421 matches
-
alarmă pe nimeni. Îi porunci lui Lepidus să vină cu el; îi transmise surorii lui să-i urmeze în liniște, împreună cu grosul escortei. Uimiți, dar fără să bănuiască nimic, cei doi îi dădură ascultare. El plecă, însoțit de escorta falnicilor Augustinieni; nimeni nu observă însă că, în timpul nopții, porniseră la drum și mulți dintre puternicii lui cavaleri germani. Astfel, luându-l pe Lepidus - care se neliniști la început, văzându-i pe temuții germani, iar apoi fu din ce în ce mai obosit și mai terorizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Umbrie, ci spre nord, dincolo de munții înghețați și înfricoșători, Alpes infames frigoribus, că, practic, era prizonier, fără să poată lua legătura cu nimeni -, tânărul Împărat începu un marș călare căruia numai gărzile germanice îi făcură față, în timp ce tot mai mulți Augustinieni se pierdeau pe drum, rămânând în urmă. Pe măsură ce înainta, poruncea turnurilor de semnalizare să nu transmită mesaje, sub pretextul că făcea o inspecție secretă, și lăsa acolo oameni de pază. Ajunse la Mogontiacum pe neașteptate. Era miezul zilei; Gaetulicus discuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de felul cum se terminase noaptea aceea. Urcară pe clivus Palatinus; Împăratul se gândi că era îngrozitor să se înconjoare de străini înarmați când se afla printre ai săi. Asta era puterea? Străbătu sălile unde așteptau liberți, sclavi, funcționari și Augustinieni, epuizați de o veghe plină de spaimă. Nu-i aruncă nici măcar o privire lui Helikon, încremenit într-un colț al atriului. Intră în camera lui și le porunci tuturor să iasă; pentru prima oară, Milonia îl urmă fără ca el s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-lea și al VII-lea ca reședință care, din înaltul colinei Palatinus, își afirma puterea temporară asupra Romei. Curând a venit însă Evul Mediu, cu ura lui ideologică și furturile de lespezi de piatră, cărămizi și țigle. Din superbele edificii augustiniene avea să rămână prea puțin: descrierile istoricilor și minuțioasa reconstituire arheologică. Din cele cincizeci de herme din marmură neagră veche ce împodobeau sanctuarul lui Apollo, de pildă, au fost dezgropate trei, expuse astăzi în penumbra umilitoare a unei săli mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
diavol. Libertatea e numai după fire, care transcende natura, în lucrarea energiilor divine. Când Biserica s-a pomenit în mijlocul crizei sacrificiale 65, adică în violența revoluției, Papa Pius al VII-lea a intervenit cu o bulă papală, încercând restaurarea libertății augustiniene, știind cât de primejdioasă pentru omenire e abandonarea jertfei hristice. Cert e că revoluțiile europene vor instaura o ruptură profundă între tradiție și modernitate. De la societățile arhaice până în secolul Luminilor, predominantă a fost soluționarea crizei sacrificiale fie prin victima ispășitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
eveniment istoric, ea s-a numit Marea Revoluție Franceză, aducătoare de teroare și de ghilotină, ca șir de răzbunări ce amenințau să devină perpetue. Istoria a dat dreptate protagoniștilor revoluției, dar dreptatea era a Papei care chema la rememorarea iubirii augustiniene. Revoluția Franceză va aduce Europei un prim "război mondial", declanșat de ambițiile eroice ale lui Napoleon Bonaparte. Aceeași revoluție a favorizat și noi acte sacrificiale fondatoare, din care au apărut națiunile moderne în secolul al XIX-lea. De acum încolo
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
dispariția noțiunilor de adevăr și de minciună: "Noi trăim în era feelings: nu mai există nici adevăr, nici minciună, nici stereotip, nici noutate, nici frumusețe, nici urâțenie, ci doar o paletă infinită de plăceri, diferite și egale"72. Dacă norma augustiniană era Iubește și fă ce vrei!, acum, după André Bercoff, libertatea eului nu mai poate fi îngrădită de iubire, ci e la voința nelimitată a individului: "Laissez-moi faire de moi ce que je veux". Desigur, fără nici o autoritate transcendentă. Omul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
este influențat de psihologia lui Augustin și adopt] ideea potrivit c]reia grația induce sufletului o dispoziție de a înainta înspre bine (affectio justitiae), conformându-și acțiunile voinței lui Dumnezeu. Importantă voinței este evidențiat] de c]tre Abélard (1079-1142). Tendința augustinian] înspre voluntarism (din latinescul: voluntas, care înseamn] „voinț]”) este urmat] în relație atât cu subiectul, cât și cu criteriul bun]ț]ții. În ceea ce privește cel de-al doilea aspect, standardul este, dup] cum este precizat, conformitatea cu voință divin]. În primul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Cel de-al doilea a ap]rât ideea c] legea divin] este un „manual de instrucțiuni” pentru viața omeneasc] și au susținut faptul c] aceasta este o surs] independent] de obligații generate de voință legislativ] a lui Dumnezeu. Revenirea gândirii augustiniene a început din timpul vieții Sfanțul Toma, prin intermediul unor opere cu înclinație mistic] scrise de Sfanțul Bonaventura (1217-1274), Ramón Lull (1235-1315) și Maister Eckhardt (1260-1327), care au subliniat iluminația divin] și întoarcerea voinței sufletului înspre Dumnezeu. O mai mare important
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
la Florența, în secolul al XV-lea, sub patronajul lui Cosimo de’Medici. Cele mai importante figuri din acest cerc au fost Marsilio Ficino (1433-1499) și Giovanni Pico della Mirandola. Că și Nicolas de Cusa, Ficino asociaz] idei presocratice și augustiniene despre eficacitatea cauzal] a iubirii ca principiu universal, emițând ideea umanit]ții (humanitas) ca valoare moral] primar]. Mai importante, poate, decat intoxicația rezultat] din asemenea asocieri rapsodice de idei, au fost numeroasele traduceri de texte clasice produse de membri Școlii
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
care rezultă veracitatea divină garantează adevărul ideilor clare și distincte și pun capăt îndoielii hiperbolice. Ce rămîne atunci din voința de a îndepărta adevărurile dogmatice dacă se folosește numai lumina naturală? IV.2. Tradițional și modern în principiul Cogito-ului Filiația augustiniană a gîndirii lui Descartes, a constituit o problemă importantă, viu dezbătută și apoi combătută, încă de la publicarea Meditațiilor. Analogiile de exprimare și de conținut ale gîndirii lui Augustin și Descartes au fost semnalate încă din secolul XVII și au continuat
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
dezbătută și apoi combătută, încă de la publicarea Meditațiilor. Analogiile de exprimare și de conținut ale gîndirii lui Augustin și Descartes au fost semnalate încă din secolul XVII și au continuat apoi trei secole, în care polemicile pro și contra originii augustiniene a Meditațiilor, au fost extrem de vii și acerbe. La această situație a contribuit neîndoielnic însuși Descartes care, succesiv, respinge și aprobă în funcție de conjunctură, originea augustiniană a ideilor sale metafizice, construind o inconsecvență strategică ce i conferă imunitate față de orice dificultate
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
secolul XVII și au continuat apoi trei secole, în care polemicile pro și contra originii augustiniene a Meditațiilor, au fost extrem de vii și acerbe. La această situație a contribuit neîndoielnic însuși Descartes care, succesiv, respinge și aprobă în funcție de conjunctură, originea augustiniană a ideilor sale metafizice, construind o inconsecvență strategică ce i conferă imunitate față de orice dificultate ce i-ar putea tulbura viața. De cele mai multe ori, la întrebarea “ S-a inspirat Descartes în Meditațiile lui din scrierile lui Augustin ?” răspunsul a fost
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
răspunsul a fost categoric: nu. În acest caz, s-au avut în vedere îndeosebi consecințele metafizice ale principiului cogito-ului, semnificația lui ulterioară pentru sistemele filosofice dezvoltate începînd cu Spinoza, Berkley și terminînd cu Husserl. Cei care au respins ideea filonului augustinian al ideilor lui Descartes și mai ales a conceptului de cogito, precum și a îndoielii, încercînd să le apere originalitatea, și-au argumentat poziția apelînd la corespondența personală a autorului Discursului și Meditațiilor. El menționează într-o scrisoare din 1640 că
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
minții independentă de valoarea lor de adevăr, exemplul peceții și al sigiliului, autoînșelarea și inclusiv rațiunile îndoielii . Toate sunt legate de cogito și îl servesc. Primii care au evidențiat cât se poate de limpede asemănarea dintre cogito-ul cartesian și cel augustinian au fost Mersenne și Arnauld. Punctul lor de vedere a fost împărtășit deopotrivă de Clerselier, în prefața la Tratatul Omului a lui Descartes, Luis de la Forge în prefața celebrului său Tratat asupra spiritului omului a facultăților și funcțiunilor sale și
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
noțiunea mijlocitoare de gîndire și că existența sufletului imaterial a fost dedusă din ipoteza îndoielii, înțeleasă ca și identificată cu eroarea. ) Poate fi considerat evident că la nivel conceptual, rolul mijlocitor al gîndirii este mai mult implicit în desfășurarea argumentației augustiniene dar identificarea îndoielii cu eroarea nu mai este atât de evident implicită. La Augustin îndoiala este la fel de hiperbolică și de explicită ca și la Descartes. În acest sens, în capitolul III al Solilocviilor apare următorul dialog între Rațiune și cel
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
Brochard apreciază că .) Îndoiala scepticilor e un scop, cea a lui Descartes e un mijloc ; Descartes însuși subliniază, la sfârșitul Meditațiilor, caracterul provizoriu al îndoielii. Așadar, pentru că este doar un mijloc, îndoiala nu poate fi decât provizorie, atât în demersul augustinian cât și în cel cartesian, iar ca drum real, ca exercițiu trăit al uzitării facultății de raționare , îndoiala are aceeași valoare a autenticității, deopotrivă la Augustin și Descartes; deschiderile ei sunt însă fundamental diferite. În legătură cu paralela dintre cogito-ul cartesian și
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
s-a înnămolit într-o sterilitate plictisitoare, Descartes vine să schimbe tonul, în cel de la care a plecat cultura materială a Europei de azi. Dacă în ceea ce privește scopul folosirii cogito ului, diferențele între Augustin și Descartes sunt nete, prezentarea substanței cogito-ului augustinian va dezvălui o stare de lucruri contrară și anume o clară filiație de doctrină a cogito-ului cartesian din cel augustin. Augustin își prezintă cel mai limpede și complet argumentul cogito-ului în De trinitate. Acesta apare însă și în Solilocvii și
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
cartea aX a capitolul 10. Mersenne și Arnauld, după apariția Meditațiilor, l-au atenționat pe Descartes în legatură cu toate aceste texte, dar el a găsit întotdeauna, cu abilitatea ce-l caracterizează, motive pentru a-și demarca scrierile de cele augustiniene cu scopul de a-și apăra , cu orice preț , originalitatea. Arnauld, în Al VI-lea șir de obiecții la Meditații, a invocat fragmentul din De libero arbitro în care Alypius vrea sa-i dovedească lui Evodius existența lui Dumnezeu. Pentru
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
nu putem fi nimic în afara conștiinței și iubirii de sine. Descartes a catalogat toate aceste idei ca avînd un caracter exclusiv teologic, dogmatic, cu scopul de a și pune scrierile proprii într-o lumină originală. El a vorbit despre cogito-ul augustinian ca despre un instrument menit a sluji exclusiv dogma Trinității, ignorînd voit și textul din De trinitate în care Augustin, pornind tot de la « Gîndesc deci exist», folosește preponderent argumente filosofice atunci cînd apreciază că între suflet și corp există o
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
Biserică și Imperiu devine unul identic, în măsura în care Ecclesia, ca și Statul, este interesată mai întâi de lumea de aici, realizând un soi de "stat al lui Dumnezeu pe pământ cu Episcopul Romei în frunte", aceasta ca o ilustrare a teoriei augustiniene a lui Civitas Dei. De fapt, Civitas terrena constituie modelul întrupării acelei Civitas Dei în plan uman, a realizării Împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Un alt tip de reacție împotriva idealismului creștin este protestantismul, considerat pe bună dreptate, de Simion
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
asemenea propuneri, Morgenthau a argumentat că, departe de a presupune o armonie eternă a intereselor, viața politică „își are rădăcinile în dorința de putere, comună tuturor oamenilor, șșiț este astfel inseparabilă de însăși viața socială”6. Plecând de la o interpretare augustiniană a naturii decăzute a omului, Morgenthau sugera, citându-l pe Luther, că „nu poate fi biruită concupiscența” și, în consecință, că dorința arzătoare de putere, ubicuă condiției umane, trebuie recunoscută ca „sursa corupției și a păcatului care inserează și în
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
p. 117). Ca urmare, dreptatea nu poate fi fundamentul organizării statului, cu atât mai mult cu cât voința lui Dumnezeu „este singură ș...ț toată dreptatea” (Pascal, 1963, p. 625). Trebuie să reamintim aici că Pascal, bazându-se pe doctrina augustiniană a „celor două stări ale naturii umane”, consideră că, În starea de corupție, „omul nu merită altceva de la Dumnezeu decât dizgrația Sa” (Percharman, 2001, p. 114). De aceea, chiar dacă este „un drept ce se poartă ca un drept” (Pascal, 1963
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
care se desfășoară cu mare îndemânare pe parcursul a aproximativ 300 de pagini. Dacă termenul nou introdus, transmodernism, care conține implicit o latură oarecum inefabilă, nedefinită, însă și una atotcuprinzătoare, se va impune, rămâne de văzut în viitorul aproape recent, sinteză augustiniană a trecutului-prezent-viitor! "Dacia literară", nr. 9-10, septembrie-octombrie 2012 Lucian GRUIA Theodor Codreanu "Transmodernismul" Theodor Codreanu se dovedește unul dintre puținii critici vizionari din literatura noastră contemporană, prevestind declinul posmodernismului și instaurarea transmodernismului. Până la prezentarea caracteristicilor acestuia, criticul pornește cu o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
proveniți din ordinele cerșetoare. Alexandru de Hales (l 190-1245), călugăr franciscan englez care a predat la Paris filosofia și teologia, a fost unul dintre primii care folosește traducerile arabe din Aristotel, fără a se putea prea mult desprinde de gîndirea augustiniană. Albert cel Mare (1193-1280), provenit dintr-o familie nobilă suabă, provincial din ordinul dominican și magister la Regensburg, Strasbourg, Koln și, în cele din urmă, la Paris, își petrece o parte din viață reconstituind ansamblul filosofici aristotelice, conspectînd lucrările arabilor
Istoria Europei Volumul 2 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]