476 matches
-
departe. Poate altfel m-aș fi dus și eu să dansez în noroi, să facem amândoi pe cerbii. "Daniel, ia-mă la țintă", mi-a strigat Dinu și m-a înjurat. Atunci am ridicat capul. N-avea decât să se bălăcească în noroi, dar de ce mă înjura? M-am îndreptat mânios spre el; el s-a dat înapoi și, brusc, râsul s-a transformat în urlet, deoarece Dinu a alunecat de pe pragul de pământ unde se afla și s-a scufundat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
căsătoria cu mine o perfectă acoperire pentru toate depravările ei. Se poate tăvăli în noroi. După aceea se înfășoară cu cearceaful căsniciei, scăpând de oprobriu. Nici nu e nevoie să se mai spele. Mai ales că a doua zi se bălăcește din nou. Și face totul fără nici o rușine. Nu vrea să se încurce oficial cu G. Ar însemna că se leagă de mâini. Dacă peste un an nu mai are chef de el? Sau peste o lună? Pe când așa... Eu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
scălda. Avea un corp dizgrațios din pricina pielii albe, un alb veșted și parcă umed, ca acela de pe burta peștilor, bolnăvicios și neatins de soare. Umerii strâmți, căzuți, și picioarele prea subțiri accentuau această impresie. Intra în mare cu multe precauții, bălăcindu-se la margine, chicotind și fugind înapoi de cum îi ajungea apa la genunchi, după care, căpătând curaj, avansa, înfrunta chiar câteva valuri, scoțând de fiecare dată țipete scurte, de plăcere amestecată cu teamă. Nu știa să înoate. Dacă-l răsturnau
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
dacă la Marta am prețuit calmul, întîlnirea cu Laura mi-a dat o altă optică asupra furtunilor. Fiecare dragoste cu pedagogia ei. Dar și aici și-a spus cuvântul păcatul meu originar. Într-o zi am izbucnit iritat: "Curaj? Se bălăcesc și ei în furtună în căutare de senzații tari". Devenisem gelos pe piloții surâzători din fotografie, nu mai suportam s-o aud pe Laura admirîndu-i. Zâmbetul lor mi se părea o sfidare. Parcă mi se adresa: "De ce minți că ai
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pericolul, că legătura mea cu Laura avea ceva serios, sincer, nu era una în stilul lui Aristide. Or, așa ceva era chiar primejdios. Ce căuta un sentiment viu între atâtea destine eșuate? Fiindcă așa e omul, nu-i place să se bălăcească singur; vrea să fie și alții alături de el în noroi. M-am îndîrjit. N-o idealizam pe Laura, poate nu era un înger nici ea, dar am simțit în clipa aceea că aș fi iubit-o chiar dacă ar fi fost
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a așezat și el pe pat. "Și crezi că aici în azil...?" zise el, fără să termine întrebarea. Am înțeles ce vroia. Tocmai de aceea i-am răspuns brutal: "Aici, cel puțin, îmi iau pușca și mă uit cum se bălăcesc cerbii în mlaștină. Sânt eu vânătorul. Mă aleg doar cu scârba, nu-mi intră și noroiul în gură. Laura e o naivă." "Bănuiesc că, de fapt, n-o iubești", mi-a zis Dinu, după care omul acesta care nu fusese
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
frică, m-a cuprins o disperare năucă și tremuram; am fugit înapoi în cameră, am scos de sub pat sticlele de coniac pe care mi le dăduse Aristide în contul bustului făgăduit și m-am îmbătat ca un porc. M-am bălăcit într-o beție tulbure, ca în noroi, câteva zile; cum mă ridicam din ea, gata să-mi revin, mă repezeam la sticle. Aveam un singur gând în cap, gelatinos, laș, să fug de cadavrul pe care-l zărisem, să nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de Manilla, așezat deasupra toaletei. De mai mult timp Ignatius încerca să se hotărască dacă să deschidă sau nu plicul. Trauma de a fi găsit de lucru îl afectase în mod negativ și aștepta ca apa caldă în care se bălăcea ca un hipopotam roz să-i calmeze sistemul nervos. Atunci va ataca plicul. Paradisul Vânzătorilor părea să fie un loc agreabil. Își va petrece timpul undeva pe râu, acumulând note pentru jurnalul său. Domnul Clyde avea evidente calități paterne, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cea Bună! Cât te-a costat până acum acest mic joc? Și să știi că n-am de gând să dau bani ca să schimb tapițeria divanului! — Ai dreptate. Cheltuiește-ți toți banii pe cai. Lasă ființa asta umană să se bălăcească în noroi. — Ar fi mai bine să-i scoți dinții aia din gură până nu-și mușcă limba. Atunci chiar că ai terminat-o. — Vorbind despre limbă, să fi auzit tot ce mi-a spus ea azi despre Gloria. Doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
chiar? Începu să se învârtă prin cameră. Ce naiba înseamnă asta, Henry? Fusese o după-amiază normală de sâmbătă. Fiica lor adolescentă, Tracy, era în curtea din spate, bronzându-se și vorbind la telefon, fără să-și facă temele. Fratele ei, Jamie, se bălăcea în bazinul lui mic. Lynn petrecuse ziua în casă, terminând un proiect cu termen limită strâns. Lucrase din greu la el în ultimele trei zile, așa că fusese surprinsă când deschisese ușa de la intrare și soțul ei intrase, ținând un cimpanzeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
rupt și s-a așezat pe scaunul de lângă femeia cu batic pe cap. Abia atunci l-a observat pe soțul acesteia care stătea nemișcat, aproape paralizat de stânjeneală. Nu părea să o judece pe Zeliha, ci mai curând să se bălăcească În neplăcerea de-a fi singurul bărbat de acolo, din acea zonă țipător de feminină. Pentru o clipă, lui Zeliha i s-a făcut milă de el. Chiar i-a trecut prin cap să-l invite să o Însoțească pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
destul de distant cu caricaturistul, denigrându-i din senin părerile. Era o poveste complicată. — Plictiseala, a remarcat Caricaturistul Alcoolic după ce a trântit la loc pe masă cafeaua latte. Plictiseala e lucrul la care se rezumă viețile noastre. Zi după zi ne bălăcim În plictiseală. De ce? Pentru că nu suntem În stare să abandonăm această vizuină de iepure de teama unei ciocniri traumatice cu propria noastră cultură. Politicienii din Vest presupun că există o prăpastie culturală Între Civilizația Estică și cea Vestică. Dac-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de cînd Îl avea! În prefață, autorul nu se putuse Împiedica să nu scrie o frază care-l agasa pe fiu: „Am exclus tot ce e brutal, tot ce e lipsit de respect la adresa cititorului și Îl face să se bălăcească În noroi!“. De n-ar fi fost decît fraza aceea! François avea să recitească toată cartea. Se bucura că va putea confrunta părerea lui de astăzi, aceea a adultului devenit la rîndu-i romancier, cu analizele pe care le făcuse tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
denunțase deja cu vreo zece ani În urmă complezenta etalare a desfrîului senzual și persiflarea virtuților familiale În filmul francez? Ce-ar gîndi Franz Weyergraf despre acest lucru, el, care disprețuise Întotdeauna cărțile care Îi făceau pe cititori să se bălăcească În noroi, după cum scrisese și mi-o spusese Într-o zi cu o vehemență de-a dreptul biblică? De doi ani, ne scriam des, mai mult decît o făcuserăm vreodată pînă atunci. Ne vedeam atît de puțin! Îi povesteam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mai grave legate de actrițe), scrisori pe care le-aș reproduce cu dragă inimă În carte dacă mama nu le-ar fi distrus. Petreceam un număr considerabil de nopți scriind capitole care aveau să-l facă pe tata să se bălăcească În noroi, iar cînd se făcea ziuă, alegeam cea mai frumoasă dintre cele mai frumoase cărți poștale din colecția mea și i-o expediam, după ce scrisesem pe verso un text plin de afecțiune. Corespondența pe care am Întreținut-o noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
o duceam. Dar, vorba Emiliei, nu mai aveam energia necesară să renunț la ea, zbătându-mă. Reproșurile amorțiseră undeva în adâncul meu; la suprafață nu mai rămăsese decât o resemnare plictisită, de om ratat, de tristețe fără orizont, care se bălăcea într-o existență anostă, în care nu se întâmpla nimic deosebit. Singurul mod în care puteam să evadez din această existență era să mă mint cu ajutorul imaginației și al viselor. După ce beam, plecam în somn ca printr-o poartă secretă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
departe. Poate altfel m-aș fi dus și eu să dansez în noroi, să facem amândoi pe cerbii. „Daniel, ia-mă la țintă”, mi-a strigat Dinu și m-a înjurat. Atunci am ridicat capul. N-avea decât să se bălăcească în noroi, dar de ce mă înjura? M-am îndreptat mânios spre el; el s-a dat înapoi și, brusc, râsul s-a transformat în urlet, deoarece Dinu a alunecat de pe pragul de pământ unde se afla și s-a scufundat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
căsătoria cu mine o perfectă acoperire pentru toate depravările ei. Se poate tăvăli în noroi. După aceea se înfășoară cu cearceaful căsniciei, scăpând de oprobriu. Nici nu e nevoie să se mai spele. Mai ales că a doua zi se bălăcește din nou. Și face totul fără nici o rușine. Nu vrea să se încurce oficial cu G. Ar însemna că se leagă de mâini. Dacă peste un an nu mai are chef de el? Sau peste o lună? Pe când așa... Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
scălda. Avea un corp dizgrațios din pricina pielii albe, un alb veșted și parcă umed, ca acela de pe burta peștilor, bolnăvicios și neatins de soare. Umerii strâmți, căzuți, și picioarele prea subțiri accentuau această impresie. Intra în mare cu multe precauții, bălăcindu-se la margine, chicotind și fugind înapoi de cum îi ajungea apa la genunchi, după care, căpătând curaj, avansa, înfrunta chiar câteva valuri, scoțând de fiecare dată țipete scurte, de plăcere amestecată cu teamă. Nu știa să înoate. Dacă-l răsturnau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dacă la Marta am prețuit calmul, întâlnirea cu Laura mi-a dat o altă optică asupra furtunilor. Fiecare dragoste cu pedagogia ei. Dar și aici și-a spus cuvântul păcatul meu originar. Într-o zi am izbucnit iritat: „Curaj? Se bălăcesc și ei în furtună în căutare de senzații tari”. Devenisem gelos pe piloții surâzători din fotografie, nu mai suportam s-o aud pe Laura admirându-i. Zâmbetul lor mi se părea o sfidare. Parcă mi se adresa: „De ce minți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pericolul, că legătura mea cu Laura avea ceva serios, sincer, nu era una în stilul lui Aristide. Or, așa ceva era chiar primejdios. Ce căuta un sentiment viu între atâtea destine eșuate? Fiindcă așa e omul, nu-i place să se bălăcească singur; vrea să fie și alții alături de el în noroi. M-am îndârjit. N-o idealizam pe Laura, poate nu era un înger nici ea, dar am simțit în clipa aceea că aș fi iubit-o chiar dacă ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a așezat și el pe pat. „Și crezi că aici în azil...?” zise el, fără să termine întrebarea. Am înțeles ce vroia. Tocmai de aceea i-am răspuns brutal: „Aici, cel puțin, îmi iau pușca și mă uit cum se bălăcesc cerbii în mlaștină. Sunt eu vânătorul. Mă aleg doar cu scârba, nu-mi intră și noroiul în gură. Laura e o naivă”. „Bănuiesc că, de fapt, n-o iubești”, mi-a zis Dinu, după care omul acesta care nu fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
frică, m-a cuprins o disperare năucă și tremuram; am fugit înapoi în cameră, am scos de sub pat sticlele de coniac pe care mi le dăduse Aristide în contul bustului făgăduit și m-am îmbătat ca un porc. M-am bălăcit într-o beție tulbure, ca în noroi, câteva zile; cum mă ridicam din ea, gata să-mi revin, mă repezeam la sticle. Aveam un singur gând în cap, gelatinos, laș, să fug de cadavrul pe care-l zărisem, să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
e ca un incendiator Într-o pădure, sau ca un scrîntit lăsat de capul lui cu o bombă artizanală; distrugerea este mult prea simplă. Tehnologii joase. Sau nici un fel de tehnologii. CÎnd revine În cameră, Franțoise, Cybelle și barmanul se bălăcesc deja goi În piscină, cu paharele lor de Corbu pe măsuța de sticlă alături de prosoape. Wakefield se dezbracă și li se alătură. Apa este caldă ca pentru baie, vibrînd de energia trupurilor lor. Apa, spune Cybelle, Înotînd către el, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ei adolescente, Sophie. Era ora șapte și, afară, cerul era de un albastru intens, catifelat, egalat doar de albastrul intens, catifelat, al prosopului de baie călduț pe care Henrietta i-l întindea fiicei ei de șase ani, Lottie, care se bălăcea fericită în baia casei lor în stil georgian. Lottie fusese un tertip și o asigurare bine-venită că Henrietta își putea continua viața de huzur cel puțin încă zece ani, netulburată de perspectiva de a merge la lucru. Ce-a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]