459 matches
-
cap deasupra biroului lui Shine, beau cafea, ridicau din umeri și se jeluiau unul altuia. Alvin a zis „Mai bine era În Rusia, să fiu al dracu” și toată lumea a fost de acord cu acest punct de vedere și a bălăbănit din cap, după care cineva a zis „Nu poți să te pui cu primăria”, și au Încuviințat din nou cu toții. George a zis că e o dovadă de prostie să te agiți așa În legătură cu un lucru pe care oricum n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
și cămașă oliv-maroniu, cămașa deschisă la gât, ghete de luptă. Nu avea nici o armă. Și nici nu purta vreun însemn care să indice gradul sau unitatea. Era un om cu picioare scurte. Când l-am văzut stând pe masă își bălăbănea picioarele și tălpile erau mult deasupra podelei. Pe atunci trebuie să fi avut cel puțin cincizeci și cinci de ani, cu șapte ani mai în vârstă decât atunci când îl văzusem ultima oară. Avea chelie, se îngrășase. Colonelul Frank Wirtanen avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Poate că sunt Diavolul, am zis eu. — Să nu crezi că nu m-am gândit și la asta, m-a asigurat el. — Ce aveți de gând să faceți cu mine? l-am întrebat. — Să te fac bucăți, a spus el bălăbănindu-se când în față când în spate pe călcâie, ba ridicându-și, ba lăsându-și în jos umerii. Când am auzit că trăiești am știut că aveam de făcut o treabă. Nu exista nici o ieșire, a insistat el. Trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
apoi se scuză: - Sunt și eu un boem în felul meu! Am crezut că am, darn-am! Însă "unchiul" meu are un tutun tare, teribil! Numai nu-i pentru domnișoare. - Și de ce să nu fie pentru domnișoare? zise studenta de pe fereastră, bălăbănind picioarele și relevând un glas gros. - Auzi, scumpe unchiule? strigă Stănică. Dă-ne, te rog,puțină mahorcă de-a dumitale. A venit tinerețea, studențimea, trebuie s-o sărbătorim. E în joc onoarea nepotului dumitale și iubitului meu văr, Felix. Moș
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
își mișca picioarele după tact. Clistene, în timpul primelor dansuri, cu toate că îndepărtase cu silă gândul că Hipoclid i-ar mai putea fi ginere, din pricina dansului deșănțat, se stăpâni totuși, nevrând să-și iasă din fire împotriva lui. Dar, când îl văzu bălăbănindu-și picioarele, îi zise, fără să se mai poată stăpâni: «O, fiu al lui Tisandru, cu dansul tău, ți ai stricat nunta!» Iar Hipoclid, înțelegând, i o întoarse: «Puțin îi pasă lui Hipoclid!»“ (VI, 29) Trebuie să recunosc că am
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
de bere și uneori chiar să-și vîre capul murdar, de obicei acoperit cu un coif țuguiat din hîrtie de ziar, Într-un butoi uriaș umplut cu apă murdară. Pe urmă se Întorceau la gălețile lor și Își reluau drumul bălăbănindu-se, apropiindu-se uneori prea mult de marginea schelei, Julius Îi și vedea prăbușindu-se și făcîndu-se zob cu o Înjurătură pe buze. Deodată Libarcă Îl arătă cu mîna și spuse: „Ăsta trebuie să fie băiatul proprietarului. Ia să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
În ceață. Printre ele se ridica turnul Întunecat și solitar la vilei Aldaya, ancorat În păduricea unduitoare. Mi-am dat deoparte părul ud care-mi cădea În ochi și am alergat Într-acolo, traversînd bulevardul pustiu. Portița de grilaj se bălăbănea În bătaia vîntului. Mai Încolo, se deschidea o potecă unduitoare care urca pînă la casă. M-am strecurat pe portiță și am pătruns pe proprietate. Prin desiș se deslușeau piedestale de statui dărîmate fără milă. Apropiindu-mă de casă, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
se bucure totuși de o judecată echitabilă, eu nu am altceva de făcut decât să trimit cazul în fața Senatului, după ce a fost judecat de pretor. Se grăbește să adauge cu subînțeles: — Bineînțeles, acuzațiile trebuie să se și verifice. O vede bălăbănind din cap, dezorientată. I se face milă. — Între timp, ca să-ți fac pe plac, am să-mi pierd vremea cu personajul acela care, pe cât îți e ție de simpatic, pe atât mi-e mie de antipatic. Își încrețește nasul într-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
-se. Răbufnește și mai aprig: — Voi cum vă distrați pe acasă? Sau nu cunoașteți această patimă rușinoasă? întreabă bat jocoritor. Îl simte venind amenințător spre el. Îl împunge-n piept cu un pumn de oțel. Luat prin surprindere, uriașul se bălăbăne o clipă, dar își redobândește instinctiv echilibrul. Rostește șuierat, reușind cu greu să se stăpânească: — Jocuri avem și noi, da’ mai de soi. — Serios? se minunează de formă instructorul. Ce jocuri? Inflexiunile dureroase din vocea tânărului îl lovesc drept în
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
va muri. Numai acesta, odată al său, nu va înceta niciodată să-i apar țină. Pieptul i se umflă, respirația redevine precipitată. Știe bine că are spiritul și talentul să reușească. Își lasă brațul drept inert în jos, să se bălăbănească în voie. Dacă nu i-a fost hărăzit să și trăiască viața în desfătare, alături de femeia pe care nu va înceta niciodată să o dorească, atunci - cel puțin - să se ridice prin strădanie în propriii săi ochi la prețuirea pe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și impunătoare care s-au numit Nerones... CAPITOLUL X O rază sâcâitoare de lumină îl face să deschidă ochii. Supărat, îi închide repede la loc. Încearcă zadarnic să cheme visul înapoi. Ce păzesc Aelius Seianus și Lygdus? Uite cum se bălăbănesc obloanele în bătaia vântului, în loc să stea închise. Să se trezească tocmai acum! Când era pe punctul să intre în erecție! Își pipăie plin de speranță organele genitale. Nimic. Fleșcăite și moi ca întotdeauna. Oftează descurajat. Păcat! A fost doar un
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
În afară, Însă răbdare. Opt -, Doamne, nu avem nici un opt... ba nu, așteaptă, dacă brațele și picioarele nu le socotim câte unul, ci două câte două, datorită coatelor și genunchilor, avem opt oase cât se poate de lungi care se bălăbănesc În afară, și ia-le pe-astea două plus trunchiul și ai nouă, care, dacă mai pui și capul, fac zece. Și tot așa, dacă te Învârți În jurul trupului, scoți din el toate numerele pe care le vrei, gândește-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ei, Howard, și cei trei băieți ai lor. Trecuseră să-i aducă tatălui lui Viv niște ceai. Pamela Îl Încălzise pe mașina de gătit, iar aerul din bucătărie era Înăbușitor. Rufele atîrnau pe o sfoară și, deși ridicate, tot se bălăbăneau aproape de podea. Probabil că Pamela făcuse asta. Aparatul de radio era dat la maximum. Howard era cocoțat pe masa de bucătărie. Cei doi băieți mai mari se fugăreau prin casă, În timp ce tatăl lui Viv Îl ținea pe țînc În poală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
se calmeze, apăru o figură venind agale pe trotuar dinspre Waterloo Bridge: o siluetă Înaltă, subțire, destul de frapantă, fără să semene cu un băiat sau un bărbat Între două vîrste; Își ținea mîinile În buzunare și o țigară i se bălăbănea nonșalant de buze... Viv se apropie mai mult de fereastră. Fraser observă și se aplecă să o vadă și el. — Ce-i? Întrebă el. Nu cumva ai văzut-o? La care dintre ele te uiți? Nu la tipa În costum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
casei. Curtea era la fel de ruinată: pietrele de pavaj sparte, plantele sălbăticite, coloana unui cadran solar zburată de pe soclu și zăcînd pe jos, bucăți. — Nu-i așa că-i trist? spuse Julia Încet. Uită-te la smochin. — Da. Toate fructele! Copacul se bălăbănea cu ramurile rupte iar pe jos era un strat gros de smochine putrezite care probabil căzuseră și nu fuseseră strînse cu o vară Înainte. Helen Își scoase țigările, iar Julia veni mai aproape de ea să ia una. Fumară Împreună, umerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
o aruncă peste un panou. Creatura reacționă instantaneu și șarjă din nou, pentru a fi întâmpinată de un rever de cel puțin o tonă. Căzu răsturnându-se într-o stivă de mărfuri. ― Apropie-te! urla Ripley rânjind. Apropie-te, gânganie! Bălăbănind coada, regina, turbată, atacă mașina pentru a treia oară. Brațele ei biomecanice se abătură peste cele pur mecanice ale încărcătoarei. Acul ei gros izbea în flancurile și pântecele mașinii fără să o distrugă. Ripley para loviturile și riposta prin croșeuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ea o va face, neapărat. Și o să-l șteargă din agendă și pe medicul fanfaron care promitea și nu se ținea de cuvânt. În tot cazul se întorcea din nou acasă cu traista sufletului goală, atârnând moale ca o gușă, bălăbănindu-se într-o parte și în alta. Efectiv nu mai avea la ce se gândi în interiorul său și era așa de abătută... Ea nu era persoana care să se poată hrăni cu amintiri, cu himere, ea avea nevoie de ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
acolo pe picioare, pe podeaua uriașă de marmură de sub aburi. Zeliha ura hamam-ul, spațiul acela al tuturor femeilor, la fel cum ura și ritualul epilatului. Prefera să se radă cu aparatul; era ceva rapid, simplu și intim. Zeliha și-a bălăbănit picioarele deasupra patului și s-a privit În oglida de vizavi. Și-a turnat iarăși loțiune În palmă și În timp ce și-a Întins Încet loțiunea pe piele și-a studiat atent, admirativ trupul. Era conștientă de frumusețea ei și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
până auzi declicul siguranței. Continua să-i fie foarte frig. De ce nu se Încălzea costumul? Își dădu seama că nu era alimentat. Sursa se afla În sacul rezervorului. Norman se apropie cu spatele de rezervor și Îl puse pe umeri, bălăbănindu-se sub apăsarea greutății. Trebuia să racordeze cordonul ombilical... ajunse cu mâinile la spate, Îl pipăi... Îl prinse... Îl atașă la costum... la talie... Îl cuplă. Auzi un declic. Ventilatorul Începu să zumzăie. Corpul Îi fu străbătut de unde dureroase. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
urmăritorii se răsfirară răcnind și chiuind. Din strada Prefecturii cotiră în ulița Ștefan cel Mare. Acolo oamenii, înspăimântați de atâta larmă, săriseră în păr și se băteau cap în cap. Ce-i, frate, ce s-a întâmplat? Domnule! strigă polițaiul bălăbănindu-și pușca: e turbat! — Cine-i turbat? După el, domnule, nu sta la vorbă! ordon, domnule ordon! Câne turbat! După el! Și alergau după el. Cânele fugea îngrozit de strigătele sălbatice și bătut de bolovanii care alergau, sărind pe drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un singur om și oprește fuga urmăritului cu o grindină repede de pietre. Cânele se întoarce, dar de dincoace dușmanii s-au întețit și printre răcnete răzbate o vorbă spăimântată: „Turbat! E turbat! Câne turbat!“. Și vin cu mânie, își bălăbănesc ciomegele, furcile, bastoanele, nu mai este chip de scăpare, și pribeagul începe a urla înfiorător, stă o clipă în loc, apoi se repede și se strecoară subt un podeț. L-au împresurat. Cuconul Vasile, de departe, trage al doilea foc asurzitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu părul zbârlit, întrebând întruna, cu milă și cu curiozitate. Etel, baba harabagiului din colțul hudiții, își lăsă gâsca nejumulită lângă coșteiele de pene, și veni repede cu colțurile șalului târându-se pe lângă papuci. —Moașă! moașă! hai degrabă!... strigă Reiza bălăbănindu-și brațele în toate felurile. Și pe când capete curioase se grămădeau pe la ferestre, moașa deschise ușa dând drumul gemetelor, și intră înlăuntru. Îndată făcu lampa mare; căută în dulap cafeaua și zahărul, și împinse în focul ațâțat ibricul cu apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la fel cum strivea portarul muștele. Mi s-a făcut frică. Amenințând mai departe, dar pe un ton mai degrabă plângăreț, umilit, am plecat de la cafenea și m-am dus la mlaștină unde m-am răzbunat pe un cerb. Mă bălăbăneam pe picioare și n-am țintit bine, nu l-am omorât. Agonia lui a devenit ceva oribil. Bietul animal s-a zbătut în noroi mugind și holbând ochii până ce mâlul acela puturos i-a intrat în gură. Doamne, ce porcărie
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
însă că nu vedeam pe nimeni. Coridoarele erau pustii, iar camerele goale. Un praf gros, care nu era totuși funingine, acoperea ușile, mobilele, cimentul coridoarelor, de parcă nu locuise nimeni acolo de foarte multă vreme. Ușile erau, cele mai multe, deschise și se bălăbăneau în țâțânile ruginite, din pricina curentului produs de foc. Nu mai înțelegeam nimic. Afară, dimineața se vedea frumoasă, strălucitoare, iar marea scânteia. Numai fumul și funinginea îmbolnăveau acea dimineață luminoasă, prin care pescărușii zburau liniștiți, fără să le pese de focul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să-l găsiți în dumneavoastră. Nu este permisă, tovarăși, abdicarea de la norme! Și a continuat încă multă vreme, pe același ton, admonestându-ne când părintește, când aspru-moale, cu unduiri, suișuri și coborâșuri ale vocii exact în ritmul în care-și bălăbănea mâinile lungi, mijindu-și ochii mici, dar bulbucați, cu pleoape înroșite și umflate, străduindu-se să-și îmbrace gândurile în vorbe cât mai frumoase, să ne cucerească, dar să ne și convingă, în același timp, prin lozinci sau vorbe aspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]