1,677 matches
-
cu totul alt sens al cuvântului, mult mai „sociologic“, față de misticul, esteticul și religiosul primei accepții. Fericirea pe care oa menii o caută înde obște n-are nimic de-a face cu experiențele extatice. Dimpotrivă, e vorba de fai moasa aurea mediocritas a antichității, de cultivarea grădinii proprii, de tihna și pacea unei vieți înțe lepte, potrivite omului, lipsite de zbucium și de excese. În acest sens filozofii invidiau viața simplă și mulțumită a păstorilor, împlinirea celor ce n-au ambiții
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
și florale inspirate din repertoriul decorativ al țesăturilor orientale care circulau în Moldova secolului al XVII-lea. În jurul gâtului este brodată inscripția de danie și data. Acest sacos, cusut cu aur și împodobit cu pietre prețioase, cu clopoței de argint auriți la mâneci și margini, a fost dăruit de Mitropolitul Varlaam Mănăstirii Secu în anul 1638. Acest fapt este dovedit prin aceea că sacosul descris mai sus este menționat în Inventarul Mănăstirii Secu din anul 1874 la fila 4 verso și
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
copilărești atîrnate pe pereți care înfățișau cîmpuri verzi și mări albastre nereușite. Observă și unicul ceas de perete pe care îl văzuse vreodată, după cîte își amintea, sculptat și pictat ca o cabană, cu un pendul jos și o greutate aurită în formă de ghindă. îi lipseau limbile. O chitară fără coarde stătea pe o comodă și un ursuleț pe pat - o saltea pe podea, lipită de perete. Rima apăsă pe butonul radiatorului, își scoase paltonul și își făcu de lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
care dormea mai tot timpul. Se mai aflase în preajma frumuseții, dar nu se așteptase niciodată să o atingă sau s-o țină în brațe, iar însuși gestul de a fi îmbrățișat și mîngîiat era atît de voluptuos, că se simțea aurit pe dinăuntru. încîntîndu-l, se lăsa încîntată și asta se reflecta în încîntări multiple care străluceau și-i înconjurau ca o aură. Trupul ei frumos și curat lucea, chiar transpirat fiind, de parcă însăși armura de argint care o învelise cîndva respira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
tablou, luă un ferăstrău dintr-un sertar și tăie partea cu masa de biliard. Puse apoi autoportretul pe consola șemineului și zise: — Acum ce zici, Duncan? — Aproape de perfecțiune, dar mai puțin valoros. — Fă ceaiul, Janet, spuse Drummond. Luă o ramă aurită de sub dulap, o măsură, tăie cu ferăstrăul capul portretului și-l fixă în ramă. îl atîrnă pe perete și se depărtă privindu-l cu brațele încrucișate și capul înclinat. — Mai aproape de perfecțiune? Ai dreptate, Duncan, e mai aproape de perfecțiune. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Scoția și Familiile noastre nobile de Tom Johnson, un volum din Thinkers Library cu titlul Cîștigurile umanității prin necredință, o antologie de fragmente pentru ateiști intitulată Ridicați-vă capetele, Miracolele vieții, un volum mare legat în pînză albastru-cenușie cu desene aurite pe cotor. Acesta conținea eseuri despre Zorii vieții, ce înseamnă evoluția, și viața dispărută, evoluțiile ca bătăi ale ceasului, împărăția animelelor, împărăția plantelor, arborele genealogic al omului, rasele omenirii, mașina umană la lucru, psihologia de-a lungul timpului, descoperitorii secretelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și și-o duse sub nări. Era o pâine rotundă, ca un cap de copil, și simți că mai e călduță. — Dumnezeule, asta nu e hrană să înfigi un cuțit în ea! Uite aici! Îi lipise de față pâinea rumenă, aurită în țest și Omar o simți și el: era caldă, ca o inimă vie, dar mai ales mirosea precum chiflele lui Abdullah Ün, care era turcul aciuat între casele negustorilor de mătase. El nu cocea lipii, ca toți brutarii, ci
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
că ar fi făcut parte din „Mujahedinii poporului“. Și atunci, pentru ce ar mai fi zâmbit Ebadi? Leclerc își înălță ochii și își întâlni mutra reflectată într-o oglindă din fața lui. Era încadrată, ca un tablou prețios, într-o ramă aurită de pe peretele opus mesei unde mâncau. Se văzu singur și obosit, un bărbat de cincizeci de ani, în toiul unei petreceri. Își adusese aminte o frază din jurnalul lui Ebadi, pe care îl citise: „Am profitat de modernizarea forțată impusă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
el, din curiozitate, până ce am auzit un lătrat de câine undeva în față. Atunci n-am mai avut curaj să merg mai departe. Am cotit și am ieșit pe marginea bălții, unde lumina scăzută a soarelui ce cobora spre asfințit aurea pata neagră a ierburilor arse și trestiile. Cine s-ar fi gândit că o asemenea zi se va sfârși rău? În clipa aceea parcă totul conspira să-mi dea senzația fericirii. Peste două ceasuri, la azil, am aflat de moartea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
singur, am aruncat o privire în jur. Erau aceleași etajere burdușite de hârțoage de sus până jos, pe care le remarcasem prima oară când sosisem la azil, aceleași dosare pline de praf și aceeași lumină care pătrundea prin fereastra largă, aurind mobila vopsită grosolan. Numai că până și amintirile despre această încăpere se decoloraseră parcă, arătau ca niște fotografii uitate, găsite întîmplător într-un sertar, despre care nu mai știi ce să crezi; sânt ale tale sau nu? M-am ridicat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
timp, că Philippe n-a suferit prea mult Era prima oară când Tarrou îl auzea pronunțând numele fiului său și a înțeles că ceva se schimbase. Soarele cobora la orizont și, între doi nori, razele lui intrau lateral în tribune, aurind chipurile celor trei. Nu, a spus Tarrou, nu, într-adevăr, n-a suferit. După ce s-au retras, judecătorul continua să privească înspre partea unde lucea soarele. S-au dus să-i spună la revedere lui Gonzales care studia un tabel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
dumneavoastră. În acest moment, Rieux l-a văzut pe Grand care venea spre el. Grand nu știa nici el nimic. Nu-l lăsau să treacă și aflase că se trăgea din casa lui. De departe, se vedea într-adevăr fațada aurită de ultimele raze de lumină ale unui soare fără căldură. În jurul fațadei se contura un spațiu mare și gol care se întindea până la trotuarul din față. În mijlocul șoselei, se zărea în mod distinct un steag și o bucată de pânză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
să fie oare o copie a Romei antice? Dar ce era structura aceea care le domina pe toate celelalte, din marmură solidă și de trei ori mai mare decât orice altă clădire, cu intrarea încadrată de patru coloane corintice, fiecare aurită la capătul de sus, ducând către un acoperiș care părea să arunce văpăi datorită metalului său prețios? O clipă mai târziu înțelese. Acesta era modelul vechiului Ierusalim, iar acela era Templul, înfățișarea sa impozantă, grandoarea sa atotcuprinzătoare fiind acum mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
de birou era singurul care făcea puțin zgomot în cameră, cu mașina de scris și cu cea de calculat. Ignatius le găsea pe amândouă cam enervante. La ora unu și jumătate crucea era aproape gata. Îi lipseau doar micile litere aurite cu care să scrie Dumnezeu și Afacerile. Ignatius le avea pregătite și începu să le lipească în partea de jos a crucii. După ce aplică și inscripția, făcu un pas înapoi și îi spuse domnișoarei Trixie: — E gata. — O, Gloria, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
căpătîiului din lemn de cireș - măcar aflasem că era cireș -, ceea ce nu m-a Împiedicat, În cursul anilor 1953 și 1954, să capăt cele mai bune note din viața mea la catehism și să-mi văd numele afișat cu litere aurite În capela colegiului datorita unei compuneri (ce atingea marea artă) asupra temei impuse: Condiția de păcătos a omului, o compunere „vibrînd de credință și speranță“, considerase profesorul de religie , „un reportaj“, aș fi zis eu mai curînd. Muncisem la compunerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Porfiri de a o privi. Pe moment, vru să o tragă afară din trăsură și să o ducă la locul unde știa că zăcea mortul. În schimb, se înclină simplu și se uită la balzonul familiei încrustat într-o frunză aurită pe ușa trăsurii. Se întoarse și, în sfârșit, trecu peste creasta podului. Cu o hotărâre bruscă, pentru a evidenția independența mișcărilor sale, privi în jos. Inevitabil, văzu capul, spart ca un fruct tocat. Zăpada din jurul adunăturii de carne, oase, păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
el, din curiozitate, până ce am auzit un lătrat de câine undeva în față. Atunci n-am mai avut curaj să merg mai departe. Am cotit și am ieșit pe marginea bălții, unde lumina scăzută a soarelui ce cobora spre asfințit aurea pata neagră a ierburilor arse și trestiile. Cine s-ar fi gândit că o asemenea zi se va sfârși rău? În clipa aceea parcă totul conspira să-mi dea senzația fericirii. Peste două ceasuri, la azil, am aflat de moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
singur, am aruncat o privire în jur. Erau aceleași etajere burdușite de hârțoage de sus până jos, pe care le remarcasem prima oară când sosisem la azil, aceleași dosare pline de praf și aceeași lumină care pătrundea prin fereastra largă, aurind mobila vopsită grosolan. Numai că până și amintirile despre această încăpere se decoloraseră parcă, arătau ca niște fotografii uitate, găsite întâmplător într-un sertar, despre care nu mai știi ce să crezi; sunt ale tale sau nu? M-am ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
teatru de marionete luminat cu torțe fumegânde. Dar, imediat după el, treceai pe sub o arcadă din piatră cioplită, și lângă o fântână din bronz, de grilajul căreia atârnau țurțuri lungi, se deschidea bolta unui alt gang. Deasupra ușilor, vechi capete aurite de lei mușcau inele de bronz. Un freamăt ușor trecea printre zidurile acelea, zgomote inexplicabile se rostogoleau de pe acoperișurile joase și se infiltrau În jgheaburile streșinilor. Casele trădau o existență a lor, fantomatică, doamne oculte ale vieții... Un cămătar bătrân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
luminile Împrăștiate de o sferă acoperită de pătrățele mici de oglindă, care atârna de tavan, rotindu-se cu o lentoare hipnotică. Câteva clipe fu orbit de acele reflexe, dar apoi chipul tatălui său se ivi dintr-o pădure de fagi auriți de razele soarelui. Nu, nu visa: un proiector ascuns cine știe unde transmitea imagini În tehnicolor pe peretele din spate al sălii de dans. Pădurea se transformă În ocean, valurile se ridicau și coborau Încrețite de un vânt puternic. — Numai atunci când există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
alerga. Abia am avut timp să-mi dau seama că ieșisem din grădină. Am trecut dincolo de fațada casei lui Nakht-re și mi-am amintit prima zi în care văzusem acel loc, cu o viață în urmă. Lumina soarelui poleia suporturile aurite din fața templului, în care flamurile atârnau fără viață în aerul nemișcat al dimineții. Casa lui Ruddedit era exact de cealaltă parte a templului, așa că am ajuns într-o clipă în camera unde Hatnuf zăcea tânguindu-se pe jos, înconjurată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Gertrude Stein. Dintr‑un motiv sau altul, discutam despre ei cu Ravelstein acum, la „Café de Flore”. În zilele foarte agreabile, eu trec printr‑o ușoară depresie la Început de după‑amiază - și vremea frumoasă Îmi Înrăutățește starea. Strălucirea solară care aurește Împrejurimile - triumful vieții, ca să spun așa, Înflorirea a tot ce‑i În jur Îmi iscă un soi de disperare. Eu nu voi fi niciodată În stare să țin pasul cu această amasare de ceasuri triumfale. Nu‑i vorbisem niciodată lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
geografie și alte lucruri folositoare - da, se-nțelege, cât vrei - dar o guriță, un tu, un pe nume... dulce - asta? niciodată! Așa ar fi și rămas, dar, ah, luna! luna! Luna lumina, roșind fața lui brună, și strălucind părul negru, aurind cu dulceață fața albă ca laptele și părul ei blond - cenușiu ce încadra cu lux și finețe totodată fața ei plină și rîzîndă. Pe când el perora cu stricteță o temă de astronomie, indiferentă, atât lui cât și ei, adică pe când
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lunei. Aerul era blond * și văratec, iar razele lunei, pătrunzând în camera lui Toma, izbeau fața sa, cu care era el culcat în sus. Ea era mai palidă decât altă dată și mi se părea că două raze ale lunei aureau două mici lăcrimioare pătrunse din ochii lui închiși. - Plîngi? zisei încet și mișcat și eu, căci sufletul meu era plin de lacrimi. - Iubit de-un asemenea înger, fără să-l poți iubi, șopti el încet, cu o voce seacă și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cărora se frământă câte puțin foc ceresc, sunt cu deosebire două clase - cu toate că amândouă au un punt în care nu diferesc: lipsa. {EminescuOpVII 188} Numai că la unii e voluntară, la alții e pentru că într-adevăr sunt lipsiți. Cei dendîi auresc până și prundul stradelor cu banii lor, până ce, rămași fără, beau păharul mizeriei până la drojdii, cei din urmă îl beau mereu, fără întrerupere. Intre cei patru păreți gălbui a unei mansarde scunde și lungărețe, osândite de-a sta în veci
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]