659 matches
-
încredeam, acum să ne veselim, și să ne bucurăm de mîntuirea Lui. 10. Căci mîna Domnului se odihnește pe muntele acesta; dar Moabul este călcat în picioare pe loc, cum este călcat în picioare paiul în bălegar. 11. În mijlocul acestei băltoace, el își întinde mîinile, cum le întinde înotătorul ca să înoate; dar Domnul îi doboară mîndria, și face de nimic dibăcia mîinilor lui. 12. El surpă, prăbușește întăriturile înalte ale zidurilor tale; le prăbușește la pămînt, în țărînă. $26 1. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
de la obraz. Ce-i venise cu profeția asta neagră? Acum el... Da, acum... nu, mai bine după, mai târziu... Afară cântă o bufniță. Din acoperișul spart, încă picura, regulat și monoton, apa rămasă de la ploaie, lățindu-se încet într-o băltoacă pe podeaua de pământ bătut. 6 Așezați în jurul focului mare ce ardea în mijlocul casei de întâlniri, capii familiilor ascultau în tăcere istorisirile bătrânului Ademar, cel mai în vârstă conducător al satului. Cei mai mulți erau bărbați trecuți de prima tinerețe și purtau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Tom Collins și mi-am turnat un pahar, împroșcând masa cu lichid și cu cuburi de gheață. Am rămas alte câteva minute cu paharul în mâini, fără să beau, pe urmă l-am așezat înapoi pe măsuță, într-o mică băltoacă. — Vrei să știi cum s-a ales Charlotte cu cele nouă copci? am întrebat pe neașteptate pe un ton care mie îmi suna perfect normal. Eram la Lake. Seymour i-a scris Charlottei invitând-o să vină să ne viziteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
După un somn letargic În care viața abea mai pâlpâise În trupul său,Tony Pavone deschise ochii a doua zi către ora prânzului. Lengeria de corp, așternutul patului, În general totul În jurul bolnavului dovedea de fapt: zăcuse Într’o imensă băltoacă!! Avea o stare de slăbiciune puternic accentuată În timp ce capul Îl simțea golit de orice conținut. Roti În câteva rânduri privirile prin Încăpere Încercând să recunoască locul unde se află, eventual dacă mai este În viață având eternele halucinații ori este
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
De regulă niciodată nu purta un cuțit ori altă armă În caz de pericol, iar În prezent regreta ignorarea unui asemenea mijloc de apărare. Bănuielile sale se mai Întemeiau avânduse În vedere umezeala și nu nu putea distinge nimic, În timp ce, băltoaca obscură În care abea reușea să se miște Îi Întări această convingere! Respirația devenise din ce În ce mai sufocantă, iar el trebuia să acționeze repede dacă vroia să mai trăiască. Orice clipă pierdută putea deveni fatală, de aceea cu Înfrigurare se scotoci prin
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
un act de sfidare, de batjocură la adresa persoanei tale...!!” „Nu te Înțeleg...” „Și-au bătut joc! Au devastat câteva butoaie pline cu vin de bună calitate, făcând o risipă dincolo de orice imaginație...!! Mai mult: au rămas În timpul nopții dormind În băltoacele de vin ce se scurgea pe jos din butoaie datorită neglijenței lor, ca În ziua următoare să fie descoperiți În stare de comă, Într’un miros sufocant: stomacul lor supra solicitat se apărase respingând atrofierea totală, eliminând pe gură și
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
de instrucție două ore Învățam cântece patriotice pe versuri comuniste, apoi marșuri forțate cu pași de paradă și În final instructorul striga căt Îi permiteau plămânii: aviația inamică...! Atunci tot plutonul se arunca la pământ indiferent dacă era noroi ori băltoace și urma să ne adăpostim de bombele aruncate din avionul dușman, făcând târâși pe coate Într-o așa manieră Încât, ne amestecam cu noroiul și apa ce intra prin toate Încheieturile posibile ale vestimentației iar dacă se nimerea și vremea
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Zach a pășit fără zgomot, dar Jina a nimerit cu piciorul pe-un con de pin și l-a strivit. Murmurul a încetat; Ahmad s-a întors. Jina a văzut recipientele de lichid de aprindere care erau acum goale, apoi băltoacele de pe stiva de lemne de lângă casă și chibriturile înșirate alături. Și-a închipuit imediat cabana cuprinsă de flăcări. Niște flăcări mult prea mari pentru ca omul să treacă prin ele. Apoi Jina și i-a închipuit pe Andy și Pearl deschizând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
adevărul creator de iluzii? Viața-i frumoasă, palpită, ca o pipiță, O bomboană îți schimbă gustul, Naiv ca o gură de incendiu, El știa că afectarea este semnul indiferenței, Vântul sufla mai ușor ca o frunză, Casele păreau solfegii solidificate, Băltoacele aurite de soare ne orbeau, Vorbeam și ne certam în gând, Tăceam ca două afeturi de tun. Why not? Cunosc un profesor care a vorbit De când s-a născut și trăiește și astăzi, aceasta este viața? Don Quijote, Faust, Rătăcitorul sunt
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
pete mari de sânge și de untură; solzi de pește, lipiți în crețuri, sticleau verzii în lumina piezișă a soarelui. Coborârăm drept în baltă. Căsuțele risipite ale satului, cu fumurile luminoase, rămaseră în urmă zugrăvite pe cerul limpede. Într-o băltoacă neclintită, în noroi, printre papură zdrobită, se arătă o luntre, neagră de catran, priponită cu o frânghie groasă de un țăruș înfipt în malul hleios. —Asta-i luntrea mea! rosti deodată vânătorul. Mai încolo am ascunzișul vâslelor... Și uite, colea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
era tema asupririi țărănimii și a clasei muncitoare și „relația dintre exploatați și exploatatori“, prefațatorul anonim scria că în această povestire: „Natura ia parte la zbuciumul interior al personajului. Cerul e plumburiu și ploaia se cerne mărunt, formând noroaie și băltoace“. Haia Sanistc "Haia Sanis" Itc "I" În mahalalele de la miazăzi locuiesc ovreii, grămădiți în căsuțe leproase, pe uliți întortochiate și înguste. Partea aceasta cuprinde mai puțin de un sfert de târg; dar în ea sălășluiesc cu mult mai multe suflete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care le citisem. —„A început în regiunea spatelui și s-a deplasat spre față într-o mișcare de flux?“ — Da! — Oh, la naiba, asta chiar seamănă a contracție. Deodată am fost îngrozită. —O să naști! Ceva mi-a atras privirea: o băltoacă se întindea pe podeaua proaspăt spălată. Răsturnase cumva ligheanul cu apă? —Anna, a zis Jacqui pierit, mi s-a rupt apa? Am crezut că o să leșin. Apa ieșea de sub fusta lui Jacqui. Într-un acces de panică, am acuzat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de flori, într-o fundătură, o casă îngustă, jumătate din ce aveam la Granada, a cărei ușă de intrare era joasă și oarecum sordidă, cu atât mai mult cu cât nu puteai ajunge până acolo fără să lipăi printr-o băltoacă de noroi. Când ne-a propus casa asta, el ne-a explicat că era locuită de un negustor andaluz care se hotărâse să meargă să se așeze în Cetatea cea Mare a Constantinopolului, spre a-și desfășura acolo activitatea. Realitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
1503 13 iunie 1504) Începutul acelui an fusese alunecos, pașnic și studios. De Anul Nou, care căzuse în plină vară, ne împotmoleam pe străzi, într-atât fuseseră stropite cu apă în nopțile precedente, de Mihrajan. La fiecare alunecuș, la fiecare băltoacă de noroi, mă duceam cu gândul la tata, care detesta atât de mult sărbătoarea asta și datinile care aveau legătură cu ea. Nu-l mai văzusem de la cearta noastră, fie ca Dumnezeu să mă ierte odată și odată! dar ceream
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
într-un fel atât de alarmant că până și maimuța asta îngrozitoare, dezgustată că nu găsise alune și puțin intimidată, lăsă cornetul să-i cadă, goni nebunește peste acoperișurile magazinelor și dispăru. Băiatul de la Hungry Hop recuperă proteza dintr-o băltoacă de ciocolată topită și i-o înapoie, echilibrată cu grijă de capătul unui băț, lui Ammaji. Pinky nu-și amintea să mai fi fost paralizată de groază în asemenea hal vreodată în viață. Iat-o, arătând ca o măturătoare, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
mine, nu are nici un viitor, absolut nici unul în jocul de-a hoții și vardiștii. — Ajută-l. — Asta și încerc. Dacă l-am putea căra până în Eighth Avenue, mi-am spus eu, l-am lăsa lângă o ușă sau într-o băltoacă, n-are nici o importanță. Ajută-mă. O mașină hârbuită cu pătrățele rula încet pe stradă. Ne urmărea ca un dragon hepatic, cu ochi galbeni și bătrâni măriți de încordare. Martina i-a făcut semn, iar eu mi-am urmat cursa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de protecție. Îmi luă mâna. Asta era camera în care dormea mama mea. Aici a murit. Pe pat, un alt pat, îmbrăcată cu mătase de un verde țipător - mătasea oamenilor, nu a viermilor, părând umedă, cu pete lucioase, ca morganicele băltoace de pe macadamul fierbinte - era toată înveșmântată în regalitatea capotului. Nu mi-a aruncat nici o privire, Vron. Pătrunsă de gravitatea momentului, se adresă oglinzii mari de pe peretele din față. În opinia mea, imperfecta oglindă nu oferea decât o imagine cenușie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
văd din nou gum abar inzulicele de negru neotărât , gare ze egzdind, ze reunesg ji regonstituie orele gadranului....Ahhhhhh....zimd gă nu mai am oghi.... mi-j pleoapele umvlate ji grele... Ge giudat... paharul meu strivejte pe lemnul mezei o băltoacă jeneroasă de vermut , în care plutejte o gâjă moartă.... Un paradiz bizzzzar ji-a mai găjit ji mușca asta... ș-a turmentat mai rebede ca mine...ji dubaia...lopatin ji amin, amin... Ji agum, ză-i fagem dizecția ji ză-i zdabilim gauza
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
fulgerul îi desenează acum o mustață bizară, în formă de furculiță... luminând tot ceea ce iubesc eu: rugina care macină tăcut, într-un fel de revoltă vagă și obstinată, cadrul ferestrei, scândura putrezită a mansardei și felinarul chior, întinzându-și o băltoacă de toată rușinea în jurul trupului costeliv... dar care nu-mi mai aparțin, pentru că nu fac parte din societate și tare aș vrea să evadez din cadrul speciei... Data 8, ...astăzi mi s-a pus o întrebare existențială, cu acel soi de
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
Spuneam că mi se pare că ai moștenit gustul și grația doñei Yvonne Sotoceballos, damă din Înalta societate... Fermín nu era un om corpolent și primul pumn fu suficient ca să-l dărîme dintr-o dată. Încă mai stătea făcut ghem În băltoaca În care aterizase, cînd Fumero Îi administră o serie de picioare În stomac, În rinichi și În față. Eu am pierdut socoteala la al cincilea. Fermín Își pierdu răsuflarea și capacitatea de a mișca un deget sau de a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
căci nu existau cuvinte care să poată descrie viziunea Închisă În acea celulă Însîngerată și Întunecată. Însă nu era nimeni acolo, iar cînd, În cele din urmă, au deschis ușa și au găsit-o pe Penélope moartă, Întinsă Într-o băltoacă din propriul ei sînge, Îmbrățișînd un copilaș purpuriu și strălucitor, nimeni n-a fost În stare să-și dezlipească buzele. Cele două trupuri au fost Îngropate În cripta din pivniță, fără ceremonie și fără martori. Cearșafurile și rufele au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mare albastră, nesfîrșită. Într-o zi, cineva avea să Încerce să mă convingă că nu, că din clinica Corachán nu se vede marea, că saloanele de acolo nu sînt albe și nici eterice și că marea acelui noiembrie era o băltoacă de plumb rece și ostilă, că În săptămîna aceea a continuat să ningă pînă cînd soarele și Întreaga Barcelonă au fost Îngropate sub un metru de zăpadă și că inclusiv Fermín, eternul optimist, credea că eu aveam să mor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-și toată vina pentru accident, numai că așteptarea sa fu zadarnică; pe măsură ce se rostogolea pe scările În spirală, trupul femeii devenea tot mai fluid, scurgându-se ca o pastă roșie pe trepte, sfârșind prin a forma la capătul scării o băltoacă, din care, scuturându-se de mâzgă, se ridică un trup alb, inconsistent, asemănănător cu un limax. Privind această imagine, pe masterand Îl apucă disperarea. „Prin urmare”, Își spuse el, „nici pe lumea asta, nici În cealaltă nu reușim să scăpăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de puternică, Încât medicul Începu să scheaune și să scâncească asemenea unui cățel bucuros că și-a regăsit stăpâna, dând din coadă, târându-se pe burtă, de la pat la ușă și de la ușă la masă, Împrăștiind și lăsând În urma sa băltoace sclipitoare de urină pe podea. Însă nici rochia, nici lenjeria intimă n-o puteau Înlocui pe Mathilda, astfel că, În cele din urmă, Noimann se ridică de jos și se lăsă pe scaun, după care, Închizându-și ochii, Își mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
chip, mai mulți sâni, mai multe brațe... Păianjenul, păianjenul autodevorator... Noimann pășește pe trotuar cu grijă, ca și cum ar avea un trup de sticlă ce s-ar putea sparge În bucăți la prima atingere... Pășește cu grijă ca să nu lunece peste băltoacele pe care le-a lăsat În urma sa un Noimann lichid ce s-a scurs din el... Sticla a fost golită. Conținutul vărsat. A rămas doar forma. O formă Îmbrăcată Într-un costum alb, care ocolește cu grijă bălțile pe stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]