510 matches
-
fiecare scriitor azi neluat în seamă speră că „i se va face dreptate” măcar postum. Să-l ajute Bunul Dumnezeu! P.S. Răspunsul meu poate fi citit ca un studiu de caz pentru Gheorghe Schwartz - Cei o sută. „ Apreciem detașarea inteligentă, autoironia scriitorului.
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2978_a_4303]
-
un copil, poznaș, afurisit". Parcă prin contrast, Emil Botta îi apărea Luciei Demetrius ca "un băietan, ca un înger, înalt, cu părul negru, cu ochi albaștri, alb ca o chiparoasă, sfios și încurcat în mișcări". Alterna tristețea, cu gluma, cu autoironia. Vagabonda întru încredere și îndoială. Adânc a fost în el, până la sfârșitul vieții "sentimentul unui tragic universal". Alte portrete care se țin minte ale scriitorilor și artiștilor sunt acela al Elenei Văcărescu, Gala Galaction, G. M. Zamfirescu, Ionel Gherea, Sergiu
între bunăcredință și conformism (I) by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/10888_a_12213]
-
în care spui că nu crezi..., Scrisori către Virgil Ierunca, 1967-1983, Humanitas, 2000) sînt interesante tocmai pentru modul în care reafirmă o formulă stilistică personală, stabilă în aparenta ei diversitate. În corespondență, tonul variază, făcînd să alterneze umilirea, exaltările, curtoazia, autoironia. Citatele pioase și tendința de minimalizare a suferințelor ar risca să devină o manieră, să trezească suspiciuni asupra autenticității lor, dacă nu ar apărea din cînd în cînd și izbucnirile afective, chiar invectivele (lipsite de vulgaritate) care sînt atenuate de
Echilibru stilistic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16843_a_18168]
-
un bun transmițător de idei, de păreri, de stări. E o plăcere să urmărești, să asculți motorul mașinii de citit marca Alex Ștefănescu, cu toate ambalările și ralentiurile lui. Motorul e, desigur, inteligența criticului. Sensibilitatea e acceleratorul. Umorul e ambreiajul. Autoironia e frâna. Iar muzica specifică e fâșâitul paginilor răsfoite la lectură, mai lent sau mai rapid, după caz. E muzica specifică în intimitatea activității unui critic profesionist cum este Alex. (cu punct) sau Alex (fără punct) Ștefănescu - un martor al
Aaa! Alex! by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9101_a_10426]
-
ghimpată al civilizației secolului XXI și totul în mare viteză, iubitule fiecare ceas de vrajă nu mai vine vara ca, odinioară, luminozitatea magică a revederii noastre pe plaja de la 2 Mai ne îngropam solzii amiezelor în nisip și cultivam retorica autoironiei când aripile unui albatros se desfășurau cu reverberații sonore, tu strigai uiuuuuuu s-au deschis porțile paradisului la doișpe fix și trebuie să convocăm de urgență o sesiune internațională despre hermeneutica păcatului mă ridicai spre tine cuprins de genele lungi
Poezie by Angela Furtună () [Corola-journal/Imaginative/15243_a_16568]
-
Respirații între paranteze; se vorbește aici despre "viciile metaforei" și ale ornamentului stilistic, despre poezia ca o "dichisită ichebană", poetul e un "profesionist al melancoliei", pendulînd între elixirul din pahar și "fustele muzei", totul învăluit în umor, ironie și o autoironie caldă, cordială, care nu demolează nimic. Soluția? Iat-o, în Viciile metaforei: "Ce obicei prost parfumat,/ ce pă-cat, ce păcat/ că spre adoratele noastre/ expediem cuvinte,/ în gură înfigîndu-le/ impertinenții crini,/ parșivele roze,/ indecentele orhidee - plozi/ din străvechi familii regale
Meserii falimentare by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/16505_a_17830]
-
de optzeci de ani, cuceritorul, prin franchețe și umor, scriitor Marin Ioniță (cândva, emul al lui Nicolae Labiș, la Școala de Literatură), isi schițează - în revistă ARGEȘ nr. 7/ 2009 - un C.V. care poate fi opus, ca model de simplitate, autoironie și bun-gust, autoglorificărilor pline de pretiozități la care recurg alți autori în împrejurări similare. Spicuim: "La paisprezece ani, când am devenit elev al școlii profesionale de agricultură din Armășești, județul Ialomița nu aveam citită nici măcar o singură carte. Dar am
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7031_a_8356]
-
Cosmin Ciotloș Nadia Anghelescu, Mic jurnal cu amintiri, Iași, Edit. Polirom, 2013, 344 pag. Cu multă autoironie rememorează Nadia Anghelescu un episod din vremea gimnaziului, când, îndrăgostită de poezia lui Eminescu, dădea unei strofe din Luceafărul acestuia cea mai năstrușnică interpretare cu putință. Pentru copilul de atunci, a nu avea „nici timp, nici loc” reprezenta aproape o
Radiografia unui destin by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3393_a_4718]
-
de-al treilea, și poate cel dintîi, dintre magii bănățeni ai versurilor- Doru Ilana. Cartea ecourilor e pătrunsă de o ironie ce devine însăși substanța eului poetic; orice aplecare spre registrul înalt e imediat amendată de un demon persiflant al autoironiei. Spirit ludic prin excelență, Ilana calcă mereu cu mai multă siguranță pe drumul îngust ce desparte rîsul de plîns, fără a se hotărî să părăsească miraculosul pămînt al jocului. Rimele sale născute din vers alb și mai ales motto-urile
Trei poeți bănățeni by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16766_a_18091]
-
speculativul unui text de referință), această structură ironică profundă poate fi o resursă de actualizare sau revitalizare a arghezianismului atât pentru poezie, cât și pentru critică. Percepția poetului despre sine ca o "caricatură a lui Isus" deschide și porțile unei autoironii cu reverberații metafizice. Un posibil moto al doritei regenerări a interesului actual pentru Arghezi l-ar putea constitui un poem târziu, Răscruce, din volumul Frunze (1961), din care citez patru versuri provocatoare: Sunt, poate, desfăcut, sunt, poate, ostenit, Câlcând pe
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
ne atragă atenția asupra cîtorva lucruri tulburătoare. Proporțiile zdrobitoare în care în rolul intelectualului român caracteristic au fost distribuiți Ilie Moromete și Ion al Glanetașului invită desigur mai ales la un hohot de rîs și la o porție sănătoasă de autoironie, de meditație despre România profundă (în pragul intrării în Europa, tot țăranul, săracul..., talpa țării, veșnicia născută la sat etc.) sau despre standardele minimale de performanță intelectuală (istețime, capacitate de citire a ziarului, calcule privind mijloacele de procurare rapidă a
Despre intelectualitate by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10455_a_11780]
-
mai ieri căutam din răsputeri să obținem - considerând că trebuie, dar nefiind în stare să obținem - toate acestea ne-au devenit deodată străine, neimportante, indiferenteť (7 decembrie 1991, sâmbătă) Cele două suflete ale Marianei Șora sunt când Ťvagulť romantic versus autoironie, când Ťsufletul arzător, care vrea să se comunice și nu reușește decât să articuleze fraze bombastice...ť balansat de Ťsterilitatea spleenuluiť, când Ťsetea de senzație, de viață și de glorieť îndată reprimată: ŤCe caraghios!ť (21 martie 1940), când încrederea
O diaristă europeană by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7104_a_8429]
-
egolatre, hiperbolei sinelui, bardul se vrea cu tot dinadinsul micșorat, redus la formatul unui ins neglijat și neglijabil, ocolit de recunoașterea meritelor ce e de presupus că le are, dedat unor ocupații mărunte. Dramatismul e resorbit în surîsul echivoc al autoironiei: „pentru mine poezia nu-i fête de l’intelect/ e doar un felinar în ceață/ cum?/ sau un fluture pe degetul îndrăgostitului/ ce cred despre Valèry?/ fiecare vers al său este un sicriu de cristal/ de cînd scriu/ de cînd
Poezia lui Petre Stoica (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13322_a_14647]
-
pe tema zadarnicelor chinuri ale dragostei la vîrsta a treia, o “confecție” hollywoodiană de consum (dar un consum inteligent), în care sărăcia unui scenariu de serie e compensată de bogăția unor actori fără pereche. Jack Nicholson joacă fără pic de autoironie, dar cu seriozitatea unui clovn în arenă, în exercițiul funcțiunii, o anumită “masculinitate” de care, se pare, nu e străin nici în particular, în afara ecranului: un bărbat plin de succes și de bani, un seducător bătrîn și liber, plimbîndu-și prin
O femeie de iubit by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12935_a_14260]
-
forța actriței Simona Bondoc pe un regsitru al intimității, al regăsirii unor tonuri speciale, a șoaptei timbrate, a ludicului unui personaj care poate fi privit și cu tandrețe, și cu haz, pentru că așa este gîndit, la limita dintre ironie și autoironie. Replici cu un umor nebun, care fac savuroase „întîlnirile” cu celelalte trei prietene - pe care interpretarea Simonei Bondoc le schițează în portrete admirabile, în tușe caricaturale - sau istorioarele de la azil, cele din parc, cu un tînăr al zilelor noastre nu
Vă place Beethoven? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4477_a_5802]
-
de cunoștințe, de experiențe personale și de observații, de întrebări exprimate sau subînțelese, de dileme și frământări vechi și actuale pe măsura impresionantei genealogii pe care o oglindește numele moștenit sunt formulate cu o nonșalanță, o simplitate, o detașare, o autoironie în ton cu numele de doar șase litere plus un apostrof atribuit de prieteni. Semnătura lui de ziarist și de scriitor este marca înregistrată a unei proze inconfundabile: spirituală, elegantă, sprințară, liberă de orice convenții și nerespectuoasă cu împărțirea literaturii
Un boier al minții by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/5907_a_7232]
-
cărora le dai viață. Și atunci de ce să le batjocorești, cum se întîmplă în filmele românești?! Asta fac, spre exemplu, studenții de la ATF - mai nou cu cinci inițiale: UNATC. Nu e vorba de ironie și cu atît mai puțin de autoironie. Mai întotdeauna, regizorul român e în afară. Nu e ochiul critic, întors și spre sine. El, realizatorul, nu face parte, chipurile, din lumea pe care o ironizează. El e atotștiutor. Mi se pare că aici a greșit și greșește fundamental
Manifest împotriva operei inventate din nimic (II) by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15942_a_17267]
-
și a relatat un episod legat de Lenin. Hazul relatării stă, odată în plus, în lipsa comentariilor. Ironia este subînțeleasă, momentul este decupat tel-quel, dar tocmai naturalețea povestirii, lipsa oricărei analize sau tentații didacticiste oferă fragmentului caracterul nostalgic și încărcătura existențială. Autoironia duioasă este evidentă: "L-a întrebat careva dacă a fost să-l vadă pe Lenin. Păscălie Ion ne-a privit cam încurcat și ne-a spus că nu au putut să meargă la Mausoleu deoarece li s-a spus că
Vocile amintirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9720_a_11045]
-
ci o colecție de reflecții prilejuite de fenomenul înveterării. Nu găsim imprecații și amărăciuni, ci ironii și perplexități. De fapt Ciocârlie își face o manieră simandicoasă din a urmări detaliile vîrstei, bolii sau ale morții. Maniera aceasta capătă tenta unei autoironii pe care autorul o revarsă constant asupră-și, ca pe un mijloc de a împiedica disperarea. Nu e urmă de patetism în paginile volumului, autorul nefiind o natură predispusă la paroxisme interne, tonul său arătînd o sfîrșeală calmă, ce merge
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
pe șapca unui ziarist pe care scrie "Nike" și aude ca prin vis întrebarea: "Dl Adrian Năstase și, deopotrivă, dl Valeriu Stoica au spus, nu demult, că anticomunismul și-a trăit traiul. Nu mai interesează pe nimeni. Cum comentați?" O autoironie dură care îneacă orice urmă de patetism păgubos. O posibilă concluzie, după lectura acestei cărți, ar fi aceea că Liiceanu nu doar a pierdut acel joc simplu, ci a fost și este prizonierul conjuncturii. întîlnirile cu un Noica sau cu
Resemnare și declarații de dragoste by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15691_a_17016]
-
titlu de tot interesul, în față la Leonida, pe o tarabă: Mă hrănesc, deci nu îmbătrînesc. Conținutul, nu știu, doar am îndoieli. Fapt este: nici eu nu fac greva foamei și tot nu întineresc". Chiar dacă se rostește în maniera unei autoironii colective, efectul este acuzat: Noi, bătrînii patriei, sîntem de două ori vinovați. Și prea mulți și prea puțini. Prea mulți, și de aceea bugetul, colectat de la un număr comparativ mic de contribuabili, ne suportă greu. Prea puțini, fiindcă murim mai
Între slăbiciune și forță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11003_a_12328]
-
se fi lăsat pe mâna altora. De ce să scrie alții despre cum este el când o poate face el însuși în deplină cunoștință de cauză? Deslușim, ca peste tot la Barbu Cioculescu, amestecul de registre: amuzament și gravitate, ironie și autoironie, umor și tristețe: „Altcum, sentimentul nimicniciei omenești să fi fost atât de puternic încât, scriind, în timp, cam despre orice, tocmai despre mine să nu scriu nimic? Să las pe alții să vorbească despre misteriosul meu farmec, în termenii comuni
Pretinsul uituc by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3959_a_5284]
-
promisiunile asumate în această direcție), Simplex este până la urmă cartea unui singur personaj: naratorul, în spatele căruia se simte, cu puterea evidenței, respirația lui Alexandru George însuși. Pe tot procesul creației naratorul se privește în oglindă, își exprimă direct cu nedisimulată autoironie șovăielile și poticnirile iminente scrierii romanului pe care tocmai îl citim. Firește acest tip de autoreferențialitate ironică nu este nou în literatură - nici măcar în literatura română, unde inclusiv cronicarii se plângeau deschis de dificultățile scrierii -, dar ele sunt de fiecare
În umbra unei crime by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7523_a_8848]
-
special pe cei doi actori importanți ai trupei, Adriana Trandafir și Ionel Mihăilescu, Mama și Tat’su. Antoaneta Zaharia, protagonista, Copila, iese în evidență printr-un soi de energie extraordinară, dar nici personajul ei nu are nuanțe, mirări, întrebări, frici, autoironie, este structurat de la început și pînă la sfîrșit la fel, deși parcurge mai multe vîrste și întîmplări. Aerul brechtian abundă mai tare pe scenă decît cel fellinian din cartea Aglajei. Sora (Ada Milea)este tarată în spectacol, de exemplu, pentru
Dumnezeu e trist by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13826_a_15151]
-
nerezolvate din Femeia în roșu, deși crimă perfectă nu există, iar amprente textuale probabil că sînt, dacă e să ne uităm și numai la micile "ghionturi" cu "tratamentul fabulator" și "tratamentul halucinatoriu" (Mircea Nedelciu, Tratament fabulatoriu) presărate pe-alocuri, și autoironia babețiană a "personajului A.". Singura problemă cu amprentele e că, deși crezute infailibile, printr-o operație chirurgicală de transfer între trei persoane, urmele lor se pot pierde, cum se întîmplă în romanul lui Nedelciu, Babeți și Mihăieș cu "adevăratul" John
Autopsie (Trafic de critică) by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14001_a_15326]