798 matches
-
intrăm În conac, nu mai scăpăm vii. De ce te-aș crede? — Fiindcă așa e. — Dacă aflu că-ți arde de jocuri, am să-ți tai capul. — N-o să afli pe degeaba. Trebuie să-mi dai ceva În schimb. — Hm? Tenzo, bănuitor, bombăni În sinea lui. Deasupra, cerul Înstelat devenea tot mai luminos, dar conacul, Înconjurat de zidul său, era cufundat Încă Într-un Întuneric deplin. — Ce vrei? Întrebă Tenzo, Într-o doară. — Nu vreau nimic, decât să mă lăsați să devin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
orice vrei. Îmi aduci din casă? — Mda. E cel mai bine. Așa, poți sfârși treaba fără visul de a ucide sau de a fi tu Însuți ucis. Nu mă minți? Întări Tenzo strânsoarea pe gâtul băiatului. Poarta era Încă Închisă. Bănuitori și cu teamă, oamenii săi continuau să-l strige În șoapte sonore, zgâlțâind poarta: — Hei, șefu’, ești acolo? — Ce se-ntâmplă? — Ce-i cu poarta? Tenzo trase pe jumătate zăvorul și șopti prin poartă: — E ceva În neregulă, așa că tăceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
regăsi liniștea, iar eu voi aduce ofrande bogate zeilor acestui altar. În timp ce se ruga, trupele stăteau În tăcere de-o parte și de alta. Poate fi acesta conducătorul unei bande de tâlhari? se Întrebau sătenii Între ei. Erau zăpăciți și bănuitori, lucru firesc, căci Watanabe Tenzo Înfăptuise multe nelegiuiri În numele familiei Hachisuka. Întrucât era nepotul lui Koroku, se cutremurau cu toții, presupunând că, de vreme ce omul acela era șeful lui Tenzo, trebuia să fie asemeni lui. Koroku, din partea sa, știa că, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ambele țărmurile ale râului, destinul tatălui și cel al fiului se aflau În mâinile zeilor. Yoshitatsu, aflat În floarea tinereții, nu-l lua În seamă pe omul despre care credea că era tatăl lui. Dosan, tot mai bătrân și mai bănuitor, Îl blestemă pe Yoshitatsu și, În cele din urmă, Îl dezmoșteni, cu gândul de a-l pune În locul lui pe cel de-al doilea fiu al său, Magoshiro. Yoshitatsu, Însă, prinse curând de veste. Dar, Între timp, Yoshitatsu se Îmbolnăvi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
-l pe verandă, spuse el și dispăru Înăuntru. Ridicând privirea, Hiyoshi remarcă pentru prima dată că era posibil să fi fost văzut peste zid, În timp ce stătea lângă râu, citind scrisoarea. Era sigur că fusese observat și că acel Mitsuhide devenise bănuitor și se pregătea să-l interogheze. Își spuse că, dacă nu născocea o poveste, Îl pășteau necazurile. Tocmai când Își pregătea o explicație, tânărul servitor Îi făcu un semn, spunând: — Vine nepotul stăpânului, așa că așteaptă lângă verandă. Și ai grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
a trage chiulul. Încetați lucrul! Încetați lucrul! Spălați-vă pe mâini și veniți la adunare În careu! Încă mai era lumină, dar funcționarul Începuse pe neașteptate să facă rondul, bătând toba. — Ce se Întâmplă? se Întrebară unii pe alții muncitorii, bănuitori. Maiștrii le răspunseră ridicând din umeri. Se duseră cu toții În careul unde se ținea cheresteaua, ca să vadă despre ce era vorba. Acolo, În aer liber, se aduseseră sake și mâncare, În grămezi cât munții. Li se spuse să ia loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
cap de mai multe ori la adresa acestui adevăr indiscutabil, părând să ajungă la o hotărâre. — Aș dori să vii cu mine. Ne vom deghiza, ca să nu atragem atenția. Să fii la poarta grădinii, diseară când se Întunecă. Hikoemon se interesă, bănuitor: — Unde vă gândiți să plecați, așa, pe neașteptate? Coborând glasul, Hideyoshi Îi șopti la ureche: — La Muntele Kurihara. Hikoemon Îl privi de parcă l-ar fi bănuit că nu e În toate mințile. Bănuia, de o bună bucată de vreme, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
umplea văzduhul. Hideyoshi rămase nemișcat. Își frecă ochii, care-l usturau. Dar o pală de vânt dinspre munte, Însă, risipi dintr-o dată fumul; iar când privi, văzu un copil punând surcele sub plită, Într-o bucătărie sărăcăcioasă. Cine sunteți? Întrebă, bănuitor, băiatul. — Ești servitor? se interesă Hideyoshi. — Eu? Da. — Iar eu sunt vasal al clanului Oda. Numele meu este Kinoshita Hideyoshi. Ai putea transmite un mesaj? — Cui? — Stăpânului tău. — Nu-i aici. — E plecat? — Vă spun eu, chiar că e plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Domnule Spadasin? Îl bătu cineva pe umăr. Mitsuhide se Întoarse și văzu trei bărbați - cel mai probabil, o patrulă de samurai ai clanului Oda, la datorie. — Ce faceți? Întrebă unul, Într-o doară. Dar chipurile celor trei erau Încordate și bănuitoare. — Obosisem de-atâta mers și m-am oprit să mă odihnesc puțin, răspunse calm spadasinul. Sunteți din clanul Oda? Întrebă el, ridicându-se În picioare și scuturându-și iarba de pe haine. — Suntem, răspunse bățos soldatul. De unde veniți și Încotro vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
părul Încâlcit. Muștele bâzâiau Într-un roi la picioarele lui Kyusaku. Tânărul se răsuci În loc, când păși pe piciorul mortului cu fața ascunsă de păr. Nu era nimic rău În asta, dar Îi dădea o senzație ciudată. Privi În jur bănuitor, și, În clipa aceea, pretinsul mort sări În picioare și se repezi În direcția comandamentului lui Nobunaga. — Apărați-l pe Seniorul Nobunaga! urlă Kyusaku. Vine dușmanul! Văzându-l pe Nobunaga, samuraiul inamic se pregăti să sară peste un taluz scund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
de sake. Mergeau cu aceeași grabă pe care, probabil, ar fi arătat-o Într-o luptă pentru apărarea castelului. Era, o sărbătoare veselă, iar vigoarea Însuflețirii se citea pe toate fețele. Era de ajuns cât să-l facă pe Hideyoshi bănuitor. — Hei! Nu cumva e Seniorul Hideyoshi? — A, Generale Mikawa. Nu te-am putut găsi În camera de oaspeți și te-am căutat peste tot, Mikawa avea și el În obraji roșeața sake-ului și nu mai arătat atât de răvășit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
pictură simplă, În cerneală. Hideyoshi Încă se afla la o oarecare distanță, prosternat În odaia alăturată. — Cred că ai auzit, Hideyoshi. Ți-am ridicat pedeapsa. Intră. Hideyoshi păși Înainte, din camera vecină, cu coșul său de vinete. Nobunaga Îl privi bănuitor: — Ce-i asta? Păi, sper să vă facă plăcere, stăpâne, Înaintă Hideyoshi, punând vinetele În fața lui. Mama și soția mea au cultivat aceste vinete În grădina castelului. — Vinete? — S-ar putea să le considerați un cadou aiurit și ciudat, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Nobunaga izbucni, dintr-o dată, În râs și vorbi ca și cum nu și-ar mai fi putut ascunde propria neghiobie. — Uită toate astea. Eu Însumi am regretat acel ordin, aproape imediat ce-l dădusem. De fel, sunt, pur și simplu, un om foarte bănuitor. A fost o situație penibilă, atât pentru Hideyoshi, cât și pentru Kanbei. Dar Înțeleptul Hanbei a rezistat ordinelor mele și nu a ucis copilul. De fapt, când am auzit cum trataseși problema, am fost ușurat. Cum aș putea să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
răspunse Shojumaru, care devenise, recent, paj, și se Îmbrăcă repede, aranjându-și armura. — Stăpâne, interveni Ishida Sakichi, Shojumaru se jenează să vă spună, fiindcă e dezgustător. Dar eu am să vorbesc, pentru că dacă nu vă spunem, s-ar putea să deveniți bănuitor. — În regulă. Care e lucrul acela dezgustător? — Ne căutam unii pe alții de păduchi. — Păduchi? — Da. La Început, cineva a găsit unul umblând pe gulerul meu, apoi, Toranosuke a găsit altul pe mâneca lui Sengoku. În sfârșit, fiecare a Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
de nimic. — Fiul lui Ito Yoshimasu tocmai mi-a spus că Valignani urma să plece din Japonia, luna asta. A și plecat? Întrebă el. Unul dintre preoți răspunse: — Părintele Valignani Însoțește o misiune care pleacă din Japonia. — O misiune? repetă bănuitor Nobunaga. Insula Kyushu Încă nu se afla sub controlul lui, așa că prietenia și comerțul dintre Europa și seniorii provinciali de pe acea insulă Îl preocupau destul de mult. — Părintele Valignani consideră că, dacă fiii japonezilor influenți nu văd, măcar o dată, civilizația Europei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
luptă, În scopul de a-l saluta cu respect pe Seniorul Oda Nobunaga. Era o Încercare neinspirată de a-i păcăli pe apărători ca să deschidă poarta principală și nu reuși decât să Întârzie și mai mult intrarea. Evident, gardianul era bănuitor și nu avea nici un motiv să deschidă poarta din proprie inițiativă, fără a cere permisiunea lui Nobunaga. Le spuse să aștepte. Liniștea care urmă dincolo de poartă Însemna că urgența era raportată la templul principal și imediat avea să se dezlănțuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
văzut deja armata inamică. Privind praful stârnit de caii lor, Sebei și toți cei din unitatea a doua se Întrebau dacă nu cumva forțele clanului Akechi ajunseseră deja la Yamazaki. — Aleargă prea repede, chiar și pentru asta, Își spuneau unii, bănuitori. Imediat după ce intrară În satul Yamazaki, oamenii lui Ukon Închiseră toate porțile de intrare În localitate și Începură să-i intercepteze chiar și pe trecătorii de pe drumurile lăturalnice din regiune. Unitatea lui Nakagawa, care venea În urma lor, Întâlni aceste baraje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Hanshichiro trecu la trap drept pe lângă iscoade, care erau complet derutate. Scoțând un strigăt confuz, comandantul lor o luă la goană după el, aproape căzând din șa de-atâta grabă. Katsuie și membrii statului său major Îl priviră pe tânăr bănuitori. Se așteptaseră la o bătălie, iar emoția și anticiparea luptei li se Înălțaseră până la cer. Iar acum, În mijlocul lăncilor lor și al fitilelor aprinse, tânărul acela elegant descăleca grațios, cu o plecăciune politicoasă. — Pajul Seniorului Hidekatsu? Habar n-am ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
sale sunau exact ca un salut pe timp de pace. Luând o casetă de scrisori pe care o purta agățată de umăr cu un șnur roșu, continuă: — Seniorul Hideyoshi vă trimite salutări. Și Îi dădu misiva lui Katsuie. Katsuie primi bănuitor scrisoarea și nu o deschise imediat. Clipind din ochi, Îl privi pe Hanshichiro: — Spui că ești pajul Seniorului Hidekatsu? Da, stăpâne. — Seniorul Hidekatsu e sănătos? — Da, stăpâne. Presupun că a crescut. — Anul acesta va Împlini șaptesprezece ani, stăpâne. — Cum, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
pământurile din Nagahama lui Katsuie, care le dădu fiului său vitreg, Katsutoyo. Katsuie Încă nu știa de ce insistase Hideyoshi, la conferința din Kiyosu, să-i dea castelul lui Katsutoyo. Și nici participanții la Întrunire, nici populația În general, nu deveniseră bănuitori și nu se gândiseră nici o clipă la ce intenții avusese Hideyoshi. Katsuie mai avea un viu vitreg, pe Katsutoshi, un băiat care urma să Împlinească cincisprezece ani În același an. Acei membri ai clanului Shibata cărora le păsa cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
veneau cu o asemenea furie, Încât nimic nu le mai putea opri. Observând luptele violente, Inuchiyo evită drumul, Își uni forțele cu fiul său, Toshinaga, și Începu, rapid, să se retragă. Unii dintre ofițerii săi erau atât furioși, cât și bănuitori, dar pentru Inuchiyo nu era altceva decât acțiunea pe care o hotărâse cu ceva timp În urmă. În adâncul inimii, Inuchiyo fusese Întotdeauna independent și dorise neutralitatea. Din cauza poziției provinciei sale, fusese solicitat de Katsuie și nevoit să treacă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
singur, Începu să-și Întrebe Încontinuu pajii și pe samuraii de gardă: — Ce oră e? Vasalii mei superiori Încă nu s-au Întors de la templul principal? După un timp, reveni numai unul dintre ei. — Ești singur saurobei? Îl Întrebă Nobuo, bănuitor. Expresia de pe chipul omului nu era cea obișnuită și până și pe Nobuo Îl cuprinse teama. Prosternându-se cu ambele mâini pe podea, bătrânul nici măcar nu putu ridica privirea. Nobuo Îl auzi suspinând. — Ce este saurobei? S-a Întâmplat ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Își continuară drumul spre răsărit, urmând o cale șerpuitoare, de-a lungul Râului Yodo. Când ajunseră În Fushimi, cam patru sute de oameni le ieșiră În Întâmpinare la trecerea râului. — Ale cui sunt aceste drapele? Întrebă Hideyoshi. Generalii Își Îngustară ochii, bănuitori. Nimeni nu putea identifica uriașele steaguri cu ideograme chinezești negre pe fond roșu. Mai erau și cinci flamuri aurii și un stindard de comandant cu blazonul format din cinci cerculețe În jurul unui cerc central mai mare, peste un evantai auriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
comandant cu tigvele aurii? — Nu, nu. Sunt sigur că se ascunde undeva, În mijlocul unui alt grup de oameni. N-o să iasă la vedere, unde ar fi În bătaia puștii oricui. — Soldații inamici se mișcă repede, dar se tot uită Încoace, bănuitori. — Trebuie să-l Întârziem pe Hideyoshi din mers, lângă Râul Ryusenji, fie și doar pentru câteva momente. — Oare să-l atacăm? — Nu, inamicul are douăzeci de mii de oameni, iar forțele noastre nu numără decât cinci sute, așa că, dacă Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
La umbra norului de marmură / Numai acolo/ Cuvintele copilului/ Vor fi scrise / Cu litere de purpură : / Pe zidurile catedralelor vor fi / Scrise mereu - / Până când acoperișurile / Se vor aprinde. // Incendiul, da, mărețul incendiu / Al înșelătoarelor laude ! el/ Ne va desăvârși frumusețea bănuitoare./ La umbra norului de marmură/ Cine va scăpa ? / Dar cine va scăpa ?”. P. recurge frecvent la alegorie, construiește tablouri fantastice, criptic-semnificative, după modelul suprarealismului pictural - Salvador Dalí, de pildă, cu al său tablou cu ceasuri moi este evocat fie aluziv
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288648_a_289977]