaborat modelul funcțional al atitudinilor, se susține că noi practicăm o asemenea politică atitudinală ca să ne protejăm propriul eu, concepția și stima de sine. Relația de cauzalitate dintre sine (eu) și structurile axiologice și atitudinale este foarte complexă, fiindcă într-o anume măsură imaginea și stima de sine depind și de valorile și atitudinile

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
secolului trecut, când D. Katz a elaborat modelul funcțional al atitudinilor, se susține că noi practicăm o asemenea politică atitudinală ca să ne protejăm propriul eu, concepția și stima de sine. Relația de cauzalitate dintre sine (eu) și structurile axiologice și atitudinale este foarte complexă, fiindcă într-o anume măsură imaginea și stima de sine depind și de valorile și atitudinile pe care le avem (vezi pe larg Iluț, 2001). Se pare, apoi, că, împreună cu stima de sine, multe atitudini servesc unui

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
Greenberg et al., 1993). Consider că discutând despre funcțiile atitudinilor se impun câteva observații mai puțin prezente în literatura standard de specialitate: 1) Semantic, dar fără îndoială cu acoperire ontică, „funcțiile atitudinilor” denotă pe de o parte că, în sistemul atitudinal al individului, atitudini diferite au funcții diferite, dar, pe de altă parte, și că una și aceeași atitudine servește concomitent mai multor funcții. De exemplu, a manifesta o atitudine negativă față de un grup minoritar poate însemna că arăt cine sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
însemna că arăt cine sunt eu (funcția expresivă), obținând în același timp aprobarea grupului din care fac parte, și sunt eventual și recomandat direct (funcția de adaptare, identificare și solidaritate și cea utilitarist-personală). 2) După cum am sugerat prin expresia „politică atitudinală”, oamenii, deliberat sau nu, manifestă atitudini și funcții ale acestora în acord cu ecuația complexă a interacțiunii dintre alți factori de personalitate și situații, subiect discutat și în prezenta lucrare. 3) Profilurile atitudinale și funcțiile acestora cunosc o variabilitate intraculturală

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
2) După cum am sugerat prin expresia „politică atitudinală”, oamenii, deliberat sau nu, manifestă atitudini și funcții ale acestora în acord cu ecuația complexă a interacțiunii dintre alți factori de personalitate și situații, subiect discutat și în prezenta lucrare. 3) Profilurile atitudinale și funcțiile acestora cunosc o variabilitate intraculturală, în interiorul aceleiași culturi ele fiind diferite potrivit unor criterii ca școlaritate, sex, status social, precum și una interculturală. Din acest ultim punct de vedere, s-a constatat că în societățile „individualiste” funcția instrumentală este

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
reclamelor face apel la beneficii și preferințe personale, succes și independență, pe când cele din Coreea de Sud la beneficii de grup, armonie și integritate familială (Han și Shavin, 1994, apud Eagly și Chaiken, 1998). Studiul a testat indirect diferențele interculturale în funcțiile atitudinale, mizând pe o altă ipoteză, și anume aceea a „potrivirii în persuasiune”, care spune că persuasiunea (în cazul nostru, reclama) are șanse de izbândă cu atât mai mari cu cât mesajele transmise se potrivesc mai bine cu structurile și funcțiile

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
mizând pe o altă ipoteză, și anume aceea a „potrivirii în persuasiune”, care spune că persuasiunea (în cazul nostru, reclama) are șanse de izbândă cu atât mai mari cu cât mesajele transmise se potrivesc mai bine cu structurile și funcțiile atitudinale ale publicului-țintă. Eficiența persuasiunii depinde însă în mod substanțial și de alți factori, printre care, așa cum recunosc și cei doi autori ai „ipotezei potrivirii în persuasiune”, și istoria situațiilor decizionale ale persoanelor în cauză (DeBono și Snyder, 1995). De asemenea

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
în mod substanțial și de alți factori, printre care, așa cum recunosc și cei doi autori ai „ipotezei potrivirii în persuasiune”, și istoria situațiilor decizionale ale persoanelor în cauză (DeBono și Snyder, 1995). De asemenea, identificarea în conținutul reclamelor a profilurilor atitudinale și a funcțiilor lor presupune cunoașterea foarte bună a acestor profiluri de către cei care concep respectivele reclame. Fiind vorba despre afaceri și bani, presupunerea este rezonabilă. Totuși, la modul mai riguros, ar trebui văzut și ce succes au avut mesajele

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
comparație adoptăm atitudini identice cu persoanele și grupurile pe care le prețuim sau în grația cărora vrem să intrăm. Este o altă problemă cât de autentice sunt aceste atitudini, chestiune ce va fi discutată imediat, în secțiunea 2.4., „Schimbarea atitudinală”. Însă compararea socială este izvorul nu doar al formării atitudinilor consensuale, ci și al celor ce ies din tiparul social. Cei ce cultivă originalitatea și au o accentuată înclinație spre unicitate procedează tot prin raportarea la ceilalți. Elementul deliberativ este

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
ci de a ni le analiza critic și de a elabora noi poziții și puncte de vedere. Am văzut că definițiile și caracterizările atitudinii accentuează caracterul dobândit social al acesteia. Cumva surprinzător, cercetările pe gemeni arată că și în câmpul atitudinal contează factorul genetic: la gemenii identici (monozigoți) atitudinile corelează mult mai ridicat pozitiv decât la cei nonidentici, chiar atunci când primii sunt crescuți de mici în medii familiale și sociale contrastante. Cum era de așteptat, înnăscutul este mai prezent în atitudinile

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
în care trăim, inclusiv o mai mare satisfacție în muncă, indiferent de natura acesteia, comparativ cu pesimismul (Baron și Byrne, 2000). La fel, o mai pronunțată curiozitate înnăscută antrenează un alt gen de experiențe și, de aici, un alt spectru atitudinal. Deja, din cele de mai sus se conturează ideea că diferitele surse și mecanisme ale achizițiilor evaluative sunt legate strâns între ele, interferează și uneori se includ. Astfel, compararea socială presupune învățarea cognitiv-complexă și autoanaliza. E important apoi de reținut

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
atitudinilor este intim asociată cu procesul de schimbare a acestora, și deci nu poate fi deplin înțeleasă fără un cadru conceptual ce cuprinde persuasiunea, credibilul, sugestibilitatea, influența socială, raporturile intergrupale și multe altele. 2.4. Schimbarea atitudinalătc "2.4. Schimbarea atitudinală" 2.4.1. Persuasiunea și efectele eitc "2.4.1. Persuasiunea și efectele ei" De mic, individul trăiește într-un câmp valoric și atitudinal și este supus determinărilor din partea instanțelor socializatoare (persoane, grupuri, instituții, organizații). Aceste determinări pot fi difuze

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
credibilul, sugestibilitatea, influența socială, raporturile intergrupale și multe altele. 2.4. Schimbarea atitudinalătc "2.4. Schimbarea atitudinală" 2.4.1. Persuasiunea și efectele eitc "2.4.1. Persuasiunea și efectele ei" De mic, individul trăiește într-un câmp valoric și atitudinal și este supus determinărilor din partea instanțelor socializatoare (persoane, grupuri, instituții, organizații). Aceste determinări pot fi difuze și spontane sau specifice și intenționate. În cazul din urmă, atunci când instanța inițiatoare urmărește deliberat schimbări de atitudini, prin mijloace mai mult sau mai

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
grupului. Tendința indivizilor de conformare la normele grupului acționează ca un factor important în schimbarea de atitudini: dacă sursa (ca și mesajul) este în discordanță cu valorile și normele grupului de referință, persuasiunea e puțin probabil să aibă loc. Schimbarea atitudinală este mai pronunțată când argumentele provin de la surse multiple. Însă numai în condițiile în care există un consens între argumente, iar acest consens nu e perceput ca unul artificial, regizat, ci este rezultatul unor surse cu adevărat independente (Harkins și

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
implicit prezent (de exemplu, subiectul are și alte activități în timp ce este expus mesajului), putem sintetiza, urmându-i pe R. Petty și D. Wegenen (1998), astfel configurația factorilor principali implicați în persuasiune: Figura 1. Structura generală a interacțiunii dintre factorii schimbării atitudinale (adaptare după Petty și Wegenen, 1998) Față de modelul clasic (sursă - mesaj - receptor), diagrama de față încorporează o idee fundamentală prezentă pe parcursul întregului secol XX cu privire la schimbarea atitudinală, dar operaționalizată eficient începând cu teoria disonanței cognitive (anii ’50-’60) și dezvoltată

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
principali implicați în persuasiune: Figura 1. Structura generală a interacțiunii dintre factorii schimbării atitudinale (adaptare după Petty și Wegenen, 1998) Față de modelul clasic (sursă - mesaj - receptor), diagrama de față încorporează o idee fundamentală prezentă pe parcursul întregului secol XX cu privire la schimbarea atitudinală, dar operaționalizată eficient începând cu teoria disonanței cognitive (anii ’50-’60) și dezvoltată la sfârșitul secolului abia trecut. Este vorba despre ideea că determinarea variabilelor independente (sursă, mesaj etc.) este mediată de procese afective, comportamentale și cognitive, acestea din urmă

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
ei, modificări comportamentale, afective și cognitive, putând influența prin intermediul acestora (din nou mediat!) unele dintre variabilele inițial independente. Altfel spus, pe secvențe de timp mai lungi funcționează și în cazul persuasiunii circularitatea cauzală, prezentă probabil și mai mult în dinamica atitudinală a vieții de zi cu zi, mai complexă decât persuasiunea, problemă ce va fi tratată în secțiunea următoare. Oricum, deși conexiunile inverse sunt, ca efect determinativ, mai slabe (notate cu săgeți punctate), consider că ele sunt detectabile și funcționează între

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]