509 matches
-
pară normală, cu schimburi bidirecționale de mesaje; prin întreaga „manipulare” a conversației, de îmbinare judicioasă a mesajelor verbale și nonverbale, să se avanseze înspre atingerea obiectivului propus. Poziția corpului, expresia feței, mișcările ochilor, modularea vocii, spontaneitatea și flerul, umorul și autoironia contează extrem de mult. Terapeutul trebuie să fie un artizan al discuțiilor, un artist în adevăratul sens al cuvântului. Toate aceste lucruri, deși nu sunt simple accesorii, au importanță însă numai în măsura în care se brodează pe o strategie lingvistico-semantică optimă - cum întreabă
Sociopsihologia și antropologia familiei by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
al mediilor și al caracterelor (lumea teatrului, a filmului și a televiziunii), ca în Vărul șarpelui cu clopoței (1978), umorul cu conotații religioase și politice, ca în proza din Audiență în cer (1983) sau din Cercul virtuos (1986), umorul negru, autoironia, satira, grotescul dau naștere unei proze cu implicații uneori profunde. Schițele din Pastile contra prostiei înregistrează situații comice, aceeași idee fiind reluată în romanul Întrerupătorul (1991), unde un director de întreprindere recurge la pastilele doctorului Pap Esculap pentru a-i
SALEM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289448_a_290777]
-
de ziar, rezultatul fiind, cum s-a observat, o poezie „de pură notație”, „biografică, dar una care pare vidată de subiectivitate” (Gheorghe Crăciun). Instantaneele din realitate, simple, în registru „realist”, sunt contrapunctate, din loc în loc, prin versuri reflexive, vorbind cu autoironie despre „existența în alb și negru”. B. s-a afirmat, în paralel, printr-o suită de studii de critică și istorie literară, mai întâi în calitate de colaborator la volume colective (Dicționar de personaje literare, 1998, Romanian Poets of the ’80s and
BODIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285777_a_287106]
-
ridică-n picioare/ pipăi golul/ sau trec prin el” (Glăsuirea bufonului). Poetul se mișcă în sfere înrudite cu ale existențialismului, de care se desparte însă radical prin absența dezgustului de a trăi. Dimpotrivă, este dominat de propensiunea spre ironie și autoironie, ceea ce subminează absurditatea gesturilor sisifice, prezente mereu în lirica lui. Frecventă, metafora ploii are menirea de a reliefa o coexistență stranie, a dăinuirii și a extincției, sentimente perpetue, consolidate de convingerea, inspirată de Parmenide, după care ființa umană este constrânsă
SPIRIDON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289833_a_291162]
-
al opțiunii moderniste manifeste, într-un lirism care nu mai evită asperitățile prozaice și epicul autobiografic în linia Ion Pillat, alte repere fiind, acum, Tudor Arghezi, Adrian Maniu sau pictura unor Nicolae Dărăscu și Jean Steriadi. Poeta se detașează cu autoironie, adesea sarcastică, dar și cu regret, de „romantismul demodat din mine” - un „vals fosil” ce „supără urechea mea modernă”. Idealurile „antediluviene” sunt cenzurate de „năzuința de-a nu mai năzui”, fără măști calofile, sufletul se livrează contemplării propriei drame: „Mormântu-ți
SOARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289738_a_291067]
-
Al. Mirodan, Radu Cosașu, Ion Băieșu. Glosarea ironică pe marginea miturilor iudaice nu semnifică, plasate în cotidianul israelian, o abjurare. Dimpotrivă, este o formă de adeziune, cenzurată însă de o retorică antiromantică, prin paradox, calambur, joc de cuvinte și frecvent autoironie. Autorul refuză solemnitatea banală, clișeul lozincard, stilul truismelor oficiale. Tristețea unor lumi dispărute sub asaltul necruțătoarei sete de bani a secolului, materialismul plat, impostura îi smulg un oftat deloc jucăuș, iar în text domină demitizarea. Patriarhul Moise își trimite solii
SCHECHTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289549_a_290878]
-
pentru poezie. Autorul Baladelor vesele și triste se înscrie în poezia românească din secolul al XX-lea ca unul din puținii reprezentanți ai umorului liric. Spirit lucid, înzestrat cu o remarcabilă inteligență artistică, T. se definește în primul rând prin autoironie, prin cenzurarea propriilor sentimente. În același timp, se relevă ca poet al anotimpurilor, pastelist și miniaturist. În umorul lui se ascunde aproape totdeauna o notă de melancolie, uneori de tragism. Prin temele abordate, ca și prin limbajul liric, este în
TOPIRCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290228_a_291557]
-
poezie delicată, suavă și grațioasă, ca în Rapsodii de primăvară, comunicând exuberanța și vitalitatea anotimpului tinereții, și se manifestă ca un colorist și un artist al miniaturii (Sfârșit de vară). Un zâmbet abia schițat se simte în fiecare vers, dar autoironia, cenzura lirică nu acționează efectiv decât în Rapsodii de vară și în Rapsodii de toamnă. E o atitudine specifică lui T., care își recunoaște sentimentalismul și îl persiflează, scoțând de aici cu totul alte efecte decât cele banalizate de o
TOPIRCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290228_a_291557]
-
ar putea mișca într-o repezită și furtunoasă sonată. G. CĂLINESCU Nota definitorie a operei lui Topârceanu este un aliaj de umor și sentimentalitate. Mai precis spus, poetul e un sentimental care își ascunde stările sufletești sub vălul umorului, al autoironiei și autopersiflării. El își preface, cum singur o spune, „în glume lacrimile clare”. DUMITRU MICU SCRIERI: Balade vesele, București, 1916; Parodii originale, București, 1916; Amintiri din luptele de la Turtucaia, București, 1918; În gheara lor... Amintiri din Bulgaria și schițe ușoare
TOPIRCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290228_a_291557]
-
sensibil, poetul se situează, cu un echilibru dificil și tensionat, între voința de construcție și o sentimentalitate romantică lipsită de efuziuni, mereu controlată, în acord cu discreția și melancolia ce îi sunt caracteristice. Se evită astfel inerția oricărei retorici, scepticismul autoironiei lasă gândului poetic o zonă stăpânită de posibil, aluzie, indirect și de vag: ceva, ca „un contur/ al lucrurilor ce mor spre dimineață.” Ciclul Nocturne închipuie „situații poetice” remarcabile tocmai pentru că sunt „banale și extraordinare” (Ștefan Aug. Doinaș), ceea ce le
TURTUREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290314_a_291643]
-
consecință, temele cardinale sunt erosul și melancolia, iar modelele se află în erotica postumelor lui Lucian Blaga și în baladescul lui Radu Stanca, toate acestea plasând lirismul lui V. sub zodia unui romantism trecut prin filtrul reflexivității ori chiar al autoironiei. Sub aspect retoric, poemele cunosc două tipuri de construcție. Primul urmează clasica structură elegiacă, în care prezentul dezagregat e pus în oglinda unui trecut real sau doar prezumat: „Au dispărut leii de piatră/ încă un prieten a plecat în exil
VACARESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290400_a_291729]
-
pentru totdeauna/ Parcă mișcă”. Oricât de variate, poemele se nutresc din aceleași obsesii. Și, invers, oricât de omogene, ele îngăduie modulații surprinzătoare. Iată, de pildă, în registrul tematic al poeziei erotice, câtă diferență între lirismul decantat prin filtrul fin de autoironie din Tușiți (1970): „Mă bătea prea tare soarele/ Și te-am pus în geam/ Ca pe o hârtie albastră// [...] Mă bătea prea tare moartea,/ Și te-am pus în dreptul inimii,// Ca pe un paravan, de dragoste” și ludicul grotesc al
SORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289796_a_291125]
-
nu le utilizau decât pentru a-i caracteriza pe bărbați. A spune „femeie nobilă” și „femeie impunătoare” presupune o ironie. Socrate nu se dezminte nici când este vorba de mama sa. Dar, în context, este vorba și despre o amuzantă autoironie - care, de altfel, străbate întregul dialog (vezi, în acest sens, P. Chantraine, Dictionnaire étymologique de la langue grecque: Histoire des mots, Klincksieck, Paris, 1968). 16. Nota anterioară este lămuritoare și în acest sens. Avem sentimentul că Socrate își bate joc de
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ciclului final, unde se întrezărea o viitoare schimbare de atitudine, primul său volum, Ceea ce fulgerul amână, tipărit în 1981, este expresia unui lirism singular în epocă. Spre deosebire de majoritatea tinerilor poeți care practicau stăruitor personalizarea discursului, implicarea în cotidian, ironia și autoironia ori jocurile textuale, autorul apare mai degrabă ca un ermetic care, respingând provocările realității, se dedă la o tainică ars combinatoria. Meticulos elaborate, mizând pe sugestie și pe forța de iradiere a unor simboluri care revin, caligrafiate cu rafinament, poemele
POP-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288882_a_290211]
-
Poetului (unele versuri au inflexiuni ce amintesc de Nichita Stănescu) și mimează un fel de tristețe bacoviană. Directețea orgolioasă, ludicul frust ar fi nota caracteristică a versului. Totuși, încă de la început se poate constata predilecția către anecdotic și ironie (inclusiv autoironie), către epicul ori portretul șarjat. Poetul declară, de altfel: „Sunt un François Villon, născut din flori,/ În jurul meu roiesc spânzurători” (Sunt un François Villon). Se disting unele poezii tip joc (cu „poantă” finală), de o simplitate cvasifolclorică. O anumită ingenuitate
POPESCU-24. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288945_a_290274]
-
-un tablou celebru de Rembrandt...”. Poezia iubirii, predominantă, așază între prezent și trecut interstiții aburoase, încețoșând imaginile, ca într-o tehnică sfumato. De aici, și principalele trăsături ale discursului poetic: discreția confesiunii, calmul melancolic al amintirii, diafanul tablourilor stilizate. O autoironie discretă vertebrează contemplarea cu ochi abstras a lumii, văzută shakespearean ca o scenă de teatru. Expresia, urmărind esențializarea, impune prin concizie și acuratețe. Din detașarea „mișcată” de afect și din estomparea eului P. și-a făcut o atitudine lirică ușor
POPESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288955_a_290284]
-
1941) ș.a. seduc prin acuitatea observației, prin plasticitatea tablourilor, prin vioiciunea narațiunii, prin vivacitatea dialogurilor prinse fidel în pronunția lor, prin doza de erudiție strecurată fără emfază, cu un umor ce amintește de A.I. Odobescu și Calistrat Hogaș, prin omniprezenta autoironie. Toate aceste calități se regăsesc și în jurnalul din perioada captivității muntenegrene, alcătuind prima parte din memorialul Viață. SCRIERI: Ce-a fost odată, Cernăuți, 1922; Un nou manuscris vechi: Isopia voronețeană, Cernăuți, 1922; Codicele Pătrăuțean și asasinarea lui Grigore Ghica
MORARIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288240_a_289569]
-
Vârgolici): jovialitatea autorului, un fel de copil-mare, care se amuză în tot ceea ce scrie, rămânând însă, în umbră, un autor serios, ce mizează mai ales pe logos, pe dialogul colorat între personaje. Cu fantezie nesecată, păstrând și o doză de autoironie, care îl ferește să cadă în derizoriu, improvizând mereu jocuri pentru a submina genul de spionaj, autorul învinge alte stereotipii care îi pândesc narațiunile. SCRIERI: Bobby Felix Făt-Frumos și motocicleta BMW, Craiova, 1942; Magdalena și Târțoi, Craiova, 1943; La sud
MUSATESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288325_a_289654]
-
Visul unei nopți de iarnă vor fi și ecranizate. Versurile din volumul de debut, Vitrinele toamnei, apărut în 1926, pun în evidență un fond liric capabil să cuprindă în finețea notațiilor sinceritatea trăirii, din care nu lipsește o undă de autoironie, ca și farmecul orașului din anii copilăriei. În schimb, schițele din volumele Nudul lui Gogu (1928) și Ale vieții valuri (1932) se află sub semnul umorului. Opera în proză este completată de Teatru la domiciliu (1944), care include schițe dramatice
MUSATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288326_a_289655]
-
artificialitatea și snobismul cercurilor mondene, este surprins și inițial ușor amuzat de elanul naiv al tinerei, dar puritatea sentimentelor ei îl cucerește ireversibil, într-o poveste cu final fericit. În paralel cu acest filon de lirism piesa relevă valențele de autoironie și parodie ale scriiturii lui M., detectabile în vivacitatea critică a lui Manea, atunci când se observă pe sine, sau prin remarcile sale caustice ce demontează mitul vieții mondene, în fond o simplă combinație de frivolitate și cinism. Coana Chirița (1942
MUSATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288326_a_289655]
-
numeroase ezitări stilistice și chiar de greșeli de exprimare, cartea conține totuși multe pagini de interes documentar, luminând aspecte din viața câtorva personalități ale epocii, precum și fragmente de bună proză autoreferențială, în care lirismul nostalgiei e jugulat de umor și autoironie. Și „însăilările” incluse în Din volbura vremii relevă aceste calități, la care se adaugă firescul povestirii, abilități de portretist (Ghiță Crișan, Ovid Densusianu, V. G. Morțun, I. Nădejde, C. Mille, Istrate Micescu, Ion Petrovici, C. Rădulescu-Motru, Radu D. Rosetti, Alfred
NAUM-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288374_a_289703]
-
și naivă, plăcerilor de numismat și horticultor. Predicând răbdarea, resemnarea, el se înfioară câteodată de singurătate și de apropierea sfârșitului. E un spirit reflexiv și sceptic, cu porniri de duioșie și alunecări spre fatalism. Umorul nu îi lipsește însă, nici autoironia. Din scrisorile lui se desprinde un cult al prieteniei și al lucrurilor frumoase. În literatura epistolară românească N. ocupă un loc distinct. SCRIERI: Versuri, proză, scrisori, pref. Emil Gârleanu, București, 1909; Scrieri, I-II, îngr. și introd. Emil Boldan, București
NEGRI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288408_a_289737]
-
modernistă „cuminte”, poeta posedând de fapt ceea ce se poate numi o metodă: confesiunea necruțătoare filtrată printr-o retorică abstrusă. Îi sunt caracteristice cerebralismul, amestecul de livresc și de prozaism, introspecția necomplezentă, cu deschidere către ontologic. Un vizionarism discret, temperat de autoironie, un patos al litotei, construit la rece, îi caracterizează, de asemenea, lirica. Octavian Soviany semnala „viziunile «autoscopice», proiectând o lumină necruțătoare asupra ungherelor ascunse ale interiorității, unde pulsează substanța profundă a vieții”. După o culegere de povestiri, Întoarce-te, Esthera
PAVEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288735_a_290064]
-
al spațiului său privat și pe care le anexează într-o „bibliografie” finală. O astfel de carte se alcătuiește de regulă la amurgul unei vieți în cultură, și nu la începutul ei: eludării acestei reguli nescrise, ca și absenței unei autoironii rezonabile, i se datorează într-o măsură prețiozitatea stilistică, accentele de superbie juvenilă, verbozitatea filosofică, inseminarea cu sens cvasitranscendent a unor episoade comune, mobilizarea subiectului narator sub mistica unui „destin”, a unei „viziuni”. Astfel de stridențe își găsesc în planul
PATAPIEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288712_a_290041]
-
volumul următor, Rondeluri implementate (1999), P. părăsește stilul folcloric, dar nu abandonează filonul satirei sociale, politice ori de moravuri. Histrionismul funciar al autorului (primul poem amenință că „L. Perța” se va „implementa” în întreaga țară) înscrie întotdeauna o notă de autoironie, de umor bonom, care camuflează fibra moralistă în ludicul până la urmă gratuit. Multe rondeluri sunt portrete șarjate ale unor noi tipuri și vicii umane: managerul, „omul de bine”, sponsorul, șomerul, securistul, „șeful cel nou”. Altele se dedică obiectelor ori evenimentelor
PERŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288764_a_290093]