491 matches
-
mai prozaic decor, are revelația "femeii unice". După un scurt filaj, urmează atacul, adică dialogul, ceva între Ionesco și Băieșu. Rezultatul? Aveau o mulțime de puncte comune: "divorțați amândoi, soțul ei bețiv, microbist și curvar, nevastă-mea, rea, incultă și avară; soțul ei din familie compromisă - un violator de octogenare, doi hoți de buzunare și o soră cam prostituată..." Hotărârea? Refacerea vieții, căsătorie urmată la trei săptămâni de divorț. Episod dintr-o farsă fără sfârșit. În care se cuprinde și "Concediul
Umor negru pentru zile negre by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16628_a_17953]
-
oare articula cuvintele cu ajutorul timpanelor înălțând un imn îngerilor nebuni ce ne veghează din ceruri?! Semnele, metaforele lui George Vulturescu, spune distinsa doamnă Irina Petraș în prefața volumului Grota și literele, piatra, cuțitul, lemnul și ochiul sunt „un cod personal avar de decupare, de întoarcere înspre vârstele revolute, și ținere sub control a datelor scripturale existențiale”. „Lumea sa e una care se înalță înăuntru, ceea se subminează ceea ce ochiul valid, comun, văzător în afară, aduce în spațiul scriptural. Poetul nu înfățișează
Despre urechile de tablă ale unui poet din Nord: George Vulturescu by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/2609_a_3934]
-
Acea iubire ancestrală pentru fratele tău din același neam care la noi a dispărut de mult, fiind înlocuită cu invidia, dorința sălbatecă de înavuțire, de parvenire și zgârcenia. Cu cât omul nostru a devenit mai înstărit, cu atât este mai avar și mai egoist. Oamenii aceștia erau săraci, trăiau din puținul pe care îl câștigau de la turiști, mâncau din ce își produceau la campo, locuiau într-o casă moștenită de la părinți, (am văzut-o pe Asunction cârpindu-și niște fuste ale
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
nu era mai curat decât ochii tăi dar și vara asta trece și tu departe de strigăte și sânge și miere și foc e război e război în inima omului o inimă în gol-gală ea venea și dispărea în fundal avară îți păstrezi fecioria de ce dar du-te tu cețosule la cei înghețați dincolo de plăceri și dureri în grădina închisă în muzeul cuvintelor eu zac mereu în focul dorinței sprijinit de vechea terasă fericit cel ce crede cuvântul trezit de vântul
Nu poți vedea curcubeul decât cu spatele la soare by Alexandru Dohi () [Corola-journal/Imaginative/14498_a_15823]
-
între coapse." (pag. 30). Concluzionând, un poet cu alunecări de teren, interesant (de promițător). La drum de seară... Poezia (dacă e) Floricăi Madritsch Marin induce o senzație de claustrofobie în propriul corp - firesc, de altfel, căci face o economie aproape avară de cuvinte, care revin, mereu cu alte nuanțe, în diferite aranjamente sufocante. Debordează de atâta tensiune încât s-ar zice că e un jurnal de război: miza e somnul (care nu vine niciodată): "nu pot să dorm, nimeni nu mă
LECTURI LA ZI by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Imaginative/13654_a_14979]
-
se înfățișează aidoma săbiilor de scrima, cu tăișul bont: "Eu sînt domnișoara Teroare,/ femeia cu cele mai lungi picioare!" (Pe furiș). Sau: "Tu, scoate-mă din întristare/ cu dinții nopților impare,/ tu, sororală, amazoana/ adu-mi colac de-nmormîntare/ orbită principeselor avare" (Lucianogramă 8), unde pornirea vehemență se pietrifica în ornament. Sau următorul impuls suicidar, de îndată temperat prin factorul idilic: "Puls al clipei cu venele tăiate./ Iarbă cosita în zori, în satul zubascian,/ pe unde fetițe desculțe descînta deochiul" (Scară magică
"Un patetic jignit" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17796_a_19121]
-
Magnatul gândirii, necunoscutul, Tentacule-ntinde prin timp și prin spații Pe teme diverse, făcând divagații Și-ascunde avar conținutul... Atrage gândirea, animându-i mirajul Necunoscut, ascuns și abstract, Intenția-și caută finalul de act Când visu-și desface penajul... Nici somnul nu poate urzi stăvilire În drumul gândirii fără hotar, Scrutând orizontul imaginar Unde-i stăpână, avida-mplinire... Îl
NECUNOSCUTUL by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83838_a_85163]
-
pentru muncă, iar fata aia se vedea că e muncitoare și cinstită. — Mi-am uitat pachetul de cărți de tarot, i-am zis. — Poftiți, mi l-a întins. — Permiteți-mi să vă vuvuiesc și eu. A tăcut timidă, cu șarm avar. Mi-au răcnit „bă, pulă“, m-am plâns, sorbind din tr-un mojito prost, dar în care frunzele de mentă fuseseră pocnite de mâinile ei mari. Ce oameni dizgra țioși. — Puteau să vă răcnească „bă, puță“, mi-a zis. De fapt
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
picioarelor strâmbe - așa le avea de mic, ceea ce nu-l Împiedica să fie un om sprinten și un spadasin de temut -, spre masă, unde luă loc alături de amici. Acolo Întinse mâna după ulciorul cel mai apropiat. Dă-mi, nu fi avar, A lui Bachus licoare de cleștar Îi zise lui Juan Vicuña. După cum v-am mai spus, acesta era un fost sergent cavalerist, foarte puternic și corpolent, care Își pierduse mâna dreaptă În luptele de la Nieuport și trăia dintr-un beneficiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
când doamna Ioanide îi ceru bani, vestindu-l că nu mai are. Îi dăduse nu chiar prea de mult o sumă foarte importantă, un adevărat depozit, prin care înțelegea să scape de orice grijă materială câtăva vreme. Ioanide nu era avar și uneori putea să pară chiar risipitor, profesa însă prudența. Era pățit și poate, mai mult decât asta, proceda astfel din atavism. O sumă de bani o diviza în două-trei porțiuni, aruncând o parte prin sertare, făcînd-o uitată. Îi era
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
a studia mutarea osemintelor. Florica și Petrișor țineau morțiș să meargă cu toții împreună, ceea ce nu convenea orientalistului, de teamă să nu se afle despre vânzare, spre a fi silit să dea copiilor jumătate din bani. În fond, Hagienuș nu era avar și nu din lăcomie proceda astfel, voia doar să aibă un ascendent asupra progeniturii sale, să se lase extorcat în rate, cu maxim de profit moral și fizic. Tratamentele de soiul aceluia din ziua cu șampanie și prăjituri îi făceau
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
la numeroasele rude, uneori cerând dinainte informații asupra meniului. - Mă Dinule, telefona el lui Gaittany, voi ce-aveți de mîncare? Vin la voi la masă. Totuși mesele la rude Hangerliu nu le găsea suculente, pe prințesa Hangerliu o denunța ca avară, restrânsă culinar. Prefera prânzurile burgheze și chiar populare, fiind acceptat cu plăcere prin lipsa lui de mofturi și prin prestigiul numelui. Intra pe la recepții, unde devasta pur și simplu bufetul, fiind mereu cu gura plină și cu buzunarele umflate de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
unei femei. A da lovituri, acesta e "idealul" vieții lui. Se presupunea că femeia ședea în pivniță cu Jack multe ore din noapte, în așteptarea veștilor de la soț (piesa nu avea decât un decor pentru toate actele). Între timp, soțul avar se ducea la poliție, de la care afla că atacatorul nu putea fi decât Jack, omul care n-a cunoscut femeia și pe care banda l-ar pedepsi cu moartea dacă ar părăsi starea de castitate. Atunci, în loc de a cere arestarea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
forța lucrurilor, ea credea că asta era sentința destinului și că steaua sub care se născuse hotărâse așa. Pe deasupra, profita de boala mea ca să-mi vorbească despre necazurile familiei, despre plăcerile sale, disputele sale, sufletul său foarte simplu, rău și avar, și - cu câtă animozitate - despre tristețea cauzată de nora ei, pe care o considera puțin ca un fel de co-soție care i-ar fi furat dragostea filială. Nora sa trebuia să fie drăguță. Am văzut-o puțin prin lucarna care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
vieții fapte lucire efemeră. [MUREȘANU] Știu că tu-nșirînd anii pe-a vieții lunge fire Tu nimicești trecutul în urmele lui chiar, Că tot ce e-n viață cade-n a ta domnire Nimic ce e nu scapă de ochiul tău avar. Dovadă-s lumi murite, pustii, fără rodire, Ce toate se usucă la glasul tău amar. Imperiul tău, Trecutul, e-ntins fără de fine: Acolo te-ntîlnește ochiul numai pe tine. Dar e o regiune tot astfel de întinsă, Nu-i încă sub
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
-mi - simțeam că nu trăiesc {EminescuOpVIII 292} Decât numai în basmu și-n cântec bătrânesc, În mintea cea uitită a unor strănepoți Ce, spurii și nemernici, slăbiți și idioți, Făcea pe ciocoimea căzutului Fanar, Cu mintea cea vicleană, cu sufletul avar, M-am fost uitat din lume ca învechita veste Despre o vreme [care] demult, demult nu este, Ci amintirea-mi numa venea, din când în când, Ca sunetul de clopot pribeag și aiurând Ce-n noaptea-ntunecată lin și melodic
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
napocană mai este utilă, fiindcă tinerii noștri colegi habar n-au cu ce se mănîncă ...vizionarea cu comisie ideologică, spre exemplu, a unui text scris de D.R.Popescu - membru-n stafful Puterii de-atunci. Ea adastă asupra piesei Mormântul călărețului avar, spre alt exemplu, Încercînd să descopere cauzele interzicerii piesei & spectacolului, Într-o perioadă În care acribia politrucilor nu avea percutanță. „Cenzorul luminat și artistul culpabil - iată semnul brutal al unei normalități pe dos”(inspirat grăiește domnul Malița, În prefață). Fiindcă
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
lui. Oamenii, care prin autodisciplină, respectă legile Naturii și a ciclurilor ei și acționează pozitiv, prin gândurile, cuvintele și acțiunile lor, obțin, ca efect, starea de sănătate, fericire și bună stare. Oamenii cu atitudini negative: supărăcioși, mâhniți, răi, invidioși, lacomi, avari, egoiști, fricoși, care urăsc, etc., împiedică (opresc) circulația energiei vitale prin ei și devin bolnavi, au necazuri și trăiesc în sărăcie. Puterea de vindecare a oamenilor există în ei și poate fi declanșată prin relaxare, prin respectarea legilor Naturii (fără
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
devine monocordă, obositoare. Nuanțele ironice, ludice sunt, deci, bine venite: Singuraticule, stacojiule, Omega, cântă-mi apoteoza somnului și a morții. de mult dau târcoale și adulmec, vai, tras-am sorții. Sinucisule în bibliotecă, moartea erudită, rarisimă, te-a decavat. agonizai avar peste pleava cunoașterii, zaraf ursuz, putred, blazat. (Docta ignorantia) Tema suicidului revine obsesiv în opera lui Emil Botta. Ideea de a grăbi moartea nu este străină de imperiul oglinzilor scânteietoare și al scenei, pentru că însuși sfârșitul lugubru, încărcat de teatralitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
și multe servicii. Papa e ciudat. Când mi-ai scris că vii, se-ncăpățîna mereu să stai acolo. Nici nu știu bine ce era în capul lui, dar dragostea pentru el n-o să mă împiedice să-ți spun că e cam avar. Ai văzut tu singur. El dădea zor că ai să-ți găsești o slujbă din care să trăiești, acolo, la Iași, și că n-o să-i ceri nici un ban. O, nu, să nu crezi cumva că papa ar fi avut
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ai nevoie de asistență. Voi pune avocatul meu, fiindcă de altfel îți cunosc situația. Probabil că Costache a făcut puțin abuz cu veniturile dumitale, dar în ce privește administrarea lor te asigur că ți-a apărat bine interesele. Costache era puțin cam avar, însă, în fond, om de treabă. De Otilia mi-e teamă. Dumneata o cunoști: e o fată mândră, independentă. Ea primea oarecare daruri ca de la un prieten vechi al casei, dar mi-ar fi greu s-o umilesc, impunîndu-i-le acum
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
moș Costache, un fel de unchi prin alianță. Tânărul, încă minor, vine la București pentru a-și continua studiile, iar prima întrevedere cu tutorele său este de-a dreptul ilariantă. Când ajunge în strada Antim, unde locuia moș Costache, bătrânul avar îl întîmpină cu afirmația stupefiantă: "...nu, nu stă nimeni aici, nu cunosc...". Intervenția Otiliei îl salvează pe tânărul timid, aflat aproape în pragul deznădejdii. Din prima seară eroul are în fața ochilor persoanele care îi vor zbuciuma puținul timp până la majorat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
apare și dispare fără motiv, colportând diverse știri dintr-o casă în alta. Când Giurgiuveanu are a doua criză, Stănică profită de scurta absență a Otiliei și a lui Felix și îi fură bătrânului banii de sub saltea. Din această cauză avarul moare. Familia îl îngroapă cu oarecare fală spre a nu fi de "rîsul lumii". Într-o situație dilematică rămâne Otilia, pentru care moș Costache nu apucase să depună la bancă decât o sută de mii de lei și care refuză
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
social, realist, fiindcă tema, eroii, conflictul, subiectul sunt luate din viața societății bucureștene de la începutul secolului al XX-lea. Ideea este că o societate parazitară nu are sensul de a exista. Subiectul este istoria unei moșteniri. Costache Giurgiuveanu, un bătrân avar, agonisește de-a lungul vieții o avere, care intră printr-un concurs de împrejurări în mâna unui escroc Stănică Rațiu. Soluția este realistă, fiindcă cel mai adaptat la o "soțietate fără de prințipuri și fără de morală" este Stănică Rațiu, arivistul brutal
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de acordurile beethoveniene. Vara, eu nu eram dusă la bunici. Mă trimiteau în tabere. Despre străbuni am auzit ceva, dar nu le știu groapa, în care să fi descoperit generații de oase. Am deschis ochii sub tutela unui tată adoptiv, avar și cameleonic, gata să stoarcă avantaje din orice împrejurare. Bine, dar tatăl tău adevărat... încearcă Mihai s-o rupă din zbuciumul ei. Se oprește brusc, văzînd cum fața femeii se împietrește într-o expresie de durere. Cînd eram studentă, l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]